Guest post Blegoo!
Care este ea.
A fiecăruia?
Ori a noastră?
Cine suntem… de fapt?
Ce ne definește?
Dar mai alea… unde ne definim? În ce context? Pe ce sait? În ce scop?
Relativ recent… am pus întrebarea asta în legătură cu anonimatul oferit de avataruri, de porecle și pseudonime. Cine se simte… să glăsuiască.
Unii… cum ar fi we, bunăoară… refuză să recunoască realitatea dedublată. Alții… se bălăcesc în ea… mulțumiți în anonimatul inexistent.
Alș… știe toată lumea cine e el… de fapt.
Întrebarea este… egalizăm “alș” cu “Alex Leo Șerban”?
Eu cred că nu.
Așa precum nu-l egalizez pe Vlad Stroescu cu “Pelicano solitudinis”.
Indiferent cine sunt eu… am o anume identitate în mahala… ori cel puțin… așa îndrăznesc să cred.
Am altă identitate… ori personalitate… atunci când discut probleme pe saituri străine… și altă personalitate atunci când scriu pe gloaba personală.
Scriu altfel… discut altfel… poate asta mă face un caz de “personalitate multiplă”?
Recent… m-am guglit de bună voie… și nesilit de nimeni.
Ca nume REAL cât și ca avatar/pseudonim.
Sunt fericit să raportez… că nu contez… ca referințe.
Nici la una, nici la alta.
Totuși… asta ridică întrebarea: cine-s eu… de fapt?
Dacă nu contez… dacă nu sunt trecut în catastifele guglea?
Suntem ce pretindem că suntem… ori suntem ce suntem… de fapt?
Fiindcă… dacă vreau să fiu cine sunt… se cheamă că nu exist.
Irina, am mai zis dar mai zic. E o perioada mai fumurie asa. S-ar putea sa treaca.
Pentru blogosfera, blogul meu e inchis, nu parolat. Adica nu am impartit usernameuri si parole, scriu, afirm și susțin, vorba lui Blegoo (btw, Blegoo, nu merge nene, nici cu frumosul, nici cu binisorul, nici cu nimic. Incapatanata rau, mie-mi spui!)
Chiar, oare de ce s-or inchide atatea bloguri? O fi crescut numarul de mârlănii / trollisme pe pixeli pătrati?
Io nu mi-am pozat sarmalele in primul rand c-am uitat si-n al doilea rand ca mie mi-au iesit alien, una mai mica, una mai mare, una mai subtire, una mai groasa, una mai rosie, una mai verde, etc.
“Chiar, oare de ce s-or inchide atatea bloguri?”
Trece vremea lor. Cel puțin a blogurilor ăstora narcisice, cu generalități. Probabil vor persista blogurile de nișă, care chiar ar putea să intereseze pe cineva.
Nu stiu ce inseamna “narcisice” nici “de nisa”.
Eu am in blogroll vreo 6 (dragi) la care am adaugat in paranteza “privatizat”. Au mai fost alte cateva pe care le-am sters dupa ce s-au privatizat (sunt prea lenesa sa tiu minte atatea parole).
Nu crez ca a trecut vremea lor insa probabil ca autorii au realizat ca “jurnal” e, prin definitie, un ceva de “contemplat buricul propriu” si nu de hranit vanitati ori de suportat obraznicii sau vorbarii goale de continut.
Alte bloguri, ramase deschise, au suprimat comentariile, probabel din aceleasi motive.
Nu atat nevoia de singuratate cat de liniste.
Sigur, trebuie să pui în balanță riscurile și beneficiile. Dumneata, Madelin, vorbești de riscuri. Eu de beneficii – sau de absența lor, care se simte din păcate mereu mai bine decât prezența lor, cu care te obișnuiești rapid. Spre exemplu, în momentul de față chiar nu mai găsesc niciun rost blogului meu. Nu se îndreaptă nicăieri, scriu jumătăți de texte în care pun jumătate de suflet, nu mai mult, pentru că un text odată publicat va muri rapid și nu merită investiția. Patru ani de aberat pe aici degeaba, e ca la ziar, cine ce să facă cu ziarele de acum 4 ani? Din punct de vedere al conținutului, e zero.
Pe de altă parte, dacă mi-aș închide/parola blogul, mi s-ar face aproape imediat tare dor de voi, mi-aș da seama ce mult însemna blogul ăsta în viața mea fără ca eu, egoist, să-mi dau seama.
Blogurile narcisice sunt blogurile în care ne oglindim de zor și care ne reflectă deformat și fotoșopat personalitățile. Ele spun totul despre nimic. Blogurile de nișă sunt alea care spun ceva despre ceva, de exemplu, un blog despre biciclete, sau despre bucșe, vinuri, etc.
@Madelin: am insistat nu pentru că n-am priceput 🙂 sau pentru că aş fi crezut că ar funcţiona presiunea sau binişorul (am amuşinat eu ceva-ceva în legătură cu încăpăţânarea), ci pentru că m-am gândit că dacă cineva pune lacăt şi nimeni nu mai bate la uşă, s-ar putea să creadă că nu mai are niciun rost să deschidă, că nu interesează pe nimeni…
@Vlad: era vorba de bloguri “privatizate”, nu închise definitiv, pentru că “trece vremea lor”.
Şi, ca sa fiu şi un pic ontopic, mie îmi plac tocmai blogurile astea vanitoase, le citesc şi revin pentru că îmi place identitatea, nu a celui care scrie, ca poate nu e a lui sau e doar o faţetă :), ci aceea care se vede acolo pe blog.
Și mie îmi plac alți oameni, îmi place compania, dar propria mea identitate mă plictisește. Vă dați seama ce dezastru mohorât ar fi aici dacă m-ar lovi damblaua și aș închide comentariile? Referindu-mă strict la Dulce Mahala, comentariile sunt totul. Dacă mai scriu, scriu doar ca să existe un pretext acolo pentru comentarii. Să scriu așa, în singurătatea mea? Pentru mine? Nu aș fi în stare, aș muri în chinuri groaznice de plictis mai întâi. De asta nu o să scriu niciodată o carte.
Sigur că lumea își parolează blogurile ca urmare a unor certuri/agresiuni. Dar toată ideea de blog înseamnă expunere publică. Blogurile parolate renunță la ceva din propria lor definiție. Parolarea e moartea cea mică. Și dacă te încumeți să o faci, o faci pentru că simți că nu mai merită osteneala și riscurile. Dar nici nu te lasă inima să te oprești. Însă un blog parolat e doar o stafie, bântuind imaterială periferia memoriei.
mai e si solutia inceperii unui alt blog in alta parte:)
Inteleg bine ? In fiecare zi oameni noi si minunati ? Ai facut recent un MMT ? :))
Madelin… oi fi tu încăpățânată… da’ mai pisălog ca mine, mai rar găsești.
Cum era vorba aia… “cel mai deștept cedează primu’?”
Ia să vedem dacă ești la fel de deșteaptă pe cât ești de frumoasă…
🙂
Irina, n-am vrut sa fiu nepoliticoasa, am vrut numai sa subliniez ca o sa ma repet in statementuri.
Iti multumesc pentru intentia buna; insistentele voastre ma onoreaza. Nici nu cred ca le merit, fara falsa modestie.
“Nici frumoasa, nici desteapta” zise ea rontzaind un covrig cu susan si stafide.
Doar devreme acasa.
:))
PS
A baut cineva ciocolata calda cu scortisoara?
“Parolarea e moartea cea mică.”
Aoleu, vai de viaţa ta săracă dacă asta e mica ta moarte!
Dacă mai scriu, scriu doar ca să existe un pretext acolo pentru comentarii.
Stai liniştit, nu te mai justifica, noi de mult intrăm aici ca pe forum, doar pentru comentarii! Nici nu mai citim însemnările tale!
Ma gandesc ca, intr-adevar ar trebui sa plecam de la definitii, in toate intentiile noastre de comunicare. Tapirul are dreptate, cu semanticile si maieuticile lui.
Eu spun ca blogul meu e un jurnal personal, elaborat electronic. Si atunci parolarea ii reda firescul, nicidecum fantoma.
Tu, Vlad, spui ca blogul tau e ca un site personal. Sau ca un forum, exclusiv bataile de cap ale unuia clasic. Si atunci da, parolarea ar fi absurda.
Ambele au ca scop comunicarea.
Insa.
In jurnalul-meu-oarecum-intim nu simt nevoia de expunere. Comunic oricui. Lumii. Universului. Nu astept neaparat si nici nu ma astept ca cineva sa-mi raspunza. De asta eu vorbesc de liniste.
In situl-tau-oarecum-forum tu iti asumi de la bun inceput expunerea. Tu vorbesti unui auditoriu cat de cat tzinta. Te astepti la replici. Provoci reactiile. De asta tu vorbesti de comentarii.
Insa, iar.
Paradoxele pandesc dupa colt:
– si eu ma bucur de reactiile cetitorilor sau de insistentle lor loiale, de ex (care la inceputul “gospodinei ratate” nici nu visam ca o sa se egziste)
– si tu simti nevoia, uneori, de liniste
Castigul e cert, pentru ambele variante.
Prin intermediul blogurilor noastre am cunoscut oameni formidabili sau personaje formidabile (le trecem la capitolul incantari).
Pierderea e certa, pentru ambele variantei.
Prin intermediul blogurilor noastre am cunoscut si reversul medaliei (le trecem la capitolul dezamagiri).
Ca blogurile sunt ale unor persoane sau ale unor personaje, asta ramane de dezbatut (de fapt nici intr-un jurnal pe hartie nu scriem chiar totul. Ca sa nu mai vorbesc de jurnalul intentionat publicabil).
Ooof, inima meaaa! Domnu’ doctor dă suflet, ceva dă inimă albastră n-aveţi?
“Eu am in blogroll vreo 6 (dragi) la care am adaugat in paranteza “privatizat””.
Luluţa a fost chiar bulangioaică – o bună parte din conţinutul blogului era făcut de noi, comentatorii. În atari condiţiuni nu prea mai avea dreptul moral (nu vorbesc de cel legal) de a pune lacătul pe uşă. Sau, oricum, nu a fost elegant s-o facă.
“A baut cineva ciocolata calda cu scortisoara?”
Da. Banal. Dar minunat! (Ca şi perişoarele cu cuişoare!)
Haaaa, ce idee buna sh-asta!
Esența comunicării e în comentarii, precum bine am încercat să vă ezplic… da’ voi… nu și nu… batman-batman, alea.
(blegule… ești un bleg!)
C-o fi… c-o păți… c-o stropi… nu contează.
Comunicarea e dialog, bre!
Aaa… că tu crezi că io sunt prost… ei, ăla e alt subiect. Cu toții suntem proști, în prostia noastră, cum bine a observat nea Mustachi:
http://www.youtube.com/watch?v=r5LhGYGi61c
Dar închiderea în sine… nu e facere dă bine…
Serios, acuma. Încă de la una-mie-opt-sute… (alea-alea) mahalaua a fost, este și va fi ce este… nu prin posturile lui Vlad (care este ele bune, alea…) ci prin interacțiune dă comentarii… prin certuri, prin garagața mahalagească cuvenită și necesară.
Unde-am fi fără scandalurile lui alș? Fără flegmele lui Mulliganoglu? Fără maieurile tapirului?
Ar fi ceva trist, ruginit, mucegăit.
Zic, așadar… să participăm… să ieșim cu pieptu-nainte… (unii are piepți mai mari)… să alea-alea… (că nuș’ cum să mai zic)… să nu ne murdărim chiloțeii, zic.
“Le Notre Com le Conifere… avec…” alea.
Zic și io… din singurătatea mea.
Amușinând cu interes, fuste de fete tinere.
@A. : Ia d-aici:
http://www.youtube.com/watch?v=F108veDL4i0
A.i o buna prietena dentista ? Exista niste prajiturele tipice perioadei de Advent “parfumate” cu cuisoare si scortisoara – singura forma acceptabila pentru solutia smulgatorilor de dinti. Altfel ciocolata calda cu scortisoara si un “strop” de vanilie ma împaca cu timpul de afara.
Pai perisoarele n-or sa iasa smulgatoare de dinti. Le inmuiem cu paine 🙂
Rugăminte: hai să nu mai postăm aici… că deja mă simt prost.
171 de garagațe… deja e prea mult.
Da, topicu’ e bun… da’ nu merită, totuși.
Zic și io.
Scrierile dumitale au perenitate literara in ansamblu pentru cine te citeste demult (pe prima vizuina scriam din cand in cand cu pseudonim, mansarda doar am citit-o). Evident ca nu sunt toate de valoare egala, ca la orice eseist. Fireste ca unele sunt doar o performanta tehnica – redactorul are de predat editorialul pana la ora H, si il preda saptamanal la modul onorabil si atat – iar altele reprezinta si o performanta artistica. E ca si cum as compara Gazeta literara din 1954 cu Evenimentul zilei din 1994. Prima publicatie e mai actuala decat a doua, desi Evenimentul e mai democratic. Gazeta e o viata: sublima sau infama. Evenimentul e un teanc.
Dupa mine exista bloggeri eseisti – dintr-o recenzie de carte fac un eseu, dintr-o cronica de film fac un eseu, dintr-o echipa de filmare care i-a impins in balta fac un eseu, din zugravirea casei fac un eseu, eseul poate fi mai bun sau mai slab – si bloggeri fotbalisti: autorul posteaza un videoclip pe care nu l-a generat el dar e in domeniul public, o fotografie de actor, sportiv sau politician pe care n-a generat-o el dar se poate utiliza legal, se leaga la 3 randuri wiki ca sa nu greseasca, scrie 3 paragrafe-liant despre ce i-a placut sau l-a ambetat, marcheaza un gol si paseaza mingea la coechipieri sau chiar in tribune. Si de fotbal e nevoie. Dar asta e genul de meci despre care nu-si mai aduce nimeni aminte peste 4 ani care a fost scorul, si nu eseurile dumitale.
@Vlad: vezi bă tolomacule… că ce ziceam io e valabil?
Lătrăm, zic, ca să avem valoare.
(ramasa fara cuvinte)
Trag adanc aer in pept si zic: Vladule, da, crima ar fi nene, sa-nchizi mahalaua!
Cand ti-e lumea mai necolorata, vine Sultana cu zvonuri de clopotei si randunele…
S.B., deci ne ştim din vizuină?? Asta e chiar foarte tare. În rest, mi-e teamă că eşti prea amabilă: blogul meu e la fel de volatil ca orice meci de fotbal. Şi lucrul se vede cel mai bine dacă încerci să-l pui pe hârtie: devine dintr-o dată un set de încercări, de mizilicuri.
E ca în Alice, cu bebeluşul care era tare urât pentru un bebeluş, dar constituia un porc destul de frumos.
@Blegoo
De ce-ai sters, nene, postul cu Caragiale, cu tot cu comentarii? Ai avut o cascada de remuscari, alea-alea?
(acu’ mi-a bagat mie Tapirul antispamu’ “ham”)
De Bello Galico ! I-a fost frica de Brutus.
cum dc?!
pt k a facut spume stimnoicine (=[we], k sa nu se creada k mi-e teama sa-i scriu numele :P), a facut presiuni, cum i-e felu, & a trecut la amenintari fatise…
ma-nsel cumva?
pacat; era f amuzant – blegoo are talent de pastisheur… & pasticier (in sensul italienesc, hihi)
A, da? Io am crezut ca i-a iesit fimeia de la dus si l-a prins dansand cu mine si a interpretat gresit, nah, ca nu aveam definitiile deintelesului lipite pe frunte (iar femeile, se stie, se ambeteaza de la temirice) :))
Pi atuncea sa-l rugam pe Vlad sa stearga toate comentariile care atenteaza la integritatea personalitatilor noastre virtuale, zic.
Ca doara blogurile (si ce se comenteaza pe ele, that is) sunt o chestie foarte serioasa, cu influente, si consecinte, si pereu samd.
Eu l-am pus în carantină, când m-am trezit azi de dimineaţă şi am văzut conflagraţia.
Vlad, mai degraba deflagratie. Dar era destul de instructiva si, mai ales, foarte graitoare. Oricum, blogul tau, deciziile tale 😀
Vlad, eu tot ma mir pentru ca “ai pus la carantina” postul. Fiecare e responsabil de tot ce scrie in nume propriu/ pseudonim propriu. Eu sunt responsabila pentru postarile mele si nu pentru – sa zicem – ale lui als, chiar daca el mi se adreseaza sau vorbeste de mine(am dat ex. als pentru ca el nu se va supara, presupun). 🙂
Eu ma mir asadar si nu inteleg, dar probabil motivul tau e serios.
Cora_, gândesc exact ca tine. În ideal, nu m-aş atinge de nici un post, de nici un comentariu. Când o fac, întotdeauna am regrete şi îndoieli.
@vlad si @cora, vazand cererile poporului, am refacut cat am putut de bine atat postul cat si threadul comentariilor + comentariile de azi legate la acea “sceneta”, pana acolo unde ai spus ca “l-ai pus in carantina”.
imo, nu a fost nicio deflagratie, nicio conflagratie, a fost doar o cerere din partea mea, umflata si ridiculizata de cativa, aceiasi.
de vreti sa comentati la mine, fine. de nu, tot fine. postul ramane pana il repui tu pe tapet.
Nu era sceneta, era o parodie in care scrisul unor autori a fost mentionat si al altora nu iar reactiile pro si contra vizavi de oportunitatea ei au reflectat acest lucru (in afara de mine care pana acum nu m-am pronuntat). Eu ador parodiile, mi s-au facut si mie pe Vizuina si am scris si eu altora la societati literare. Cu deosebirea ca arhivele acelea sunt arhive parolate, accesibile doar membrilor, tocmai ca sa nu interpreteze gresit cine se nimereste pe internet. Legal vorbind nu poate impiedica nimeni pe nimeni sa parodieze fie si selectiv sau submediocru scrisul altuia nici in cultura tiparita nici in cultura electronica atata vreme cat se intituleaza clar parodie ca sa nu conduca la confuzii privind atributia. Asta e o conditie care nu s-a indeplinit pe 3 bloguri, nici la Vlad, nici la Blegoo Test, nici la WE fiindca probabil, nu-mi luati in nume colectiv de rau, nu sunteti familiarizati suficient cu cultura tiparita (nu ma refer la domeniul stiintific). In alta ordine, imi mai faceti multa reclama la trei eseuri pe care le-am scris? Asa ceva costa in America bani grei.
– C’est vrai ce que tu nous racontes là?
– Absolument faux. Je viens de l’inventer à l’instant. Faut bien rigoler un peu, quoi.
Quo vladis?
@Sultana Banulescu
Sceneta (scenetta, ital. = ‘scena comica di breve durata’) este o categorie literara de sine statatoare. Daca parodiaza o alta piesa, atunci este (poate sa fie) in aleasi timp si o parodie. Dar in primul rand este o ‘scenetta’ (scenetǎ?)
@Sultana Banulescu
M-ar interesa foarte mult o (scurta) ‘precizare’: ce este – in intelesul dumneavoastra – “cultura tipǎritǎ”?
whatever that was. unul din motive pt. care nu am vrut sa fiu implicat a fost ala despre care ai zis si tu: se interpreteaza gresit. apropo – ai vazut niste comentarii de azi la adresa mea?
eu doar am preluat ce a fost scris la Vlad, mai mult pt. comentarii.
nu stiu despre ce eseuri vorbesti. si de ce nu? daca vrei sa iti fac reclama, da-le incoace si le postez la mine, cum vrei tu.
recunosc, nu sunt familiarizat cu genul asta de cultura scrisa, asa ca te rog, daca nu e prea mult, sa imi dai niste linkuri, sa citesc si eu…
merci.
WE, scuza-ma, e sambata seara si ma adresez pe larg catre grrl unde iar nu s-a inteles fiindca tu iar ai inteles. Cu eseurile era o figura de stil (vezi 73) iar de reclama nu am nevoie insa am atras atentia ca din punctul meu de vedere fie ea si negativa tot publicitate este. Daca ii trimiteam lui Vlad sau tie din senin pe e-mail un eseu, un CV si o scrisoare de intentie politicoasa, m-ati fi publicat pe domeniul vostru ca “guest post” sau m-ati fi suspectat ca imi fac reclama, cu alte cuvinte ca vreau sa va anexez? Este in firea omului in general, si a romanului in special, sa creada ce este mai rau despre altul. Parodia pe de alta parte este si ea o forma de anexare ca oricare alta, din cele care iti displac tie nu neaparat mie, insa eu le denumesc mai coerent deocamdata. Gabriel Liiceanu are un interviu in Observator cultural de acum cativa ani in care atrage atentia ca nu este o buna strategie culturala sa incerci sa iti creezi vizibilitate pe seama unor persoane care au deja una fiindca asta functioneaza odata sau de doua ori pana se observa. Nu pun articolul aici fiindca da si nume, si fiindca o sa incepem sa discutam vorba lui Madelin cu merele, orice altceva in afara de subiect, care e anexarea, retorica, agentia, instrumentarea etc.
@Grrl: v-as raspunde cu mare drag mai serios fiindca, desi nu suntem intotdeauna de acord, imi pare ca vorbiti aproape intotdeauna serios, insa nu am idee cat de serios se va discuta in continuare la acest subiect despre identitate si parodie. Aici se repeta situatia cu “Adventfeier” fiindca dvs pareti sa extrageti din comentariile mele partea telegrafiata si pe aceea o dezvoltati selectiv – este dreptul dvs. asa cum e dreptul altora sa aleaga partea excesiv de serioasa, sau involuntar comica din ce scriu eu.) Daca raspunzi, esti dascal. Daca nu raspunzi, inseamna ca nu stii germana, ba acum si italiana. Va scriu 7 paragrafe serios si romaneste, atat.
Dvs. manifestati o preocupare academica pentru definitii pe care, fiindca in limba romana aveti un scris depeizat, vi le-ati insusit textual fara sa le asimilati. Nu cunosc modul cum scrieti in germana sau in engleza de la un cap la altul, poate ca scrieti admirabil. Nici unul dintre cei care am petrecut mult timp in strainatate nu scriem romaneste la fel de bine ca ex. Vlad, ceea ce este unul din motivele in care ne angajam in discutii publice in cartierul virtual al dansului. Insa dvs. in limba romana aveti un scris depeizat si asta se observa.
Asta inteleg eu (in cazul strict al dvs. nu al celor la care m-am referit pana acum, fiindca dansii orice alte obiectii le-as aduce nu scriu depeizat) prin familiaritatea (sau lipsa acesteia) cu cultura tiparita unde (oricat de inchistata ar fi ea) functioneaza spre deosebire de cultura electronica mecanismele de control editorial care, daca sunt prohibitive intr-un sens, sunt regenerative in altul (de asta am precizat ca nu ma refer la domeniul stiintific unde exista “peer review”).
Daca dvs. (ma refer aici la dvs. si nu la altii) ati fi citit, de exemplu, mai mult teatru de Vasile Alecsandri pe care sa-l asimilati chiar daca nu va mai amintiti ca sa-l citati pe loc asa cum faceti cu definitiile de dictionar, ati fi inteles ce am vrut eu sa spun cu traducerea textuala a lui “Schadenfreude” cu ipoteticul “Nachbarziegentod,” substantiv compus inventat de mine ad-hoc.
Aceea a fost o referinta ce dovedea constientizarea din partea mea a confuziei social-linvgistice a personajului Coana Chirita care traduce “a spala putina” din romana cu “laver le baril”. Ceilalti au inteles ce-am vrut sa spun amintind de proverbiala capra a vecinului in sensul ca vorbeam de echivalente, nu de invidie, chiar daca sa zicem Vlad isi aduce acum aminte de “laver le baril” si WE nu-si aduce aminte textual, insa WE a inteles primul ce voiam sa spun. Dvs nu ati inteles.
Nu mai asimilati, va rog, scena cu sceneta fiindca nu am asimilat-o nici eu, nici WE care a scris “sceneta” intre ghilimele dar n-ati observat dvs., si cu atat mai putin Blegoo care a scris in fruntea parodiei lui “Comentariul,” “guest post” si “Scena I” nu a scris “sceneta” dar n-ati observat dvs. O sceneta este un fragment de teatru de obicei comic dupa care, in cele mai multe cazuri, nu mai urmeaza nimic. O scena este o unitate componenta a unui act care este o unitate componenta ierarhic superioara a unei piese de teatru; exista piesa intr-un act, in trei acte, in cinci acte, dar actul e compus din scene (scuzele mele daca e teatru absurd).
O sceneta poate fi inclusiv o parodie a discursului existent al unor persoane (fie ele reale sau virtuale) (nu neaparat al altei piese cum scrieti dvs., desi ma bate gandul ca la dvs. “piesa” s-ar putea sa nu insemne numai “piesa de teatru,” la dvs. “piesa” s-ar putea sa insemne foarte bine si motiune de cenzura in Parlament, si dialog pe un blog etc, etc, etc.) sau poate fi in intregime fictiva caz in care nu mai este parodie. De asemenea, o parodie poate fi fie un poem epic, fie un fragment de proza, fie un fragment de teatru. Daca va place matematica, nu numai lingvistica, iata o analogie: sceneta si parodia sunt multimi care se intersecteaza dar nu sunt multimi egale. Sceneta si scena sunt multimi disjuncte.
In discutia de fata nu decideti dvs. sau eu daca o parodie este sceneta sau nu, ci autorul. Autorul (adica Blegoo) a definit-o drept Scena I. Chiar daca parodia respectiva ar fi fost si o sceneta (desi repet nu a fost prezentata ca atare, fie si numai fiindca autorul dorea sa urmeze eventual si Scena II), nu decideti doar dvs. ca si persoana vizata daca acea entitate este “in primul rand” o sceneta sau in primul rand o parodie, ci firesc este sa se pronunte toti cei vizati asupra aspectului ei potential ofensator sau generator de confuzie. La entitatea aceea atragea atentia “in primul rand” atributia replicilor inventate si neasumate, nu preluarea textuala a prozei asumate de catre noi toti care am semnat-o cu numele nostru real sau virtual, cu o adresa de e-mail si cu un IP, si transpunerea ei dramatica adica in forma numele persoanei urmata de doua puncte, urmata de textul asumat, punctuatie si de la capat alt personaj. Da, era teatru acolo, nu versuri sau proza, dar la o parodie in versuri reactiile nu ar fi fost substantial diferite.
Va rog sa ma scuzati ca nu am sa va mai raspund la capitolul definitii fiindca este vorba de un aspect conceptual care nu se amelioreaza prin acumulare, ci prin asimilare, care ia timp oricui.
@sb: of course, why not? mai ales ca nu suntem pe acelasi domeniu, sau tocmai de aceea. si nu e nevoie de CV/email etc.
mda, GL spune una si face alta, dar sa trecem, asta e alt subiect.
asadar, daca ai ceva de history of science, sau philosophy of science si daca tu crezi ca blogul meu e suf. de ‘respectabil’, atunci by all means.
de fapt, as vrea sa citesc ce ai scris in domeniul asta. acei 1-2 biti pe care i-am gasit pe web au fost suficienti pt. mine ca sa nu cred ca ai incerca sa te folosesti de mine pt. reclama, sau mai stiu eu ce.
Apreciez dar nu de asta e vorba. Daca nu scriam aici te mai interesa ce scriam in alta parte? Probabil ca nu stii nici tu. Vorbesc de perceptie subiectiva aici, un website isi face oricine; mai greu sa decizi daca il faci cu comentarii sau fara si atunci citesti la altii, eventual scrii de proba. E vorba de subtextul a ce a scris Madelin despre Ana: sa scrii pe un website cu comentarii e sa joci telefonul fara fir, una incepi sa insiri si alta iese din cauza statiilor si interferentelor pe traseu. Cred ca si de asta da Vlad o sansa in plus blogurilor de nisa, sau profesioniste, fiindca acolo e un strat de selectie in plus. Iar in domeniul academic bloguri fie ele si de nisa se intalnesc mai mult de la profesor asociat in sus, doctoranzii si asistentii se preocupa sa-si faca un nume intai la tipar. Toate astea sunt off-topic fiindca nu isi face nimeni blog profesionist sub pseudonim si cu parodie.
In nise scopul e networking-ul unde trebuie sa fii colegial si diplomat si cu alti bloggeri si cu vizitatorii blogului, ceea ce nu e neaparat scopul pe blogurile personale de audienta generala.
Apropo WE, pe Vlad il inteleg fiindca m-am invitat eu in cartierul lui virtual asumandu-mi implicit consecintele fie ele si indelicate, dar parodia aceea ce cauta pe blogul tau in sectiunea insemnarilor neparolate? Nu esti nici autorul parodiei, si nici nu am scris/spus pana acum nici un cuvant in casa ta, deci normal ar fi ca prima mea evolutie acolo sa nu fie un pseudodiscurs.
da, pt. ca stiam ca te legi la blogul meu – asta ti-am zis alaltaieri mai mult sau mai putin direct. apoi a fost f. simplu sa aflu numele etc. cum ziceam, sunt maimuta.
cu telefonul fara fir: exista numai daca se discuta atat off-topic cat si “lalait”. cand se discuta “to the point”, chiar si off-topic nu mai e deloc telefonul fara fir. telefonul fara fir e convenabil multora de pe globonia, pt. ca se apropie f. mult de discutiile reale dintre romani.
pe multe site-uri americane esti f. taxat daca te indepartezi de subiect, sau incepi sa fii “trairist” – ca exemplu.
sunt nise si nise si scopuri si scopuri. de acord cu ce zici tu, dar eu zic ca asta e o discutie separata. eu doar ti-am raspuns la intrebarile pe care mi le-ai pus, in mod onest.
am explicat deja ce “cauta” acea “parodie” pe blogul meu. inca o data: vlad a parolat-o, sau a inchis-o, blegu a sters-o (de fapt a pus-o la el doar ca sa ma enerveze). iar eu am reconstituit-o din RSS Feed pt. comentarii. pt. ca acele comentarii le consider…sa zicem…nedrepte si in plus absolut inutile. scandalul pornit ieri a fost ceva suprarealist chiar si pt. mine. acum este un pic mai clar?
cand vlad ii va da drumul din nou, cu toate comentariile, atunci eu voi sterge acest post.
cat despre cum (nu) ar tb. sa fie prima ta evolutie pe blogu-mi – depinde numai de tine. sunt suficiente posturi, ai ceva de zis, spune-o. nu, asta este. nu vad ce atatea complicatii si invartiri dupa scenete, acte si parodii. you have smth. to say, you think that smth. you wrote it’s worth for that place – go ahead. mai simplu de atat nu cred ca se poate.
O observație pertinentă, tovarăși:
:)))…
LE: si de fapt intrebarea @corei_ mi s-a parut f. pertinenta si a fost triggerul reconstituirii facute de mine. inca o data: pt. acele comentarii.
Ce-i aia… “depeizat”?
E tot aia cu “înstrăinat”?
Ori e ceva gen “dezorientat”?