Dacă inima ar fi conştientă, s-ar opri.
(Cartea Neliniştirii)
Întrucât condițiile meteorologice mă împiedică să mai merg cu bececleta, iată-mă nevoit să recurg, după aproape un an și jumătate de pauză, la mijloacele de transport în comun. Miercurea iau metroul. Ceea ce îmi prilejuieşte regăsirea dulceţii infinite a gregarității. Pentru o jumătate de oră, autonomia mea de mișcare este abolită, și mă alătur turmei care se revarsă masiv, în câteva direcții principale, între stațiile Unirii Unu și Doi. Sunt unul dintre cei mulţi. Împreună avem un scop, deşi nimeni nu-l ştie de unul singur. Cel ce nu e în rând, ca de exemplu, amărâtul care încearcă să urce scările în timp ce Noi, cu miile noastre de picioare, le coborâm, va fi imediat duşmănit. Unde se duce şi ăsta? De ce se bagă aşa? Nu vede că acum trecem Noi?
Suspectez că undeva, agăţat de grinzile vastelor săli subterane, stă înger de ordin inferior, ce ne ghidează paşii. Îl simţitm toţi pe umeri, şi nu putem să ne împotrivim. Şi îi suntem recunoscători. Pentru că ne urmează şi când ieşim de la metrou. Intră în noi, şi face în locul nostru toate gesturile zilnice, mereu la fel, care adunate la un loc constituie o viaţă. Acest lucru ne permite aşadar să nu ne gândim la ele, şi să ne bucurăm de non-viaţa noastră, ca să nu îi spun moarte, pentru că e un cuvânt neplăcut. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe homunculus ăsta, cândva. Voi nu? Şi ce l-aţi întreba?
“bucuros, voinic? cum o mai duci cu fericirea?”
Precum Aliosa, beat crita, prabusit peste o gura de canal si zgâltâind zabrelele : Da de ce ? Ce am mai facut ?
PS Intre Tapiru’ si ss un fel de sinergie ciclotimica :))
o senzatie asemanatoare obtin cind urmaresc vreo camera live (incercati de ex Mikonos livestream). Ia mai mult timp, intr-adevar, dar absurdul miscarii browniene neincetate ma face sa simt necesara existenta unui individ la panoul de control.
l-as intreba asa: bre, o fi terminat tapirul de tras tuicuta aia? nu vezi ca aici, in urbe, n-avem nici un haz?
si l-as trimite sa dea o fuga pana intre alambicuri.
da’ ce-ai facut bre ingere de te-au retrogradat intr-un ordin inferior?
“A venit un înger greoi ca un balaur,
Mă izbea în sânge, în inimă şi în cuvinte
Dădea din aripi atât de tare
că mă umpluse de vânătăi şi de morminte
M-a izbit cu aripa,
m-a izbit cu aripa, mamă…”
Nichita Stanescu, Aterizarea
Asa ca nu l-as intreba nimic… parca stii la ce sa te astepti de la ingeri?
Tu, asa mic,nu poti sa te mai uiti pe gaura cheii la ai mari? Ca as vreau sa stiu, Rafael ce face de nu se mai simte deloc?
De ce’ai dat, bah, cind ai dat? Si de ce n’ai dat cind n’ai dat?
vezi aici http://zoltybogata.wordpress.com/about/