Madelin ne întreabă, dacă am înţeles eu bine, care sunt criteriile pe care trebuie să le întruneşti ca să fii român, sau care sunt limitele categoriei “român”.
Despre românism, cuvânt oribil prin preţiozitate, am mai vorbit aici de multe ori. Mie groază să mă apuc iar să vorbesc. M-am tot gândit io nene, cum de ştiu că sunt român, cine mai e român, etc. N-am găsit niciun răspuns satisfăcător, adică obiectiv şi logic. Răspunsuri există multe, dar toate au diverse defecte, toate sunt contestabile. Nu pare să existe o definiţei ermetică şi solidă a românismului.
După care mi-am adus aminte de siteul Regelui României. Şi mi-am dat seama că, din afară, e mult mai uşor să identifici o naţie, dacă eşti interesat. Dacă nu, nu are niciun sens.
În urma acestei mini-revelaţii, am ajuns la 3 concluzii pe care o să le înşir aici:
– e mai practic să consideri românismul ca pe o noţiune simplă: ori eşti, ori nu eşti bărbat, gras, român, etc. şi să explici apoi ce consecinţe are acest lucru asupra ta, decât să încerci să determini dacă eşti român şi în ce măsură.
– oricine poate să fie de ce naţie vrea el
– se cheamă român oricine îşi pune problema pe care ne-o pune Madelin. Cu cât mai mult te gândeşti la problema asta, cu atât mai greu vei găsi un răspuns, şi cu atât mai român vei fi.
Acest post nu aduce nimic nou şi nu e util nimănui.
–
Asta e oarecum cujetarea despre care scriam eu aici: http://pinocchiomuc.blogspot.com/2011/03/o-cugetare-dea-lui-mos-pinocchio-despre.html — un stereotip. E mai simplu să gîndești în stereotipii, sau să vezi lucrurile din afară. Experimentul meu preferat, să întreb studenții români: Ia ziceți, cum sînt nemții? Aaaa, sînt disciplinați. Și cum sînt italienii? Aaaa, vorbesc mult. Și cum sînt francezii? Ooooooh… etc. Ei, și românii cum sînt? Și aici se lasă întotdeauna o liniște mormîntală și toată lumea cade pe gînduri.
Mie mi se pare stranie discutia. Exista un singur criteriu pentru a determina daca esti roman: sa te nasti in Romania. Toata viata, fie ca vrei, fie ca nu, esti si ramai roman. Putem incepe sa ne jucam daca intrebam ce inseamna sa fii bun roman.Nu se poate, insa, ca “- oricine ….să fie de ce naţie vrea el”. Daca eu spun ca sunt chinezoaica, ma crede lumea? Nepotul meu, cu ambii parinti romani, s-a nascut, intamplator, in Statele Unite. Ai lui fac naveta intre State si Romania, dar el este si ramane american. Nu roman. In schimb, parintii nu vor fi niciodata americani, doar spera sa devina candva cetateni americani.Dar nu sunt ” natives”.Daca romanismul inseamna mandria de a fi roman, sau patriotismul, sau orice altceva decat apartenenta la natia romana, putem incepe discutia.Altfel, e straniu sa discutam ce e aia roman. Pai exact ce e aia sa fii italian, sau francez, sau australian.
vlad – Nu particip la discutziune, dar mi-a placut major – desi de o tristetze incomensurabila – acest mic diagnostic: ‘se cheamă român oricine îşi pune problema pe care ne-o pune Madelin. Cu cât mai mult te gândeşti la problema asta, cu atât mai greu vei găsi un răspuns, şi cu atât mai român vei fi.’
frageda zambila
@diligentreader
Diligentreader, imi permiteti o intrebare: nepotu’ matale vorbeste romaneste? Adica, parintii lui vorbesc cu el acasa, de regula, pe romaneste? And if they do, mereu, sau numai din cand in cand?
(Sorry ca pun o intrebare personala, dar, dat fiind ca scriem aici anonym – atat dvs. cat si eu – m-am gandit ca pot sa intreb.)
Cand i-am vazut si auzit eu ultima oara, acum vreo 4 ani, parintii ii vorbeau romaneste, el raspundea in engleza. Scoala o face acolo.Dar nu cred ca are vreo relevanta.Si daca va vorbi romana, nu va fi roman niciodata.
vlad, eu cred ca “romanism” este diferit de “a fi roman”. sunt doua cuvinte care inseamna lucruri diferite.
Dar intrebarea,intrebarea “e o meserie grea?” ce raspuns are?
“românism” e peiorativul, în el îngrămădim tot ce nu ne place la români
vlad, aşa e el, are mereu faze în care neagă una şi alta, nu există români, nu există ţigani, nu există creaţie nouă (totul s-a spus/creeat deja). pe de altă parte, şi diligentreader simplifică prea mult, a fi “român” (sau altceva) nu se rezumă la faptul că te-ai născut acolo.
problema de identitate culturală este una din ce în ce mai stringentă în secolul globalizării, înterabă orice antropolog.
@tapir, “romanism” mai are si semnificatia de “imperialism roman”, mai ales cea din perioada interbelica, care nu a disparut inca. “romania mare”, de la tisa la nistru, cadrilaterul, apoi din ce ince mai rau, nae ionescu et al., si ne apropiem de cameshi si sumane.
@Madelin
Ati dat acel citat – “o meserie grea” – dar in ce context?
we, imperialismul românilor e cam hilar…
oricum, cred că sensul cel mai folosit e ăla peiorativ (şi Patapievici îl folosea aşa, ştiu că îl placi la nebunie)
dar nu cred că vlad se referă la sensul ăla peiorativ, nici la ăla imperialist.
grrl, madelin scrisese mai demult că a avut o epifanie, că românii sunt neterminaţi (interesant este că şi opusul, “terminaţi”, poate avea un sens tot negativ), şi B.deComp i-a trimis mesajul ăsta. sau te referi la alt context?
@ Pinocchio:
Unde se arată, fără putinţă de tăgadă, că românii sunt gânditori.
@tapire, rusii & ucrainienii inca il folosesc vizavi de basarabia.
nu, nici eu cred ca il folosea in vreunul din sensurile astea.
daa, Pata! ganditorul umectat din Primaverii, promovat la “Cantarea Romaniei” de nimeni altul decat ALS.
tapirul zice:
Eu personal nu ma refer la nici un context.
(Nu stiu daca ati observat, dar) am pus numai o intrebare lu’ Madelin la ce context se referǎ ea.
pai si io tot la aia ma refeream
tapirul a zis #11:
Domnule, eu nu ma pot referi la nici un context, devreme ce chiar intreb – pe Madelin – despre ce context este vorba. Intelegeti ce vreau sa spun?
grrl, in contextul povestioarei dlui B.deComp, scrisa cu litere italice in postul meu, lincuit de Vlad la inceputul postului aci prezent. Mai multe detalii decat atat nu vaz cum as mai putea da.
Sau, cucuvintele mele, Fisa Postului unui roman are puncte dificile? Cere calificare sau efort deosebit? Sunt obstacole insurmontabile de trecut? Implica un anume grad de risc? Ar trebui ‘sa iasa la pensie’ anticipat? Poate avansa? Exista limite de incompetenta crase?
E greu sa fii eu?
ochei, grrl, reformulez:
sau, în alte-alte cuvinte, “grrl, te referi strict la contextul concret în care a scris madelin (postul ics de la pagina igrec la comentariul zed), sau vrei să vorbeşti in termeni mai largi, la “filozofia” din spatele a ce a scris?”
Una dintre metodele boante de-a defini o problemă (şi anume problema “ce înseamnă să fii român?”) ar putea fi aceea de-a cădea de acord asupra a ceea ce nu face parte din problemă. Cred că a fi român nu e o problemă de zoologie (nu cred că se pot diferenţia românii de englezi, de exemplu, în acelaşi mod în care se diferenţiază equus asinus de equus cabalus, de alt exemplu). Deci definiţia se opreşte la specie, şi nu trece de ea.
Unii dilemátori ar putea pune problema de rasă: dacă există ciobănesc românesc, de ce n-ar există şi om românesc? Posibilul contraargument ar fi că metodele de distilare şi păstrare a unei rase de câini sunt complet acceptate de practica şi etica comună, pe când sugestia de puritate rasială umană lasă oamenii indiferenţi doar în romanele SF, nu şi în societatea actuală (plus că nu se prea întâmplă în realitate decât de nevoie, arareori de voie — exemplul culturilor cărora li se pare că vitalitatea stă în tradiţie, gen “nu te însura/mărita c-o/un strain(ă) că-i ruşine” etc.)
Argumentele de mai sus ar putea conduce la concluzia că a fi român nu e o problemă de genetică. Ce rămâne? nimic palpabil. Poate mă grăbesc să trag concluzia, dar a fi român devine o problemă (nu în sensul de belea, ci în sensul de cauzalitate) psihologică: român e acela care se consideră român. Şi, oricâtă tipologie i s-ar flutura prin faţă de către “purişti”, dacă cineva spune cu mâna pe inimă că se simte român, atunci probabil că e român; şi-atunci, cui îi mai pasă de cuantificări ale sentimentului ăsta?
Este un oarecare ‘progres’ in ‘dialogul cu dvs’ ca imi raspundeti dvs.personal si nu tapirul ‘in loco’, cu tapirul doresc sa evit orice discutie, deoarece nu vreau sa particip la discutii/dezbateri care stau sub ‘controlling policy’, adica interzicerea mentionarii unor issues sub aspect critic, caci detest ceea ce arata chiar si pe departe a ‘aducere la linie‘ (milizieneasca), si nu ma intereseaza din ce cauza el o face, este blogul dumneavoastra (a mai multora) si daca bate vantul ‘cenzuros’ eu nu doresc neaparat sa-mi pierd timpul cu argumente impotriva morilor de opinie in mahala, ca am mai multe optiuni cum sa-mi petrec timpul.
Back to the question you were asking: si anume
intrebarea “e o meserie grea?” ce raspuns are?
Am intrebat in ce context puneti intrebarea de mai sus pentru ca doream sa stiu la ce anume se refera intrebarea, adica ‘la ce exact’ doriti sa stiti raspunsul. Care ‘meserie’ sa fie ‘grea’/sau nu?
Adica ‘E o meserie grea?’ – ‘ce meserie’ exact?
Prin simpla mentionare a unei ‘meserii’ – nu se poate astepta/cere un raspuns exact, daca nu stim despre ce ‘meserie’/aspect este vorba, sau ce se sugereaza prin asa zisa ‘meserie’, in what context.
Acum ca spuneti ce ‘context’: am citit acel fragment al unui oarecare domn pe blogul dvs., cu referinte la anii 1970 (cand erau bunicii nostri tineri), un text cvasi-metaforic impanat cu detalii semi-(sau cu totul)personale despre unii care fac nu stiu ce (in timp ce beau champagne in Sao Paulo, or else), etc etc. Citind acea ‘povestioara’ ma intreb din nou la care intreabre exact doriti raspuns – privind CARE meserie?(care se exercita in anii 1970 in Sao Paulo, sau Lisabona, sau…. ma rog… nu am timpul sa descifrez toata litania…poate vrea altcineva sa explice in clear text despre ce ‘meserie’ este vorba, dupa aceea s-ar putea ca cititori ca mine sa incerce un raspuns la intrebare ‘daca meseria respectiva [care este ea… asa cum este, ca nu am inteles bine ‘ce fel de’ este] usoara sau nu’. (in cazul ca un raspuns de la cineva ca mine va mai intereseaza).
Dar – privind postul, sau salsifisul postului – ceea ce intrebati dvs. este o alta chestie, separata de titlul, respectiv de continutul postului lui Vlad, in care el – Vlad – nu pune de fapt nici o intrebare.
commentul meu #20 este adresat lu’ Madelin
(am uitat sa adaug @Madelin)
@CST-Link
Domnule, cum se face ca postulati/asumati ca “a fi român” ar fi o “problema”? (zoologica, or else)
“A fi roman” isn’t a problem at all.
@ grrl:
grrl, dacă vrei să continui pe linia asta de copil bosumflat, e alegera ta. poţi să mă ignori (sau nu), să continui să mă jigneşti (sau nu), după cum ţi-e voia.
dar să lămurim un lucru întâi:
ceea ce insinuezi tu aici este o minciună crasă, absolut nefondată şi profund jignitoare. o exagerare exagerată. eu nu interzic nimic aici sau aiurea, nu desfăşor nici o “controlling policy”, nu este “aducere la linie miliţienească”. vorbeşte aici doar frustrarea ta. tot ce am făcut a fost să (ca să te citez, notând ironia faptului că, atunci când o aplici tu, nu ţi se mai pare “interzicerea menţionării unor issues” sau “controlling policy”), “doresc să evit o discuţie”. o discuţie pe care de fapt nici nu o începusem şi în care ai intrat total nedelicat, cu mucii în fasole (“cine, prostul ăla?”), având apoi pretenţia să ţi se răspundă serios şi academic şi la obiect şi, mai ales, să ţi se răspundă cu orice preţ. îmi rezerv dreptul de a nu participa în astfel de “discuţii”, şi mai am dreptul de a nu fi categorisit ulterior drept “politică poliţienească”.
CST-Link: corect, a fi “român” nu ţine neapărat de genetică, trebuie să te consideri (rete, percepi, defineşti) român pentru a fi român. cu menţiunea că (contrar a ce zice vlad – sau ce pare a zice), nu este o opţiune, nu “alegi” să fii român. poţi să alegi să devii altceva, asta e advărat, dar ăsta e un proces care nu e instantaneu şi care necesită mult efort.
madelin, cred că răspunsul este “depinde” (ăsta e cel mai înţelept răspuns de regulă). pentru cei pentru care termenul “român” e peiorativ cred că meseria mai grea este aceea de a nu fi român. sau meseria grea este aceea de a se accepta ca român.
pot să spun, totuşi, că această meserie există
@grrl/22:
Hmm… până şi cuvântul “problemă” e ambiguu. Încercasem să explic prin paranteza “nu în sensul de belea, ci în sensul de cauzalitate” ce înţeleg în textul meu prin “problemă”; probabil că v-a scos din sărite ceea ce aţi considerat că vroiam să spun, şi asta înainte să ajungeţi la paranteza cu pricina.
Dar să fim pedanţi până la analogie: în sintagmele “o problemă de zoologie” şi o “problemă de matematică” cuvântul zăpăcitor are acelaşi înţeles din punctul meu de vedere. “Mingea din stânga este roşie?” nu e o problemă de matematică, de exemplu; asta nu implică faptul că matematica e jignitoare la adresa culorii roşii. La fel, “Este x român?” nu e o problemă de zoologie (cum spuneam), dar asta nu înseamnă că zoologia în sine e ofensatoare la adresa apartenenţei individului x.
Nu sunt sigur că am reuşit să fac priceput sensul cuvântului “problemă” pe care-l intenţionam, aşa că mă retrag în spatele vestitei replici din sceneta TV cu d-nii Diaconu şi Caragiu: n-am găsit altă rimă.
@tapirul/23:
Oh, am priceput (cred) menţiunea dumitale. Trebuie să recunosc că, o dată acceptată menţiunea, anulează complet criteriul propus de mine pentru apartenenţa la categoria de “român”. 🙂
O iau un pic pe departe cu ce cred eu că e un contraexemplu retoric, fiindcă mi-e drag să-mi amintesc. Când eram printr-a VII-a, în vacanţa de vară, făceam clacă la bunicul: înşiram tutun pe sfoară ca să fie pus la uscat. Muncă monotonă şi lungă, iar dracii de copchii de plictisesc repede ca orice fel de draci de copchii, aşa că bunicul ne povestea tot felul de năzbâtii[1] ca să treacă timpul mai uşor. Una dintre problemele (de istorie de data asta) a fost chiar asta: “cine-a fost mai român? Carol sau Carol al II-lea” (nu era chiar poiana lui Iocan bătătura bunicului, dar el nu se sfia să discute despre chestiile astea chiar dacă intrase în CAP după ce-a luat bătaie cu toiagul în Căminul Cultural). Aşa că dau problema mai departe: cine a fost (mai) român dintre cei doi regi? şi de ce? şi cum se leagă asta cu argumentul dumitale? 🙂
__________
[1] Aşa am învăţat, de exemplu, ce e aia dilemă: Măi nepoate, ai o sfoară care îţi intră pe gură şi îţi iese pe cur. La capătul de la gură ai legată de sfoară o baligă uscată. La capătul de la cur ai legat un scaiete. De care capăt tragi?
… pe de altă parte, CTS-Link, când mi se dădea câte o problemă de matematică prin generală (“Niţă şi Năstăsescu”?… “Gheba”?), chiar că era problemă….
@ CST-Link:
păi al doilea. să nu confundăm lucrurile, a fi român nu îneamnă neapărat “a face lucruri bune pentru români”, şi nici invers, “a face lucruri bune pentru români” nu te face, automat, român. sunt chestii paralele, cum spuneam mai devreme nu mai ştiu cui pe nu mai ştiu care temă. e ca o limbă straină, învăţată după prima copilărie rămâne limbă străină
@tapirul/26:
Ce spuneai îmi sună foarte cunoscut. 🙂 Dar asta e una dintre problemele (în sensul de belea, de data asta, şi doar de data asta) pe care ni le inoculează profesorii în şcoala generală: automat, orice problemă e de fapt o problemă didactică. Dat fiind că logica nu e musai punctul tare al unui puştan de generală, suntem încredinţaţi prin educaţie că o problemă care nu e didactică nu e o problemă. Că ne dăm seama mai târziu că-i fals, ăsta e deja un merit personal, nu musai al şcolii…
Problemele din culegeri trebuie, în mod normal, să fie (1) suficient de clare încât formalismul cunoscut să fie aplicabil, şi (2) suficient de deschise astfel încât, o dată întâlnite în viaţa de zi cu zi, problemele respective să servească drept model de rezolvare. Punctul (2) e foarte rar făcut de învăţământul matematic general, după părerea mea.
@tapirul/27:
Bunicul sigur te-ar fi contrazis. 🙂
Ok, am găsit cea mai laşă metodă de-a-ţi da dreptate: am pus contra-argumentaţia în spatele bunicului. :))
Off topic: http://www.xkcd.com/876/
@ CST-Link:
Putem spune ca este vorba de generalizarea pâna la exces a notiunii de analogie ?
PS Aaa… Gheba, Demidovici, FGM… 🙂
@B.deComp/30:
O generalizare corectă desfide noţiunea de exces. Esenţa generalizării e un exces în sine: renunţarea — până unde e logic posibil — la particularităţi (tautologie, bag de seamă, dar am nişte beri la bord şi nu ştiu să povestesc mai departe de sticla din faţă).
Dacă e vorba strict (deşi particularizăm :-D) de expresia pe care o folosisem anterior, “să fim pedanţi până la analogie”[1], era mai mult o limitare a discuţiei; de fapt asta vroiam să spun: dacă pot oferi sensul unui cuvânt prin analogie (recte pedanteria de-a spune ce înţeleg prin cuvântul respectiv în loc de-a mă baza tacit pe ce înţelege convorbitorul), şi sensul cuvântului e acceptat, atunci e în regulă. Dacă nu, atunci e foarte posibil ca să fiu depăşit de discuţie. Cam asta… 🙂
__________
[1] Ok, corect ar fi fost: “să fim pedanţi până la analogie, dar nu mai mult”.
@grrl:
Ah, sa nu uit:
Something seems to be lost in translation, isn’t it?
@ CST-Link:
Exces era folosit ca butada, ghilimelele mi se pareau insuficiente 🙂
@B.deComp/33:
Oh, e prima manifestare a ironiei la care asist pentru care ghilimelele nu sunt suficiente. Ce spuneţi, nu e timpul pentru o nouă punctuaţie, mai elocventă? 🙂
@ CST-Link:
Ironisons, ironisons, il en restera toujours quelque chose :-{)>>
@B.deComp/35:
Niciodată n-am fost tare la “Fazan”. Sunt deja FA. Eram F de la punctuaţie deja. Sorry for not being a worthy opponent. 🙂
@ CST-Link:
Placerea este a mea. Macar virtual, un Elefant 🙂
grrl, nu stiu cu meseria de roman cum e, dar stiu ca meseria de femeie e grea, domne'(de ex)
Eu am inteles intrebarea cu regii a lui CST-Link asa:
Cine este mai roman? (desi sunt nemti prin origine, deci iata contraargument, diligentrader)
Carol I, cel cu reformele, cu razbelul de Independenta, cu iubirea declarata de mosie, cu afectul (sau macar cu loialitatea) pentru natie (cu toate defectele ei), cu trainicia, cu fericirea lucrului bine-facut, cu mai-mult-prea-perfectul, cu viziunea?
sau
Carol al II-lea? (cu excesele, cu umorile, cu lipsa de simtire, cu mult-prea-concretul, cu obrazniceala si smechereala, cu efemerul, cu imediatul, cu descurcareala, cu aducerea viciilor la rang de virtuti (“ai vazut nene ce tare e, pe toate femeile de la Curte le regula!!!”)
In zilele noastre, pe Carol I l-ai fi vazut doar pe TVR Cultural, sau intr-un intreviu la miezul noptii la “Profesionistii” sau la “Garantat 100%”
Pe Carol al II-lea in libertatea, click, antene, irealitatea si, mai ales, oteve, alaturi e iri si pepe)
Daca-mi este permisa o mica iesire in afara subiectului, poate ne lamureste grrl printr-un research ce inseamna austrianismul. O intrebare concreta: cat de tipic autriac este Hansi Hinterseer? Putem sa-l comparam cu Marius Teicu? Sau poate cu Gica Petrescu?
păi din nou, depinde cum defineşti. ştiam că bunicul lui CST-Link m-ar fi contrazis (de aia a povestit CST-Link povestea), dar – dacă e să rămânem un pic în peiorativ – tocmai diferenţele ilustrate de madelin arată că Carol întâiul a fost şi a rămas neamţ (apropos, “neamţ” vine de la “mut, tăcut” în slavă), pe când Carol al doilea s-a născut şi a rămas român. americanii ar fi spus despre Carol I că “he’s gone native” – dar ăla a fost un proces conştient, asumat, plin de efort, la fel cum este învăţarea unei limbi străine. faptul că vorbesc şi gândesc şi visez în engleză acum nu mă face “native speaker” sau mai puţin român
vorbind ca un developmentalist, spun că anii formatori din copilărie sunt cei mai importanţi în determinarea a ce eşti. că de fost suntem, nevoia de identitate (şi corolarul alteritate) este o nevoie adânc înrădăcinată în noi.
Eu cred că românismul nu se poate defini decât subiectiv.
Haha, “a fi român”* e o problemă** NP-completă: e foarte uşor să recunoşti o soluţie a problemei, dar e greu să construieşti una. 🙂
__________
* Aici ghilimelele au rol strict de delimitare, şi nu măresc în nici un fel coeficientul de ironie asociat cu expresia încadrată de ele.
** “Problemă” în sensul de întrebare, query, investigaţie etc. (v. de asemenea nota anterioară)
@CST-Link a zis [in #19]
:
Postul de fata (vezi titlul) a pus in discutie ‘limitele românismului’.
Aflam din dexonline.ro ca
ROMÂNISM = Sentiment național al românilor / spirit românesc / (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române.
Deci ‘românism’[*] NU este egal cu ‘a fi român’.
Mai departe:
‘a fi român’ NU este o ‘problema’.
Cand spuneti “a fi român devine o problemă” va raspund ca in mod evident v-ati cam graabit sa trageti o concluzie, ‘a fi roman’ nu este, si nu poate deveni o problema, pentru ca:
O problema
este ‘ceva’, un ‘spatiu’ (teoretic) care (asa ne spune ‘the problem space theory’) are:
– an initial state A (de la care pornim)
– a goal state B (la care vrem sa ajungem prin ‘problem solving’), si
– s-1, s-2, s-3,… s-n’ a (possible) sequence of steps s, or states, between A si B [care constituie ‘the problem solving’].
Strea A, starea B, plus acele faze, sau steps s, pot fi visualizate – daca vrem sa fim mai concreti – pintr-un flow chart. Exista si probleme care nu pot fi solved, dar asta nu ‘deranjaza’ theoria, ci ne spune ca nu avem, teoretic, posibilitatea sa atingem starea B.
Deci, sa repetam, cand spuneti
concluzia pe care va graabiti sa o trageti dvs. este gresita,
‘a fi roman’ NU este o problema.
Daca insistati ca este, va rog sa ne oferiti un ‘flow chart’ (grafic, sau in cuvinte, noi cunoastem ‘the speak’, nici o grija!) cu A, B, and ‘the steps’ for eventual solving (problema poate sa fie si fara solutie, dar aratati cum ajungeti la acea concluzie ‘ca problema nu are solutie’).
___________
[*]: Românism-ul este un sentiment, spirit, etc. , un ‘ceva’ care – mutatis mutandis – au si altii, adica exista un spirit franzuzesc, unul englezesc, unul italian, si tot felul de altele spirite ale altor natii (care sunt ele, ca sa vorbim ca Maestrul].
Românismul poate fi practicat, experienced, simtit de persoane ce au calitatea de ‘a fi roman’, de asemeni de persoane care nu au calitatea de ‘a fi roman’ – de exemplu, am intalnit multe persoane care erau in stare sa traiasca ‘spiritul romanesc’ prin transpunere simpatetică, sau identificare afectivă, desi traiau mii de km de Romania, si nu aveau nici un fel de conectie cu romanii (vorbesc de cineva care studiase ‘Romance Languages and Cultures’). Am avut si ocazii sa aflu – last, but not least citind acest blog ‘mahalaua dulce’- ca exista si unii care, desi sustin ca sunt ceva ce se poate considera ‘a fi roman’, nu sunt in stare de transpunere simpatetică, sau identificare afectivă cu acel sentiment, sau spirit amintit in definitia din dexonline.
Note: Ca sa va ajut putin, ca spuneti ca ati baut bere cand ati scris ieri, vreau sa sugerez ca poate ati dorit cumva sa contribuiti la definitia a ce inseamna ‘a fi roman’? Si aveati (probabil din cauza berii) anumite dificultati a defini ce inseamna ‘a fi roman’?
In mod evident ‘problema’ esta cu totul a dvs. – in clear text: dvs. aveti o problema(sau cateva probleme) in a defini ce inseamna ‘a fi roman’. Asta nu inseamna ca ‘problema’ pe care o aveti dvs. (de a formula o definitie a unei stari, calitati de ‘a fi roman’) se poate transporta automat la nivelul calitatii de ‘a fi roman’. NU ‘a fi roman’ este o problema, ci dvs. aveti o problema in a defini termenul.
Problema dvs, reformulata, suna cam asa:
Dragi cititori, problema mea este ca eu, CST-Link , am dificultati sa definesc ce inseamna ‘a fi roman’ (mai ales cand beau bere).
‘A fi roman’ – per se – nu este o problema.
‘A fi roman’ isn’t a problem at all. Nobody is lost in translation. You seem lost in… beer.
Houston, we’ve had a problem.
@ tapirul:
Kitzbühel, nu Houston:)
@grrl/46:
Citatul e incomplet. Desigur că, în forma asta trunchiată, e inflamabil. Iar dumneata nu vrei să-mi faci hatârul de-a recunoaşte ce-am vrut să spun, primul gest în sensul ăsta fiind citarea completă, şi în spiritul ei, a frazei la care te referi. Fie precum ţi-e voia…
Mi se pare că aici dumneata sugerezi că textul scris de mine e off-topic. Cu alte cuvinte, a discuta despre cum îţi dai seama că cineva e român ori ba nu are legătură cu limitele românismului. Dacă da, atunci scuze. N-am vrut să jignesc niciunuia dintre convorbitori simţul proprietăţii cuvintelor. Chestia asta ar face-o doar un troll, şi nu e intenţia mea de-a obţine reacţii emoţionale paroxistice din partea participanţilor la Mahala.
Mă bucur că ai oferit un model de problemă pe care pot grefa ceea ce am vrut să spun. Aşadar:
Starea iniţială A a problemei e reprezentată de mulţimea tuturor oamenilor care trăiesc şi au trăit pe Pământ. Starea finală B a problemei e reprezentată de submulţimea tuturor românilor, şi numai a românilor. Ceea ce puneam în discuţie e: care sunt paşii necesari s-1(x), s-2(x),… s–n(x) prin care putem decide, pentru orice element x al mulţimii A, dacă face parte ori ba din mulţimea B? Iată ce vroiam eu prin problema “a fi român”.
Iarăşi acel citat incomplet şi tendenţios interpretat…
Să fim înţeleşi: eu nu ştiu paşii aceia pomeniti anterior. Ce spuneam era doar pe unde nu ar trebui să căutăm acei paşi s–i(x). Nu în zoologie, şi nu în diferenţe de rasă. Aveţi altă opinie cumva?
Haha!… aici, da!, m-ai prins: am tras o beţie cu bere pe cinste aseară, de unul singur, în faţa calculatorului. Mulţam pentru reinterpretare, e una dintre variantele corecte, aşa că o preiau ©grrl, 2011: Dragi cititori, problema mea este că eu, CST-Link, am dificultăţi să definesc ce înseamnă ‘a fi roman’ (mai ales când beau bere). 🙂
Dar acum, treaz fiind, încă nu ştiu care e setul sintetic de criterii care include toţi românii şi nu lasă vreunul pe dinafara categoriei. Şi da, când beau bere, mi-e greu să definesc cam orice. Ăsta e unul dintre efectele alcoolului, incoerenţa… 🙂
Dar nu e vorba de cineva pierdut în traducere. Dă-mi voie să mă citez din comentariul cu nr. 32, cu sublinierea mea: “Something seems to be lost in translation, isn’t it?” Din nou, e vorba de something şi nu de somebody, e vorba de it şi nu de she/he. E vorba de ceva pierdut în traducerea cuvântului “problemă”. Fă-mi, te rog, safteaua: înlocuieşte “problem” cu “query,” nu cu “issue”.
Îţi mulţumesc dumitale pentru că-mi eşti farul călăuzitor în furtuna din paharul cu bere. 🙂
CST-Link, eu sunt doar un inginer pensionar si am uitat cum vine cu Zermelo si ceilalti, dar parca atunci cand vorbim de o submultime B a unei multimi A avem nevoie de a defini in prealabil ce inseamna ca x apartine lui B. Postul lui Vlad porneste exact de la premiza ca nu exista o definitie unica a romanismului.
Facand abstractie de asta, as vrea ca problema de decidabilitate a apartenentei mele la tagma romaneasca sa sune cam asa: ‘nu ascult si nu-mi place Hansi Hinterseer, beau cu placere Chablis premier cru, mananc chateaubriand cu sote de ciuperci si morcovi glasati, vorbesc cinci limbi. Deci sunt roman.’ Demonstratia e intr-adevar o problema decidabila in polinoame de ani:)
@CST-Link/46:
Erată: în loc de “încă nu ştiu care e setul sintetic de criterii care include toţi românii şi nu lasă vreunul pe dinafara categoriei.” rog să se citească “încă nu ştiu care e setul sintetic de criterii care include numai români şi nu lasă vreunul pe dinafara categoriei”.
@CST-Link a zis [#46]:
Domnule, nu puteti ‘grefa’ nimic pe modelul pe care l-am dat.
Nu mai fac eforturi sa repet totul, ci redau esenta:
‘a fi român’ NU ESTE o problema.
Acest statement – ‘a fi român’ NU ESTE o problema – ramane valabil, true, wahr, plin de intelepciune, correct, desavarsit din toate punctele de vedere. 🙂 Get on with it!
The rest is noise.
@tbfkl/47:
Încă nu mi-am tatuat “engineering forever” pe braţ, dar sunt întotdeauna bucuros să întâlnesc colegi de breaslă, chiar şi în Virtual. 🙂
Într-adevăr, nu ştim cu exactitate criteriile încă, dar, după mine, ştim unde ar trebui să le căutăm şi unde nu. Ce zisesem eu (la beţie, e adevărat) e că eventualele criterii pe care ar trebui să le îndeplinească o persoană x ca să fie român B sunt de ordin psihologic, şi nu de ordin genetic. (iaca, odată cu trezia vine şi puterea de sinteză :D).
Tapirul restrângea şi mai mult aria de căutare: criteriile trebuie să cuantifice modul în care s-a dezvoltat individul x, şi nu musai cum anume e la un moment dat individul — sau aşa am înţeles eu. Cu alte cuvinte, “a fi român” e o mărime de proces, şi nu una de stare.
Acum, probabil că modelul matematic în care apartenenţa e strictă (cineva este sau nu este român) s-ar putea să nu fie cel mai potrivit. Poate un model adecvat ar fi cel al mulţimilor fuzzy, în care un element are un anume grad de apartenenţă la o mulţime. Astfel s-ar putea descrie şi intensitatea sentimentului de apartenenţă la naţie ori spirit. Dar, în continuare, lipsesc criteriile utilizabile… :))