Leonardo da Vinci e aproape un personaj de benzi desenate. Toţi ştim de Michellangelo, Petrarca, Rabelais, Brunelleschi. Însă mai puţini ştim de Johannes Ockeghem, Roland de Lassus, Josquin Desprez, sau Guillaume Dufay. Sigur, am auzit de ei. Însă, în timp ce Renaşterea în artele plastice şi în literatură e chiar lângă noi, cât se poate de vie, Renaşterea în muzică e mai curând o curiozitate istorică, un gen “de nişă”. În afară de câteva “hituri” ale lui Lassus, e o profundă neînţelegere faţă de şcoala francoflamandă sau de cea latină dinainte de conciliul tridentin.
Să fie oare din cauza perisabilităţii? Muzica veche nu ne mai ajunge la urechi pentru că nu mai ştim limba muzicală ca să o pricepem? Reproşul Bisericii să fi fost atât de eficace încât ne-a închis de tot porţile către acea lume muzicală?
Nu cred că e aşa. În ultima vreme am reascultat ceva mai mult Ockeghem. Pe atunci, era cel mai mare compozitor din lume. Muzica lui e un şir de construcţii perfecte, structuri delicate şi migăloase, şi totuşi nu e pic de manierism în ele, totul e natural. Dar eu îi tot dau cu bla-bla în loc să vă las să ascultaţi.
Şi să nu uit: am descoperit cu uimire că mai există blogul Ballet de Nations, despre care credeam la un moment dat că a fost abandonat. Nici pomeneală! Dar s-a mutat. Vai de mine ce prost am fost! Repede, să-l pun în blogroll!
http://balletdesnations.wordpress.com/
auzi, poate ştii u: e 1 concert d muzică clasică cu o tentă mai lugubră aşa, cu o vioară care ciupeşte din corzi d zci că scârţâie o uşă. s cheamă ceva cu “phatom”. ştii despre c e vba? am tot căutat p net şi n-am găsit şi când am audiat a fost unul din acele momente când…
Lila, s-ar putea să te referi la “Simfonia fantastică” a lui Berlioz, partea a 5-a. Probabil ai văzut în grabă scris “Phantastique” şi “Phanta” s-a transformat în “phatom”. Partea lugubră la care te referi este prelucrearea de către Berlioz a unui cânt gregorian numit “Dies irae” (“Ziua mâniei”, adică ziua Judecăţii de apoi şi a condamnării păcătoşilor). (Liszt, de asemenea, are o prelucrare a aceluiaşi cânt, numită “Danse macabre” sau “Totentanz”, dar şi alţii l-au integrat compoziţiilor lor.)
Partea lugubră la care te referi începe, în versiunea asta, la minutul 2:40, iar viorile de care zici probabil sunt cele de la minutul 3:53 şi 4:48 (ciudat că ai reţinut tocmai viorile deoarece se aud doar timp de câteva secunde, alămurile fiind cele care duc greul aici…).
Ei, am ghicit?
of, A., c am zis eu începe cu scârţâitu’ ăla sinistru. n-are o tentă divină, sacră, ci, e lugubru. d c nu mă crezi? o fi vreo chestie modernă…
fir-ar s fie… oare o voi regăsi vreodată? tare mi-e că momentele astea sunt… ca 1 făcut aşa… sigur Vlad ştie despre c vbesc 🙂 …
Ei, na, că doar n-o fi coloana sonoră din “Exorcistul” (minutul 0:09->0:12 şi mai ales viorile de la 0:38)! (Ceva care să se cheme cu “phatom” – nu ştiu decât de “Phantom of the Opera”, dar presupun că de asta ştiai şi tu.)
s-ar putea s fie 1 soundtrack dar nu e din exorcistul, ţi-am zis că începe cu scârţâitul ăla al viorilor… şi pare ceva modern… mda… deci e 1u’ din momentele alea 🙂 …
mulţumesc pt interes, A., oricum 🙂
Ballet des Nations e si pe fb. Poti sa-i dai Like, nu e cu imprietenit.
Ah, da, îmi amintesc de Leonardo și Michelangelo ăștia!
http://en.wikipedia.org/wiki/Teenage_Mutant_Ninja_Turtles
“Leonardo da Vinci e aproape un personaj de benzi desenate.”
Ei, aproape… Parca n-ai sti…
http://affiliatesinterest.files.wordpress.com/2011/03/leonardo.jpg?w=227&h=300
@ lila:
Fatum Fandango ! Dupa o veche cunostinta a lui Vlad – Purcel. Restul numai la comanda 🙂
Dragos: 🙂
Ma intreb unde i-ai descoperit, cautai in minte o amintire cu numele lor, nimic.
Suna bine si imi place, muzica, bineinteles.
Pot spune ca mie mi se par enervant de monotone, si inceputul de la Deo Gratias ma face sa vreau sa-mi iau campii? Palestrina e mai suportabil , si ascult cu placere mai toate canturile gregoriene. Dar pot intelege de ce Ockeghem asta a fost uitat. Iertare. Eu mi-s mai nerafinata.
fain ballet des nations! l-am preluat si eu, mersi!