Voi cum aţi traduce în româneşte “parenting”? Eu habar n-am cum, în schimb în ultima vreme am colecţionat mici scenete autentice cu părinţi şi copii, pe stradă. Dacă ele reflectă “good parenting” sau “bad parenting”, rămâne să judecaţi domniile voastre.
Un cuplu tânăr, el, ea, şi fetiţa de circa 1 an în braţele lui. Fetiţa rage din toţi rărunchii şi întinde mâinile spre mamă. În cele din urmă, tatăl, exasperat, cedează şi îi pasează fetiţa mamei, care se linişteşte miraculos (fetiţa, nu mama). Tatăl e extrem de supărat de eveniment, o ia înainte şi se aşează pe o bancă, cu capul în palme. Mama şi fiica trec mai departe pe lângă el, ca şi când nu ar exista.
***
Tatăl şi fiul (circa 6 ani). Zi de vară toridă, tocmai a plouat scurt şi puternic. Fiul, în săndăluţe, intră direct într-o baltă de pe trotuar şi se bucură de răcoarea acesteia. Tatăl ezită câteva secunde (poate că scanează orizontul, să nu fie cumva mami prin preajmă), apoi îşi scoate şlapii şi îşi vâră şi el tălpile în balta proaspătă.
***
Tati, mami şi o fată de vreo 11 ani, la mall. Fata profită de pardoseala lucioasă şi demonstrează o figură acrobatică de dans, din alea de care vezi doar la televizor, la competiţiile de dans sportiv. E evident că a luat cursuri. Tatăl exclamă într-o voce groasă şi serioasă: “Ce-i asta, parcă eşti o maimuţă!”
***
Bunica cu nepotul de 2 ani. Nepotul nu vorbeşte încă, dar e foarte vesel şi a inventat o chestie: îşi ţine respiraţia până se înroşeşte, lucru pe care îl demonstrează trecătorilor (i.e., eu). Bunica in schimb, moare de ruşine. Îmi cere scuze (deşi nu i le-am pretins nici verbal, nici non-verbal) şi îmi explică că fata ei s-a măritat cu un tip pe care ea (bunica) nu-l plăcea de la bun început. “Şi uite ce-a ieşit. Nepotul ăsta. Mi-e şi ruşine să ies cu el la bulevard, stăm aici, în spatele blocului.”
***
Palatul Dogilor, Veneţia. Un cuplu (de undeva din nordul europei) plus un băieţel de 3 ani, foarte blond. Băieţelul se tăvăleşte pe jos, cu o nedescrisă voluptate, prin toate sălile străvechi ale palatului, se bagă pe sub bănci, printre picioarele statuilor şi ale vizitatorilor. Din când în când, scoate exclamaţii zgomotoase de plăcere sau de atenţionare. Părinţii nu-i fac nici cea mai mică observaţie, nici “Stai cuminte Sven”, nici “vino imediat aici”, nici “o încurci”, “e microbi pe jos câh”, nimica. Şi paznicii îl lasă în pace. E copil.
***
Dacă aveţi şi voi din astea, mi-ar prinde bine dacă mi le-aţi zice, pentru colecţie.
Traducerea din titlu :
a) Posibilitati de traducere intuitiva, necultivata: «Filiatiune » ; «Postùri parintesti» ; «Parinti si copii» (era o emisiune la radio); «Cum se cresc copiii»
b) echivalare in domeniu: «Stiluri de parentaj» (s-au tradus carti de specialitate, si a aparut acest neologism (v. Ed. Trei de exemplu)
Numai bine,
Cleo
PS mi-a placut momentul cu bunica…
Parenting s-ar putea traduce drept creştere. Good/bad parenting ar fi bună/proastă creştere (într-un sens larg, nu doar legat de maniere). Diferenţa esenţială ar fi că good/bad parenting (în engleză) caracterizează părintele, pe când buna/proasta creştere (în limba română) caracterizează odrasla. Deci nu e o traducere bună…
:)))
cred c-am mai povestit-o p-asta: la circ, în pauză, bunicul și băiețelul de vreo 5 ani au ieșit din rândurile tribunei, pe trepte. băiețelul aleargă în sus și-n jos, bunicul se uită la el și, când se oprește puțin, încearcă: „ia, stai așa în două labe”.
hai c-am râs, Vlad :))))
c s îţi zic, s îţi trăiască!…
“În poză, sora Groparului are părul tuns băieţeşte, alură milităroasă şi ochii severi; iar fotografia retuşată cu stângăcie de fotograful altor vremuri o arată mai degrabă personajul freaky al unui film surdo-mut decât copiliţă cu funde în păr. O poză mai degrabă sobră: cu două secunde înainte, tovarăşa învăţătoare o plesnise niţel peste fălcuţă, preventiv – să stea cuminte şi să zâmbească frumos la tovarăşul fotograf.
Cei doi se uită lung la poză, apoi se sfătuiesc între ei în germană; apoi …”
http://groparu.ro/schimbare-de-sex-pe-vremea-comunismului/
Mie mi-a placut cea povestita recent de Pinocchio.
offtopic
de cate ori cetesc in dreapta guta + narcisa ma gandesc la narcisa malfoy. Creca e grav, doctore, hihi.
madelin, ți-am trimis o puștoaică de 12 ani pe blog la haripoter. e cireșaristă
puericultură se zicea odată, da’ e prea științific și la copii mici numa’
Ce coincidenta: tocmai dupa ce am vazut un documentar cu neuropsihiatrul italian Giovanni Bolea, pasionat de relatiile dintre adulti si copii! Eu iti povestesc doar ca, la o coada la un muzeu, un copil (cam la 8 ani) ma stropeste cu suc din cap pana in picioare.Tatal lui se rasteste la mine ca de ce nu-i spun nimic pustiului. Suprarealismul s-a nascut, traieste si nu va muri niciodata in Mexic, clar.
Parentingul( activitatea de parinte) si grandparentingul in Romania explica multe din problemele noastre.Concluzia povestioarelor tale, Vlad, e : nu va dati copiii pe mana bunicilor si nu va imitati parintii cand va cresteti copiii. In loc sa incerci sa-l disciplinezi pe copil, e mai bine sa descoperi lumea si sa te bucuri de ea impreuna cu el. Dar noi suntem setati prost de “parentingul” romanesc traditional. Si mie mi-a placut povestea lui Pinocchio, dar si cea cu balta dupa ploaie.
Tapire, pustoaica mea (si fina ta, that is) e anatomialuigreista, mai ales cand se fac operatii. De cetit a cetit de curand Baiatul cu pijama in dungi, cumparata de mine de pe raftul cu literatura pentru copii, inainte sa vaz filmul. Ce ciresari, nene…
(n-a sosit pustoaica cu heripotar)
diligentreader, eu cred ca o sa il las si eu pe al meu, in viitor, sa se tavaleasca pe jos prin muzee.
Povestea lui Pinocchio e foarte frumoasă, într-adevăr.
@ Vlad:
Asa sa faci! Dar, vezi ca si regulile trebuie stabilite si respectate, incetul cu incetul…Stii ce e cel mai greu lucru atunci cand esti parinte? Ca trebuie sa fii cum vrei sa-ti fie copilul. Indiferent ce-i spui, el face ce vede. Asa ca educatia unui copil e usoara, autoeducatia e a naibii de grea.
Pe cuvant ca io imi strang parul din pieptene, spal cada dupa dus, strang firimiturile de pizza de pe masa si petele de sirop de pe dulap. Si-mi pun si incaltarile in dulapul special. Si-mi fac ordine in dulap. Si-atuncea?
Nu, n-ai inteles. Merge doar intr-un sens.Desi…Iti dau in scris de-acum ca , la varsta ta, si ei isi vor strange…vor spala…etc.
Dar lasa tu o data firimiturile in urma, nu-ti spala doar o data cada si pe urma cere-le!Si o sa intelegi ce spun.
@Madelin&diligentreader Acum am inteles de ce facerea de copii nu intra in planurile familiei mele 😀 (sa ma duc sa’mi adun adidasii de prin dormitor unde i’am descaltat? sa nu ma duuuuc…? neah!)
Dragoane, io zic sa te incumeti. Io dau in scris ca-copchiii fac invers, hihi.
O faza la otel la Londra, asteptam la checkout un grup mai mare. Intra pe usa o gagica inalta, tanara, frumoasa, cu parul lung, nustiu ce natie. Cu trolerul dupa ea, la check-in. Dupa vreo cateva minute intra pe usile rotativa, dandu-se cu capul de geam, un copil ca la vreo 3 ani, tarand dupa el un troler mic. A reusit sa iasa din rotativa, a tarat trolerul peste un prag, s-a mai impiedicat si a cazut lat in fata noastra, l-am ajutat sa se ridice, s-a dus langa masa, care vorbea preocupata cu receptionista, fara sa clipeasca spre copchil.
De acord ca copchiii sunt copchii. Dar trebuie sa se aplice regula bunii comuniuni cu cei din jur: daca copilul tau ii deranjeaza vizibil pe ailalti “comunitari”, trebe luat de acolo. Ce-ar fi sa te duci la ateneu si sa urle un bebelus jumate de concert?
nu i-am inteles pe aia cu copilul la muzeu..daca nu aveau cu cine sa-l lase, ce cautau tocmai la muzeu?
de acord cu mama londonezită. în partea ailaltă e amica I. din US (mama finului meu) care e cu ochii şi gura pe copii la orice pas, şi pe adulţi că să fie fiecare cu un copil de mână (unu’ din ei are 10 împliniţi, vârstă la care io la Ploştina eram dus de acasă câte 7 ore la rând). E drept că sunt crescuţi în America, casă-maşină-şcoală-maşină-casă-maşină-activităţi-maşină-etc, dar trebe lăsaţi să exploreze ei mediul.
parenting relaxat am văzut şi în america şi aici. şi poate mai relaxat aici. aici aud copii plângând în spaţii publice de exemplu, în america nu îi lasă că le e frică că îi ia protecţia copilului
@ CST-Link, 8:
de acord.
Eu am păţit-o la Operă, la Yo-Yo Ma, cu un copil care se tăvălea pe jos (de plictiseală, somn şi disperare), dar mama nu s-a lăsat 🙂
Stilul ăsta relaxat de “parenting”, practicat mai ales în ţări nordice, pare interesant pentru noi, care avem parte de extrema cealaltă, dar din câte am mai aflat nu dă rezultate chiar aşa de spectaculoase. Ba chiar din contră.
De acord cu Madelin, poate să facă ce vrea (copilul), dar să nu-i deranjeze pe alţii. Acuma, că la noi majoritatea sunt deranjaţi de copii pur şi simplu, asta e altă poveste…
tavalitul pe jos pe la muzeu sau pe strada nu e nimic, eu am vazut copil lasat sa se tavaleasca pe podea la spital, pe sub scaunul unde sta aia sa-i ia sange. si am mai vazut copil primind biberon cu cola ( oare light?)
Cele 8 legi sfinte ale parentingului.