La plus fameuse des poésies de M. S. Mallarmé est sans doute la “Brise marine”. Ceci pour plusieurs raisons, dont la valeur littéraire ne fait pas partie: c’est probablement la plus accessible des œuvres de ce poète par ailleurs hermétique et méprisant les produits de consommation d’une époque où la poésie l’était encore, et en plus c’est celle qu’on étudie au lycées français.
Qu’on soit clairs, je suis depuis des décennies un admirateur de S.M., aux poèmes incessamment surprenants duquel je reviens toujours. Mais “Brise marine”, soit-il un poème de jeunesse, est si invraisemblablement facile et mercantile, qu’on a le droit de se demander si c’est vraiment écrit par l’homme qui croyait, bien avant Borges ou ces bizarres fanfarons qu’on appelle les “postmodernistes”, que “le monde est fait pour aboutir à un beau livre”.
Je reproduis le texte, pour épargner au lecteur la peine de faire lui même la recherche gougle:
La chair est triste, hélas ! et j’ai lu tous les livres.
Fuir ! là-bas fuir! Je sens que des oiseaux sont ivres
D’être parmi l’écume inconnue et les cieux !
Rien, ni les vieux jardins reflétés par les yeux
Ne retiendra ce coeur qui dans la mer se trempe
Ô nuits ! ni la clarté déserte de ma lampe
Sur le vide papier que la blancheur défend
Et ni la jeune femme allaitant son enfant.
Je partirai ! Steamer balançant ta mâture,
Lève l’ancre pour une exotique nature !Un Ennui, désolé par les cruels espoirs,
Croit encore à l’adieu suprême des mouchoirs !
Et, peut-être, les mâts, invitant les orages,
Sont-ils de ceux qu’un vent penche sur les naufrages
Perdus, sans mâts, sans mâts, ni fertiles îlots …
Mais, ô mon coeur, entends le chant des matelots !(publiée în 1866 dans Le Parnasse contemporain)
Nous avons là, évidemment, des vers d’inspiration baudelairienne, comme Mallarmé en avait fait déjà (voir, par exemple, “l’Azur”), qui expriment le désir de fugue qui faisait la mode et qui fut le précurseur du tourisme d’aujourd’hui. Le poète a envie d’abandonner son travail, ses courgettes qui sont en train de pousser dans le jardin, ainsi que son épouse qui vient d’accoucher, pour s’embarquer et faire des promenades en mer, et pis zut s’il y a naufrage, au moins il n’aura plus jamais à supporter sa femme (on le déduit). On retrouve, bien sûr, le fameux Ennui capitalisé, personnage popularisé par M. Charles Baudelaire quelques années auparavant. Ce qui présenterait le plus d’Ennui serait surtout ce poème d’une banalité affreuse, si il ne nous permettait pas de nous amuser avec des platitudes sucrées: “exotique nature”, “cruels espoirs”, “les oiseaux sont ivres”, etc.
Mais arrivés à “l’adieu suprême des mouchoirs”(!) on commence à se douter de quelque chose. Ce poème est vraiment trop ridicule.
Mais c’est uniquement en relisant le texte que la perle la plus hilarante nous frappe de toute son énormité, au 9e vers:
“…Steamer balançant ta mâture”
Mais un steamer, embarcation propulsée par la force de la vapeur, n’a pas des mâts!
Mâts qui sont d’ailleurs essentiels au développement ultérieur de l’action, puisque pliés par les vents.
Comment une telle erreur grossière a-t-elle pu s’infiltrer dans les vers d’un artiste si érudit et complexe?
La réponse est simple: Mallarmé a fait express de la mettre là. Il s’agit, de toute évidence, d’une parodie amusante du style de Charles Baudelaire, et non d’une imitation idolâtre, comme on le croit souvent.
Le mystère le plus profond n’est pas là, mais réside dans le fait que presque personne ne s’en aperçoit, et on continue à enseigner aux esprits influençables de nos jeunes enfants qu’il s’agit là d’un exemple de la grande et sobre Poésie Française. Pendant ce temps là, “Un coup de dès” n’arrive à être publié correctement qu’en 2004, et dès lors il accumule de la poussière dans les sections des bibliothèques où personne ne dérange les araignées dans leur travail.
“Mais un steamer, embarcation propulsée par la force de la vapeur, n’a pas des mâts!”
Faux, dans mon opinion, parce-qu’un mat peut être un long poteau où sont accrochés les drapeaux, alors dans cette image, le bateau à vapeur a au moins 2,3 mats.
Nu ca ar conta…:))
Pas du tout: comme il est clair des 4 derniers vers, il s’agit bel et bien des mâts à voiles, plutôt que des simples poteaux.
“Et, peut-être, les mâts, invitant les orages,
Sont-ils de ceux qu’un vent penche sur les naufrages”
Ou, peut-être que non… qui saura? 🙂
Bris marin
Las, la chair s’attristait. J’avais lu tous folios.
Fuir ! Là-bas fuir ! J’ai vu titubant l’albatros
D’avoir couru aux flots inconnus, à l’azur !
Nul, ni nos noirs jardins dans ton voir aussi pur
N’assouvira mon flanc qui, marin, s’y baignait.
O, nuit ! Ni abat-jour insolant qui brûlait
Sur un vain papyrus aboli par son Blanc
Ni la bru qui donnait du lait a son Infant.
Partirai ! O transat balançant ton grand foc,
Sors du port ! Cinglons sur l’inouï lointain du roc.
Un chagrin abattu par nos souhaits d’un soir
Croit toujours au salut qui finit au mouchoir.
Mais parfois un dur mât invitant l’Ouragan
Fait-il qu’un Aquillon l’ait mis sur un brisant
Oui, sans mâts, sans mâts, ni productifs îlots,
Mais ouis nos marins chantant aux apparaux !
MALLARMUS
🙂
PS Brise marine – redondance ou pléonasme ?
Mallarmus peut nous dire,
Qu’on sache tous de nouveau,
Si les mâts sont pour voiles
Ou poteaux de drapeaux??? :))
miau
Haolio, manca-ti-as! Am gresit mahalaua!La noi frantozeste nu se vorbaste.
Ceva cursuri serale sau prin corespondenta?
Acest sit a devenit foarte exclusiv. Cine nu parleste frantzozische e invitat sa mearga la seral ca sa apreneze bazicul. Pina cind nivelul nu este inalt si aprobat de stapinire, aspirantul la moderare condamnat este.
Furculitzion era mai bine ?
Inainte de 1830 fondul lexical de origine latina era sub 30%. Sub influenta beizadelelor educate intre Lunéville si Paris, care au vrut cu orice pret ca sorgintea latina sa fie cimentul natiunii române, acest fond a evoluat în decurs de vreo 30 de ani, ajungând la mai mult de 70%. A avut loc deci o relatinizare în mars fortat cu “împrumuturi” numeroase din franceza. Batalia efemera, ridicola azi, de tip nasuflau si gâtlegau, a avut un moment de glorie printre recalcitranti. Dupa 1989, gratie lui Alain Decaux, România a intrat în clubul natiunilor francofone. E adevarat ca tendinta actuala, trendul, ne împinge spre a performa, aplica, implementa, etc si ma lasa usor descumpanit ; dar nu-mi fac nici-o grije : limba sa face în strada si este consacrata pe sticla. Deci daca exercitiul de stil al lui Vlad nu federeaza Ferentarii cu cea a devenit Groapa Floreasca nu este grav. Cei care vibreaza între Salvatore Quasimodo si Evtushenko, Heine si Carmen Laforet nu au decât sa urce pe baricada… Este loc pentru toata lumea.
manca-i-ar mama pe ei de francofoni…:))
poezia mea ar suna asa in romaneste:
Malarmee iesi in fata,
Povesteste-ne pe larg
Daca “mât”-ul din poveste
E păleață sau catarg.
Acuma Vlad si B.deComp tre’ sa va traduca partea lor… desi unii se cam fac ca nu pricep pe-aicea…:)
guitz
Foarte frumoasă varianta B de Comp/Perec! Și foarte bună idee în general! Am putea revigora literaturi întregi!
Diligenta:
Cele mai cunoscute poeme ale Mallarmé MS este, probabil, “Sea Breeze”. Din mai multe motive, inclusiv valoarea literară nu aparține: aceasta este, probabil, lucrarile cele mai accesibile ale acestui poet, de asemenea, produse sigilate și disprețuitoare de consum ale unui timp când poezia era încă, și mai mult aceasta este cea pe care am studiat în școli franceze.
Fie că sunt clare, eu sunt un admirator SM decenii, poemele în mod constant surprinzător care mă întorc mereu. Dar “Sea Breeze”, fie că este vorba de o poezie de tineret, este atât de incredibil de usor, mercantil, avem dreptul să ne întrebăm dacă este într-adevăr scris de om care a crezut mult timp înainte de Borges sau lăudăros aceste ciudat așa-numita “postmodern”, că “lumea este de a realiza o carte frumoasă.”
Am reproduce textul, pentru a salva cititorul probleme de a se face In cautare gougle:
Pulpa este trist, vai! si am citit toate cărțile.
fugă! acolo scape! Simt că păsările sunt beat
Pentru a fi printre spumă necunoscut și cerurile
singur, nici grădinile vechi reflectate în ochii
care nu păstrează această inimă în Marea temperament
nopțile O! sau claritate dezertat lampa mea
pe hârtie albă goală apără
Și nici femeia alăptează copilul ei.
plec! Pilonilor dvs. vapor batante,
Scoală-ancoră pentru o natura exotică!
Un Plictiseala, îmi pare rău de speranțe crude,
inca mai crede in tesuturile adio!
Și, probabil, pilonilor invitându furtuni,
ei sunt cei care vântul pare Naufragiu
pierdut fără catarge, fără stâlpi sau insule fertile …
Dar, O, inima mea, auzi cântecul de marinari!
(Publicat în 1866, în Parnassus contemporane)
Aici ne-am, desigur, inspirat la Baudelaire, Mallarmé ca a avut deja (a se vedea, de exemplu, “Azur”), care exprimă dorința de fugă care a fost la modă și a fost precursor al turismului astăzi. Poetul vrea să-și abandoneze activitatea sa, dovlecei care sunt împingând în grădină, și soția sa, care a dat naștere doar să se angajeze și umblă în mare, și al naibii de rău dacă scufundarea, cel puțin el nu va purta soția lui (deducem). Suntem, desigur, caracterul Plictiseala celebrul capitalizată popularizat de Charles Baudelaire urmă cu câțiva ani. Care ar avea cel mai Plictiseala este un poem banalitate mai ales groaznic, dacă nu ne-a permis să se distreze cu platitudini dulci: “natura exotică”, “speranțele crude”, “păsările sunt beat”, etc .
toate acestea, a ajuns la “țesuturile adio ultimele” (!) o începe să suspecteze ceva. Acest poem este într-adevăr prea ridicol.
Dar este doar citind textul pe care hit-uri perla cele mai hilare noi toată enormitatea, nouă la:
“… dvs. aburitor maturi swinging” Dar o barca vapor propulsat de puterea aburului, nu are poli! poli, care sunt, de asemenea, esențiale pentru dezvoltarea în continuare a acțiunii, astfel cum aplecat de vânt.
Cum o astfel de greșeală ar putea infiltra într-o savant si artist atât de complex?
Raspunsul este simplu: Mallarmé Express a pus-o acolo. Acest lucru este, în mod evident, o distracție stil parodie de Charles Baudelaire, și nu o imitație idolatru, așa cum este adesea crede.
Cel mai adânc mister nu este acolo, dar se află în faptul că aproape nimeni nu vede, și continuă să-i învețe mințile impresionabile ale copiilor noștri mici că acesta este un exemplu de mare și sobru franceză Poezie. Între timp, “O lovitură de la” se intampla pentru a fi lansat în mod corect, în 2004, și, prin urmare, se acumulează praf în secțiunile de biblioteci în care nimeni nu deranjeaza paianjeni în activitatea lor.
guitz
nu mai postez si comentariile traduse
PS
oare cum impingea dovlecei prin gradina? *just asking*
“oare cum impingea dovlecei prin gradina? *just asking*”
cum altfel decat cu “polii”?
guitz, evident
Eu zic sa nu mai deranjeaza paianjenii! Mai avem un pic si ne calificam pentru Parlamentul European. Citind traducerea asta, mi-am dat seama de ce vorbeste Eba asa. Are un Google Translate in cap!
Cititorii mei străvechi știu că, demult, era în tradiția acestui blog să emită din când în când un post într-o franceză aproximativă. Cer scuze celor care s-au simțit excluși: n-au ratat nimic, îi asigur.
Nu-ti face probleme. Ne-am, desigur, inspirat la tine
“Care ar avea cel mai Plictiseala este un poem banalitate mai ales groaznic, dacă nu ne-a permis să se distreze cu platitudini dulci: “natura exotică”, “speranțele crude”, “păsările sunt beat”, etc .
toate acestea, a ajuns la “țesuturile adio ultimele” (!) o începe să suspecteze ceva. Acest poem este într-adevăr prea ridicol.”
Asa ceva nu se gaseste in orice mahala.
Furculision!
Les notres comme les conifères,
Avec les mucosités sur la poitrine!
Ouaf, ouaf!
@ Madelin: E tradus cu bing, sau ce ? 🙂
Zaza, cu gugl translate, e mai comod ca apare botonul sus.
Sorry:
http://www.fineartemporium.com/gallery-4-0.htm
Mda, dar:
1. Alea sunt transition steamers, nu steamers.
2. Problema rămâne intactă, pentru că la finalul poemului, poetul zice că naufragiază fiindcă o furtună rupe catargele. Nu zice că rămâne fără combustibil.
picat falca – cerbu pe blog