Dragi cetitori ai mahalalei.
Azi am onoarea să public o recenzie a numărului 6 a Revistei de Povestiri, unde știți poate că scriu și eu. Recenzia e scrisă de Diana Petroiu și respiră prospețimea tinerească de care uneori ducem lipsă pe străduțele cam îmbâXite ale mahalalei noastre
(Rev de Pov: la exterior sunt super)
După o lună de dietă de la imaginația mov, iată că Rev de Pov se întoarce în forță cu un număr șase care cucerește automat, și vă previn, dragilor, că și de data asta e ireversibil. Da, venit-a toamna, și deși putem simți în aer o mică briză de melancolie, mărturisim că nu degeaba ne pozează o morișcă pe copertă! Colorată, deci gata înarmată: are povești albastre, recuperate de pe faleze, dar înțelepte ca marea, apoi vrrrum, se face verde curajos, că doar nu-i zgârcită nici la cele despre tinerețe și speranță; vedeți, maturitatea e o lecție de învățat de la cei mici (avem dovezi, nu vă temeți!). Vă spun că aici nu e timp de plictis, motive nici atâta. Am vrut să văd ce mai e nou și cum merge cu (r)evoluția acadea-arc-leagăn-balon de gumă-zmeu (hihi, acele cinci simpatii anti-apatii, de nu știi, rog irișii să dea iama-n butic), pentru că acum sunt prea vrăjită de o morișcă,deci mă port ca blatul dintr-un tort cu frișcă.
(Rev de Pov: dar înăuntru-i trucul! )
Păstrând pofta de joacă a fostelor numere, țin să recunosc că mi-e drag rău șasele. E ca o jucărie care se învârtește în toate direcțiile: acum suntem mici și vorbim despre părinți, acum suntem mari și îi pierdem. Trocul ne consolează. Scriem despre cum ne-au slăbit din amintiri și apoi au crescut la loc, ca dintr-un aluat magic, pentru că poveștile au stat la dospit, la limita candidă dintre vis și realitate. Așa se întâmplă în povestirea lui A.R.Deleanu , care ne învață cum să zâmbim în tristețe. Întreaga povestire e, folosind una din vorbele autorului, “o casă purtată de ape.” Vei afla cum se simte bătrânețea mamei lângă un pat de spital, ce înseamnă să te aștepți pe tine în așteptarea altora, cum dragostea e adusă de curenți în derivă, iar cum noi, ca cititori, ne scufundăm consensul și tăcerile într-un nisip creat de cuvinte. Ce motive să-ți mai dau? Tot citind șasele, m-am declarat fană pentru orice meci amical de făcut povești. E întocmai lucrul la care se pricep mai bine Vlad Stroescu și Oana Hodade. Dacă pentru primul, copilăria e ca un cartuș imaginar, iar amintirile sunt niște gloanțe, pentru cea din urmă, amintirile se exorcizează prin intermediul unui “tatuaj”, care simbolizează și relația maternă. Nu rata nici acest joc.
Pe deasupra, pe dedesubt, ni se mai întâmplă și dragostea, brusc, de parcă am fi fost alergați prin parc de o haită de câini, și ne uităm înapoi, întrebând umbrele din toate direcțiile: cine sunt ei? cine suntem noi? oare singularul nu e plural, și invers? Marius Chivu ne arată care sunt problemele care o frământă pe o bicicletă îndrăgostită. Dacă nu știai că mai există iubiri și cu inanimate, te invit să pui mâna pe Rev de Pov. Sper să nu fim iar acuzați de tulburări copilăroase, povestea pornește de la un caz real, din google puteți purica un Robert Stewart, dar vă previn că, la nivel narativ, povestea evoluează incredibil. Sex, intimitate, dragoste, reîntâlniri despărțite de un „cifru”, și multe întrebări rămase ca niște semne de carte în mintea cititorului. Dezvălui doar una: Când schimbi uleiul unei povești, cum și de ce te-ai lăsa folosit de scandal? În orice caz, ceva e sigur: imaginația nu stă niciodată în revizie pe parcursul acestei povești.
Mai de-al revistei, (egal veteran pe hârtie) Octavian Logigan, înscrie multe goluri la capitolul imaginație, dat fiind că posibilul și imposibilul sunt ca produsele cosmetice pe care le alegi de pe raft, niciodată nu știi ce găsești în ele. Citești ca sub mrejele unui vis, cuvintele sunt scări rulante, deznodământul e și el acolo, mereu vag și apăsător, mai că s-ar numi tactică de seducție. Despre un coup de foudre în supermarket, despre dragostea ca un consumerism de tactici, abordări și fugi, poți să citești cu respirația tăiată, chiar în Posibilitatea întâlnirii pe scările rulante. Ghidușia ne întâmpină din povestirea Iulianei Serea, Pui la rotisor. Titlul e o metaforă pentru simplitatea pe care acoperă un gest făcut din dragoste. Gândește-te la asta: cineva îți lasă un bilet pe frigider, cu următoarea promisiune, parcă rudă vitregă cu un poem de William Carlos Williams, (de nu știi cine-i tipul, search “I have eaten the plums that were in the icebox…”) și de aici încolo, orice farsă va fi un joc plăcut. Pe lângă trama cu inimioare și acte incomplete de nudism, Iuliana Serea tratează cu o ironie fină problema circumstanțelor, a clișeelor, adică tot acel ceva denumit și “travesti” social. Un fel de ‟Cum îți mai arată prietenii la întâlnirea dintre ani?”
Muză și totodată iubită for Rev de Pov, Laura Constantinescu, ne face mai bogați cu o porție de genuitate. Citește-i povestirea dacă vrei să vezi cum e cu fidelitatea unei umbre timide, dar curajoase. Mi-a plăcut să închiriez iar câteva minute din copilărie, recunosc. Hoțul de umbre nu e altceva decât un joc de-a v-ați ascunselea între lumină și întuneric, între copilărie și maturitatea care vorbește despre amintiri, fără să le piardă. Sfatul meu drag e să te lași furat. Aș mai avea multe de spus și de scris despre toată nebunia care are loc în numărul șase, dar mă tem că dezvălui pera mult, iar suprizele trebuie să fie descoperite. Ca indicii, vă spun că Motanov ajunge să fie victima unei lipse de discreție care se va cerceta la secție, că și ciorile-vrăbii au un rol în orice poveste, cel puțin asta este părerea lui Mircea Bouruc și a personajului său, Stan, cel care suferă de sindromul reveriilor estivale, și că simpaticii editori de la IQADS te pot conduce într-un mal suprarealist, pentru ca apoi să-ți arate cum o gospodină renunță la polonic, în favoarea laptopului. Mă simt bine la sfârșit de filă Rev de Pov, acum că știu că și băncile arogante mi-ar putea face oferte în rime împerecheate… într-o zi, cine știe… poate chiar curând!
Cu fiecare lună în tipar, avem o siguranță: ne maturizăm. Ne ajută și colaboratori noi, precum Marius Chivu, Oana Hodade și Alina Hinescu, despre care am vorbit puțin mai sus. Ca la școală, (remember?) numai că vin cu temele gata făcute într-ale imaginației, de te întrebi unde au studiat arta despre visat. Despre cei deja veterani, nici nu mai zic, lauda ar fi un mers de pitic. Dar iată că m-a ajuns din urmă încheierea. M-a certat și mi-a zis că sufăr de logoree critică, mi-a mulțumit pentru impresii, ne-am făcut amici. Avertisment de lovit la sentiment: Dragilor, cam asta se întâmplă după ce citești Rev de Pov, dudui de entuziasm. V-am zis la început că m-a vrăjit o morișcă, ei bine, n-a fost doar un flirt, numărul șase chiar stă la bătaia imaginației, răspândind de toate în jur. Cel mai mult, aș spune că iluzii, chit că sunt frumoase ori mai triste, le apreciez pentru cromozomul de ‟viață” pe care îl poartă în ele. E un număr care nu știe ce înseamnă secetă de imaginație. Am avut norocul să ajung la o ultimă petrecere dată în memoria verii, unde tema a fost să alerg vise în șir indian. Partea bună e că mai e loc și de tine, you can join us at anytime!!! Rev de Pov no.6 te salută cu drag.
Fiecare cu ce-l doare. Că tot a venit vorba de haita de câini din parc, şi cum doctorul biciclist ne-a spus de mai multe ori că e tratat cu alergătură de către ei, vă împărtăşesc din experienţa mea în domeniu. În drum spre casă, trec şi eu cu bicicleta prin parc, cu haitele aferente. Am văzut că sunt apatici dacă merg mai încet şi, mai ales, dacă nu pedalez când trec prin dreptul lor. Dacă se iau totuşi după mine, le vorbesc şi merg în acelaşi ritm. Niciodată nu mă muşcă, e un joc al lor, latră la 2 cm de manşeta mea, apoi renunţă.
Aha…
Ei, ce să zic… Diana scrie cam cum gândește… fără paragrafe… așea… mai dintr-o suflare, fără pauze dă respirație.
Ce-am înțeles io:
“…maturitatea e o lecție de învățat de la cei mici…..[pîn gura pruncilor grăiește hadevăru’…zice biblia, care este ea]…..bătrânețea mamei lângă un pat de spital…..amintirile sunt niște gloanțe…..problemele care o frământă pe o bicicletă îndrăgostită…..[ Ia mai spune… că aveam ceva bănuieli deja! Apropo dă un doftor, zic…]…..Sex, intimitate, dragoste…..[O să scriu un post ghest unde detailez cum atingi horgasmu’ dormind cu bicicleta-n pat, sub plapomă…]……poți să citești cu respirația tăiată….. [deja gâfâi…]…..inimioare și acte incomplete de nudism…..[să zic…. să nu zic…. ceva? dileme comentatorice….]……fidelitatea unei umbre timide, dar curajoase……oferte în rime împerecheate…….
Evident, vorbim despre “bătaia imaginației”…. ca să nu zic “bătaia peștelui” ori “bătaia la poponeț e ruptă dîn rai!” – că iar sare toată mahalaua pă mine cu ciomege și borcane.
Hai, serios acuma:
Să învățăm ( de la cei mici… ori de la cei mari… aka≥≥≥http://www.jerrypournelle.com/slowchange/myjob.html…. care zice… și citez, că nu doare: “…On Paragraphs: I once had to tell a co-author (Not Niven) what a paragraph was. He kept handing me material that was dramatic but paragraphed horribly. Finally I asked what he thought he was doing, and he confessed that no one had ever taught him what a paragraph is.
“A paragraph,” I said, “is a group of sentences organized around one complete thought which is stated in the topic sentence.”
It was as if a light had appeared his head…”)
Cum ziceam… de la cei mici, de la cei mari… până și de la căței.
(Blegu’ fuge sub balcon, începe bombardamentu’ cu borcane)
Da’ apropo… dom’ Doctor… ce-i aia… “prospețime tinerească”?
Ceva crudități?
Chestii care le scoatem dîn pământ și le înfulecăm… negătite?
Neprăjite… nefierte?
Gen… cartofi?
M-am mai ciocnit de ideea de “scrieți orice… numa’ scrieți!”
În zilele noastre însă… nu cred că e bine să repetăm istoria, doar de dragul de a ne aminti de ea.
Aia e nostalgie – alt pește crud, alt bobor, alt suși.
Putem intreba care e ocupatia de baza a doamnei recenzente?
@ lektor:
Ce-are ocupația cu subprefectura?
Ori te-ai gândit tu la ceva?
Eram doar curios, sper sa nu se interpreteze:)
Recenzia in sine mi se pare putin ciudata, atit ca text cit mai ales ca structura. Probabil ca publicul tinta e alcatuit din adolescenti.
@ lektor:
Io deja te-am interpretatt – sper că și alții! 🙂
Domnu Blegoo, cer sa fiu dezinterpretat:)
sint gata chiar sa ma abonez la rev de pov, poate mai intineresc si eu putin:)
@ Blegoo:
totuși: nu vezi paragrafele? :))
@ lektor:
Ocupația de bază e „student la litere”. Structura nu e clasică, aș zice, dar nu văd legătura cu adolescenții. E scrisă jucăuș, poate asociezi adolescenții cu joaca, și de-aici.
simina a zis:
Unde bre, unde?
În comentariu’ ăsta al tău?
simina a zis:
Multumesc pentru dezvaluiri:) e placut sa vezi ca mai exista oameni care se simt pur si simplu bine si se joaca. Doar trollii ca mine si Blegoo mai cauta noduri in papura pina si in rachita:)
lektor a zis:
“…trollii ca mine si Blegoo mai cauta noduri…”
Cum băh… io trol?
Io-s cățel mahalagiu, nimica altceva…
(oricum, mă simt măgulit de eticheta de “trol”… o să încerc să mă ridic la nivelu’ conferit)
@ lektor:
:)))))
@ Blegoo:
nu-i așa că încurci paragrafele cu alineatele?
(și ca să mai fac o dezvăluire, vorba lektorului, îți spun că alineatele au existat inițial, s-au pierdut, bănuiesc, la copy paste)
@ simina:
Eu încurc multe, da’ nu alea de care zici tu; dacă le-aș încurca, aș fi dat afară de unde latru.
Da’ hai să zicem că e cum zici dumneata, țațo.
S-a pierdut pântre picături, că e toamnă și mai cad și frunzele… darămite… [alea-alea].
S-a pierdut când?
Între scrisu’ horiginal și email?
Între email primit și pus pă post?
Întreb, fin’că vreau să știu unde să dau cu paru’… în doctori ori în studenți.
În realitate… nu contează. Îndiferent la ce punct s-a pierdut formatul ortografic… autorul ar fi trebuit să se urzice. Să facă gălăgie. Să ceară rescrierea din simplu text în chestia originală, nu crezi?
Asta desigur… dacă îți pasă de ce-ai scris.
Dacă e ceva în care crezi.
La care ai muncit mai mult de 4 minute.
Una e să bagi texte la caterincă și alta e să faci o dare dă seamă la un număr de revistă – asta dacă ești serios despre ce scrii… și dacă recitești ce-ai scris.
Măcar de 2 ori.
Recitit.
Acuma… dacă autorul era student la geologie… ori agricultură… da! Am fi avut pretenții.
Da’ de la litere… eh, las’că merge și așa – cam asta citesc io din avocățeala ta.
Dragi comentatori ai mahalalei,
Vă mulțumesc pentru entuziasmul de care dați dovadă. Observ că nu sunteți doar comentatori ai mahalalei, ci și militanți fervenți ai unei anumite atitudini, pe care îmi permit( rușine mare!) să o asemăn cu țigăneala. O să vă dau și explicațiile cerute:
1. Textul și-a pierdut structura inițială, așa cum s-a mai menționat în această discuție. Fiind deja publicat prost pe un site, măsurile ulterioare nu-și mai aveau rostul/ efectul. Se întâmplă și la case mai mari, nu e nevoie să vorbiți cu atâta răutate.
2. Textul a fost scris în acord cu viziunea pe care o promovează Revista de Povestiri. Această revistă se adresează unui public “deschis la minte”, civilizat, jovial, lipsit de pedanterii false, dar caracterizat de o dorință de a schimba în bine lucrurile și realitățile din jur. Acest lucru se întâmplă prin scris. Vă invit să citiți chiar numărul 6, înainte să vă bateți joc de munca altor oameni. Disecările dumneavoastră sunt absurde, întrucât comentați criteriul de verosimilitate al unei ficțiuni(mă refer la ironiile în legătură cu bicicleta, câinii, etc), greșeală impardonabilă în studiul literaturii. Am trecut prin destule ore de teoria literaturii, ca să știu asta.
3. Îmi cer scuze, de ce vă interesează care este “ocupația” mea? Îmi cer scuze din nou, de ce vă puneți astfel de întrebări, precum: “ce-i aia… “prospețime tinerească, o cruditate”?” Vă atrag atenția că se poate taxa ca un atac la persoană foarte urât, cu accente spre trivial. În momentul în care vă legați de vârsta cuiva și faceți diverse “glumițe cu pretenție de inteligență”, fiind în necunoștință de cauză, nu arătați decât impolitețe și anumite carențe. Nu intru în detalii, deoarece nu mă caracterizează grobianismul. Ocupația mea principală este să fiu om, înainte de a fi absolvent de anumite școli sau universități.
4. Domnule Blegoo + domnule lektor, vă pot întreba același lucru: dumneavoastră ce faceți? De asemenea, aștept cu nerăbdare să-mi arătați câteva recenzii sau studii scrise de dumneavoastră. Sunt o persoană care acceptă criticile, atâta timp cât sunt constructive. Noi, cei de la Revista de Povestiri, credem foarte mult în dezvoltare. Dacă dumneavoastră sunteți niște ipochimene atotștiutoare, vă invit(ăm) să ne împărtășiți din măiestria dvs. Eventual, fără un pseudonim. Eventual, fără jigniri.
5. Nu știu dacă ați observat sau nu, singurul care a jignit în această discuție sunteți dvs., domnule Blegoo. Îmi cer scuze, de ce vă permiteți să numiți pe cineva “țață”? Numai pentru că și-a exprimat o opinie? Vă sfătuiesc să vă priviți mai bine în oglindă, înainte să atacați un om. Revenind la subiect, textul e voit scris într-o manieră ludică. Dacă nu vă place, nu ne supărăm. Este dreptul dumneavoastră, vă respect punctul de vedere, mă gândesc la critici, evaluez.
6. Uitați, m-am “urzicat”, “am făcut gălăgie”, cum ați cerut. Spuneți-mi, atât de mult vă place scandalul? Vă anunț, fără vreo falsă pedanterie, că orice polemică respectă niște condiții. Printre multe altele, cei angajați în ea sunt responsabili să:
a. păstreze un ton respectuos
b. să asculte punctul de vedere advers
c. să-și argumenteze opiniile, oferind argumente valide.
Acest mic ghid se adresează, desigur, polemicilor care se respectă. Pentru discuția de piață, putem foarte bine aborda limbajul specific. Îmi cer scuze din nou, nu am ca hobby să discut cu ceilalți oameni, ca și cum aș vinde/cumpăra leuștean. Deși, regret să vă informez, unii din acești oameni sunt chiar civilizați. Un exemplu, aș putea spune. Este întotdeauna timp să învățăm de la cei mici, așa cum e timp să învățăm de la orice om din jurul nostru, atâta timp cât e om. Blazarea nu e o dovadă de putere, ci o incapacitate de a crede în lucruri bune.
Vă doresc o zi cât mai plăcută și productivă.
Mie îmi place cum e scrisă recenzia. Un articol bun, tineresc, metafore interesante. Trezește curiozitatea.
Se vorbește despre literatură, de ce să nu fim inventivi?
atacul e ridicol si nefondat
@ Blegoo:
blegoole, îmi pare rău, din punctul meu de vedere nu meriți un răspuns, regret că am avut intenția să lămuresc. latră-n continuare.
Aoleu mamă.
Îmi pare rău că a apărut prost textul, nuș ce să-i fac, oricum l-aș pune nu vrea să ia aliniate. Regret sincer.
Blegoole, în Revista de Povestiri s-a băgat foarte mult efort și inimă, așteaptă-te să ți-o iei rău de tot peste bot dacă latri la ea!
Diana: dacă textul, foarte frumos de altfel, e scris într-un spirit ludic, de ce să nu continuăm la fel și în comentarii?
Vlad,
Știu, nu e problemă. M-a enervat atacul la persoană și tupeul anumitor oameni. Nu mi se pare normal să îți bați joc de munca altora. Vorbim aici de cei care scriu în revistă, o editează, muncesc pentru, șamd. Cum zicea și Simina, nu mai merită răspuns.
Haha, anti-spam word required la acest raspuns: “Miau” :))) Numai de bine.
Diana Petroiu a zis:
Draga Diana,
Vad ca te-ai suparat tare de tot. Eu si cu Blegoo sintem ultimii troli cu acte in regula tolerati in mahala, si cum in ultima perioada n-a fost rost de scandal am sarit si noi pe ce os ni s-a aruncat de la stapinire. Dar uite, ca sa nu ramii suparata c-ai fost atacata de doi anonimi, iti dau voie sa alegi de aici oricare articol de-al meu vrei, ca sa-l faci praf in public.
‘Miau’ si la mine.
lektor a zis:
Haidi nașule… asta n-a fost cinstit!
Asta se cheamă… “Atac la Propria Persoană”… cică se pedepsește… cică… e “Abuz dă Falsă Modestie” ori alea.
:)))
(io pricep răspunsu’ tău, chiar am dat din coadă cu amuzament – da’ nu’s de acord cu ‘telectualizarea topicului – că se poate interpreta, așa cum s-a văzut mai sus…)
@ Vlad:
Ia mai lasă-mă meștere, cu răsucitu’ pă canapea dă chiele și interpretări ludice!
Că nu suntem în cabinet acilea!…
Unde vezi tu că m-am luat de revistă?!?
Am mârâit la recenzie – în mod specific la formatarea tecstului, care este cum se vede mai sus acilea-șa!
Da, am miștocărit ca să egzemplific ce se poate înțelege dintr-un tecst făcut ciulama!!!
(normal, am prins ocazia cu bicicleta ca să execut un atac mârșav la persoană – sper că te-ai simțit, nu-i așa?)
Băi frate… în literatură, ca și în orice chestie dă scriere… FORMATUL CONTEAZĂ! Ori tu zici că nu? Hai, cu voce tare, spune că nu contează!! Spune că ce contează e să ne jucăm de-a recenzia!!!
Hai că bag imediat un egzemplu dîn literatura mioritică… FĂRĂ formatare!
Ei comedie!…
simina a zis:
Blegoo (fericit): Mersi dă permisiune, țațo!
………………….
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră.
Blegoo (numărând borcanele): “…doi… trei… pa…! Uau, ăsta a fost cu zacuscă mucegăită! Patru, deci… cinci…
Alex. a zis:
Hai… sanchi?
Ia mai spune, că m-ai făcut curios – egzemplifică, fă analiza atacului, nu te jena.
Blegoo (aparte, gânditor): “Nimic mai trist decât “cine nu-i cu noi… e contra noastră!” tip de reacție…”
Vă felicit pentru studii și articole. Nu vreau să fac nimic praf. De altfel, nu este domeniul meu de studiu. Mi-ar lipsi pregătirea să vorbesc despre, cu atât mai mult curajul să combat ceva.
V-am înțeles criticile și apreciat punctul de vedere. Într-adevăr, textul a suferit la formatare: s-au pierdut alineate, litere, virgule, fonturi,semne de punctuație, s-a dus naibii structura. Da, regulile de scriere sunt importante. S-a întâmplat să ajungă așa textul, nu mai avem acum ce face.
Toată această discuție a pornit, din punctul meu de vedere, de la jignirea pe care dvs. ați aruncat-o asupra unei persoane care doar a oferit un răspuns(Simina) Sunt de acord cu ceea ce ați zis: “Nimic mai trist decât “cine nu-i cu noi… e contra noastră!” Criticile argumentate sunt binevenite, jignirile nu. Putea să-mi răspundă și un câștigător de Nobel, părerea mea rămânea aceeași.
Felul în care ne purtăm și răspundem celorlalți este ceea ce ne caracterizează cel mai bine. Bătălia dintre orgolii nu mă pasionează.
Seară bună tuturor.
Diana Petroiu a zis:
Dacă te referi la mine, ai greșit; io nu-s dragul nimănui, nu în Mahala, cel puțin. Dimpotrivă, io-s ăla care e luat la hingherit vejnic…
Ete fleoșc! Dacă am remarcat că tecstu’ tău – ca formatare! – dă naștere la reacții rizibile… se cheamă că mă țigănesc? Încearcă poezia la alte mese – io-s contra țiganilor, manelelor și bicicletelor.
Asta denotă doar lipsă de respect pentru propria muncă, nu crezi? Cu alte cuvinte, ți se rupe. Dacă tot s-a publicat prost… lasă cum a căzut, nu? Argumentul meu e că NU LAȘI CUM A CĂZUT! Dacă don’ doctor nu știe să formateze la loc, cere ajutor! Ce dreaq’, e doar un uordpres, nu-i știința lu’ lektor… unde numa’ el știe ce și cum…
Bre… tu nu schimbi lucrurile în bine micționând pe formatarea tecstului. Din două, una: ori ai vrut să fie o recenzie jucăușă – și atunci o lăsăm așa cum a căzut pe chiuvetă… ori formatarea a fost greșită, și-atunci pune mâna și corectează!
România e pavată cu “bune intenții” – chiar și în studiul literaturii, care este… ce se vede.
Slăbește-mă cu trimisul la citit revista, io nu vorbeam de revistă, vorbeam de ce-ai scris tu!
Da, am băgat o miștocărie uoftopic… da’ era clar la adresa lui Vlad, care este el!
Vacs albina!
Una la mână, întrebarea (retorică) nu ți se adresa ȚIE personal, era la adresa lui Vlad, nu? Că el a scris prezentarea… nu TU!
Ce dreaq’… e chiar așa dă greu să urmărești trimiterile?
Atac la persoană… mă lași?
Ce-i aia… “atac la persoană”?!? Adică… m-am luat de TINE?
Ori de tecstu’ tău?
Dinspre partea mea… poți să fi deja la pensie, ori să faci prezența la grădiniță… nu face nici o diferență pentru mine… felul în care a apărut postul tău însă… face!
Ce să spun… ți-am criticat textul… MUOAMĂĂĂĂ! te-am atacat la persoană!
Habar n-ai ce-i atac la persoană, zic, afirm și susțin!
Atac la persoană era dacă zicem: “Diana e grasă, urâtă, proastă, analfabetă… [etc]”
Da, am spus că scrii fără paragrafe – referitor la textul publicat aici.
N-am spus că asta faci altundeva…
Nu reziști fără să bagi înțepături mici, nu?
Pur și simplu… nu te abții.
Crezi în dezvoltare… pe dreaq’!
Uochei… văz că lektor a dat… hai să dau și io ceva, dîn străfundurile cotețului – cu rezerva că saitu’ e mort de ani de zile și fără pretenții de orice altceva DECÂT de formatare/prezentare de text:
http://books.blegoo.com/library/robota/
Citica mea era constructivă, regret că nu ești la un nivel de înțelegere care să o ia așa cum a fost scrisă…
(Lektor m-a depășit ca ironie fină… dar el e mai bun ca mine, recunosc spășit… Trăiți Don’ Șef!)
Diana… ca om dă litere care ești… ar fi cazu’ să știi care sunt sensurile termenului de “țață”.
Să te trimit la decțeonar… să nu te trimit…
Mai bine te las să crezi ce vrei.
Te-ai urzicat în partea greșită – asta-i tot ce poci să zicu…
Aici nu suntem angajați într-o polemică, aici ne dăm cu presupuța despre texte .
Nu suntem pă saitu’ Economistului, unde facem dezbateri a la Ocsford – cu reguli și regulații…
“…să asculte punctul de vedere advers…”
Halucinant. Cum să ascult punctu’ tău de vedere… care NU EXISTA când mi-am exprimat opinia?
Hai mai lasă-mă cu blazarea, că nu vorbim de bluze acilea.
……………………………
Te-ai bosumflat degeaba, te-ai ațoșit aiurea și la final… articolul tot prost formatat a rămas.
Îți atrag atenția că numele tău o să rămână legat de articol… AȘA CUM ARATĂ ACUMA.
Desigur… aia nu contează, ce contează e să-l luăm pă blegu’ la 3 păzește! Și să zicem că am avut o zi productivă și plăcută.
@ Diana:
Hauzi…
Tu ce crezi, Zița o jicnea pă Veta… ori ba?
SCENA VII
ACEIAȘI – VETA
VETA (intră cu lucrul în mână; coase galoanele la un mondir de sergent de gardă civică; este obosită și distrată, vorbește rar și încet): Cine-i aici? (văzând pe Zița.) A! Tu erai? mă miram cine-i. (trece încet să șază cu lucrul la masa din dreapta.)
ZIȚA: Eu, țățico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân’ la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate vântul și mi-e frică să nu răcesc când m-o întoarce… (tăcere. Veta șade la dreapta și lucrează adâncită în gânduri.) Îl lași, țațo? (se apropie de ea.)
VETA: ‘Ai? Ce să las?
ZIȚA: Să lași pe Spiridon să-mi aducă ceva de acasă.
VETA: Da, îl las.
ZIȚA: Du-te, Spiridoane.
(Spiridon, după ce schimbă privire și semne cu Zița, iese.)
VETA: Dar tu, Zițo, la ce-ai venit? (lucrează înainte.)
ZIȚA: Stai să-ți spui… Dar nu mă-ntrebi, țațo, să-ți povestesc ce am pățit cu mitocanul! Să vezi, e halima… Auzi, mizerabilul! să-ndrăznească să-mi ție drumul ca să-mi facă un atac… Stai, țațo, să-ți spui și să te crucești, nu altceva. Mai adineaori ședeam acasă. Tușica, cum știi c-a făcut-o Dumnezeu, se culcă o dată cu găinile. Eram ambetată absolut. “Dramele Parisului” câte au ieșit până acuma le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-aveam ce citi. Zic: hai să mă duc la țața, dacă nu s-o fi culcat, să mai stăm de vorbă. Scoț ivărul de la șalon și plec. Când să trec pe maidan, mă pomenesc cu mitocaul, cu pricopsitul de Țircădău, că-mi taie drumul. “Bonsoar-bonsoar”, și știi așa deodată, sanfasò: “Hei, cocoană, zice, mai bine ți-e acuma văduvă? – Pardon, domnule, zic, n-am de-a face cu dumneta, și mai întâi când e la o adică, nu sunt văduvă, sunt liberă, trăiesc cum îmi place, cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand, și când oi vrea, îmi găsește nenea Dumitrache bărbat mai de onoarea ca dumneata. – Mi-i că t-ei căi! – Zic: pardon, domnule, nu-ți permit să te-ntinzi mai mult la un așa afront; mă-nțelegi? – zice…”
VETA (întrerupând-o scurt): Zițo… ce e când ți se bate tâmpla a dreaptă?
ZIȚA: Îți vine o bucurie.
VETA: Mie, bucurie?… nu crez.
ZIȚA: Da’ de ce nu?
VETA: Dar când ți se bate a’ stângă?
ZIȚA: Te-mpaci cu o persoană cu care ești certată.
…………………..
În sfârșit, mi-am venit “ham” la cuvinte…
Chiar nu eram ironică la aceste răspunsuri. Ați înțeles greșit, acum mă refer la teoria dvs. privind acel atac la persoană. Știu că nu m-ați insultat pe mine, dar ați insultat niște oameni pe care îi cunosc (Vlad, Simina) M-am simțit datoare să-i apăr, pentru că așa văd eu lucrurile.
De asemenea, există și un sens peiorativ:
ȚÁȚĂ, țațe, s. f. 1. (Pop.) Mătușă. ♦ Termen de respect cu care cineva se adresează (la țară) unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă; lele. 2. (Pop.) Termen alinător dat de un bărbat femeii iubite; mândră. 3. (Peior.) Epitet pentru o femeie vulgară, lipsită de gust și de finețe; mahalagioaică. – Din ngr. tsa’tsa.
Dacă puneați în paranteză, (un semn că îl citați pe Caragiale??) prindeam glumița mai bine. Nu știu la cine să apelez ca să se mai schimbe articolul, am aflat ulterior de aceste mici complicații. Vă mulțumesc pentru grijă, dacă rămâne numele meu sau ba… e ceva ce mă privește pe mine.
Halucinant mi se pare să mai continuăm cu aceste replici. Vă las toată dreptatea dvs., e bine așa? Nu m-am bosumflat deloc, e oarecum amuzant.
Citez din dvs.: *Da, am băgat o miștocărie uoftopic… da’ era clar la adresa lui Vlad, care este el! *
La cât mai multe comentarii “uoftopic”, atunci.
Nu mai am de gând să vă răspund.
@ Diana:
Sanchi nu erai ironică/sarcastică.
Cum aș fi justificat io atacul “jicnitor”:
Hauzi, băi blegule… vezi că termenu’ dă “țață” are conotații negative, in zis dei end eigi… piș pă explicațiile tale caragielești… ai mai luat-o peste bot odată, o mai iei și de la mine. N-am nevoie să-mi dai tu mie citate bolduite, știu io mai bine ce și cum.
Argumentez cu câinii, proastă ce sunt.
Marș în cotețu’ tău, javră ce ești care nu pricepi chestii jucăușe, animalule!
……………..
Simina a fost mahalagioaică în comentariile ulterioare, deci termenu’ nu e jignitor, ci doar descriptiv.
Sanchi… mă învață ea deferența între paragraf și aliniat.
Cu borcanu’… dă la etaju’ 4.
Ca s-o dau în esperanto… “excrementos”.
Ia ziceți măi fetelor… care e diferența între paragraf și alineat… să mă dezblegesc și io nițel, să nu devin mănuși făr’ să știu misterele literaturii mioritice, care este.
Ca tot nu mai răspunzi, na ceva relevant:
http://www.youtube.com/watch?v=7akUtLs9teQ
E un rezumat la discuție.
Acuma… cine-i Franc, cine-i pancul, cine-i fata și cine-i prostu’… e la latitudinea fieștecăruia, că doar n-o să fac un desen.
Decât dacă cere lektor (trăiți, don șef!) desigur.
Blegoo a zis:
îuliu, mă făcuși în vârstă! ;)))
@ simina:
Era în sens de respect și alea, nu de alealalte.
Serios acuma Simino… ia spune care e diferența între paragraf și alineat?
Hai, nu fac mișto, nu te pun la colț.
Vreau doar să înțeleg procesul tău de gândire/cunoaștere.
Nu vrei să zici? Spune: “… băi blegule… mă enervezi și ești un porc de câine care mă latri în timp ce mă pensez… și-mi tremură mâna pă pensetă…” ori ceva gen.
Io o să înțeleg.
🙂
……………
snif mi-a venit la cuvinte, așa te amușin și io…
snif-snif!
blegoole, mie mi se pare că tu nu crezi ce spui, mi se pare că spui ca să iști scandal.
în capul meu, alineatul înseamnă că primul rând dintr-un paragraf începe mai la dreapta față de celelalte rânduri, în timp ce un paragraf înseamnă un calup de text separat de alt calup de text prin continuarea pe un rând nou. din punctul ăsta de vedere, în recenzie lipsesc alineatele.
una peste alta, te invit luni la lansarea numărului 7, să ne amușinăm în direct http://www.revistadepovestiri.ro/hai-sa-ne-speriem-impreuna/
l-aș invita și pe lektor, dar din link pare a fi în altă țară.
Simina – dimpotrivă, eu spun întotdeauna ceea ce cred.
Unul din defectele mele e că nu mint niciodată.
(că nu spun TOT adevărul… asta-i altceva)
Mulțumesc de invitație, mi-ar face plăcere să pot accepta; din păcate, e imposibil.
Spre deosebire de lektor (care nu-i din altă țară, ci din altă lume, cred eu) eu sunt din alt univers, și nu glumesc.
Consideră ideea… conceptul că “Blegoo” e un personaj colectiv, unde diverse persoane latră dintr-un anonimat colectiv.
Groaznic, nu-i așa?
Să nu știi cu cine ai de-a face în orice moment… să trăiești coșmarul unui interlocutor veșnic în stare schimbătoare, precum Proteus.
Corect ce spui, alineat (în sensul de text “indent”) e confundabil cu paragraful. Totuși, chiar si alineatul are multiple folosințe: simplu, dublu, atârnat, etc.
Paragraful, pe de altă parte, servește la ghidonarea cititorului spre o schimbare de acțiune, precum ghidonul bicicletei lui Vlad slujește amantului ei s-o cotească spre covrigărie, în loc de a o lua spre primărie, să zic.
În fine, paragrafele și alineatele sunt un topic în sine:
“…Professionally printed material typically does not indent the first paragraph, but indents those that follow. For example, Robert Bringhurst states that we should “Set opening paragraphs flush left.”[4] Bringhurst explains as follows.
“The function of a paragraph is to mark a pause, setting the paragraph apart from what precedes it. If a paragraph is preceded by a title or subhead, the indent is superfluous and can therefore be omitted.”[5]
Keyboarders normally indent paragraphs three to five word spaces—based on what they were taught in school—while professionally printed material such as books and magazines generally use smaller indents.[citation needed] The Elements of Typographic Style states that “at least one en [space]” should be used to indent paragraphs after the first,[6] noting that that is the “practical minimum”.[7] An em space is the most commonly used paragraph indent.[8] Miles Tinker, in his book Legibility of Print, concluded that indenting the first line of paragraphs increases readability by 7%, on the average.[9]
Other techniques are possible. Lines can be outdented to signify the start of new paragraphs.[10] Another technique is to insert vertical space between paragraphs. This creates what is sometimes known as “block paragraphs”. Some keyboarders use a double carriage return to create this break, whereas typists using word processing applications may use increased leading to create a more pleasing space between paragraphs…”
bla-bla-bla – wiki.
Am băgat citatul ca să exemplific că nu-i tocmai simplu… dar pentru scopul discuției de aici, am să spun că un alineat este ce se întâmplă când dai cu degetul pe tasta “return”, un fel de “punct și de la capăt”. Cei care au folosit vreodată o mașină de scris își vor aminti de levierul nichelat din stânga cu care aduceai foaia de hârtie înapoi la nivelul din stânga.
O chestie mecanică, deci.
Un paragraf însă, reprezintă un bloc de text (presupus de gândire) care (prin mai multe propoziții) e “ideatic” de sine stătător. Cam ce descrie unchiu’ Pournelle, așadar.
Textul lui Diana ( așa cum apare mai sus) are fix cinci “alineate” – în sensul de “carriage return” de mașină de scris – chit că nu sunt indentate. Par total întâmplătoare, risipite precum măslinele în salata de cartofi și imutabile ca stafidele în cozonac.
Total desprinse de ideile autoarei – care ar fi trebuit puse în paragrafe – dacă tot face recenzii, nu?
Spui ceva despre povestea cuiva… ce te-a impresionat, ce ți-a plăcut (lăsăm de-o parte că lui Diana i-au plăcut TOATE) – ăla e un PARAGRAF.
Faci pauză… începi cu altă poveste, alt autor, altă idee, altă gâscă, altă traistă, altă evaluare, altă bicicletă, altă nuditate parțial intelectuală, altă joacă ludică, ca să comit un pleonasm “altitudinal” cum comite onor gazda noastră… (s-aude acolo în fundu’ clasii? don’ doctor și tapirul, încetați cu scrijelitu’ cu briceagu’ pe bănci, că nu suntem la ora dă literatură acilea…)
O să rog pe cineva să plătească abonament la revista aia… dar nu garantez c-o s-o citesc, dacă n-are paragrafe.
Încleștarea amoroasă dîntre o bicicletă și un doftor, sub o plapumă de puf, sus la mansardă sună tentant, dar doar dacă nu trebe să potrivesc eu spițele ori dinamu’ de la far, ca să zic așa.
Oi fi eu voyeur, ori câine, da’ trag linia la participare – aia-i treaba autorului poveștii, recenziei, articolului ori ce-o mai fi.
Am încercat să semnalizez mai bine paragrafele si aliniatele. Din pacate, oricate space-uri as tasta eu la inceputul randului, aliniatul nu creste la publicare. Nu prea vad cum sa fi disparut și semne de punctuație (virgule, etc), pe alea nu le-a scuipat niciodata blogul, si, la un control superficial, nu vad niciuna lipsa.
In rest, din nou zic, n-are niciun rost daca nu ne distram.
Blegoo, m-am îndrăgostit de tine. Nu mai mănânc şi nu mai dorm noaptea.
Club Energiea? Pe patron il cheama Mariean?
@ Silvia:
Aoleooo…! 🙁
Păiii… tu mămânci noaptea?
🙂
Vlad a zis:
Păi tu nu vezi că toată lumea cântă, râde și dansează?
Nu mai ne îmboldi, că ne descurcăm singuri.
auzi blegoo, acum ca sintem invitati la lansarea numarului sapte din rev de pov, ce-ar fi sa scriem recenzia in absentia?
@ lektor: Știi că n-ar fi o idee proastă?
Nu de alta, da’ dacă tot am fost acuzați de rea-voință și alte alea… ar trebui să ne simțim și să participăm cumva.
Cum propui să procedăm?
pasul unu: citim revista
pasul doi: scriem
lektor a zis:
Blegoo (neîncrezător): “Adică… asta-i tot? Așa de simplu? Nu cerem permisiunea în scris… nu luăm legătura cu organele dă partid și dă stat ale revistei, nu aia și ailaltă?”
(șoptit repede, secretos): “Mi-e că ne-o luăm pă coajă… zău dacă nu!”
Deci… bre!
Io cam așa văz harticolu’…
http://test.blegoo.com/?p=341
Adică, așa mi se pare citibil.
Am adăogat un linc la sfârșitu’ chestiei, fin’că mi se părea că se cere; dincolo de asta, am prestat la formatare.
Asta… ca să nu se zică că doar latru aiurea și nu păzesc mahalaua… de greșeli, țigani și biciclete.
(blegu’ fuge repede sub balconu’ dă la parteru’ blocului, unde se instalează pă un preș vechi, prăfuit)
Blegoo e dus cu preșu’ și vrea atenție :)) :p
Romgleza aia gen you can join us at anytime e in continuare enervanta oriunde s-ar afla ea, dar macar textul rasufla de o mie de ori mai bine in paragrafele tale generoase.
Intocmai ca portoul baut din pahare adevarate in loc de bardaci informe; iluzia conteaza, caci paharele cu picior fac bici de foc chiar si dintr-o licoare siropoasa si dulce.
Intotdeauna m-am intrebat la ce sunt bune paharele cu picior :))
Cu respect, Blegoo si lektor, daca faceti recenzia la numarul 7, la povestea fiica-mii puteti sa va lansati un pic in scolastic? Ca o cheama profa de romana cu revista la scoala sa dezbata genuri literare si figuri de stil.
PS
Se pare ca si recenziile trebuie sa fie cetite de trei ori inainte de a fi trimise…
Conținutul e simpatic. Din câte am citit prin comentarii, recenzia e la o revistă unde oamenii scriu liber, deci jucăuș. Deci e ok romgleza, permisă :))
Îmi place cum e scrisă recenzia, și mi se pare destul de evident că e un text scris de cineva tânăr, la început.
Partea cu redactarea, cum a fost pusă pe site e un minus. Dar văd că au oferit explicații… ca și conținut/ idei mie îmi place