Diacriticilor mei

Am primit o leapșă de la Catherine. Trebuie să explic de ce am ales să scriu cu diacritice pe blog.
Cândva am lucrat ca traducător, trebuia întotdeuana să pun diacritice. A devenit o a doua natură, acum o fac automat. Pe lânga asta, am un temperament ușor obsesional, absența diacriticilor e o imperfecțiune care îmi produce anxietate.
Cu alte cuvinte, pot născoci multe motive bune pentru alegerea mea, dar în realitate nu am niciun motiv cu adevărat bun. Cred că absența diacriticilor este pasul logic următor al evoluției formelor literare, după dispariția semnelor de punctuație și a majusculelor. Apoi va urma dispariția spațiilor dintre cuvinte. Frazele vor deveni minunate mase de plastilină, în care vom divina sensuri precum în zațul de cafea. Și nu va conta decât muzica.

About The Author

7 thoughts on “Diacriticilor mei

  1. hansmagnusenzensberger ! A încercat de mai multe ori si a “reusit” un roman – Album. Fara paginatie, fara capitole, fara index, încearca sa reproduca ce se petrece în minte 🙂

  2. Oho, abia aştept să divinăm sensuri în coca de cuvinte. Simt că proorocirea ta se va împlini.

  3. Subscriu la anxietate si la disparitia diacriticelor. Nu si la disparitia spatiilor intre cuvinte, e naiv, ar fi peste masura de greu de citit.

  4. “Și nu va conta decât muzica.”

    Iar te legi de Pink Floyd. Las’ ca-ti umflu eu ochii si-ti dezumflu rotile. Si ego-ul! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.