Incipit mathematicus

Matematica a salvat omul. Să nu-ți placă matematica înseamnă să-ți detești specia și pe tine însuți. Primii oameni au fost oameni pentru că au început să facă matematică și astfel să prezică pericolele din haos. Înainte să vorbim, am cântat, iar înainte de asta, am calculat.
Nu există vreo dilemă privind frumusețea matematicii. Frumosul și matematica sunt echivalente. Frumos <=> matematică. Și matematica, și frumosul, sunt asemănarea dintre două lucruri unice, ireductibile: pendulul și lumina, muzicantul și ascultătorul.

About The Author

6 thoughts on “Incipit mathematicus

  1. asa deci, mi-a placut mult postul asta.
    ma intrebam cum ai ajuns pe blogul meu, si ai scris taman la fuga, matematica muzicala.
    Acum descopar coltul asta de net, o sa ma uit cu atentie, pe celalalt il citesc deja ocazional.

  2. Bine ai venit pe la noi, Sabina! Am nimerit din întâmplare la tine, de la Madelin, și tare m-am mai bucurat eu, zicând: tiii, ia te uită, ce mică e lumea.
    Mulțumesc de vizită, colțul ăsta e mai vechi și mai prăfuit, dar sub praf mai sunt vreo două chestii interesante, zic eu. Nu așa de interesante ca la tine, mi-e teamă 🙂

  3. Ram a zis:

    eu am iubit matematica, dar mi-a fost si frica de ea. Iubire cu frica… e normal asa ceva?!

    Și eu, și eu tot iubire cu frică! Trece-mă pe listă, medice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.