Bufnița e un animal solitar, dar nici ea nu e singură. În schema lucrurilor, viața e ei e visul șoricelului.
Omul se simte uneori foarte singur, mai ales seara când vrea să adoarmă și își aduce aminte că va muri, sau se gândește la inconștiența Universului, și nu e nimeni prin preajmă care să-l țină în brațe și să-l liniștească.
Dar nici măcar omul nu e singur cu adevărat. Peste tot în jur sunt frații lui, cu care uneori se încinge în horă, sau nu, nu contează.
Dacă e ceva sau cineva singur, pentru o asemenea entitate nu avem atribute, epitete și nici alte cuvinte. Putem inventa sau primi formule de adresare, dar de fapt e suficientă o zvâcnire a inimii.
About The Author
