Adio Fixie

Cu două zile înainte, două zile la rând, am făcut pană. Niciodată nu mai pățisem așa, două pene, una după alta, în zile consecutive, în scurtul meu drum până la serviciu. În a treia zi, un prieten m-a rugat să îl însoțesc la magazinul de biciclete, că voia să își ia și el una. Mi-am lăsat propria mea bicicletă, cea mai dragă dintre ele, cea cu pinion fix, în rastelul din fața magazinului. Când am ieșit, nu mai era.

Ei, e postul Paștelui, cine a luat-o să o stăpânească sănătos. Deși probabil habar n-are să meargă pe ea. Poate că o va face bucăți și vinde piesele.

Am trecut prin multe cu bicicleta mea fixă. Am făcut mii de km. La primul meu drum lung, acum trei ani ani, până la mare, bicicleta aia devenise parte din mine, și de atunci așa rămăsese. Nu e ca și cum mi-ar fi tăiat cineva o mână sau un picior, dar tot am senzația aia de bicicletă fantomă. Pesemne, nu am mai meritat-o: anul trecut mi-am cumpărat o bicicletă foarte banală, din aluminiu, cu nouă viteze, cu ea voi pleca peste o săptămână la mare.

Poate o să îmi fac altă fixă, deși nu știu când, că timp nu mai am. Și sunt și un mecanic inept.

About The Author

1 thought on “Adio Fixie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.