Meta-apa

Urmăresc cu asiduitate, de câțiva ani, serialul tv Spongebob Pantaloni Pătraţi. Poate, tu, cititor al Mahalalei, împotmolit în biblioteci cu rafturi gigantice și groase cortine la ferești, nu ai auzit de Spongebob. El e un personaj de desen animat creat de un biolog marin. E un burete de mare care locuiește pe fundul oceanului. E bucătar la un fast-food unde patron e un crab, are drept prieteni buni o stea de mare şomeră și o veveriţă-savant în costum de scafandru, iar drept coleg un calamar mizantrop. Spongebob e de o candoare, inocenţă, optimism și bună-credinţă de nezdruncinat, și în asta stă valoarea educativă a serialului, dincolo de comicul de situaţie.
Spongebob are propria lui lume măruntă, dar completă, pe fundul mării. Are un serviciu, prieteni, un hobby (prinde meduze), un animal de companie (melc) și un domiciliu cu toate comodităţile.

Incluziv apă curentă.

Despre apa asta vom vorbi azi. Pe fundul mării lui Spongebob există apă curentă, ploaie, lacrimi, bălţi şi supă. Asta deși totul e deja scufundat în apa sărată a oceanului. Cele două tipuri de apă nu se amestecă. Mai mult, personajele se pot uda, deși sunt evident deja ude, sau îneca, deși respiră apă in mod obișnuit!

Avem de-a face, evident, cu o meta-apă. Adică o apă care este pentru apa normală ceea ce apa normală este pentru aerul nostru.

Acest lucru produce un regressus ad infinitum. Deși nu e menţionat în serial, putem intui posibilitatea unui meta-ocean, unui ocean-în-ocean. În care poate există un meta-meta-ocean.

Această regresie relativă a conceptelor de ud și uscat e unică, din câte știu, în toată istoria artelor și filosofiei.

De asta mă uit eu la desene animate.

Lasă un răspuns