Acum vreo doișpce ani scriam textulețul ăsta, în care îmi imaginam că există două lumi, două vieți, una banală și tristă, una nespus de frumoasă. Era un text de dragoste, deși declarația în sine și unica referință la persoana iubită era în ultimul rând.
Azi, de abia azi (ceea ce e de neiertat), am citit cea mai faimoasă poezie a lui Yunus Emre, Bana seni gerek seni. Și am constatat că ultimul ei vers e aproape identic cu ultima propoziție din textulețul meu. Două lumi, o singură iubire.
İki cihanda maksudum, bana seni gerek seni .
