O stradă din centru

La mijlocul distanţei dintre Unirii şi Universitate, între Sf. Gheorghe şi Spitalul Colţea, în plin buric al Bucureştiului, se află o stradă care e încă pavată cu piatră de râu. Casele sunt toate vechi şi dărăpănate, şi din spatele geamurilor simţi cum te aţintesc priviri îngrijorătoare. La începutul ei e o cârciumă, al cărui patron a încercat să evite problema hârtoapelor construind o terasă înaltă, ca o locuinţă lacustră. Mai departe e o sală de tras de fiare, şi dincolo de ea doar întuneric şi capcane, la adăpostul faţadelor încreţite şi al oţetarilor crescuţi din toate găurile şi streşinile, în toate direcţiile. Ziua, locul e înveselit de nenumăratele rufe puse la uscat prin balcoanele ruginite ce stau să-ţi cadă în cap. Dar noaptea, ah, noaptea, strada asta devine un crunt poem de Leconte de Lisle.

Anacronică şi şubredă, strada asta ultracentrală şi mica mahala înconjurătoare sunt un afront semeţ şi sinucigaş adus progresului imobiliar al dulcei noastre capitale.

Dar poate cel mai tulburător lucru, e numele străzii. Un nume care cândva îngrozea nu numai Bucureştii, ci întreaga Valahie. Numele unui pirat, sadic, nebun şi sângeros, la auzul căruia obloanele se lăsau, prăvăliile se închideau, copiii izbucneau în lacrimi (iar dacă, din nenorocire, vedeau strâmbăturile şi ticurile cumplite ale posesorului lui, pe când bântuia oraşul ca o vijelie în trăsura sa fantomatică trasă de cerbi, cădeau la pat bolnavi cu febră). Un nume de domnitor al Ţării Româneşti. Un nume negru.

Da, e vorba de strada Nicolae Mavrogheni.

Făcând abstracţie de poezia mea ieftină, vă imaginaţi stupoarea mea când am descoperit că tocmai strada asta se numea aşa. Ca şi când numele ei ar fi protejat-o, închizând-o prin magie. Brrr, ciudat.

About The Author

8 thoughts on “O stradă din centru

  1. Buna
    Nu sunt de acord cu imaginea sinistra cu care l-ai zugravit pe Mavrogheni. Chiar a ramas (printre altele) in istoria orasului prin construirea bazinului de apa de la capatul Podului Mogosoaiei care alimenta o gramada de cismele din oras. (era langa biserica Izv Tamaduirii de la MTR) Numai si pt acest lucru si ar merita o imagine mai blanda.

  2. Radu Oltean:
    1. Imaginea aia sinistră nu am inventat-o eu. Asta e, Mavrogheni a lăsat în urmă o seamă de legende crunte.
    2. Sunt de acord că, indiferent cât adevăr o fi în legendele astea, ele sunt nedrepte.
    3. Îmi place mult art historia.

  3. Ba da, B. de Comp.
    În caz că nu ştiai deja de siteul ăsta, aici se vede mult mai bine. Şi dumneata, cu câte ştii, ai putea contribui din plin la proiect.

  4. Mersi de raspuns. Scoala de langa MTR e tarzie, dupa 1900, chiar de prin anii 20 (nu stiu sigur). Acolo era in vremea lui Mavrogheni un ansamblu ff interesant. Era intai o “casa a apelor”, un bazin subteran, o cisterna, care aduna apele venite prin conducte de olane de la un izvor dintr-un sat alaturat (imi scapa acum numele). De aici porneau conducte ceramice spre vreo 30 de cismele de prin Buc. Ansamblul mai cuprindea o gradina amenajata geometric cu un havuz mare in centru (fantana arteziana) si un chiosc (Chioscul lui Mavrogheni). Nu se stie cum arata si daca era din zidarie 100%, lemn si zidarie sau doar lemn. Cred ca era mixt cu pridvor pe coloane de jur imprejur. Ansamblul era completat de biserica, nu intamplator cu hramul Izv Tamaduirii. Biserica a conservat interiorul si mobilierul nealterat. Sa remarci iconostasul cu elemente baroce!

  5. Nu, nu-l cunosteam. Remarcabil si foarte util – îmi corecteaza entorsele memoriei selective 🙂 Sa ma’nsele ea (memoria), dar mi-aduc aminte de o gravura din Enciclopedia României cu o “scoala Mavrogheni”. Personajul care facea clasa copiilor asezati pe jos, la umbra unui copac, avea pe cap ceva între giubea si potcap, ceea-ce îl situa cam o suta de ani înainte de 1920.

  6. un nume de strada care mai curand poarta povara unei legende, decat a istoriei…nu e poezie ieftina, in povestile si legendele astea limbajul e purtatorul unei abilitati magice. Si sub puterea ei timpul si spatiul sunt curbe si se inchid inlauntrul lor – indiferente fata de oarecare progrese.

  7. Cred ca stiu zona pe care o descrii, nu stiam ca strada aia se cheama Mavrogheni, nici nu stiu cine a fost sau ce a facut Mavrogheni, poate ca o sa caut pe google mai tarziu, desi numele lui nu imi starneste un interes deosebit sau o curiozitate deosebita in clipa asta.

    Pot sa va descriu eu o strada din centrul meu ? Tot pietruita (iarna adesea si cu pojghita de gheata care sporeste riscul de alunecari si caderi periculoase ca aici nu pune nimeni sare nicaieri iarna; chiar, mi-a venit si o idee subtila, poate fi si un bun motiv sa te tii de mana cu cineva astfel incat sa nu cazi cand mai mergi pe acolo prin centru). Strada respectiva incepe de undeva de unde pe dreapta este o pizzerie in care nu am intrat nici o data pentru ca nu am primit recomandari bune despre ea; pe stanga nu tin minte ce este in capatul acelei strazi, pe urma urmeaza cateva magazine, tot pe dreapta, printre care si unul cu jucarii si carti de copii, care are in vitrina un poster alb-negru cu exact avatarului lui vmc de pe Imed); pe stanga sunt cateva cafenele si baruri; vizavi de librarie este Newsman Cafe. Pe urma, daca mergi un pic mai departe, strada se termina destul de repede, si da intr-una mai mare care este chiar pe chei. Pe chei te poti uita la niste vapoare. Pe coltul terminal al strazii, tot pe dreapta, este un magazin cu haine barbatesti sport si niste unelte de pescuit, parca (nu stiu exact, ca mie pescuitul nu m-a prea pasionat in viata, si ma uitam mai mult la haine in vitrina respectiva). Cam atat tin minte din strada asta a mea. Aa, mi-am adus aminte ce era la inceputul strazii la stanga, un Burger King (e un pic mai ieftin decat McDonalds in Norvegia, dar nu mi-am cumparat niciodata nimic de la el; la McDonalds am fost o singura data si nu ma mai duc; un meal obisnuit cu hamburger, cartofi prajiti plus suc este cam 12 Euro, la Burger King este cam 10 Euro.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.