Azi de dimineaţă, ca în multe dimineţi, am visat următorul vis: se făcea că eram undeva pe insula Java, într-un peisaj paradisiac. Nişte figuri exotice îşi desfăşurau activităţile zilnice dansând în acelaşi timp, pe muzica intricată a unui gamelan. Poate chiar muzica următoare:
Dar m-am trezit, doar ca să îmi dau seama că nu era niciun gamelan, ci alarma telefonului meu. Cum probabil că vi s-a întâmplat şi domniilor voastre de multe ori, creierul a auzit soneria şi a inventat repede un vis (chiar unul frumos) în care ea să aibă un sens. Asta face creierul nostru, că doarme sau e treaz, creează poveşti, ca lucrurile să capete un sens.
Din păcate, povestea creierului meu nu a fost suficient de bună, pentru până la urmă m-am trezit. Mă gândesc că dacă aş fi un povestitor suficient de bun, nicio alarmă din lume nu m-ar trezi. Poate aş visa tot timpul. În orice caz, aş fi mereu în întârziere la serviciu. Oamenii punctuali sunt pesemne slabi povestitori.
Singurul motiv pentru care alarmele nu funcţionează şi atunci când suntem deja treji, e pentru că trezia e un vis colectiv, la care au muncit generaţii, nu neapărat o poveste mai bună decât visul meu, ci una mult mai densă. Din trezie, nu ne vor trezi decât trompeţii de pe urmă, pesemne.
o fi coincidenta? – am deschis calculatorul az’ dimineata si mi-a zis ca tre’ sa upgradez Java Runtime Environment. O fi insemnand ca e timpul sa incep sa alerg prin mediul din visul lui Vlad?..
asta cu creerul care inventeaza repede un vis pentru soneria alarmei ma fascineaza ca visul e construit cu asa mare viteza.
dc aş fi labilă emoţional, aş plânge rău d tot la post-u’ ăsta. da’ rău, mi-aş da duhu’ plângând
…dar ce noroc, Lila, că nu ești labilă emoțional, nu-i așa? 🙂
Eu mă trezesc dimineața cu telefonul cel nou și smart, care face un tril din flaut pe mă întreb ce notă, cred că mi, dar trebuie să verific. Încă mai tare mi-aș dori să știu cum se oprește deșteptătorul, să n-o mai ia de la capăt peste 10 minute.
În psihoză e la fel, după unii psihiatri. Ai o experienţă psihotică, destructurantă, în jurul căreia mintea se reorganizează, inventând delirul, care ar fi aşadar o adaptare.
foarte interesant, Vlad
voi aţi învăţat după cartea lui V. Predescu sau e apusă?
Nu, nu e apusă. Deşi nu se mai găseşte decât vol 1, şi doar în anticariate, capitolul de semiologie psihiatrică (care ocupă majoritatea cărţii) e imbatabil.
@ Vlad:Oare o experienta vizuala sau auditiva traumatizanta poate cauza restructurarea modului in care vedem ori auzim (reshpeckive) mediul inconjurator? Si asa ne facem pictori sau muzicieni, carevas’zica.
Ce belea de unii…ietete ce fac dimineatza…scriu pe bloage…
Seherezadule,poate ca nu esti un povestitor suficient de bun, dar esti unul destept. Daca nu ai intrerupe povestea odata cu zorile, ai muri.
ehehe
ce reconstructie draguta a realitatii
Cică instrument tradiţional indonezian! Mă laşi! Păi, când pifanii bat game cu lingura în gamelă, nu tot gamelan se cheamă? Să fi serioşi! (Eu când binişor la dimigean.)
Unii scriu pe bloage dimineata, altii comenteaza la ce scriu primii. Si ne mai miram ca tara merge prost 🙂
Altfel, eu intarzii aproape zilnic la servici; si cand eram la scoala si la faculta tot asa faceam. Orice alarma imi pun.
Dar nu stiu daca sunt un bun povestitor, cel putin nu in scris.
Oricum, e flatant.
Pana acum credeam ca sunt pur si simplu nesimtit.
@ A.:
Iarasi te lauzi ca o cunosti bine pe Ionica ?
Io sunt extrem de punctuala. Extrem in sensul ca pot chiar inversa acele ornicului. Insa azi am intarziat si eu la examen. Taman azi. Cine stie, oi fi pe cale sa devin un povestitor mai bun. Macar atata.
Oricum, liste de povesti imi tot fac. Dar imi tot suna alarmele alea, care nici macar nu sunt pe acorduri de flaut sau de gamelan. Sau de dimigian. (ce misto suna! si expresia si dimigeana, hihi)
Iar de visat am visat un vis din ala paralizant.
@ Madelin:
ni-l împărtăşeşti şi nouă?
Şi eu întîrzii mereu la serviciu… mă rog, întîrziam, acum, că sunt şomeră, mă scol la şapte, fără alarmă! Nu întîrziam niciodată, dar niciodată, în schimb, la îtîlnirile cu prietenii. La treabă…, no, mai greuţ, la distracţie şi vorbe şi ăăăă, suc, eram la fix… Miau, fain antispam.
Pi Lila, se facea ca eram in pat, cu o mana indreptata spre fereastra si alta sub cap (adica cumva ma vedeam). Poorma am auzit copiii strigand din camerele lor. Si io nu ma puteam misca. Daloc. Si eram in starea aia de semi-trezie, semi-constienta. Brrrrrr.
In sfarsit am o explicatie pentru somnul greu al unui prieten. In fiecare dimineata ii suna alarmele, mai multe, sa zicem vreo 3, si prietenii incearca la telefon.
Si intr-adevar, este un excelent povestitor. 🙂
Mi-e un pic rusine, dar tot va spun. Deci: zilele trecute m-am trezit dintr-un vis, cum spune Vlad, inventat de creierul care primise pasamite o informatie pe calea simturilor. N-a fost auzul, a fost simtul tactil, care sesizase o dara de saliva ce se scurgea inocenta din coltul gurii. Da, stiu, ce imagine jenanta… Dar ce credeti ca visam eu in chiar clipa aceea?! Ei, da. Se facea ca iubitul finaliza glorios in urma felatiei impecabile pe care i-o oferisem. Va scutesc de restul detaliilor. Mi-am inceput ziua in hohote copioase de ras! Ca sa vezi, da-i domnule, creierului un punct, un bob, o farama si el creeaza un univers! Tocmai am descoperit un RASPUNS ?!
luati creierul ca pe un tampon..insusi “shocul fizic” ii este subordonat..despre firimiturile “adaptarii” se scriu tratate desi acestea sunt neesentiale..aveti incredere in creier.
@ doru:
“aveti incredere in creier”
“Aveţi încredere în creier!” sună teribil a slogan publicitar. Având în vedere contextul discuţiei, eu propun: “Dormi liniştit când CREIERUL lucrează pentru tine! CREIERUL – face parte din viaţa ta!”.
“avind in vedere contextul discutiei”
oare poate exista o vedere mai cuprinzatoare decit contextul discutiei?
contextul propune discutia, apoi discutia construieste ceva din infrastructura contextului, apoi discutia atinge supraplinul, inunda imprejurimile, iar mata devii inventatorul apeductului discretionar.
aveti incredere in potentialul spatiilor publicitare!
Arhimede avea nevoie de un punct de sprijin, creierul lui catherine de o senzatie, doru de un context. Prietenul lui A.rhimede de un verset (i-l ofer cu placere Eclesiast 18:1). Eu mi-as dori o poveste. Vlad, nu poti face ceva ?
PS DoA.re rau ?
eu unu’ imi doresc o bere
cel putin ai ajuns la un consens.
tapirul, nu tre’ sa-ti doresti draga bere, ci un vin de calitate. :))
ASTA DA, CONSENS NATIONAL.