Nu mai găsesc, la piață sau la magazin, decât un singur soi de prune. Din alea livide, care conferă flatulență.
Când eram copil și mergeam la Pucioasa, unde era plin de pruni, mâncam prune din toate felurile. Erau, sigur, și din astea livide, dar mai erau și unele galbene ca un gălbenuș. Și unele roșii și rotunde. Și unele ascuțite, bune de țuică. Și unele verzi, cu sâmburele alb. Și unele maron, care colcăiau de viermișori. Și unele aurii, care colcăiau de guguștiuci mici mici mici. Și unele lila, mici, dar grele de parcă ar fi fost superconcentrate. Și alea rozalii, cu coșuri. Și niște prune pătrate. Și niște prune negre, ca dudele, din care se storcea un suc negru ca petrolul și dulce ca lacul Herăstrău. Și faimoasele Prune ale Destinului, despre care Averroes credea că pot atrage cometele și prelungi viața, teorie pe care nici măcar Albert cel Mare nu a putu să o respingă. Prunele Perseide, care cădeau din cer fără ca prin jur să fi fost nici măcar un pom, prun sau altceva. Și multe, multe altele.
Și taică-meo, care improviza cu văr-meo melodii de jazz, pe deal: pu-purune, pu-purune, tralalala, șubidubiduba.
About The Author
nu se mai fac prunele de câţiva ani, din cauza secetei.
Mie mi-e dor de pepeni. Nu am mai vazut pepene verde cu miez galben sau pepene rosu cu miez galben, nu stiu cum sa-i spun, din copilarie. Cand taiam pepenii ” de la bostanul nostru”, incercam sa ghicim daca va fi rosu sau galben. Si gustul acela atat de bun nu-l mai regasesc de vreo 20 de ani.
Fiind baiet Oltenia cutreieram. Pina-n anii ’80.
In vacanta de vara, cam o luna, stateam la tara la rudele materne. Avea fratele bunicii in curte vreo zece pruni, mici, pricajiti, nu mult mai inalti de-un stat de om. Faceau primele prune in toiul verii, rotunde, aratau inca necoapte chiar si atunci cind cadeau din pom pirguite, fara viermi si duuulci…
Ani la rind au fost favoritele mele. Pina intr-o vara cind ia prunii de unde nu-s. Ii taiasera in primavara. Nu faceau trebuinta gospodariei. Erau batrini, umbra nu dadeau, mizerie in curte faceau, doar nu era sa-i tina pentru mine. Altii n-au mai pus, nici alt soi mai de soi. De dudul de linga poarta, sau de parul zemos din fundul gradinii ce sa mai zic? Zarzar… mai exista in dictionar.
Macar acum avem scuza globalizarii. Ne-au distrus strainii fondul genetic. Sa nu le facem concurenta.
Eu visez – literalmente, nu la figurat – si noaptea prunele reine claude (alea de li se zicea ‘ringlote’), pe care le ador(am) si care nu se mai gasesc in Bucuresti de vreo 20 de ani. Mincam singura 1 kg pe zi, ce vremi…
Și nu pot să nu mă gândesc la Proust abia coborât din prun și a lui mădălină unsă cu magiun și muiată-n țuică de Topoloveni… … …
Clar, iar se scumpește țuica…
🙁
vezi dacă ai prea multă atenție la detalii.
UPDATE: Nu mai sunt prune in Pucioasa iar pruni tot mai putin. Acum se face tuica din mere, pere, corcoduse, vin. Viata grea pt betivii localnici ce vor produse de calitate. Ramane vodka (cu alcool industrial) cumparata de la “privatizare”. Suspansul de fi in viata al unora ( adauga si 2 pachete de tigari pe zi)…
eu zic ca nu se mai fabrica prunele nesimtite, perverse si ipocrite care sa cada para malaiata in blogul lui vlad.
adica prune care sa-ti dea o cacasteata exploziva incat sa nu mai vezi ce scrie in blog, asa pline de dulceata sa fie prunele!