Sufletu-mi spre fruntea-ti…

Mult timp nu mi-a placut toamna. Cred ca a inceput sa-mi placa pe la 20 de ani, când am incercat prima oara sa-l citesc pe Mallarmé.

“Ainsi, dans l’année, ma saison favorite, ce sont les derniers jours alanguis de l’été, qui précèdent immédiatement l’automne et, dans la journée, l’heure où je me promène est quand le soleil se repose avant de s’évanouir, avec des rayons de cuivre jaune sur les murs gris et de cuivre rouge sur les carreaux. ”

Si desigur, Soupir, una dintre cele mai frumoase poezii vreodata citite (sau ascultate pe muzica lui Ravel.)

Mon âme vers ton front où rêve, ô calme soeur,
Un automne jonché de taches de rousseur,
Et vers le ciel errant de ton oeil angélique,
Monte, comme dans un jardin mélancolique,
Fidèle, un blanc jet d’eau soupire vers l’Azur!
– Vers l’Azur attendri d’octobre pâle et pur
Qui mire aux grands bassins sa langueur infinie,
Et laisse sur l’eau morte où la fauve agonie
Des feuilles erre au vent et creuse un froid sillon,
Se traîner le soleil jaune d’un long rayon.

Pentru Mallarmé, toamna insemna amintirea dulce a unui om pierdut. Nu stiu ce inseamna pentru mine. Ce-am pierdut eu, ca sa-mi placa toamna? Paradisul? Ceea ce n-am câstigat înca?
Probabil, e vorba despre lucruri mici, prea mici ca sa le mai tin minte, prea mici ca sa nu fie caramizi ale fericirii.

Tineti minte, case ale mahalalelor. Caramizile dispar una câte una, ramânem in picioare înca, dar mereu mai înduiosator de triste.

Pe un ton mai vesel, in curând incep stagiunile muzicale in Bucuresti. O sa revin cu impresii.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.