Suntem focurile din pivniţe. Suntem cerşetorii în ai căror ochi nu se priveşte. Pentru noi nu există somn sau răgaz, nici izvor să ne stingă. Gurile ne sunt atât de uscate încât nasc miraje, vorbele ni se sapă in pietrele câmpurilor. Pâlpâim în mulţimi şi pe nisipuri, ne înteţim şi ne clătinăm de la vânturile dinspre mare, rămânem nevăzuţi sub hainele îndurerate, privim mereu către cer şi ne prăbuşim către pădurile adâncurilor.
În noi se zbat copiii vremilor şi bunicii pământurilor. Gurile noastre se mişcă în limbile începutului.
Vremea ne trece în încercarea de a topi chipurile lumii. Unul câte unul, ne stingem în drumuri. Cât durează focul nostru, cât văzduhul mai tremură în jur, ia seama: s-ar putea să te cuprindă incendiul.
About The Author
