Fleoşc

După cum ştim cu toţii, suntem mai ales apă. 60%, adică, în cazul meu, cam 42 de litri. O parte se află în celule şi se numeşte lichid intracelular (vreo 23 de litri), restul în afara celulelor (în plasma sanguină, lichidul intestiţial în care plutesc celulele, apa din articulaţii, pleură, peritoneu, meninge, etc, apa din oase şi cola pe care tocmai am băut-o).

Când o să mor, majoritatea mea se va evapora. Va ajunge mai întâi în Dâmboviţa, de unde sângele strămoşilor mei a venit în venele mele, şi va mirosi foarte verde primăvara. De acolo, o parte va fi extrasă de cisternele maşinilor care fac curat şi va spăla străzile Bucureştiului. Când vedeţi o băltoacă, ziceţi “bună ziua” că nu se ştie ce unchi de-al dumneavoastră o fi. După ce în acest fel o să mă plimb prin rigole, eventual recuperând nişte sticle de vin sparte, ca să mă cinstesc cu amicii, o să mă evapor din nou şi o să mă înjuraţi niţel când o să plou, fiindcă o să plou vara, exact cînd vroiaţi să vă duceţi la pique nique.

Apoi la loc în Dîmboviţa, şi la vale nene până în Argeş, pe malul căruia am făcut o dată un pique nique şi nu a plouat nimenea. La Olteniţa, unde am şi rude, chiar şi doi nepoţi, mă vărs în Dunăre, cred că o să fie aglomeraţie mare, indiferent de sezon. Dacă nu trebuie să o iau în amonte, aş trece şi pe la Corabia în port, că era un cântec lăutăresc.

Pe scurt, până la urmă ajung la mare, pe care eu o iubesc cu tot cu geamii, ruinuri, gagici, manele, şi să vezi distracţie. Mi-aduc aminte de unul care se ruga să fie îngropat pe plajă, ca umbra crucii lui să mai poposească cînd şi cînd pe câte un sân bronzat. Ha, eu am găsit o soluţie mai bună.

Mă scuzaţi, picură, o fi nenea Mişu, dacă nu cumva e Alifie, care a plecat acasă de 5 luni şi nu s-a mai întors. Poate la anu vine Gil Dobrică.

18 comments

  1. A. says:

    Vlad, ma gandeam sa fac un comentariu lung dar am gasit o formula mai concisa care sintetizeaza felul cum te percep: esti exact asa cum l-au acuzat atenienii pe Socrate, anume ca “le face pe cele rele mai bune, prin vorbe”… (v. “Apologia lui Socrate”)

  2. A. says:

    Cola? Cola ai zis? In cazul asta sa nu te miri daca de luni Luluta nu-ti mai raspunde la salut si te evita! Sterge repede cuvantul buclucas, poate a citit in graba si n-a observat!

  3. Vlad says:

    Gavagai, serios? Multumesc. Asemenea lui Bratescu-Voinesti, lui Pisicu i-as dedica urmatorul motto: “Pisicu, sa asculti de Gavagai!”
    A., de obicei beau doar ceai verde fără zahăr, cola e doar o licenţă poetică (să sperăm că Lulu mă crede…)

  4. laura says:

    in ‘dune’, unde apa era putina ergo pretioasa, expresia folosita pentru ‘a muri’ era ‘a-ti da apa’, si pentru ‘a omori pe cineva’ era ‘a-i lua apa’. :-)

  5. Pingback: Dulce Mahala » Blog Archive » Furtuna
  6. Vlad says:

    Păi nu e nevoie, deşi sunt onorat, că la urma urmelor şi io m-am inspirat de la alţii şi numai prima poezie scrisă vreodată nu s-a inspirat din nimica. Dar exemplarul original s-a perdut, deşi cred că poezia aia o ştim cu toţii, parcă.

  7. tapirul says:

    uite, am inceput. On the spur of the moment.

    Picur
    De cateva zile bune.

    Ma plictiseam
    in norii nimbocumulus
    sau cumulonimbus
    si de fapt
    nu ma mai intalnisem cu nici un cunoscut
    de ceva vreme.

    Mai demult l-am intalnit chiar pe Socrate
    – am fost asa de emotionat
    ca nu l-am intrebat decat cateva intrebari neghioabe
    gen “Exista Dumnezeu?”
    …Nu mi-a raspuns.
    A trecut mai departe
    cu El Nino
    (acum e undeva in Australia, cred)

    ……………………………….

    TBC

  8. tapirul says:

    cum promiteam:

    Picur
    De câteva zile bune.
    Ma plictiseam
    printre norii nimbocumulus
    sau cumulonimbus
    şi de fapt
    nu ma mai întâlnisem cu nici un cunoscut
    de ceva vreme.

    …Mi-duca minte când l-am intalnit chiar pe Socrate…
    am fost asa de emoţionat
    ca nu l-am intrebat decat cateva întrebări neghioabe
    gen “Exista Dumnezeu?”
    …Nu mi-a răspuns.
    A trecut mai departe
    cu El Nino
    (acum e undeva in Australia, cred)

    Acum picur la Ploştina.
    Am aşteptat sa treacă vremea coasei
    si a strânsului brazdelor
    să nu supar pe neamurile mele.
    Ma adun încet-încet
    în fântâna mică de pe laştină
    – aia de la Odaie in Muche,
    aia de la câşiva paşi de Adam si Eva, bolovanii.
    E singura fântână pe nu stiu ce rază
    care are apă bună de fiert fasolea
    (aici veneam copil fiind
    cu găleţuia de 5 litri,
    trimis de Maicamare in ajun de vreo pomană).
    E o fântână mica,
    cam nefolosită,
    unde mă pot reflecta liniştit
    – printre scândurile capacului
    crăpate şi mirosind a vechi –
    în cerul cu miros de fagi si de Bolovanul Mortatului.

    Uneori ma preling in bâlca de alaturi,
    unde se adapă vacile
    cu răsuflarea mirosind a iarbă proaspată,
    gâdilindu-mă cu paiele ce le-au ramas lipite de botul umed.

    Aşa ajung
    într-o strachină de laptele fiert cu mamaligă
    de unde ma uit in sus
    la nişte ochi albaştri si o gură mozolită
    de copil de trei ani si doua luni.
    (m-am intalnit odată
    cu un var de-al doilea
    intr-o lingură de ciorba de fasole.
    …Ce-am mai râs
    cand ne tot încăpăţânam
    sa ne prelingem pe bărbie..)

    Cel mai tare imi place sa ma fac ţuică
    dar e un proces complicat
    care nu imi iese mereu:
    trebuie sa plou la timp
    pe la începutul toamnei
    chiar înainte de culesul prunelor.
    (daca nu e an bun de prune
    trebuie sa aştept un an cel puţin
    sau şapte ca in Biblie).
    Mă strecor in pulpa dulce a prunelor ţigăneşti
    sau grase – astea sunt cele mai bune –
    Şi aştept sa vină vremea culesului
    Când prunii sunt scuturaţi
    iar eu cad cu prunele în tumbe vesele.

    Apoi, in tocitorile facute de nea Eugen
    picotesc lenevos
    cale de câteva săptămâni bune
    şi mă transform încet-încet
    in terci cu miros înţepător
    şi promisiuni de tărie aromată.

    Nu vă mai spun de cotlon
    şi de cazanul unde fierb de zor
    în timp ce băieţii pun cartofi la copt, in foc
    şi încearcă tăria
    “s-o fi tăiat de la ţevi?”
    .. nu încă.
    Nea Vasile moţăie pe lângă foc
    cu un vătrai în mână
    gata să scociorască în foc
    şi să-l domolească
    dacă arde prea tare
    (nici mie nu îmi place să arda prea tare
    că de lipeste terciul de fundul cazanului
    şi o să capăt miros de fum)

    …odată am ajuns intr-o sticlă verde
    cu dop smolit,
    îngropată în loc tainic
    unde am stat câţiva ani buni.
    De fapt, şi acum tot acolo sunt
    aştept
    să vină sa ma gasească
    şi să incep un nou ciclu
    (de data asta vreau sa călătoresc un pic prin lume,
    daca reuşesc sa prind un vânt mai bun)

    O să mă îmtorc într-o lacrimă
    prelinsă pe un obraz
    sub care dorul de Ploştina
    suspină adânc.

  9. nusitatu says:

    Ah, Gura Poeţilor măi fraţilor măi… Pe mine aşa frumos numai Blaga mă mai transporta … Nu mi-o luaţi în nume de rău dacă nu vă place Blaga. :-)

Leave a Reply