Miscellanea

Ce să mai scriu eu aici? Voiam să scriu următoarele:

– despre cum Sherlock Holmes, care mie îmi place tare mult, este un personaj baudelairian (cocainoman, morfinoman, ataşat de prieteni dar etern solitar, presat de ennui şi dispus mereu să fie oricine altcineva).

– despre cinci bărbaţi în jurul unei houka şi a unui ibric de mate, alaltăieri la domnul R., discutând despre motivaţiile ultime ale omului (T. zicea că hedonismul e motorul general, amicul C., iubirea, iar io ziceam că de fapt nici nu existăm, sau mai bine zis că singura dovadă a existenţei noastre e altruismul, ca intuiţie primară a celuilalt, fie el şi în procent infim în motivaţiile noastre, dar ce zic eu că “ziceam”, mai degrabă răcneam unii la alţii, fericiţi, data viitoare houkaua e la mine).

– despre cum, discutând la Ştefan despre chestiunea Ezidiţilor,  m-am apucat să citesc mai multe, dar tot pe apucate, ca să descopăr că cei şapte îngeri seamănă foarte bine cu heptada persană Ameşa Spenta, sau cu antagoniştii devilor, yazata (sau yazda în persana medie), ceea ce ne mai luminează niţel şi ne face să ne dăm seama că ezidiţii chiar nu au cum să fie “adoratori ai diavolului”, ba chiar din contră, din moment ce panteonul lor reflectă exact armata binelui din textele zoroastriene; în comentariile de la Ştefan mai făceam şi o comparaţie, care mi s-a părut atunci mişto, între Adamul ezidit şi Ptahul egiptean, de fapt, o grămadă de aiureli care zburdă entuziaste în ograda ignoranţei.

– am vrut să rescriu povestea a cărei acţiune se petrece la Marian Pompe Funebre Spălătorie Auto SRL, o ştersesem repede că mi s-a părut  nasoală, dar lui Puck i-a plăcut aşa că de aia am vrut să o rescriu, da degeaba, nu-mi mai iese, merde alors, dar dacă vreţi să o auziţi la mâna întâi, mergeţi la Marian, acolo unde morţii stau după amiaza la terasă, nu vă faceţi griji, e de amor şi e cu happy end, dar dacă nu ajungeţi, o s-o povestesc io mai încolo, tot tre’ să-mi iasă până la urmă; ciudat cu poveştile astea, când le scrii dintr-un foc, ies, deşi nici tu nu ştii cum o să se termine când le începi, după aia, dacă încerci să le rescrii sau să le repovesteşti, nu mai ies sau nu mai au nici un haz.

– am vrut să mai zic că le cer cu umilinţă scuze colegilor bloggeri care s-au supărat pe mine din diverse cauze cum ar fi că nu am reuşit să mă hotărăsc să mă întâlnesc cu ei la o cafea, că ce să fac, mi-era teamă că dacă mă repovestesc în realitate se duce naibii tot hazul şi sunt un bleg.

– în sfârşit, m-am mai întrebat şi io, ca toţi bloggerii, de ce naiba scriu eu aici, apoi am vrut, ca toţi bloggerii la un moment dat, să închid blogul, apoi, ca unii dintre bloggeri, m-am răzgândit, iar acuma stau să mă întreb de ce naiba m-am răzgândit, şi ştiu că la noapte n-o să dorm gândindu-mă de ce naiba mă întreb de ce naiba m-am răzgândit.

–