Astăzi, la şedinţa săptămânală de antropologie, doamna Uca Marinescu, celebra exploratoare, ne-a adus poze din ultima dumneai expediţie în Tibet. E o plăcere să o asculţi pe această călătoare extraordinară povestindu-şi aventurile: nici o urmă din preţiozitate, de livresc sau altă formă de fanfaronadă, totul e natural, vorbeşte despre cum a stat de vorbă cu viitorul Dalai Lama sau cu fratele lui Tensing Şerpa cu o naturaleţe şi o sinceritate care te transportă. Adică, te trezeşti că eşti şi tu în Tibet. Dar nu numai acolo. Fiindcă a fost timp la şedinţă, dumneai ne-a purtat prin expediţiile pe care le-a făcut în ultima vreme: cum a văzut cimitirele papuaşe, unde morţii nu se îngroapă, ci stau la aer în colibe, unde căldura îi mumifică, cum i-a ascultat pe aborigenii australieni cântând şi plângând pe peluzele parcurilor, ce-aţi făcut cu pământul nostru, cum a călărit cu triburile mongole şi a fost decorată cu pene de vultur pentru asta, cum a fost singura femeie din expediţia pe schiuri către polul nord, şi cum a luat-o cu elicopterul comandantul bazei ruseşti de acolo, care era român de Chişinău, cum a plecat pe urma aurorei boreala în Alaska, şi multe alte peripeţii din Tasmania, Noua Zeelanda, Papua Noua Guinee, Insula Paştelui, Mongolia, China, Polul Nord şi Polul Sud, Irlanda, Argentina, Patagonia, Ţara de foc, Bolivia, Peru, Chile, Ecuador, etc. Îţi taie răsuflarea, nu? Greu de crezut că o femeie româncă a văzut atâtea. Deşi patriotismul a ieşit de mult din mode, duce peste tot steagul românesc, şi, cu vocaţia de antropolog, vede aceeaşi pasăre măiastră românească în Africa şi Mongolia, fota ţărăncilor ardelene la femeile înţelepte tibetane, poarta maramureşană la templele maori, şi de toate astea se minunează, iar noi avem mare noroc că vine şi ne minunează şi pe noi.
Printre altele, ne-a arătat o fotografie făcută de dumneaei la Polul Nord magnetic. Polul Nord magnetic trebuie şi el fugărit, că nu stă pe loc. Odată ajuns acolo, se întâmplă lucruri ciudate, ţi se face rău, sânge îţi ţâşneşte pe nas, ochi şi urechi, iar instrumentele de măsură se dereglează. Dar nu oricum. Se dereglează doar în ceea ce priveşte timpul. Deşi doamna Uca Marinescu a ajuns acolo prin martie 2007, data înregistrată pe fotografia dumneai este 5 mai 2025… Părerea dumneaei, şi nu numai a dumneaei, e că e posibil să nu fi fost nici un fel de dereglare, şi că expediţia a ajuns în viitor.
Mi se pare întru totul plauzibil. Pe Calea Văcăreşti, undeva între Piaţa Sudului şi virajul către Tineretului, există o porţiune destul de mare în care nu există semnal la telefonul mobil. Mergi cu ăla, cum îi zice, blue toothul, în ureche, şi pac! conversaţia teribil de importantă cu nişte clienţi teribil de importanţi se întrerupe. Te uiţi în jur: pe partea stângă, e peisajul familiar al blocurilor cenuşii. Pe dreapta însă, cu totul altceva. În plin Bucureşti, o câmpie întinsă, pe care pasc cai în libertate, fără şa sau priponeală, cu vegetaţie scundă de stepă, şi, din când în când, câte o mică tabără unde femei bătrâne învârtesc într-un cazan mare pus pe foc, şi bărbaţii stau pe jos şi privesc cerul. Dar nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, luaţi autobuzul 381 de la Big către Unirii, şi vă veţi convinge. Explicaţia se impune imediat: chiar pe mijlocul căii Văcăreşti, e o falie temporală. În stânga, e tristul secol postcomunist, în dreapta, e cu cel puţin un mileniu mai devreme, o diferenţă cu mult mai mare decât decalajul polului nord magnetic.
Şi cred că şi în spatele blocului meu e o mică falie temporală, şi, dacă stau să mă gândesc, mai cunosc încă vreo 50 de falii temporale bucureştene, unele aşa de abrupte că, dacă nu eşti atent, cazi în ele şi îţi rupi gâtul sau, dacă ai noroc, se fracturează doar o mică falangă a sufletului, de umbli după aia de nebun pe stradă şi te ştie tot tramvaiul.
1) De vreme ce n-ai corectat link-ul de care-ti ziceam mai ieri, te rog sa nu-l corectezi nici pe cel din deschiderea textului, cel catre BCUB (de sub Uca Marinescu).
2) “…Argentina, Patagonia, Tara de foc, Bolivia, Peru, Chile, Ecuador, etc.” (cu glasul stins, gatuit de indignare si stupefactie) Pai, cum adica? Si Mexicul? Mi querido Mexico unde e? La “etc.”? Cum adica la “etc.”, bai, voi sunteti nebuni? Pai, la “etc.” bagam Nicaragua, Honduras, Ecuador si celelalte Panamale, dar nu Mexicul!
Eram la Muzeul national de antropologie si istorie din Ciudad de Mexico (am petrecut 4 zile in el, una si din cauza unei expozitii temporare despre Persia pe care n-am vrut s-o ratez), la etaj (sectiunea de etnografie). Si nu mica-mi fu surpriza sa descopar ceramica asemanatoare cu cea de Corund, tesaturi “romanesti” si pana si o masa intinsa ca la bunica-mea, la tara (fata de masa de plastic cu imprime floral, cana de metal cu smaltul ciobit, vechitura de radio – tot!). Ulterior mi-a devenit destul de limpede ca civilizatia traditionala e cam aceeasi peste tot, spre suferinta turistului cautator de “specific” si “autentic”. Cam tot asa cum, daca acceptam teoria jungiana (ceea ce nu e chiar evident), psihicul de profunzime al europeanului nu difera prea mult de cel al fijianului (iar sentimentul romanesc al fiintei, iata, se paropie de cel paraguayan).
3) La schimb, sa-ti zic ca exista un loc unde timpul face o bucla, ca un ouroboros ghiftuit si lenes, sau ca un rau malos de campie, si te asteapta nitel sa-ti revii din surpriza si sa profiti de ocazie pentru sta de vorba cu fantomele oamenilor care au trecut prin tine si s-au dus mai departe neprivind inapoi. Cu cei pe care nu reusesti sa nu-i mai iubesti, pentru ca, asa cum spuneai in mai multe randuri, nu dragostea moare, ci doar noi ne trecem. 2046.
Păi mie mi-a mers linkul de care mi-ai zis (cel al lui Mahatma). Am verificat din nou şi n-am văzut nici un http poznaş. Poate dacă îmi mai arăţi o dată… În plus, de abia din seara asta am internet iarăşi, până acum a trebuit să mă limitez la strictul necesar. Îţi mulţumesc că mi-ai atras atenţia, sunt un pic năuc şi am făcut pobabil şi multe greşeli de tipar.
Deci care era locul ăla? Sau sunt eu prea năuc.
Ma refer la “Ultima etimologie”, din 29.09.2007 (12:40 PM, na!). In cel de-al doilea paragraf. Trebuie lichidat un “http”.
Abia in timp ce scriam punctul 3) mi-am dat seama ca vreau sa mai pastrez o vreme pentru mine locul ala, de aia nu te-ai dumirit. Sati linistit, nu esti nauc. Probabil sunt efectele dipiridamolului 😛 … Cat ai luat?
Abia acum am avut curiozitatea de a clicai pe link-ul de mai sus, de la zoot.ro. Vlad, ai facut-o ca sa ma provoci, sau cum? Deci oameni buni, experimentul Phil*delphi* e o mare teapa pentru minti infierbantate si avide de mistere ieftine. Einstein era om serios, canta (“juca”) Mozart la vioara. In schimb, acest imbecil pre numele sau G*briel P*scu se pare ca nu e. Si se pare ca are mare nevoie de ajutorul lui Vlad. Eu sunt extrem de prozaic si de dezvrajitor (ceea ce ma conserva intr-o stare de depresie permanenta – spre deosebire de Vlad care e vrajitor-aburitor) si tind sa cred, spre deosebire de Uca Marinescu, ca intr-un camp magnetic in care nu fusese proiectata sa functioneze o “veriga slaba” din aparat s-a dereglat. Imi pare rau ca arunc gheata pe infierbantarea Ucai Marinescu, dar asa sunt eu – invidios. Cum vad unul fericit in lumea fanteziei lui, cum simt nevoia de a-l trage in jos si-ai arata banalitatea lumii in care traim! (De exemplu, mi se pare banal sa existe doar doi poli magnetici – dar in asta nu-s cu nimic original, doar il pastisez pe Arghezi care-i reprosa lui Dumnezeu intr-un pamflet lipsa de imaginatie de vreme ce n-a creat decat doua sexe).
Da. domnule, aşa e, nu văzusem linkul ăla, io mă uitam de zor la comentariile lui Mahatma, credeam că în ele e un link greşit. Sărumâna.
Şi experimentul Filadelfia NU e miniciună, pentru că am păţit şi eu la fel cu un autobuz. Pe el scria că ajunge la Rosetti, când colo, ce să vezi, am ajuns la Şura Mare. Eee, pe asta cum o mai explici, domnule Scepticescu?
Şi te rog să nu râzi de Gabrile Pascu, se pare că a găsit şi tratamentul pentru cancer.
Nu explic nimic, deoarece Sura Mare nici nu exista, iar fabulezi. Nu exista decat “Sura dacilor”, un restaurant de la Poiana Brasov (care, de fapt, nici nu stiu daca mai exista, ca amintirea mea e din vremuri comuniste, de cand, fiind baiet, mi-am rupt piciorul acolo, la ski). Rosetti e steaua aia a lui Champagnion, ala cu heliogirafele?… alea dom’le… ptiu!, zi-i sa-i zic!…ia uite dom’le, ce-mi scapa!… tii, ‘z’gura ma-tii!… cum ii zice dom’le? aeroglifele?!
Stimate domn, vaz in link-ul domniei-tale o lista intreaga de savanti de “granita” (asa-si zic ei, poate o fi insa “granita” in sensul de “borderline”…). Pai, G*briel asta Pascu iarba in cea mai aleasa companie, la cateva nume distanta de un alt titan (de data asta matematician – ceea ce arata totusi ca, atunci cand se situeaza in acel punct luminos in care, ca sa-l parodiem pe Barbilian, nebunia pura se intalneste cu prostia pura, matematicianul poate gasi un limbaj comun cu fizicianul – he!, te pomenesti ca si cu inginerul! asta ar fi chiar culmea!): *lex*ndru Mir0n0v. Si mai vaz un nume, un anume C0nst*nd*che G. Eu nu stiu, dar daca e chiar G. G. C0nst*nd*che, apai am nimerit-o cu inginerul! Cica omul (G.C.) a participat la conferinte de filozofie la, atentie!, Zaragosa. Mi-l si imaginez chinuindu-se rosu la fata si asudat – oare cum s-o scrie dom’le? Saragoza, cum pronunta romanii? Sau poate Saragosa, varianta “internationalizata”? Ori, cum a vazut el prin Spania – Zaragoza? Drace, acum isi da seama ca nu-i chiar asa usor sa iei o decizie! Iti dai seama ce-o fi pe capul unui presedinte de stat, in cazul asta? Se gandeste chiar sa scrie o carte pe tema asta, o va intitula… ce nume sa-i puna?… uf!, alta decizie!… Uite! “Rationality, Language, Decision” – asa-i va spune. Simplu si concis! Si, rasufland usurat, realizeaza ca orice decizie inseamna un compromis (rational, iara nu moral) intre mai multe tendinte, asa ca o grafie de compromis foloseste si el: Zaragosa. (De remarcat ca omului nu-i e rusine cu Patria, asa ca tranteste cu mandrie o Mangalie alaturi de Florenta, Berlin si Londra. Si asta deoarece calatorise in viitor – ca tot vorbiram – si daduse de un anume Vlad, al carui blog il va face pe el, G.C., nemuritor. Dar cum sa-l faci pe Vlad sa dea de G.C.? Simplu: cu acea momeala careia Vlad ii simte mirosul de oricat de departe si careia nu-i poate rezista. Este suficient sa pui undeva o Mangalie – ea va tremura un pic, va vibra pe un plan energetic superior si roata legii se va pune in miscare, un lant intreg de straini si evenimente va lua nastere, numai si numai pentru a o lega, in cele din urma, de Vlad.)
Dar poate ca acest G. Pascu e de fapt Gyuri Pascu, care o fi vrand si el sa se/ne amuze un pic!
Partea haioasa e ca in josul paginii, un anume “stroe” (sic!) ii cere mai multe informatii. Daca ma-ntelegeti unde bat…
Care Scepticescu? Zoloftescu!
Si na!, ca iar facui ce facui si-o dadui in derizoriu… Cred ca sunt cam superficial.
Vlad, nu trebuie sa te oftici ca nu ti-am dat locul precis in care se inchide bucla temporala. In timp ce scriam punctul 3) m-au napadit gandurile si amintirile au inceput sa se zbata si sa dea din cioturile lor de aripi, incercand sa evadeze. Dar m-am tinut tare – n-am nici o intentie sa le dau drumul, sunt singurul lucru viu care a mai ramas in viata mea. De aceea am decis, la sfarsit, sa nu-i dau numele locului respectiv (pe care cineva prea drag si prea departe l-a numit “magic”). Ia punctul 3) in cheie hilbertiana, manifest anticonstructivista. In fundal – Angkor Wat.
Legat de chestia asta: poate ma ajuta careva. Citisem demult si nu mai stiu unde, ca cica in lume sunt in permanenta 4/7/10 (nu mai stiu exact) oameni sfinti datorita sfinteniei carora lumea nu se prabuseste. Dar ei nu sunt constienti de propria lor sfintenie (si, indirect, menire), nici nu se cunosc unii pe altii. Si nici noi, ceilalti, nu-i stim si nu i-am putea recunoaste. Ei, acum intrebarea: unde am citit asta? “Secretul doctorului Honigberger”, cand se face vorbire de Shambala? Borges (fara sa vreau mintea imi tot luneca spre “Apropierea de Al-Mutasim” – nu mai stiu daca chiar asa se scrie -, desi stiu sigur ca nu era acolo)? Help!
PS (inainte de a da “submit”): Am mentionat Angkor Wat, si-mi veni subit in minte ca poate de aici vine rasa pisicilor de Angora (ceea ce n-ar trebui sa ne mire, Cambogia fiind aproape de Birmania de unde, presupun, vine pisica birmaneza). Dar o cautare “quickie” 🙂 (sic!) cu Google ma dezumfla – se pare ca vine din Turcia, de la Ankara.
“sa nu-i dau numele locului” -> “sa nu dau numele locului”
Asta-mi aminteste de “ma-sa lu’ Gigel”.
Eu zic că, dacă te-a făcut pe dumneata să vorbeşti de magie (fie şi amintindu-ţi de vorba unei alte amintiri), atunci chiar că e ceva cu locul ăla.
Şi mie mi-e cunoscută treaba cu oamenii sfinţi. Ne poate ajuta cineva?
Cearta? Discutii metafizice? Si eu unde eram?
Concur cu Vlad la Filadelfia, si eu m-am urcat intr-un rapid care pleca la ora 8:05 spre Ploiesti, si a plecat la 8:05 dar m-am trezit, dupa cateva ore (normale, nebuclate) la Constanta (fara sa treaca prin Ploiesti). Aici de fapt spatiul a fost curbat, alterat cumva, ca m-am suit in tren de pe linia vecina…Ba odata m-am suit in tramvaiul 12 sa ma duc la lucru si obosit fiind am atipit… Am atipit cu grija ca numaram statiile, ca in transa… la statia a 12-ea (sa vezi coincidenta…) m-am dat jos si minune, eram altundeva (nici acum nu stiu unde). Aici a fost si ceva astrologie la mijloc (numerologie de fapt), pentru ca tramvaiul avea acum alt numar, un numar ezoteric, cred ca din cabala.
Io lui doamna Uca nu i-as contesta calatoria temoprala (desi domnul A. stie mai bine ca nu se poate), ci i-as contesta ceasului doamnei Uca ca ar sti fix in ce an este (de unde a stiut ceasul? – asta ar fi un mister si mai mare decat o banala calatorie in timp)
PS Polul magnetic intr-adevar se muta, rusii isi freaca mainile, asteapta in port cu cravate rosii, acum ca pusera steag si pe Polul Nord alalaltu’ normalu’ (adicatelea magneticu’ e anormal? hm..)
so anyway, vorba lui Steve Buscemi in Desperado.
Calatoria temporala exista si e posibila, dar sa va spun secretul (care rezolva paradoxurle bunicii): datorita caracteristicilor spatiului-timpului noi putem fi martorii evenimentelor, dar nu putem interveni pentru ca nu suntem fizic acolo. Ca si cum am privi ceva la televizor. Sau holovizor. Suntem un fel de fantome imateriale care bantuie prin spatiu si timp, chibitzi si voyeuri, limitati la un singur simţ si văduviţti de celelalte (in calatoria temporala nu auzim, nu mirosim, nu gustam, nu pipaim… dar culmea, simtim gravitatia, pentru ca, nu-i asa, gravitatia si electromagnetismul – lumina – sunt intre cele patru campuri esentiale, care deci intra intim in ecuatia spatio-temporala). Asta cand calatorim in trecut; cand calatorim in viitor tot ce vedem este o amestecatura de culori si forme din care cu greu distingem ceva pentru ca din momentul in care am vazut viitorul (si stim ce se va intampla), comportamentul si atitudinile noastre din prezent se vor schimba, ceea ce va altera viitorul-deja-vazut si va suprapune un viitor alternativ. Pe masura ce tot mai multi calatori calatoresc in viitor (de fapt si in trecut, pentru ca vizionarea trecutului ne schimba atitudinile si comportamentele), viitorul devine din ce in ce mai blurred si nu mai distingem nimic. Si de fapt pe masura ce timpul trece si trecutul (trecutul recent, ala de dupa inceperea calatoriilor in timp) devine blurred si suprapus pentru ca, nu-i asa, trecutul “ieri” era alaltaieri viitor, si era blurred de fapt. In final nu vom avea imagini clare decat ale istoriei pana in momentul primei calatorii temporale. dar cata bogatie, si cat de studiat… Istoria de dupa prima calatorie temporala nici nu mai conteaza pentru ca vom avea grija sa inregistram totul pe DVD-uri (sau cum se vor chema ele) si vom sti isotria in cel mai mic amanunt.
vorbind de numerologie…
Eu imi aduc aminte ca trebuie sa fi fost printr-a sasea si umblam cu diriginta si cu citiva colegi din clasa prin mahalaua Crangasului sa facem recensamintu… Ei, si am descoperit un bordei, adica o casa mai prapadita care avea acoperisul la nivelul strazii si intrarea, curtea, podelele cu vreo doi metri mai jos, si m-am intrebat foarte tare ce fac aia cind ploua… *Trebuie* sa fi fost o falie temporala, pentru ca mai tirziu am tot incercat sa regasesc locul, era o zona nedemolata, ramasa printre blocuri… dar nu l-am mai gasit.
A., la Sura Dacilor am fost si eu odata, cred ca eram prin anul I de facultate. Habar n-am ce am cautat acolo, imprejurarile au fost ciudate, dar imi aduc aminte de ospatarul care ne-a adus un pui in flacari si infipt intr-un soi de floreta, l-a stins, l-a culcat pe spate, l-a cracanat de i-a rupt articulatiile coxale si ne-a intrebat: Ei, ce ziceti de pozitia asta? (Si tu mai ziceai de mine ca sunt pervers daca imi plac buzele acrisoare 🙂
Vlad, de ce ti se pare secolul postcomunist trist?
Inlocuiti sfinti cu întelepti si cred ca veti fi fericiti cu o culegere de povesti exotice. Dar ce înseamna exotic pentru un bastinas din Chitila ?
Vorba aia cu inteleptii am auzit-o acum multi ani intr-o emisiune a lui iosif sava si mi-a ramas in minte…
am cautat pe gugal si intr-adevar, am gasit asta pe un site
“Petre Cretia, intr-o emisiune a lui Iosif Sava, discuta un mit mai vechi care spunea ca intodeauna pe pamant exista 36 de intelepti pe care nu-i stie nimeni si care sunt cei pe care sta lumea ca sa nu se prabuseasca. In fata unui mort trebuie sa te gandesti, spunea la randui Sava, ca el a facut parte din cei 36. El nu stie asta, dar poti sa-i iei tu locul atunci cand i-l dai pamantului. “
Indienii astia sunt incredibili! Dupa secole de balmajit despre “vid”, “iluzie”, “eliberare”, “suferinta”, “minte” s.cl. iata-i suferind de imposibilitatea de a se exprima altfel decat abscons si eliptic. Mahatma, puteti fi un pic mai precis, va rugam? Nu de alta, dar nu cred sa fie Panchatantra.
Nu stiu de ce, ba da – memoria, mi se impune asociatia cu numele lui Vladimir Colin. Evident sânt 100% incert 🙂 Dar aici cu siguranta ca aveti avantjul “scrisului care ramâne”.Mie unuia nu mi-au mai ramas decât Omar Khayam si Marin Sorescu. Vorba lui Motto – heh.
Yesss! (Imi displace abuzul de engleza in conversatia de toate zilele, dar daca as scrie “Daaa!” ar suna cam orgasmic, ori eu sunt un om pudic, nu ma bag la chestii din astea.)
Stiu toate lucrurile acestea din lungile mele transe, cind vad Shambala in toata maretia ei, vad minunea aceea verde intre muntii acoperiti cu zapada, casele acelea ciudate, oamenii aceia fara virsta, care-si vorbesc atit de putin, desi isi inteleg atit de bine gindurile. Daca n-ar fl ei, care sa se roage si sa gindeasca pentru ceilalti toti, continentul intreg ar fi zguduit de atitea forte demoniace, pe care lumea moderna le-a dezlantuit de la Renastere incoace.
Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger. Primul meu contact cu fantastica proză fantastică a lui Eliade. Se explica de ce mi-a ramas in memorie!
Extrem de util comentariul lui norey; e posibil ca si asta sa-mi fi ramas in minte, deoarece urmarea Seratele cu religiozitate. Exista transcrieri ale Seratelor, poate le are cineva? Aaah! Hai, bai, scormoniti prin biblioteci, ce naiba! norey, tu ce anume ai cautat pe Google, ca mi se pare ca e ca si cum ai cauta acul in carul cu fan?
Gandhi, ce ziceti? Un pic mai tare, va rog, nu va aud bine! 🙂
Tapire: haaaaa, cum ai făcut chestia cu google?
Pinocchio: păi ce, nu e trist? E tare trist. Sau cel puţin aşa mi se pare uneori. Dar asta e o discuţie ce merită însemnări separate. Încă mă mai gândesc cum să o-ncep.
cu google? Asa am gasit-o. Cautam ceva ce incepe cu “number” (nu mai stiu ce – poate ca inteleptii lui A.). Am autocomplete la google bar (sau cum ii zice.. “google suggest”) si cand am inceput sa scriu “number” aia a sarit prima.
Astia de la google in general au simtul umorului, am constatat, pe langa faptul ca sunt utili (treaba cu calculator e geniala… tasteaza ceva de genul 40 miles in km si vezi ce zice… sau “234 g in teaspoons”)
okay, cu teaspoons nu merge… da’ “563 oz in tablespoons” merge
incearca de exemplu
“the answer to life, the universe, and everything “
norey stia ceva mai precis decât 3/7/10 sfinti si a gasit cu adevarat acul în carul cu fân . Nu-mi pune nici o dificultate sa-mi recunosc deficienta memoriei (daca exista), mai ales ca întotdeauna mi s-a explicat ca trebuie lasat ceva de ros si celui din fA.ta.
mai sunt si rozicrucienii (sau templarii?) care se tot aduna la 120 ani, parca…sau nu, era in numerologia lui 36… 6 intelepti care ucenicesc cate 6 ucenici .. sau cum era? Tre’ sa il citesc pe Eco din nou …. NU’s daca voiau salvarea lumii de la prabusire neaparat…
dupa ce i-am cautat in zadar pe gugal pe inteleptii aia in “n” combinatii si nu i-am gasit (offf, cit de mult mai este folosit acest cuvint), am zis hai sa incerc “intelepti, iosif sava” :))) Stiam fuarte sigur ca acolo am auzit chestia, la o virsta impresionabila (eram fan Sava si simbata ma inarmam cu una bucata matura si ma postam in fata tv-ului, ducind lupte cu una bucata frate si una bucata sora sa nu-mi schimbe postul :)))
Cred ca a fost la serata aia la care l-a invitat pe Petru Cretia, iar dupa citeva zile acesta a murit (sigur a fost si el unul din inteleptii aia…)
Mai multe transcrieri ale seratelor au fost publicate (la polirom, dar si la alte edituri, scotoceste pe gugal, desi nu cred ca or mai fi de gasit deict la anticariate..)
http://www.polirom.ro/catalog/autori/sava-iosif/
http://www.bookfinder.com/author/iosif-sava/
Acum vreo doi ani s-au dat si in reluare, dar nu mai era acelasi lucru, ma intristau…
Vad ca pe site-ul tvr mai sunt niste inregistrari, dar pe mine nu ma lasa calc sa le deschid, din lipsa de spatiu…
http://www.tvr.ro/inregistrari.php?id=Seratele%20lui%20Iosif%20Sava
Hi, hi, hi. A.vem un specialist în numerologie : http://lulutza.blogspot.com/2007/05/ghici-cine-vine-lunea-la-cina.html
Iar pâna la kabbala nu mai este decât un link si cadem peste cei 36 de întelepti :
http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=4189&print=true
(banuitor): Hm! Vlad, am eu halucinatii, am traversat vreo falie temporala, am iar vreo amintire falsa sau domnia-ta a sters discret doua insemnari? Cea cu numarul 188, dintre “Portret robot” si “Despre demenţa muzicală occidentală”, precum si cea cu numarul 190, dintre “Despre demenţa muzicală occidentală” si “În care realitatea şi matematica sunt vise”?
Ba a disparut si cometarul 27 de mai sus. Sânt cenzurat ? Comentarul B
banuitor ar fi cel 27- bis 🙂
Creg c-am înteles. Dintr-o falie temporala am alunecat într-o bucla gravitationalaaaaaaa…
dupa ce i-am cautat in zadar pe gugal pe inteleptii aia in “n” combinatii si nu i-am gasit (offf, cit de mult mai este folosit acest cuvint), am zis hai sa incerc “intelepti, iosif sava” :))) Stiam fuarte sigur ca acolo am auzit chestia, la o virsta impresionabila (eram fan Sava si simbata ma inarmam cu una bucata matura si ma postam in fata tv-ului, ducind lupte cu una bucata frate si una bucata sora sa nu-mi schimbe postul :)))
Cred ca a fost la serata aia la care l-a invitat pe Petru Cretia, iar dupa citeva zile acesta a murit (sigur a fost si el unul din inteleptii aia…)
Mai multe transcrieri ale seratelor au fost publicate (la polirom, dar si la alte edituri, scotoceste pe gugal, desi nu cred ca or mai fi de gasit deict la anticariate..)
http://www.polirom.ro/catalog/autori/sava-iosif/
http://www.bookfinder.com/author/iosif-sava/
Acum vreo doi ani s-au dat si in reluare, dar nu mai era acelasi lucru, ma intristau…
Vad ca pe site-ul tvr mai sunt niste inregistrari, dar pe mine nu ma lasa calc sa le deschid, din lipsa de spatiu…
http://www.tvr.ro/inregistrari.php?id=Seratele%20lui%20Iosif%20Sava
@33shandhi:
Da’ vaz ca nici dumneavoastra n-aveti somn!
Dragă Sherlock, m-ai prins. Din când în când apar în acest blog însemnări care sunt invizibile.
Comentariul 27 aparţinea lui A. care mă ruga să îi corectez alt comentariu. După ce i l-am corectat, am şters comentariul prin care îmi ceruse să corectez comentariul pe care tocmai îl corectasem înainte să-l şterg pe primul.
Vlad.. (Blad, cum ti-ar zice Toshiko)… daca ai nevoie de counseling vis-a-vis de fenomenul “dictatorul”, iti pot impartasi din vasta mea experienta….
Incerc sa reconstitui ce pare-se ca a cazut în put. Ora tardiva (sau matinala) face ca nu-mi amintesc decât de un link pe care-l ofer cu placere colegului somnambul : http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=4189&print=true
Daca nu va avea rabdare sa citeasca totul (interesant cu toate ca putin greoi), se poate precipita pe “36” . Este deci indeniabil ca Eliade a utilizat vechiul mit despre Lamed Vavniks. Sa nu mi-o ia în nume de rau, dar la vârsta când citeam din povestile lui Colin nu stiam nimic de Dr. Honigberger
hm, deci din Talmud vine….
ce chestie, am scris aseara un comentariu si nu mi l-a postat (deja ma gindeam la cenzura…). Mi-a aparut “your comment is awaiting moderation” …..si totusi, la asta, ultimu, nu s-a mai intimplat asa…
oare de ce? din cauza am erau niste linkuri prin el?..ciudat…
@ Norey şi către restul lumii: nu ştiu exact ce se întâmplă, dar vă dau cuvântul meu că nu şterg nimica. Nici flitrul de spam nu e, că atunci aş fi anunţat şi aş fi aprobat manual comentariile. Deci nu ştiu exact ce se întâmplă. Sper să remediem situaţia. Până atunci, vă rog din suflet să nu vă supăraţi pe noi…
GATAAAAAA, am găsit comentariile lipsă, şi le-am publicat. Mii de scuze.
pai nici chiar asa……de doua ori….
Corect, că e cu soţ. Le mai public o dată.
Dabire, a propos de dictator, te-aş întreba cum să-mi fac o poliţie politică care să colaboreze cu nişte popi, ierarhi şi patriarhi de preferinţă. E vreun plugin la wordpress?
Pentru cei care nu-l cunosc pe Tapir, blogul dumisale fiind încă tânăr, le recomand legendarul forum inaugurat de el
http://oregonstate.edu/~dogaruc/vizuinasmf/index.php
precum şi activitatea dumisale de pe
http://www.imed.ro/forum
Faptul ca Iosif Sava (“mharea, mhuzica!”) a disparut dintre cei vii nu cred ca are vreo legatura cu moartea lui. Un fenomen care trebuie elucidat.
Nu-i nimic, Pinocchio, ca uite, au ramas dupa el, prin Mahalale, “acesti tineri mhinunati”.
Incet-incet, incep sa cred ca mai stiu ceva despre A., anume trebuie sa fie aproape de virsta mea. Nu cumva ai fost lazarist?
Apropo de neavut somn: Da, se pare ca nu avem. Haha, da’ eu am un avantaj, la mine e cu o ora mai devreme! 😀
Mai cu zgarcenie dezvaluirile, mai cu zgarcenie…
*kicher* Aceasta reticenta suna fatarnic si pare ea insasi o dezvaluire. Un lucru nu inteleg: Motivele mele sa-mi pastrez anonimatul le-am explicat undeva si cred ca sunt clare; desi, pe de alta parte, nu dau in brînci ascunzindu-mi identitatea. Motivele tale care or fi? Mister, pur si simplu? (Asta mi-ar aduce aminte de Colin din “Spuma zilelor”, care isi tesea cu foarfecuta colturile pleoapelor ca sa isi umple privirile de mister; numai ca pleoapele cresteau repede la loc si trebuia sa repete operatia foarte des.)
Recitind postul ăsta de care mi-a adus aminte, fără să vrea, Madelin, apoi comentariile de mai sus, mi-am adus aminte că faza cu înţelepţii care susţin lumea apare, cumva, şi în filmul “The Imaginarium of Doctor Parnassus”, în care nişte călugări susţin lumea recitând o poveste. Tare, nu?