Primele noţiuni elementare de conversaţie sunt dobândite târziu în dezvoltare. Uneori după 50 de ani. Există cazuri în care aceasta s-a petrecut după moarte. După cum există şi cazuri de conversanţi precoce.
Mi-aduc aminte de prima mea conversaţie, dintre cele foarte puţine pe care le-am avut. Eram în prezenţa unui prieten, care tocmai trecuse printr-o suferinţă grea, dar obişnuită, ca toate suferinţele. Nu tainele lipsesc, ele sunt la tot pasul, adormindu-ne cu banalul apariţiei lor. El stătea pe scaun şi bea nişte suc sau o cafea, eu la fel, cred. Nu ziceam nici unul absolut nimic. Pe tot parcursul conversaţiei, mi-am dat seama că omul acela chiar exista, de adevărat, puteam să îl pipăi şi să urlu “este”. Şi mai eram convins că şi eu existam. Nu mai ştiu dacă am rămas tăcuţi tot timpul, probabil că om fi zis ceva, despre vreme sau starea drumurilor, dar sufletele noastre vorbeau unul cu altul, dacă îmi permiteţi o platitudine, şi n-aveţi încotro că e blogul meu, na.
La prima vedere, am puţine în comun cu acest prieten. Nu citim aceleaşi lucruri, nu frecventăm aceleaşi cercuri, nu ne bucură aceleaşi lucruri (dintre lucrurile mărunte, zic), suntem foarte diferiţi. Din cauza asta, cuvintele care se schimbă între noi rămân mereu la suprafaţă, la vreme şi la starea drumurilor şi poate la politică şi la fotbal. Dar regretele lui sunt ale mele, şi viaţa noastră e doar una. Nu am nevoie să îl văd des, doar fiindcă ştiu că există viaţa e suportabilă, şi, când unul dintre noi va muri, dacă celălalt va continua să trăiască, aceasta va fi dovada irefutabilă a existenţei vieţii de după moarte.
Mai am conversaţii din când în când, foarte scurte. Au fost descrise conversaţii fulgurante cu oameni străini de pe stradă. Dar nu poţi avea o conversaţie fără să ştii ce e amărăciunea şi moartea, fără să fii în stare să recunoşti imediat acea curbă aparte a zâmbetului celuilalt, fără să poţi să-ţi dai seama că între tine şi mine nu e nici o diferenţă, că, dacă eşti înţepat, sângele meu va curge.
Lumea e plină de necunoscuţi şi inimile noastre sunt prea mici să-i recunoască pe toţi. Necunoscuţilor pe care i-am întâlnit, pe care n-am fost în stare să-i recunosc, sau care nu m-au putut recunoaşte, le trimit, acum şi mereu, toate gândurile mele bune.
Aici vin eu cu psihologia mea evolutionara. Pentru ca ai uitat sa mentionezi aspectul (sau sa il scoti in evidenta) ca prrietenul e de parte barbateasca. Diferenta de specie. Femeilor nu le place tacerea. Le intimideaza, le enrveaza, le sperie, le irita, dupa caz. Femeile sunt ca Natura care are oroare de vid. Barbatii pot tace impreuna si comunica. Sau comunica prin trei mormaituri si o jumatate de cuvant (spre continuua ironizare din partea femeilor).
Eu cand mergeam cu tata cu masina la Plostina – numai noi doi. SI era o zi tacta, calda, de dupaamiaza lenesa. Si taceam domne impreuna cate o ora.
De ce psihologie evolutionara? Simplu, Men hunt, women nest. Men hunt, trebuie sa hunt in echipa dar fara sa palavrageasca their ears off. E un get together tacut, punctat de gesturi si de phoneme.
Femeile acasa trebuie sa comunice, pentru ca au copii in primul rand. Si vecine. sSi, dupa descoperirea agriculturii, ce poti sa faci sa mai alungi monotonia uneu zile de praşilă? – talk your ears off, cartofii nu o vor lua la fuga anyway.
finalul e OK
Din cind in cind vorbesc la telefon cu Prinzessa. Imi povesteste despre seminariile ei de la facultate, despre concertele ei, despre barul gay in care se duce din cind in cind cu amicii (nu mai tin minte daca apare si prietenul ei acolo *g*). Eu ii povestesc despre gradina mea, despre domnu’ Inginer, despre cit am de lucru, despre discutiile cu vecinii, despre zapada de afara, despre cum mergeam cu bicicleta pe intuneric, fara nici un fel de zgomot, peste aleile inghetate ale parcului, simtind cum fulgii de zapada imi ating obrajii si intrebindu-ma ce dracu caut acolo si de ce nu am luat de fapt autobuzul… Arta conversatiei si pluralul englezesc. Cite in luna si in stele.
Colombina, cam posesiva si cam invidioasa, ca orice mama leoaica, considera aceste conversatii derizorii. (Ma intreb daca stie ce vorbim noi de fapt.) Nu despre luna si stele ar trebui sa vorbim noi cu fiica noastra plecata peste mari si tari, ci despre lucrurile esentiale: Ce note are, cum isi plateste facultatea, cind isi ia diploma, ce face dupa aia. Cum traieste adica si cum se realizeaza material si spiritual, conform unui plan care ar trebui sa existe si daca nu exista ar trebui facut degraba si neintirziat in cele mai mici amanunte.
Am incercat sa-i explic, dar recunosc ca nu m-am straduit foarte tare. Daca vorbesc cu Prinzessa despre cite in luna si stele, as putea la fel de bine sa vorbesc cu ea despre nimic, sau sa nu vorbesc de loc. Conteaza usa deschisa. In rest: stie, stiu ca stie, stie ca stiu ca stie, stiu ca stie ca stiu ca stie…
Exista lecturi precum primo-infectiile. Odata ce le ai în tine, esti imunizat, ai fabricat anticorpii. Altele nu provoaca nici-o reactie. Sânt mai putin valoroase ? Nu neaparat. La fel si cu cuvintele, care chiar pot sa inlocuiasca de unul singur un discurs complet. De ce nu si cu tacerile, nu sant si ele o forma de comunicare non verbala ? Evident, cu atat mai eficace cu cât ai deja un fond comun cu intrelocutorul tau – lecturi, cuvinte, sunete. Intr-un singur cuvânt – o educatie. Atunci care este factorul ce declansaza o avalanse de cuvinte în locul unei taceri respectoase de noi însine ? Frica de “qui ne dit mot consent” ? Când gasesc interlocutorului, chiar numai si sub forma fragmentara, elemente din viata mea, recunosc ca-mi face placere fiindca nu cred ca instinctul gregar este cel mai josnic. Cam multe cuvinte, dar cunoasteti – unul aduce un altul…
Despre “Noi muncim, nu gândim” poate alta data 😀
Tapire, poţi avea conversaţii adevărate şi cu femeile. Desigur, mai grea chestia cu tăcerea masculină, “mutuală” 🙂 Dar ăsta e un caz particular, ca şi comunicarea non verbală. Oricât ar părea de surprinzător pentru Mircea Cărtărescu, femeile sunt şi ele oameni.
Cum ar fi să fac un blog în care fiecare post să fie fără cuvinte, şi fără poze. Probabil că n-ar fi nimic mai mult decât o glumă a la John Cage.
Tapire, nu stiu ce femei ai cunoscut tu, dar sa stii ca prea generalizezi…Nu inteleg de ce tacerea mutuala trebuie sa fie masculina. Au cumva barbatii patent pentru asa ceva? Impresia mea este ca destui barbati (ca sa nu generalizez) se simt foarte stanjeniti in prezenta unei femei care tace. Cate femei nu vorbesc doar ca sa inlature stanjeneala asta neplacuta? Unde e cauza si unde e efectul? Ai pomenit de Natura, eu as adauga si Cultura. Cred ca ar fi mult mai usor sa tacem frumos daca ne-am privi unii pe altii ca oameni, nu ca barbati/femei in dihotomie. As zice ca suntem diferiti, nu dihotomici.
Daca eu si viitoarea mea nevasta n-am putea comunica tacand, as transforma-o imediat in fosta mea viitoare nevasta…Din punctul meu de vedere cele mai profunde relatii (de care or fi ele) sunt cele in care se poate comunica si tacand. In care tacerile apar firesc si alterneaza firesc cu cuvintele. Indiferent daca persoanele implicate sunt fata in fata sau la distanta de mii de kilometri unele de altele.
Natura o fi avand oroare de vid, dar tacerea nu e vid. Tacerea are mereu o semnificatie, de comunicare sau de lipsa/probleme de comunicare.
cum e vorba aia, the beauty is in the eye of the beholder? io nu am judecat bre femeile si stilul lor conversational (si nu am vrut sa sugerez, vlad, ca conversatiile adevarate le pot avea doar barbatii cu barbatii, nu si barbatii cu femeile, sau ca stilul feminin este un stil superficial). Am spus doar ca stilurile sunt diferite. Fara patent si dihotomii. Sau cu dihotomii, ce e rau in dihotomie, in afara de faptul ca poate fi definita – si actionat pe cale de consecinta – eronat? La fel cum organele interne sunt diferite, fara judecati si ierarhizari. Ce e asa de exagerat sa spui ca femeile si barbatii sunt diferiti si dincolo de aspectele anatomice?
Tu Muumipeikko imi ceri mie sa nu generalizez, dar tu ce faci? Iei cazul tau particular si al viitoarei neveste si construesti o structura de consecinte si teorii.
Si evident sunt situatii si situatii. E situatia proaspat indragostitilor pentru care nu mai e nevoie de cuvinte. E situatia barbatului care curteaza, pentru care tacerile sunt stanjenitoare,. Si multe altele. Eu zic ca in general (da, nu mi-e teama sa generalizez) comunicarea prin tacere (care da, este comunicare) este mai caracteristica barbatiolor, la fel cum comunicarea prin cuvinte multe (in care mesajul nu e purtat in intregime de cuvinte, cum zice si Pinocchio) e mai caracteristica femeilor. Cu rezerva evident ca vorbesc aici de generalitati, nu de cazuri particulare.
*megaLOL* No pai in zece ani de zile am vorbit cu domnu’ Inginer in valuri, cascade, inundatii, romane-fluviu si cite si mai cite. In primii sapte ani, o parte semnificativa din aceste eruptii verbale au fost la telefon. Sigur, Vlad, asta este mai degraba un caz particular. Dar s-a intimplat din cind in cind si sa nu avem ceva anume de spus. In acele zile, domnu’ Inginer se nelinistea la un moment-dat si simtea nevoia sa imi spuna ca nu avem nimic concret de spus si ca, vezi, nici asta nu e rau, nu-i asa? *smile* Ah, psihologia evolutionara… Tapire, poate te vei mira, dar psihologia are si o explicatie (destul de convingatoare, mi se pare mie) a homosexualitatii. Cred ca ar fi distractiv sa o combinam cu teoriile comunicarii verbale vorbite aici.
Si apoi, Vlad, daca dragul de Mircea spune ca “pentru artist femeia nu-i femeie”, tare mi-ar place sa scriu odata un post in care sa-ti arat ca pentru el femeile sunt si ele oameni, chiar si in Poemele de Amor. Dar, tot vorba lui, “loc si timp de-am avea, loc si timp…”
Ups, acuma vad, chestia cu cazul particular venea de la Tapir, nu de la Vlad. Scuze.
Si: Intotdeauna am fost convins ca Muumipeikko e femeie. Sa inteleg ca nu? Hm. Si cind te gindesti ca aveam o vreme cind chatuiam pe IRC si dupa primele 20-30 de caractere ASCII schimbate reuseam sa estimez virsta partenerului de discutie cu precizie de 2-3 ani… se vede treaba ca am cam imbatrinit intre timp 🙂
Da, generalitatile sunt utile, ne ajuta pana la un punct sa ne orientam in relatiile cu cei din jur. Numai sa nu le acordam o pondere mai mare decat merita. Bine zis ´cu rezerva evident´. Ar fi si mai bine daca ´cu rezerva´ ar fi evident pentru toata lumea…ca sunt unii care uita sa se rezerve.
Doamnelor si domnilor, va rugam sa va rezervati evident 🙂 🙂 🙂
Io zic ca mi-s femeie 🙂
Pinocchio, o fi din cauza numelui finlandez 🙂
Io ce varsta am?
Nu stiu daca NECUNOSCUTUL devine din ce in ce mai expus,dar banui ca necunoscutul ca si turnesolul nu are viata personala..sau are?
@Muumipeikko:
Nu vă supăraţi, dar nu ne prea interesează nici ce vârstă, nici ce sex aveţi dumneavoastră. Soţia dumneavoastră – aia da, aia-i altă treabă! Şi ziceţi că-i suedeză, deci? Mmmm!… 🙂
@Vlad:
Discuţia de aici e aşa mişto, încât cu greu m-am convins să intervin şi s-o stric. Dar nu mă pot abţine să nu remarc că, uite, Nea Dorel ţi-a dat imprimaturu’. Din însemnarea dumitale cu greu se poate alege ceva ca lumea, zice ‘mnealui, da’ în fine, măcar sfârşitu’ e OK şi ţi-o salvează, ţi-o drege. Acuma, ce zic io: nu te mai tot tândăli atâta şi pune mâna de mai exersează niţel scriitura aia, că uite, începi să te cam faci de râs. Pân-acu’ ţi-a mers, c-ai avut public femenin, nepretenţios, da’ uite că începe să se strângă laţu, încep să te citească oameni avizaţi, pe care nu-i mai duci cu vrăjeli. Şi-i păcat, că prost nu pari! Brânză bună în burduf de câine! Zău aşa! Hai, la treabă, tovarăşe!
@Muumipeikko (din nou):
Acum serios, ar fi extrem de interesant să avem un portret al nordicilor/nordicelor făcut de un psihiatru. Ştiţi, locul comun e că sunt deprimaţi, beau ca să nu se sinucidă şi compensează prin sex. “Omul problemă” (un film de astă-vară, îl recomand dacă-l mai prindeţi pe undeva), “Jurnalul suedez” al Gabrielei Melinescu, filmele lui Lars von Trier sau Bergman şi multe altele conturează tipul acesta de portret. Cum îi vede “latinul” şi “balcanicul”, şi cum îi vede psihiatrul?
@tătă lumia:
Partea proastă e că femeile, din păcate, nu ştiu nici să vorbească profund, nici să tacă profund. În amândouă rămân epidermice.
ti-ai reveni dom’Ahile da’tot la brinza te gindesti
ah, as fi poutut sa ii raspund lui Muumipeikko cand zice “Nu inteleg de ce tacerea mutuala trebuie sa fie masculina” spunand “nici io nu inteleg, da’ asa e..”
😛
daca imi(mai)da voie nenea cerberu’al blogului as vrea si eu sa spun ca atunci cind tocmai el se amagea ca e imposibil ca eu sa fiu vreun Sly,eu ma infigeam in arealul bine conservat al “naturalului personal”-adica un fel de cum ai fi fara sa fii doar un organism viu.Ma gindeam ca exista o amprenta postgenetica care insa nu poate fi identificata prin educatie.Asa ca in pachetul educational pe care il primesti se insinueaza si fisierul “Influenta-Manipulare”care avind o evolutie exponentiala fata de restul pachetului iti determina mai mult sau mai putin eroarea cap-compasului.De subliniat ca in spatele respectivului fisier nu sta un autor ci o intreaga istorie a socialului-eronat.Cu alte cuvinte , nu mai contribuiti si voi,gindind,sau mai bine zis,mai actualizati bre instinctele, caci astea ratacite prin bibliotecile metropolei nu fac decit sa-si asume sensuri.
@Muumipeikko: Aaaaaa… m-am intimidat. *blush*
@toti si mai ales A.: Evrika! Am descoperit metoda, nu degeaba mi-am facut eu veacul in tineretea mea pe IRC. Bun WordPressu’ asta… Pot sa dau ‘ignore’ la mesajele alea cu miros de usturoi. Gata. Ioi, ce bine-i… nu le mai vad. A., draga, ca sa atingem perfectiunea: Posturile tale le citesc incontinuare, chiar cu un oarecare interes. Dar esti singurul care raspunzi la ragaieli, n-ai putea sa te abtii? Mi-ai face o mare placere. In plus, ar fi un gest barbatesc si in spiritul artei conversatiei enuntate de Vlad.
de fapt,vroiam sa va spun ca nu e nimic mai adevarat decit vreo 5 necunoscuti care joaca seara de seara fotbal in spatele blocului.
A., nu-mi vine sa cred cit de bine semeni cu prietenul meu din liceu, Mircea, care statea vizavi de scara fotografiata de Vlad. O asemanare dupa alta… si acum mai vii si cu Dostoiewski! Cind am dat bacul la romana, am avut un subiect absolut incredibil: Definiti universul literar al scriitorului preferat. Si ce a scris Mircea? “Am scris despre Rebreanu. Dar daca era dupa mine, scriam despre Dostoiewski.” Citeva saptamini mai tirziu, avea sa ma ia la bataie pentru ca refuzam cu incapatinare sa citesc clasicii rusi.
Hm. Ma duc la culcare.
@Pinocchio:
Chiar aveţi dreptate, să ştiţi. Dar, suflet tulbure dostoievskian, deşi tânjesc după apolinic, nu mă dau îndărăt de la cufundarea regeneratoare în mocirla dionisiacă, din când în când. Hai să zicem că Mahalaua a avut parte de nişte mici Saturnalii. “Sărbătoarea nebunilor” – că tot suntem printre psihiatri.
dreptaci intolerant
sau homo de geniu
a dracu saminta de sarpe l-a muscat pe newton ala de mar de nu poti tu sa mai zbori din drojdia vinului
extraordinar bre patrocle,aveti acte si pe dostoievski,franconofobi si termitofagi lacomi ce sunteti!
se spune francofonofob geniule dreptaci au ba?
Vlad, tu ai văzut filmul ăla québecois, “Les invasions barbares”?
mey,tu ai fost primul invadator si tu ai rigiit primul.Acu’ supoarta.Oricum esti personaj de film psihologic.N-asa?
trebuie sa te fi zgindarat(ca vad ca te zgindari) amprenta postgenetica neidentificabila educational.Acu’ daca n-as banui ca te apropii ca vitelu’ de ugerul cartii te-as sfatui sa apuci macar senectutea autentica.Nu vezi ca pierdeti din cauza ta?
A.: Ia te uita, da, am vazut filmul 🙂
Sa fi fost un film gay? m-am intrebat incercind sa imi aduc aminte detaliile. Domnu’ Inginer scoate prompt DVDul din dulap, il derulez, ah da: Nu in primul rind. Atunci de ce mi-a fost atit de apropiat?
Imi explica odata un coleg: Intrebarea “Cum va intelegeti cu mama dumneavoastra?” este in psihoterapie ca si cind ai trage cu pusca cu alice: o alica nimereste intotdeauna. Si daca nu nimereste, atunci intrebi “Cum va intelegeti cu tatal dumneavoastra?” 🙂
Altfel, tare ma tem ca nu am inteles nici acum prea bine cine erau barbarii si de ce se numea asa filmul. Poate ca trebuie totusi sa il revad la viteza normala.
doua recomandari. dex (vezi conversatie) si jung. dilemele pot disparea. bashca, la pachet, vorbele fara acoperire.
sa inteleg ca imi propuneti sa discutati despre visceralitatea barbara versus ipocrizia mascata politic a civilizatiilor care screm canoane?
Fenomenal, dom’le, ce de nechemaţi se tot dau intelectuali!… Fără îndoială, Escuzemoa e din cei care or fi citit “Introducere în psihologia lui C.G. Jung” a Friedei Fordham şi îşi imaginează că asta o fi cam tot. Omule, dacă nu te superi, la care din cele fro douăj dă volume care urmează să apară la Editura Trei faci referire? Şi sper că realizezi că Vlad şi Muumipeikko sunt de meserie psihiatri, deci niţel Jung or fi fumat, chiar dacă n-or fi tras adânc, în piept. Nu în ultimul rând, e de remarcat eficienţa individului: Jung şi dexonline.ro îţi rezolvă toate dilemele. Asta, sigur, dacă eş’ dăştept, ca el – dacă însă eş’ papagal, ca noi, ăştilanţi, chinuieşte-te frate mai departe în bezna ignoranţei. Asta e, Vlad, o meriţi: dacă nu ţi-a plăcut cartea!
@A
Si in scris, si in scris, ati uitat a spune, femeile (chiar si alea super tacute), tot epidermice is. Definiti profunzimea, fara a folosi conotatii.
@ general
Guilty as charged. Caz particular: desi extrem de tacuta sonor (acuzata chiar ca prea), in scris ma apuca un delir conversational de sa sparie cursorul. Prefer sa trimit emailuri decat sa vad vorbesc cu omul fata in fata (chiar daca vietuieste la 1 metru distanta muncitoreasca). Mi-am dat seama ca da, eu femeie, ceream cu insistenta (cerseam?!) cuvinte (chiar si vorbe prin cabluri). Nu puteam suporta sa vad vidul din inbox. Mi-am mai revenit putin, autoimpus. Adica folosind o parghie falsa pentru a ma consola.
PS
Eu le zic empatii la conversatiile acelea mutuale. Le am cu fratele meu (conversatiile noastre par codate pentru restul lumii, ca’s din franturi de cuvinte sau propozitii). Le am cu (recenta) amica a mea: prin magazine am inceput sa-i spun exact ce vrea sa auda despre obiectul ales (ori sa dau din cap). Le am cu cineva aflat la milioane de ani lumina distanta (alta galaxie, biensur). Le aveam si cu viitorul meu sot de la 80 de ani. Le am si cu oameni abia cunoscuti, da. Regardless the gender. De copii nu zic, ca aia-i altceva.
Ce mi-o placut in Lost in Translation, cum stateau ei asa unul langa altul si taceau. Si taceau. Si taceau. La fel in Quand j’etais chanteur.
Stimate A, se pare ca judecata, cel putin in ceea ce ma priveste, va este precum “fara indoiala”. Adica stramba. Retineti doar ca nu faceam referire la niciun volum, nu m-am indoit de faptul ca d. Vlad sau oricine altcineva dintre cei ce au comentat ar cunoaste sau nu Jung, nu am pomenit nimic de vreo bezna si, mai ales, nu am atacat pe nimeni. Incercam doar sa atrag atentia ca exista o rigoare a unui termen. In speta, conversatie. Si sa fac o trimitere scolastica la o dualitate. Dar fiti linistit, datorita compulsiunii dvs. o sa ma limitez la a (va) citi. In speranta ca aici punem punct unui schimb de vorbe penibil, va salut.
P.S. Omule, nu m-am suparat.
in schimb el s-a suparat rau de tot…si nu de alta dar iar se constipa…si iar trebuie sa ma gindesc la vreun tratament.
io bottom line voiam sa spun de fapt ca femeile sunt mai vorbăreşe decât bărbaţii. Fără judecaţi de valoare.
O să va spu n o poveste pe tema asta
decit barbatii nefurnicati pe limba
Maaaaamăăăăă ce de comentariiiii. Am fost plecat în ouiquenede ma iertati.
escuzemoa, pe acest blog, rigoarea termenilor este unul dintre dezideratele cu care ne mândrim, iar DEX-ul este un bun companion de-ai mei. Totuşi, DEX-ul nu este neapărat o normă obligatorie, ci mai curând un raport asupra stării limbii. Orice termen este o aproximare , o încercare de aduce la acelaşi numitor noţiuni care pot uneori diferi fundamental. Nu suntem într-un domeniu al exactitudinii. Pentru mine, o conversaţie înseamnă ce-am scris mai sus Pentru altcineva, o fi altceva. Punctul comun, îl putem găsi în DEX, sau nu.
Pinocchio, să ştii că mereu v-am admirat spiritul de observaţie şi insight-ul. Sunteţi printre cei care prind şi lucrurile pe care le îmbârlig tare înainte să le zic, şi faptul că nu poci să fiu opac faţă de dumneavoastră îmi face mare plăcere. În ceea ce priveşte pe Muumi, m-am amuzat să văz cum v-a păcălit chiar spiritul de observaţie corect :)))))))
A., dumitale nu’ş ce să-ţi zic, da vreau să-ţi zic ceva fiincă îmi plac posturile dumitale. Mă mai gândesc şi îţi zic.
Doru, sincer, io unu nu prea am înţeles ce încercaţi să ne ziceţi. Poate oi fi io obosit.
Pai atunci Vlad,sa-mi imaginez ca nici eu n-am inteles ce au zis “unii pe-aici” si apoi sa convenim ca suntem chit? Sau era doar un mod subtil de a ma invita afara de pe blog?
Vlad, dar de ce-ar trebui să-mi zici ceva? Nu erea vorba că între vărvaţi se poate şi tăcea?
Pe Dorel (după nume cred că-i instalator, nu IMGB-ist – din ăla ca-n reclamele pentru coniacul Unirea) nu-l înţelege probabil nimeni. Îmi pare un om chinuit, suferind, iar vorbele mele l-au atins, din păcate, exact unde-l durea mai tare. Vrea să treacă drept intelectual dar nu reuşeşte să facă diferenţa între o exprimare sofisticată (ceea ce îşi imaginează, naiv dar şi arogant, că practică) şi una doar artificială (ceea ce practică în realitate). Pentru stilul inegalabil de greoi să-mi permită să-i ofer, în dar, o tichie de mărgăritar.
Escuzemoa e de alt calibru, se vede limpede din al doilea comentariu că ai cu cine discuta. Ce m-a deranjat, atunci?
1) Deşi omul, citind tot ce se scrisese până la intervenţia lui, şi-a dat probabil seama că nu are de-a face cu niste ignoranţi, şi-a gasit să sugereze că nu cunoaştem bine semnificaţia cuvântului “conversaţie” şi că emitem “vorbe fara acoperire”. Sigur, vă daţi seama că mi-a sărit inima din loc: cum, atâţia ani să fi folosit greşit cuvântul “conversaţie”? Am dat fuga la DEX online şi m-am liniştit: totul era în regulă, cum ştiam. În continuare nu mi-e clar în cens s-a folosit cuvântul în mod greşit. Partea hilară e că însuşi omul care trimite la DEX foloseşte cuvântul “dilemă” greşit: “dilemă” înseamnă situaţia cuiva care trebuie să aleagă între mai multe căi de a acţiona care duc la acelaşi rezultat. Nici bătut nu văd cine din cei de mai sus ar fi în această situaţie.
2) După cum spuneam, Jung e vast. O intervenţie corectă în dialog ar fi fost cam aşa: “(formulă introductivă) Citeam odată, în cartea (numele cărţii) a lui Jung, că (şi aici ne spune ce anume), chestie pe care eu însumi am avut prilejul s-o văd confirmată într-o zi când (şi aici povesteşte ce i s-a-ntâmplat).” Noi am fi citit cu atenţie, poate n-am fi fost de acord, dar asta e o cu totul altă problemă. Da’ aşa – citiţi Jung! Ete, na! Cu atât mai mult cu cât, ca vag cititor de Jung, nici bătut nu-mi pot imagina la ce se referă omul. Probabil că, văzând că se vorbeşte de bărbaţi şi femei, şi-o fi adus aminte de Anima si Animus. Deşi, dac-am nimerit-o, tot nu văd legătura. Nu reuşesc să-mi aduc aminte de vreun pasaj în care Jung să fi prezentat femeile drept vorbăreţe şi barbaţii drept taciturni.
3) În al treilea rând, e naiv să-ţi imaginezi că o utilizare corectă a vocabularului, dublată de cunoaşterea clasicilor, îţi rezolvă toate problemele existenţiale şi toate dilemele. Dacă, însă, Escuzemoa e mai tinerel (gen 20 de ani), atunci e de înţeles. Şi eu, la vremea aia, credeam că se poate înţelege lumea doar cu câţiva autori bine aleşi.
Tapeeroo (grafia asta, cu “ee”, pare transliterarea vreunui nume indian!), n-ar fi o idee bună să reintroduci căsuţa de “Search” pe undeva? Mie mi-a lipsit zilele astea.
Şi, mamă ce mişto! A zis Vlad că-i plac posturile mele! Mă duc să mă-mbăt!
Nea Peleu,ai inceput sa fii atent la ce spun…semn bun moshule…sa te fi chiar atins unde te durea verbul antispastic? si anume in expremarea vilozitata? Pai normal ca dupa ce te-am salvat imi vezi praxisul stilului inegalabil dar acu’nu te mai infige iar sa ingurgitezi exprimarea mea maallica-artificiala plina de E-uri enciclopedice,ca iar o sa ti se par greoi.Cit despre tichie,numai sortii care trag calitatea miozinei din bratul lu’nea damucles ala din ferentari pot decide daca s-o poarte un muncitor-usturoiat sau un dexman constipat.Si citi ani zici ca aveai cind aveai 20 de ani?..nu,ca nu am inteles…Apoi,ce sa-ti mai spun, ignora laudele,menajeaza-ti sinapsele colonice si da-o dracu de dionisiacie, ca doar n-o fi vlad din walhalla vreun tudor-popescu.
Dorel, stai liniştit, nu cred că Vlad te va invita vreodată afară de aici (sau, ma rog, ar trebui să comiţi nişte atrocităţi, de-a dreptul, ca s-o facă). Nu încerca să interpretezi în nici un fel ce-a zis, semnificaţia e la suprafaţă: ai aşa un stil greoi de a scrie încât şi eu cu greu te pricep – şi ai remarcat că nu sunt chiar începător în mânuirea limbajului… Renunţă la exprimările preţioase (şi adesea găunoase şi ridicole) şi poate atunci te vom înţelege. Pe bune. Convingerea că eşti apreciat într-un cerc de intelectuali numai dacă te scremi să vorbeşti cât mai impenetrabil cu putinţă este, te asigur, falsă. E un lucru bun dacă poţi să te exprimi sofisticat, dar nu-i nici o scădere dacă nu poţi. E suficient (şi necesar!) să te exprimi clar. Atât. Dacă eşti de acord să o faci, presupun că nu o sa obiecteze nimeni în privinţa prezenţei tale în Mahala (nici măcar eu, dacă ai vreun dubiu). Şi nu uita că pe aici suntem mai toţi şcoliţi şi citiţi, deci preţiozităţile de limbaj nu impresionează pe nimeni. Valabil şi pentru Escuzemoa, Iulia şi orice viitor vizitator. Escuzevu, ca să zic aşa, şi să încheiem această dispută care cam contrazice ideea că bărbaţii comunică prin tăcere. 😉
(Vlad, te rog să ma tragi de mânecă dacă am greşit pronunţându-ma în numele dumitale.)
Ahilel stai linistit,semnificatia a trecut deja de derma,si chiar ca nu despre STIL este vorba aici.Ceea ce vreau sa-ti spun(inca o data)si invocind deopotriva simplitatea este ca:tu chiar crezi ca toti oamenii capabili de scremuturi pe hirtie isi fac un ideal din a penetra(asa de chestie) cercurile elitiste in care te afli tu? Chiar nu crezi ca mai pot exista oameni a caror atitudine sa fie in acelasi timp reflexa si sa si concorde cu buna-cuviinta,firescul si normalitatea mai mult decit reformularile savant-jignitoare cu care tratezi lucrurile(si fiintele) simple? Nu esti incepator in minuirea limbajului dar teme-te ca poti deveni profesionistul zelos al persecutarii semanticii.Lumea nu se inchide intelectualiceste-Lumea se deschide intelectualiceste. Dincolo de a fi o norma RIGOAREA mai poate fi pilpiirea candida a unui reper.Dupa tine tinarul talentat nu are voie sa-si exhibe (anticipat) pornirile pentru ca sunt neadecvate…neadecvate fata de ce? fata de un morman de cultura istorica care dupa cum ai spus nu prea a rezolvat mare lucru in ultimul timp.Si deci ce sa faca tinarul nostru cu muntele de informatie culturala care-l sufoca? sa se imbolnaveasca de disciplina academica,sa devina un arhivar cu stil,un documentarist dat naibii sau un automemorator al greselilor pe care sigur le-ar face daca s-ar incumeta sa mai gindeasca si singur decerebrindu-se inevitabil(nu-i asa?). “Renunta la formularile …..si ne vom intelege”…pai tocmai cu grupuri-monolit nu pot sa ma inteleg si mai ales cu sentinte monolitice.
Doru, stai linistit, orice tânăr are dreptul să-şi exhibe pornirile de orice fel aici (mă rog, cu anumite limite 🙂 ). DAR asta înseamnă de asemenea că şi orice reacţie este permisă. Mi unuia mi se pare reconfortant că ceea ce spun are reacţii. Infinit mai tristă (sau o pedeapsă mult mai aspră, dacă vrei) este ignorarea afirmaţiilor. Nu te poţi aştepta să zici ceva şi noi să cădem toţi pe spate şi să zicem OOOOOOOOOO. Comentariile noastre pot fi chiar folositoare, chiar şi atunci când sunt greşite. Şii ale tale aşişderea. E maieutică, nene.
am bagat searfh boxu da, vorba lu petre roman, arata ca dracu, s+a scălâmbăiat blogu de tot.
incerc sa il readuc la viata sus in header unde era initial
asa, l-am pus in capu trebii si inca undeva unde va las pe domniile voastre sa gasiti.
imi face si mie cineva un rezumat la cearta? Sarumana.
@Vlad: Aplauze furtunoase pentru explicatia cu DEXul si rigoarea termenilor! Multumesc, desigur, pentru compliment si, hihi, ma amuza in continuare amalgamul tau de verbe la persoana 2 singular si plural. Eu prefer singularul 😉
@A.: Eu cred (bila mea vrajita de cristal) ca escuzelui are ceva mai mult de 20 de ani. Apoi, mi-a placut idea cu tichia de margaritar; dupa cum se poate vedea in pozele de pe blogul meu, s-ar putea sa mi se potriveasca — daca noul tau prieten nu o vrea, da-mi-o mie!
@Tapi: Daca tot e vorba sa ne exprimam dorintele in ce priveste dulcele blog al Mahalalei, eu mi-as dori un index care sa duca si la inceputuri. M-am intrebat intotdeauna cum a fost inceputul discutiilor de aici (mai ales cind A. a citat anumite momente istorice), dar pina acum n-am reusit sa aflu pentru ca nu am avut niciodata rabdare sa merg din “articole mai vechi” in “articole mai vechi” pina la izvoare. Poate ne’o duce Moșu’ si asa ceva? 🙂
@Tapirul: mulţumiiiiiiiim. Rezumat al cerţii: Eu am zis nu ştiu exact ce, că niciodată nu mai înţeleg prea bine ce am scris. După care a venit doru şi a zis şi el ceva, ceva foarte complicat, cu amprenta post genetică a brânzei lui Ahile, parcă. După care a venit A. şi a zis că femeile e la fel, sugative-n portofel. E, nu chiar aşa, a zis de fapt că e superficiale. Mie îmi place superficialitatea femeilor, că e catifelată şi parfumată ca o insulă de departe, un fel de ţară a minunilor. Apoi Muumi a zis ceva de viitoarea dumneaei nevastă şi Pinocchio n-a mai înţeles care e sexul lui Muumi, poate din cauza numelui finlandez. Apoi doru ne-a mai zis ceva, ceva cu un dreptaci homo care nu e tudor popescu, parcă, oricum la fel de obscur. Escuzemoa mi-făcut o trimitere scolastică la Dicţionarul Explicativ al lui Jung, A l-a întrebat la ce pagină anume, iar doru a zis că oricum ne sufocă informaţia istorică.
Atâta, cred.
H.H. (humorul hazardului), se numea un capitol dintr-o carte de aventuri pe care am citit-o, in copilarie, in “Cutezatorii” si am iubit-o foarte tare, cred ca o mai am si acum pe undeva. Pentru ca, scria Leonida Neamtu acolo, hazardul are uneori foarte, foarte mult umor. Si iata, cum imi vedeam eu acuma de treaba, am trecut printr-un soi de portal care, cind te logoutezi, iti da niste citate la intimplare. Si mi l-a dat pe asta:
“The only fool bigger than the person who knows it all is the person who argues with him.”
Stanislaw Jerzy Lec, Polish writer, poet and satirist, 1906-1966
Asta fara aluzie la nimic si la nimeni, doar in completarea rezulatului lu’ Vlad
O:—-)
[= Pinocchio cu nasul lung si aureola de sfânt]
Daca am fi pe forum as zice ca a inceput nebunia clonelor, dar nu suntem, asa ca…
Vladule, multumesc a nustucata oara, am ras iar cu pohta, singura cu nasu-n desktop (fara realitate generoasa), de a venit Miruna alarmata sa vada daca mai sunt in toate facultatile…