Primele noţiuni elementare de conversaţie sunt dobândite târziu în dezvoltare. Uneori după 50 de ani. Există cazuri în care aceasta s-a petrecut după moarte. După cum există şi cazuri de conversanţi precoce.
Mi-aduc aminte de prima mea conversaţie, dintre cele foarte puţine pe care le-am avut. Eram în prezenţa unui prieten, care tocmai trecuse printr-o suferinţă grea, dar obişnuită, ca toate suferinţele. Nu tainele lipsesc, ele sunt la tot pasul, adormindu-ne cu banalul apariţiei lor. El stătea pe scaun şi bea nişte suc sau o cafea, eu la fel, cred. Nu ziceam nici unul absolut nimic. Pe tot parcursul conversaţiei, mi-am dat seama că omul acela chiar exista, de adevărat, puteam să îl pipăi şi să urlu “este”. Şi mai eram convins că şi eu existam. Nu mai ştiu dacă am rămas tăcuţi tot timpul, probabil că om fi zis ceva, despre vreme sau starea drumurilor, dar sufletele noastre vorbeau unul cu altul, dacă îmi permiteţi o platitudine, şi n-aveţi încotro că e blogul meu, na.
La prima vedere, am puţine în comun cu acest prieten. Nu citim aceleaşi lucruri, nu frecventăm aceleaşi cercuri, nu ne bucură aceleaşi lucruri (dintre lucrurile mărunte, zic), suntem foarte diferiţi. Din cauza asta, cuvintele care se schimbă între noi rămân mereu la suprafaţă, la vreme şi la starea drumurilor şi poate la politică şi la fotbal. Dar regretele lui sunt ale mele, şi viaţa noastră e doar una. Nu am nevoie să îl văd des, doar fiindcă ştiu că există viaţa e suportabilă, şi, când unul dintre noi va muri, dacă celălalt va continua să trăiască, aceasta va fi dovada irefutabilă a existenţei vieţii de după moarte.
Mai am conversaţii din când în când, foarte scurte. Au fost descrise conversaţii fulgurante cu oameni străini de pe stradă. Dar nu poţi avea o conversaţie fără să ştii ce e amărăciunea şi moartea, fără să fii în stare să recunoşti imediat acea curbă aparte a zâmbetului celuilalt, fără să poţi să-ţi dai seama că între tine şi mine nu e nici o diferenţă, că, dacă eşti înţepat, sângele meu va curge.
Lumea e plină de necunoscuţi şi inimile noastre sunt prea mici să-i recunoască pe toţi. Necunoscuţilor pe care i-am întâlnit, pe care n-am fost în stare să-i recunosc, sau care nu m-au putut recunoaşte, le trimit, acum şi mereu, toate gândurile mele bune.
Doru, înainte de a mă duce la culcare, ţin să-ţi atrag atenţia c-ai vorbit.
da, si vorbeste (tot acolo) despre el insusi la persoana a treia. Ca autistii, d’aia zic.
Tapiru, te rog să observi ce ne-ndeamnă să facem: celui care-o mai vorbi să-i dăm bătaie. Hm! Ne băgăm?
nu poti intii sa te duci la culcare si dupa aia sa-mi atragi atentia?ai fi mai coerent..adica ai avea ocazia sa taci atragindu-mi astfel atentia ca vorbesc…era o sugestie.
ee..uite vezi,asta e defectul tau tapirutule..esti violent.
si tapir… si n-am maniere…
nu-ti fa probleme..se gasesc de-gata sau pe comanda
Deh, nu tre’ să ne mirăm… (aţi văzut şi ieri ce-a trântit-o cu examenele…) Vedeţi, Madelin, dacă n-a avut o soră mai mare care să-l educe? Plus că atunci când îţi petreci toată vieaţa în vizuină, prea multă urbanitate nu poţi spera să manifeşti. Iar dacă vizuina-i şi la mama dracului, în Corvallis, unde-ntoarce vulturu’, la periferia civilizaţiei… Pariu că deja a uitat să mănânce cu cuţit şi furculiţă şi a regresat la beţişoare?
da’pe furnici le-a-ntrebat cineva?
am mai spus ceva?? ca adormisem..
Ohoho! S-a bătut vechiul record, de la cină, de la Luluţa. Bine, în dauna calităţii, din păcate. Acum, când scriu, sunt 110 comentarii. Acesta va fi al 111-lea, dacă nu mi-o iau Doru sau Tapiru înainte, stahanovişti blestemaţi!
eu o sa mai zic ceva dupa ce bati tu recordul..cu alte cuvinte am zis inaintea ta…si oricum ai dreptate cu stahanovismul..de la bumbesti-livezeni pleaca toate drumurile spre roma.
dar hai ca va las fiindca trebuie sa prind un tren..acu’ sa nu credeti ca discutia cu voi a fost secundara intentiei de nu-l pierde.
Hehehe! Şi-acum, c-a plecat, scriu asta doar ca să am eu ultimul cuvânt, na! (Tapiru, te rog să nu-mi faci cumva figura şi să te bagi tu, ce să zic, eşti tu şmecher, hai, na, scrie dacă vrei, parcă-mi pasă!)
pai vreau. Si, A.-ule, Madelin este sora mea mai mare.. fara sa vrei ai jicnit-o pe ea…. asa ca iar zic, Geta’ sor’mea, bai, nu o jicneste orice litera de alfabet….Pazea.
Si deh, nu toti poporenii se educa la marsei, unii mai nimereste si la vulturi.
A…atunci cand spui “…“dilemă” înseamnă situaţia cuiva care trebuie să aleagă între mai multe căi de a acţiona care duc la acelaşi rezultat.” te referi strict la ce zice DEX, ori asta e si parerea ta?
Nu sunt sigur daca tu consideri DEX ca litera de evanghelie…
tapirul: cred ca trebuie sa inveti nitel fotosop, alea; n-o sa ai incotro, trebuie sa desenezi…
Eternului Tapir:
” ‘t was brillig and the slighty toves
Did gyre and gymble in the wabe
All mimsy were the borogoves
And the mome raths outgrabe.”
Interesant este ca un anumit personaj (nu spun cine, persoana importanta, deh) da o interpretare laborioasa si cu o anume coerenta a acestei strofe. (Nu incerci si tu cu poemul citat de tine?) Apoi, ceea ce m-a dat gata inca si mai si, argumentind nu mai tin minte despre ce, pronunta supremul argument “impenetrability”, explicind apoi ca este cuvintul lui, drept care face ce vrea cu el, iar el, cuvintul, va exprima exact ceea ce, hm, trebuie in contextul respectiv. (Himmelherrgott.)
Lui madelin, surorii mai mari a eternului Tapir: Iata, deci, o abordare interdisciplinara a subiectului. Cum Paul Watzlawick pare sa fi iesit la pensie, propun un tom in colaborare.
Era sa zic, mai sus, “unii mai nimereste si Mări sub Pustiuri. Sau Neamul Soimarestilor.”
Poezia citata de mine chiar imi apartine, scrisa intr-un foc (dar in alta varianta…) in timpul unui curs de biochimie… O sa caut poemul originar (il mai am inca pe o foita ingalbenita de hartie) si o sa il prezint dorului spre analiza.
Tapire, n-are a face, si poezia citata de mine apartine aceluiasi autor ca si personajul care interpreteaza si interpretarea insasi. Ca sa fiu mai clar, este o chestiune de metaniveluri: Poemul “Jabberwocky” era scris deandoaselea intr-o carte pe care o gaseste Alice si o citeste in oglinda, apoi i-o recita lui Humpty-Dumpty, care o intrepreteaza. Si deci toate astea, poemul adica si interpretarea lui in egala masura, au fost scrise de acelasi autor. Deci nu te jena nici tu sa iti interpretezi propriul poem. Ascultam cu interes.
In alta ordine de idei, Vlad & everybody, in spiritul artei conversatiei, am facut odata un experiment despre care am scris aici.
A., sincer, încă n-am descoperit cum să cenzurez automat cuvintele în Mahala. Dar în ultima vreme atmosfera de aici e mai călduroasă decât era în Garsonieră. Şi de fapt, AMPLASAREA nu contează. Vă provoc să-mi spuneţi că vizuina sau mansarda nu mai sunt. Compulsiile mor, dar noi nu. Mi-ar fi plăcut să fac războiul cu domniile voastre (de aceeaşi parte), şi după aia să ne transformăm în nişte moşi cârcotaşi. Dar poate nu e totul pierdut.
Vlad, nu stiu in ce masura se poate numi “razboi” obiectul de fata, dar daca este asa, atunci esti cu siguranta de aceeasi parte a frontului cu domniile noastre. Apoi, transformarea in mosi circotasi — asta e partea cea mai simpla, nu-ti fa probleme ca vine de la sine 😉
A., ai dreptate, exact asta am vrut să spun, mi-ar fi plăcut să fim camarazi ântr-un război adevărat.
Despre personalitatea mea, nu ştiu, la vârsta mea, cam greu. Poate personalitatea lui Vlad Stroescu. Dar aceasta din urmă e permanent infleunţată de domniile voastre.
Io nu am nimica împotrivă să mai tragem o pipă în Mansardă (pentru că la asta se referea A. când zicea de garsonieră). Oricum nu am de gând să o închiz, atâta timp cât Tapirul e bun cu mine şi mă găzduieşte.
Vlad, ai dreptate cu atmosfera, dar se pare că încălzirea Mahalalei duce la topirea calităţii comentariilor. Parcă era mai plăcută atmosfera din perioada Ablog. În fine, o fi preţul ce trebuie plătit celebrităţii… Oricum, eu am luat Garsoniera la citit mărunt şi metodic şi pot să-ţi zic că mă desfăt. E o atmosferă mai “soft”, mai feminină, mai catifelată. Aici ori se dă la gioale ori, după meteahna bărbătească, ne rupem toţi în figuri încercând să demonstrăm cât de deştepţi suntem. Avea dreptate Noica atunci când îi răspundea lui Zamfirescu că rolul spiritual al femeilor e de a nu lăsa bărbaţii să se înalţe, ca Icar, în zonele prea rarefiate unde Spiritul pierde legătura cu viaţa, devenind astfel steril. Uite, Marlene, Lulu, Danya echilibrau foarte bine în Garsonieră pornirile belicoase masculine. Ia să te uiţi cu atenţie, o să observi că din toate discuţiile contradictorii (de exemplu cea despre zodii, cu Tapirul) cuconiţele se retrăgeau cu înţelepciune pentru că, nu-i aşa?, între arme tac muzele. Deşi nu am participat la discuţiile din ea, găsesc trist că Garsoniera “se meurt” – fie fiindcă obişnuiţii ei nu-şi mai aparţin, ci aparţin instituţiei unde muncesc, fie fiindcă li se pare, tineri fiind, că au descoperit alte priorităţi, “mai adevărate”, alte “provocări”. Mie mi se pare că singura prioritate pentru noi, oamenii obişnuiţi, fără talente remarcabile, e să strângem rândurile şi să păstrăm contactul, viaţa fiind cumplit de goală altminteri. Te rog, deci, să nu încui Garsoniera, cel puţin până nu termin de citit! (Obositoare verişoară ai!…)
Pinocchio, eu cred că Vlad vroia să spună că i-ar fi plăcut să fim camarazi într-un război adevărat. Înţeleg. Trebuie să căutăm, însă, o modalitate de a trăi la aceeaşi intensitate în vreme de pace şi bunăstare – ceea ce, se vede, nu e chiar uşor.
Vlad, scrii: “Compulsiile mor, dar noi nu.” Ciudat, ma obişnuisem cu stilul dumitale voit paradoxal, căutat, uşor cabotin chiar. M-aş fi aşteptat să zici că “noi murim, compulsiile noastre niciodată”. Se pare că fie am asistat la un moment de sinceritate (băuseşi ceva?), fie asistăm la transformări spectaculoase şi de profunzime ale personalităţii dumitale!
Eu intenţionat nu-i dădusem adresa aici. Să speram că, acum, hoardele de barbari nu vor da năvală şi ne vor lăsa un locşor unde să ne tragem sufletul în linişte.
ei na si tu acum
@Pinocchio: Eu, sora aeterna a marelui Tapir va intreb spasit: un tom despre ce? ma chinui si la serviciu sa scriu ceva de doamneajuta despre, si anume, comunicare, da’… Daca le-o spun p’aia cu nonverbala cred ca incremenesc toti de tot, ca si-asa…
@Tapir: Dl.A stia preabine ca sunt ‘mai mare’, nu am vazut intentia jignitoare. Dar tot e bine cand te apara cineva. By default.
@A. Compulsia nu a murit atat ca trebuia sa folositi ‘inchirierea” in context. In propozitii. Intr-un comment. Chiar ca uitasem sa-i spun lui Vlad cum am scris intr-un chestionar de colectare feed-back de la o conferinta despre ce parere am de “locatia Mamaia”, ca Mamaia a fost OK , chiar daca a plouat, insa locatia trebuie cautata in dex (no offence!). S-au suparatara pe mine…
@A si Vlad – nici ciocolata, nici floare, nici complimenturi…
pi atunci nu mai inteleg referirea lui ca daca aveam o sora mai mare eram mai civilizat. Nu am zis ca a intentionat jicnirea, ci ca a iesit nevoit (ca o gafa), pe teoria o sora mai mare il facea pe tapir mai civilizat, tapirul ARE o sora mai mare, tapirul nu e civilizat, recte sora mai mare (care conform teoriei…) nu e buna civilizatoare.
Bateam si io apa in piua, desi atitudinea marseieza a lu’ A (cu betisoarele “la care regresezi” si atitudinea asta ca el si Vlad sunt singurii intelectuali, restu e ghiolbani, sa nu cumva sa invadeze garsoniera, horibile dictu) ma cam irita. Chiar si ca banc. Asa’s io sensibilos (iar A. nu o spune chiar ca banc)
Eu NU sunt intelectual. Iar dacă e să mă compar cu Tapirul, dacă mă gândesc la realizările lui de până acum, păi nu mă ridic nici la glezna lui intelectuală. Pe lângă aceasta, Tapirul a avut curajul să se ridice în picioare şi să facă ceva cu potenţialul lui, în timp ce eu n-am făcut până acum nimica cu viaţa mea, în afară de nişte premii câştigate la ping-pong amatori, cum bine zicea cineva, şi nici nu se profilează că voi face ceva spectaculos sau măcar modest folositor în viitorul apropiat.
Dar nu ştiu unde a zis A. că noi doi am fi intelectuali şi restul ghiolbani, pesemne am ratat. E adevărat că A. este mai furtunos, îmi aduce aminte de mine când eram tânăr. (Mai tii minte când ne înjuram pe ungureşte pe imed, tapire, acum un milion de ani? 😀 ) Poate că afirmaţiile lui nu sunt banc 100%, dar eu cred ca partea non-banc e doar o provocare, sau poate un fel al dumnealui de a comunica, si nu vreo intentie jignitoare, sau, mai rau, o intima convingere a dumnealui. De altfel, nici nu poate avea asemenea convingeri, din moment ce nu te cunoaste. Eu unul, chiar daca nu te-as fi cunoscut, n-as fi facut poante cu betisoare, din varii motive. Mi-as fi imaginat ca poate ai auzit glume din astea de mult prea multe ori, si unele chiar dincolo de limita. M-as fi gândit la mine însumi, care nu scriu nimic personal aici.
vezi vlad, asta te face pe tine un intelectual. De fapt poate cuvantul e gresit ales, stricto-sensu toti care scriem aici suntem intelectuali (cititi, educati, etc). Nu ma referam deci la realizarile personale (profesionale au ba), ci la o forma de rafinament si eleganta care vine din sange. Nu zic din gene, nu am veleitati eugenice; este cumva ca in The Forsyte Saga, diferenta dintre cei care aveau sange nobil de multe generatii si noii burghezi care, la a doua-treia generatie deja sunt, in aparenta, indistinguishable from the real nobility. Dar numai in aparenta. In teoria mea, everything else equal (inteligenta, cultura acumulata, etc), A. face parte din a doua categorie, pe cand tu faci parte din prima. Un semn (printre altele) este genul de ironie aleasa. Tu nu ai face niciodata glume pe seama betisoarelor (din varii motive, unul fiind ca esti rafinat si elegant fara ca rafinamentul si eleganta sa le fi invatat in mod voit, ele au venit natural si le ai in oase), pe cand A. se crede foarte witty si rafinat daca face astfel de ironii. Fara sa aiba intentii jignitoare neaparat (desi cu doru le are)
Evident ca folosesc artificii de limbaj sa sa incerc sa comunic un mesaj. A. nu a declarat (direct sau indirect) ca el si cu tine sunt singurii intelectuali, dar atitudinea lui cam asta arata. Comentariile sunt “poluate” (se autoadjudeca judecator al calitatii), “sper sa nu vina hoardele peste noi” (ca sa dau doar exemple recente). Pana si discutia lui cu doru in care incearca atat de amarnic sa demonstreze ce ghiolban e ăla si ce rafinat e el…. Discutia lui cu doru poate parea, la prima vedere, similara cu discutia mea cu doru, dar in esenta e diferita. Mie imi plac jocurile de cuvinte si jocurile de fraze, si uneori I let myself carried away.
@Tapiru:
De fapt, chiar ca banc am spus-o. Vlad şi eu nu suntem singurii intelectuali de pe-aici – nici pe departe! Ironia cu sora mai mare era îndreptată (blajin şi făcând cu ochiu’) nu spre tine, ci spre Madelin (care, iată, a fost mai ageră şi a prins poanta). “Beţişoarele” era o aluzie la Toshiko. Lipsa de civilitate era o continuare a ideii pe care a lansat-o Doru şi ai continuat-o tu imediat, parodiindu-l pe Caragiale. La care m-am gândit să adaug pseudonimul pe care l-ai adoptat şi numele pe care l-ai dat forumului tău, precum şi sălbăticia aia de Oregon. Sper că acum s-a clarificat povestea, îmi displace profund să aduc explicaţii şi să-mi detaliez glumele. De asemenea, pornirile frăţeşti protectoare sunt admirabile, dar dacă ambele părţi (şi Madelin şi eu) îţi spun că se-nţeleg foarte bine, poate că e bine să nu te mai repezi ca Superman. Judecând după intervenţiile tale şi din Mansardă, şi din Viziună şi de aici, îmi pari tipul de bărbat “tip”: cum îl scoţi din domeniul limbajului logic (pe care-l stăpâneşte foarte bine) şi-l introduci în comunicarea vagă, aluzivă, meta-verbală, cum se pierde. De exemplu, de data asta ţi-au scăpat nuanţe pe care Madelin le-a prins imediat (povestea cu intuiţia feminină s-ar putea să nu fie chiar poveste), şi ai interpretat complet greşit întreaga poveste.
În altă ordine de idei, o să te rog să nu mai faci publice informaţii despre mine (cine sunt, unde sunt, ce fac). Nu este întâmplător că nu am blog, poze, clipuri video sau că nu-mi declin identitatea. Găsesc că internetul este plin deja de mediocritate umană, nu e cazul s-o sporesc cu a mea, aşa că prefer să trec incognito. Pentru cei interesaţi să ştie cu cine vorbesc – am lăsat, calculat, în urma mea, suficiente indicii. Într-o lume în care cu Google şi http://www.archive.org laşi urme peste tot şi în care mediocritatea devine tot mai vocală, prefer să trec ca o fantomă. Găsesc regretabil că oamenii au uitat discreţia şi-şi exhibă toate intimităţile. Nu am nimic împotriva celor ce se expun “frontal”, ca tine sau Vlad, atâta doar să nu crezi că toţi privim lucrul ăsta la fel. Te rog foarte mult să nu uiţi lucrul ăsta pe viitor.
În final, da, cred că există o umanitate “de sus”, şi una “de jos”. Corectitudinea politică, amabilitatea indiferentă, automată şi plictisită, nu mă caracterizează – ci doar dispreţul. Şi mai cred că există locuri privilegiate, oaze, în care oamenii inteligenţi, minoritari, se pot opri să se odihnească în linişte şi să-şi tragă un pic sufletul, să se înţeleagă mai degrabă decât să se certe. Mansarda era un asemenea loc (în opoziţie cu belicoasa şi agitata, conflictuala Vizuină). Sper cu sinceritate să nu se dea buzna acolo cu bocancii plini de noroi în picioare. Şi da, ai înţeles corect, sunt întrucâtva elitist. Ai greşit însă când ai tras repede că te-am aruncat în umanitatea “de jos”. Este evident că n-aş putea face-o, de vreme ce nu te cunosc. Oricum, văzându-te în poze, aş zice că unui om de statura ta nu-i şade bine să se alinte ca e “sensibilos”, hai să fim serioşi…
Mi-ar plăcea să fie nu doar prima, dar şi ultima dată când avem acest gen atât de dezagreabil de explicaţie.
si chiar si asa, reusesti in continuare sa ma insulti, pe mine sau inteligenta mea. Imi dai explicatii “clare” ca pentru proşti (era aluzie la Toshiko, duh..apropo, nu trebuie sa explici gluma, am priceput-o asa cum era, aici tu nu intelegi “nuantele” mele, ca sa te citez…Am inteles prea bine de ce folosesti “lipsa de civilitate”, am comentat doar ca nu ai gasit cea mai rafinata metoda de a folosi aceasta… “arta a conversatiei”…chiar daca tu crezi otherwise), imi spui clar-făţiş ca subtilitatea aluziva metaverbala vaga nu ma caracterizeaza si ma scoate din circuit (ha, mai incolo spui “nu as face-o ca nu te cunosc” – se pare ca totusi consideri ca ma cunosti destul de bine)…ca imi scapă nuanţele (ceea ce pe tine te aranjeaza de fapt, nu? abia iese mai bine in evidenta faptul ca tie nu iti scapa nuantele) si, indirect, imi sugerezi (din nou) ca tu si cu mine nu prea facem parte din aceeasi tagma de oameni inteligenti minoritari care agreeaza linistea si oazele (oricât ai declara tu ca “nu te-am aruncat in umanitatea de jos”, te contrazici singur prin afirmaţiile tale – este evident ca ai facut-o pentru ca ai facut-o).
Si eu sper sa fie ultima oara “cand avem acest gen atat de dezagreabil de explicatie.” Cum ziceam, imi insulti inteligenta facand-o. Si, ca un pact, o sa fac acelasi lucru si eu, de exemplu nu o sa iti explic de ce esti atat de cu nuca in perete la faza cu “sensibilos” sau atitudinea mea de Superman.
ps: faptul ca te declari elitist si (vai mie) minoritar cam demonstreaza ce spuneam eu doua posturi mai sus. Ai avea multe de invatat de la vlad, unul fiind faptul ca statutul de elita si elitist nu capata realitate doar pentru faptul ca e declarat si doi, opusul corectidudinii politice, amabilitatii automate, plictisite si indiferente nu e (neaparat si numai) dispretul. Astea doua se anuleaza reciproc, de fapt. Elitele cu adevarat elite nu dispretuiesc. Ceea ce spune, de fapt, ca elita si elitist nu e tot aia.
so anyay, inapoi la logica.
Explicatia ta iritata, pe langa ca este insulting cum ziceam mai sus, este si bandajata cam pe fuga, post-hoc. Ironia din postul tau era indreptata nu blajin spre Madelin ci direct (si nu prea subtil, aluziv, metaverbal cum iti place tie sa te vezi in oglinda) impotriva mea. Introducerea lui Madelin ca interlocutor indeplineste o functie well-established (sa nu crezi cumva ca ai descoperit america) si anume aceea ca o ironie este mai ironica daca NU este comentata direct celui ironizat (care este ignorat, pe moment, in mod deliberat), ci unei terte persoane. Madelin era persoana cea mai potrivita in discutia de fata prin relatia pe care o are cu mine, si nu prin prezenta ei ca interlocutor, ca aici este incongruenta, intentia ta de a continua “lipsa de civilitate” in discutia ce evoluase caragialesc nu poate avea o legatura logica sau subtila cu Madelin care nu participase la discutie. De ce ai indreptat ironia blajina spre Madelin si nu spre Doru Octavian Dumitru (pun semi-intended)? Sau spre Dalai Lama, for that matter? De aia, pentru ca voiai sa ma ironizezi pe mine, si voiai sa o faci fara sa mi te adresezi direct, iar Madelin era cea mai potrivita terţă persoana la indemana.
Din replica lui Madelin nu reiese ca ar fi inteles, complice, nuantele tale, ci ca nu a inteles ce am spus eu – eu nu spusesem ca tu ai intentionat sa o jignesti pe Madelin, ci ca, pe cale de consecinta logica, ironia ta indreptata in mod voit spre mine poate avea ca side effect jignirea lui Madelin (uite de data asta nu mai scriu cu c…. Oare de ce?)
intrebare scurta… cu mediocritatea tot mai vocala de pe net…. si faptul ca regretabil io si vlad ne exhibam intimitatile… a fost jignire intentionata (la adresa lui vlad, ca la adresa mea e default), sau ti-a scapat…subtil..?
(aia cu “nu o mai sporesc cu a mea” imi place cum feciorelnic-modest incerci sa ne faci sa credem ca tu chiar te crezi mediocru…)
@Madelin: Sa scriem un tom despre comunicare. Si nu despre comunicare in general, vremurile alea au trecut, hélas, ci hai sa zicem despre comunicarea conversationala, non- si paraverbala pe internet. Mmmmmmm?
@Tapir: Eu il iubesc pe A. Si motivul pentru care poti iubi un personaj pe care nu il cunosti de fapt, ci doar scrierile lui pe’un colt de internet, este ca el seamana cu un alt personaj, cunoscut si iubit. Aici e vorba de Mircea, bunul meu prieten din liceu, care locuia vizavi de scara fotografiata de Vlad (pentru ca totul se leaga). Parerile despre viata ale lui A. seamana intr-atita, incit ma intreb daca A. nu este de fapt litera finala, MirceA., si pina la urma unul si acelasi personaj.
Adevarul e ca Mircea era un personaj absolut imposibil. Si asta nu numai pentru ca mi-a tras pina la urma o mama de bataie pe strandul Tei din cauza clasicilor rusi. Dar eu l-am iubit asa cum era.
@Tapir
eu cred ca, in ciuda divergetelor, convergentelor si iar divergentelor de orice fel,tu si A. va completati de minune; la fel cum se completeaza de minune A. cu Doru, Doru cu tine si tu cu Vlad, care, in afabilitatea-i debordanta,se completeaza cu toata lumea. Ma bucura titlul postului de fata pentru ca tine, intr-adevar, de firescul artei cum atatia oameni diferiti si asemanatori se conformeaza dialogului, conversatiei, schimbului. Voi toti impartasiti ceva, puneti la comun ceva intim, apasator dar va e frica totodata sa-l acceptati pe celalalt ca loc al defularii voastre… Nu poti sa “conversezi” cu unul daca nu-l iubesti sau macar accepti. A.l-a “acreditat” pe Doru din primul moment, altfel nu s-ar fi pretat la balciul si atitudinea incisiva de mai sus.
Ce vreau sa spun este ca intr-adevar conversatia este o arta pentru faptul ca aici nu trece nimeni de la o paradigma la alta prin incurajari de orice fel, persuasiuni sau false promisiuni, ci prin convertire (ca la Kuhn); vreau sa scot in evidenta conversia ca proces intentional; ceva se schimba, nu compulsiile ci oamenii.
Pai si eu? Eu cu cine ma completez? *privireplinadereprosspreiulia*
Altceva: Despre ‘Arta conversatiei’ a Ilenei Vulpescu nu a spus nimeni nimic, cel putin nu explicit, desi ma tot gindesc eu ca (si) la asta a facut aluzie Vlad. Era o carte de succes la vremea ei, dar vai, nu am citit-o. (Si spre norocul meu nu s-a gasit nimeni care sa ma cotonogeasca pentru asta.) Despre ce era vorba acolo?
Ah da, tot pentru Iulia, vechea tema: Facindu-mi de lucru la München, la Bucuresti si la Cluj, constat o diferenta semnificativa, de origine clar (inter)culturala. Anume ca nemtii converseaza profesional cu folosind un vocabular pe care, cel putin potential, l-ar intelege mai toata lumea. Romanii, in schimb, indiferent ca e vorba de Bucuresti sau Cluj, prefera un vocabular extrem de complicat, cu un jargon aproape ermetic. Imi aduc aminte de o scena de pe vremea cind nu vorbeam prea bine germana, dar o colega si-a dat seama ca eu inteleg, firesc si natural, cuvintul ‘Oesofagus’. Aproape ca m-a luat de guler si m-a intrebat ca la interogatoriu: De unde stii tu ce-i aia? Pai de unde sa stiu, am raspuns, asa-i zice, nu?
Ce vroiam sa spun, Iulia: Ma repet, folosesti un vocabular complicat. Cuvinte complicate. Riscul este, asa cum ai vazut, ca lumea te banuieste ca ai ceva de ascuns in spatele acestor exprimari, lumea te suspecteaza de nestiinta, de neclaritate a intentiilor, a demersului… si nu ma gindesc aici neaparat la tine si A. (acest “te” a fost mai degraba impersonal), ci in primul rind la experientele cu colegii mei romani. Care se impart in doua categorii: unii care prefera jargonul ermetic (nu, nu hermetic, desi cine stie), altii care prefera vocabularul quasicotidian. Iar cei din urma ii acuza pe cei dintii de… vezi mai sus.
Ah da, medicinistii sunt cu totul si cu totul altceva, ei au voie 😉
PS Iulia, cred ca ai dreptate, daca stau bine si cujet. Numa’ ultima fraza a ta nu am inteles-o, de la “Ce vreau sa spun…” incolo.
cred ca Madelin poate se spuna mai frumos despre ce Arta Conversatiei a Ilenei Vulpescu. Am citit-o amandoi pe vremuri (si as vrea sa o recitesc, iata, tema de vacanta cand vin in tara).
Mie A. imi aduce aminte de StefanTalpalaru, la stil si la incisivitate (el nu mi-ar explica glumele, totusi, asta m-a dezamagit la A.). Din discutiile cu Stefan (care degenerasera la un moment dat.. sau la mai multe momente date) am (re)invatat (credeam ca stiu deja) ca discutiile polemice trebuie tinute in sfera discutiilor polemice. Mie, ce sa-i fac, imi plac discutiile de genul asta, gen lupta (de idei, de cuvinte, sau de jocuri de cuvinte), discutiile in acord global ma fac sa ma simt nelalocul meu. Sunt berbec apropo de zodiile de le mentiona A. 😉 Asta si despre conversatia non- si paraverbala pe internet, m-as baga si eu la tom.
@Pinocchio: de acord cu tomul. Il scriem numai cu smiley si muzici, cum a facut baiatul ala pe mess de a ajuns celebru. Si cu minuscule/majuscule, cu surprize dupe colt, ca sa facem si paraverbala. Cu eseuri compuse din titluri de melodii vechi. Cu taceri in inbox. Folosim si fontul wingdings pe alocuri. Hmmm… Comunicare nonverbala vs vid din inbox… Retin ideea ca parghie.
Arta conversatiei a Ilenei Vulpescu e asa: Ei toti sunt doctori. Unii ia spaga, altii nu. Ea este minunata, frumoasa, fertila, desteapta, modesta si devreme acasa. O iubeste toti, de la portarul spitalului la fostul sot. Ea iubeste trei. Nu in acelasi timp. Si ei o iubesc dar nu-i marturisesc cu cuvinte (na! numa’nonverbal!): unul ii e unchi, unul e insurat si altul se sinucide ca nu suporta nailonul si zgomotul frigiderului. Mai simpatizeaza vreo trei (lust). Fata ei ii reproseaza ca viseaza prea mult si se culca prea putin. Evrei personaje-interesante. Mama, idealizata. Marilena e super.
Cred ca am citit cartea asta de o suta de ori. “Paduri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi” – replica asta abia acum a devenit dureros de congruenta cu mine. Si replica cu pufuletii tot de la ea e. Si replica cu “m-am indragostit de omul acesta pe 1 septembrie 1970”.
Eu am fost oarecum indragostita de personajul avocatului evreu care o iubeste pe Smaranda. Atat ca el emigreaza si ea nu vrea.
heheeee, ce va spunea madelin? vezi cum io si soramaimare suntem gand la gand? Am postat in acelasi timp.
aici ai primi replica (destul de tip) “we agree that we don’t agree” Sau, in alte cuvinte, suntem in acord global ca nu suntem in acord global.
nu’s daca raspunde intrebarii tale
“discutiile in acord global ma fac sa ma simt nelalocul meu”..spune Tapirul…desi as fi vrut sa spun eu asta. Cine poate sa-mi spuna daca prin aceasta afirmatie sunt sau nu in acord global cu Tapirul? as dori daca se poate raspuns nepsihologizat.
chiar daca ar raspunde intrebarii mele,cum crezi ca ar trebui sa recunosc asta fara a inaugura o unanimitate stinjenitoare?
auzi Madelin, mai ţii minte cum povestea Ionel Teodoreanu despre Conu Mihai?
“..grozav ştiu tace turcii aiştia!’……..
“şi turcii, Coane Mihai, şi turcii”
Bine învatat de catre predecesori am fost curios si m-am uitat în depozit. Tacere. Tacere asurzitoare. Silence assourdissant. Nostim. Ia auziti si voi, boieri mari – http://presse-papiers.blog.20minutes.fr/archive/2006/02/19/le-silence-assourdissant-me-casse-les-oreilles.html
vedeti voi ce ati facut, l-ati necajit pe A., si uite cum a fugit…
in numele artei conversatiei, ars concordiae inter homines, sa-l aduceti inapoi, da?
dA. saracul.