M-ai întrebat de ce nu scriu aproape nimic personal în blog. Adică, nimic despre viaţa mea zilnică, despre serviciu, despre oamenii care-mi sunt dragi, despre plictisurile şi sictirurile mele, despre lucrurile mărunte care-mi fericesc veaţa. Căci, nu-i aşa, pateticul se află în detalii şi nu se ştie ce amănunt esenţial ratez. şi ăsta e un jurnal sau ce naiba e?
Ia să văz dacă reuşesc să-ţi răspunz.
Pentru că nimeni nu dă o ceapă degerată. În general, în majoritatea covârşitoare a conversaţiilor pe care le am pe parcursul unei zile, oamenii vorbesc despre ei înşişi. Chiar dacă, să zicem, m-ar apuca confesatul, aş fi întrerupt rapid cu ceva de genul: ” Ştiu, ştiu, şi mie mi s-a întâmplat la fel, stai să-ţi zic…” etc. Asta pentru că nimic nu poate fi mai plicticos pentru un interlocutor decât o confesiune a celuilalt interlocutor. Aşa că, dacă nu mă confesez, e din simplă curtoazie pentru interlocutori. Să zicem totuşi că aş simţi nevoia urgentă şi oprimantă de a mă confesa cuiva, prieten sau străin, cetitor sau altceva. În acest caz, ca să evit penibilul şi impoliteţea de a vorbi despre mine, inventez un al treilea personaj, în numele căruia pun totul. Artificiul mi se pare, fără falsă modestie, ingenios, pentru că, în timp ce confesiunea este plicticoasă, discuţia despre un terţ este aproape întodeauna mai interesantă.
Par contre, dacă vreodată vorbesc la persoana I, atunci cu siguranţă nu este vorba de o confesiune, ci despre o minciună gogonată, care, datorită plictiselii intrinseci persoanei I, devine pasabilă. Şi dacă mărturisesc acest lucru, nu este ca să mă vâr în paradoxul lui Epimenide, ci ca să îmi rezerv o ultimă mică portiţă. Când vreodată, când va trebui neapărat, o să îţi fac o confesiune, la persoana I, adevărată, o să fac în aşa fel încât o să crezi că e încă o minciună gogonată.
Minte-ma, dar minte-ma frumos… 🙂
si eu care tocmai ma intrebam daca nu cumva am exagerat cu niste confesiuni ceva mai personale pe propriul blog… Cred insa ca e un exercitiu necesar, daca nu vrem sa uitam si noi, si “cetitorii” nostri ca, in definitiv, nu suntem doar niste nickname-uri pixeluite, ci oameni ordinari (“ordinar” – ce-mi place cum suna, macar ca pe vremuri “ordinar” devenise dintr-un simplu adjectiv un substantiv cu trimiteri interlope).
De aceea blogul meu e pe alocuri plicticos iar al dumitale nu.
Confesiune 1: eu ti-am facut si o dedicatie pe blogul meu *omuletz rotindu-si ochii*.
Confesiune 2: citeste-ti emailurile, este vorba de un vin rosu 🙂 🙂 🙂
Incredibil! Sunt de garda…
bre, mai verifica si matale emailul
Cand esti de garda? Sa vedem si noi terasa aia…
Din pacate la Obregia.
Da’cand?
…mereu scrii despre tine as zice.
Iată de unde puteţi descărca şi discuta cele trei proiecte propuse pentru dezbatere de către ministerul învăţământului:
Lege privind Statutul Personalului Didactic (proiect aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007)
Articol nou Legea Învăţământului Superior (proiect aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007)
Articol nou Legea Învăţământului Preuniversitar (proiect de lege aflat în dezbatere publică începând cu data de 17 decembrie 2007)
meiproiect.forumotion.com/index.htm
AICI este locul de dezbatere.