Există multe motive pentru care foarte mulţi dintre colegii mei medici au ales să emigreze, spre orizonturi mai civilizate. Mă voi adresa în această însemnare doar unuia singur, printre cele mai invocate.
“Acolo poţi să-mi fac meseria mai bine. Aici nu am nici măcar ECG la camera de gardă, ce să mai zic de CT, şi farmacia nu are medicamente”. E doar un exemplu la întâmplare, puteţi varia cât doriţi pe aceeaşi temă, a precarităţii , subfinanţării şi lipsei de dotare a sistemului. Nu numai medical.
Totuşi, nu înţeleg exact ce ar putea rezolva emigrarea, să zicem, în America, unde ai, de exemplu, CT (computer-tomografie) la discreţie, chiar şi RMN la discreţie, ba chiar şi alte chestii pe care pământul românesc nu le-a văzut niciodată, tomografii cu emisii de pozitroni, etc. Pentru sistemul medical de aici: absolut nimic, evident. Sistemul, şi până la urmă bieţii bolnavi, nu au decât de pierdut de pe urma emigraţiei profesionale. Pentru sistemul medical american: nimic. Dacă nu te duci tu să faci tomografii cu emisii de pozitroni, se va duce altul, şi bolnavii de acolo nu îţi vor simţi câtuşi de puţin lipsa. Pentru tine? Păi, de ce? “Aş avea mai multe satisfacţii profesionale”. În ce ar consta acestea? Nu văd nicio satisfacţie personală, din moment ce treaba suplimentară o face tomograful cu emisie de pozitroni, nu tu. Satisfacţia altruistă de a-ţi vedea pacientul tratat cum trebuie? Dar asta înseamnă să te minţi singur, pentru că, după cum am demonstrat anterior, bolnavul ăla ar fi fost tratat foarte bine şi în lipsa ta, în timp ce bolnavii pe care îi laşi acasă vor fi trataţi cel puţin la fel de rău, doar că nu vei mai ştii tu de ei, ceea ce înseamnă să îţi arunci singur praf în ochi. Adevărul e că medicul, precum toţi oamenii, este contingent. Oricum ai lua-o, argumentul conform căruia în străinătate ai instrumente mai bune de lucru este imoral, pentru că implică faptul că lucrul în sine este mai important decât materia primă, bolnavul. Pur şi simplu nu văd cum am putea ocoli obstacolul etic.
Menţionez că, prin această însemnare, nu încerc să critic emigraţia profesională medicală, ci doar unul dintre argumentele aduse în favoarea ei. Există un morman de alte argumente, egoiste, dar perfect legitime. Majoritatea acestora nu au nicio legătură cu profesia per se. Banii şi tot ceea ce vine cu ei, de exemplu. Un trai mai civilizat (corolar la “banii”). Dispreţul general pe care îl nutreşti românilor, care este corect politic atâta timp cât eşti român, după aia nu mai ai voie, dar până atunci, slavă Domnului, eşti deja demult plecat. Dispreţul românilor faţă de tine (asta chiar se întâmplă, e trist dar se întâmplă). Şi încă unul, care mie mi se pare cel mai bun dintre toate, dar pe care aşa de rar îl aud: vrei să vezi lumea, fiindcă eşti tânăr. Eu unul de asta aş pleca. Dar doar niţel, câteva decenii, şi nu doar în America, ci şi în Venezuela, Nepal, Papua Noua Guinee, Suedia, Polul Nord, Iran, Mauritius, aux Marquises, Oceanul Indian, Groapa Marianelor, etc. Desigur, fiindcă sunt foarte nehotărât asupra destinaţiei, eu, care cu greu îmi aleg izmenele pe care să le port a doua zi, probabil nu voi mai părăsi vreodată Rahova.
Vlad, nu sunt doctor, cel putin nu de oameni, asa ca este extrem de probabil sa nu stiu despre ce vorbesc: vine X la urgenta, acuzand dureri intr’o anumita parte a corpului. Sau are hemoragie interna. Cred ca in aceste cazuri un CT (PET e super-fancy) este extrem de util, macar sa stii ca organele lui X sunt toate la locul lor.
Treaba suplimentara cred ca e facuta de cel care interpreteaza filmul. Pentru ca aparatul iti da niste poze (datele), dar medicul radiolog, sau cine este, tre sa stie ce vede si ce nu.
Ai totusi nevoie de scule bune pentru a pune intrebari organismului. Anamneza nu cred ca este suficienta.
Dar, da, iti dau dreptate, sa pleci spunand ca nu ai scule bune, ca asta este singurul argument, e destul de ciudat.
Si da, iarasi iti dau dreptate cu lista aia.
Bineinteles ca argumentele pentru plecat (si expre nu am spus “emigrat”) sunt in profunzime egoiste: sa nu mai dai jumate de salariu pe doua cumparaturi la supermarket, sa nu stai la gasoniera cu chirie fara drept de apel, sa nu stagnezi in profesie, in unele cazuri particulare, din cauza superiorilor, sa nu trebuiasca sa te milogesti de manager ca sa faci un nenorocit de CT, sa vezi lumea (mie asta mi se pare un argument extraordinar de puternic), sa iti poti cumpara ce carti vrei, sa faci o data pe an o vacanta frumoasa si nu la nesfarsit la Eforie Sud etc. Da, sunt argumente egoiste si mi-e drag ca sunt oameni atat de altruisti care pot renunta de buna voie la toate astea din motive de omenie. Da’ mi se si rupe sufletul pentru ei, fiindca stiu cata umilinta indura din cauza asta. Dar desigur ca pacientul nu are nicio vina. Dar nici nu va avea de castigat foarte mult daca aceasta mana de oameni sufletisti sunt condusi de niste imbecili. Si durerea pe care o simti in fiecare zi nu are cum sa nu te transforme.
Plus ca mai e o chestiune. Nu mai e comunism, din fericire. Daca nu e bine si nu iti place, te intorci. Nimic mai usor in ziua de azi decat sa treci o granita.
Nu vreau sa fac apologia plecarii, acasa e unde iti e inima.
Vlad, stiu ca eu ti-am facut apologia plecarii. Desi am spus-o pe nerasuflate, sa stii ca au fost vremuri in care singurul lucru pe care mi-l doream era sa ma intorc in Romania, sa-mi pun cizmele de santier si sa construiesc poduri si viaducte. Nu ma interesa catusi de putin ca in Belgia puteam sa ma “realizez”, ca puteam sa castig banii care mi-ar fi permis sa ajung in Groapa Marianelor si in alte gropi. Eu voiam acasa, pentru ca aici erau multe de facut si, consideram eu, mult mai interesant. Si nici macar nu vreau sa vorbesc de oamenii din domeniul meu (constructii), care ma tratau cu curul pentru ca “ce, ma, ai facut studii in strainatate, stai ca-ti arat io”. E vorba de un intreg sistem, nu numai cel profesional. E vorba de poluarea fonica si vizuala, care, ma tem ca pe termen lung nu provoaca decat stres si ursuzism. Poti deveni egoist si cand alegi sa ramai in tara. Este mai probabil chiar. Pentru ca societatea, sistemul, nu te lasa sa te desfasori asa cum e personalitatea ta. Pentru ca nu-ti permite sa fii tu insuti. Iar asta are incidenta asupra bolnavului, saracul.
Ti-am spus si atunci, nu vreau sa te conving de nimic. Poate doar sa incerci sa-ti acorzi o sansa. Oricum Rahova te va astepta toata viata. Imobila. Neschimbata. Si a ta.
patriot si rahovot. si izmenit. dar moral.
uite, daca vrei, poti sa vii cu mine si cu Vedesh la Sochi, unde cica e aerul cel mai pur, numai ca ne trebuie salupa sa ajungem acolo. si o sa ai si pacienti pe drum.
Mie mi-a placut chestia cu orizonturile “mai civilizate”, asta e o legenda care pare sa mai persiste si in ziua de azi in Romania. Cit de “civilizat” este Vestul, despre asta putem sa polemizam fara sfirsit si fara sir.
Imi aduc aminte de o emisiune despre animelele de casa. Genul asta de emisiune este intre timp binecunoscut celor din Romania. Nu voi spune decit: Animal Planet. Aaaaaaaaaarghhh. Asta era o emisiune pe un post german. Cineva avea o broasca testoasa. Nu din aia uriasa, din Groapa Marianelor (sau a Pastelui?), ci una cum am avut si eu pe vremuri, cind aveam gradina in Giulesti, o chema Esmeralda. Venise de buna voie, intr-o dimineata senina de vara, si peste vreo doua luni avea sa plece tot asa cum venise.
Ei bine, testoasa nemtilor facuse cistita. I-au pus diagnosticul prin tomografie la computer.
Inutil sa incerci sa convingi pe cineva. Am incercat o data: O doftorita veterinara austriaca, in InterCityExpresul de la Frankfurt la München, tocmai venea din concediu din Maldive si povestea ca ea fusese la Bucuresti sa castreze ciinii de pe strazi. Am incercat sa-i explic ca, la aceeasi cheltuiala, s-ar putea face niste fapte mai bune si mai necesare, de exemplu asupra copiilor strazii. Bine, mi-a spus, dar eu am lucrat pe gratis! Lung îi drumul Clujului… pentru ca nu aveam altceva mai bun de facut, am incercat o vreme sa argumentez. Am renuntat pina la urma. Catzavencii, la vremea respectiva, au nimerit-o mai bine traducind “Vier Pfoten” in “Patru labe”, cu toate conotatiile inevitabile in context.
In aceeasi situatie, as incerca eventual alta argumentatie: La capatul lantului de slabiciuni e o chestiune de morala (pierduta). Testoasa facuse cistita pentru ca cineva o luase acasa si o tinuse cine stie unde si cum. Daca ar fi lasat-o acasa la ea, totul ar fi fost in ordine, iar tomograful si-ar fi vazut si el de treaba lui si de pacientii lui.
Off topic:
Ils parlent de la mort
Comme tu parles d’un fruit
Ils regardent la mer
Comme tu regardes un puit
Les femmes sont lascives
Au soleil redouté
Et s’il n’y a pas d’hiver
Cela n’est pas l’été
La pluie est traversière
Elle bat de grain en grain
Quelques vieux chevaux blancs
Qui fredonnent Gauguin
Et par manque de brise
Le temps s’immobilise
Aux Marquises
Du soir montent des feux
Et des pointes de silence
Qui vont s’élargissant
Et la lune s’avance
Et la mer se déchire
Infiniment brisée
Par des rochers qui prirent
Des prénoms affolés
Et puis plus loin des chiens
Des chants de repentance
Des quelques pas de deux
Et quelques pas de danse
Et la nuit est soumise
Et l’alizé se brise
Aux Marquises
Le rire est dans le cœur
Le mot dans le regard
Le cœur est voyageur
L’avenir est au hasard
Et passent des cocotiers
Qui écrivent des chants d’amour
Que les sœurs d’alentour
Ignorent d’ignorer
Les pirogues s’en vont
Les pirogues s’en viennent
Et mes souvenirs deviennent
Ce que les vieux en font
Veux tu que je dise
Gémir n’est pas de mise
Aux Marquises
(Jaques Brel)
PS
Iar dor de duca…
Va doresc sa nu aveti niciodata nevoie de CT-uri, EKG-uri, RMN-uri, si alte prescurtari misterioase…
On topic:
Eu as pleca dar temporar. Desi temporarul ar putea dura toata viata, vorba lui Paler.
Sunt 2 categorii printre colegii mei care pleaca. Unii foarte buni, care au stiut inainte de a da la facultate unde ii va directiona familia; altii sunt cei care spera sa gaseasca multumirea personala care le-a lipsit in Romania. Nu este o concluzie personala, este ceea ce ei spun.
Personal, si eu vreau sa plec, dar in Japonia in calitate de vizitator 😀 . De medicina mea pot fi multumita si aici, cat timp stiu ca nu stau cu mainile in san.
(cam multe cuvinte “personale” :D)
Fluture, Lulu, eu nu sunt contra plecarii, tin sa mentionez. Vroiam doar sa constat o eroare logica dintr-un anumit argument, frecvent invocat. Fluture, din pacate, ai perfecta dreptate cu sufocarea personalitatii. Dar eu am o alternativa: intentionez sa fondez o societate extraordinar de secreta, in care membrii sa poata inflori. CIne stie, poate am si infiintat-o…Secret. Deja am spus prea mult.
Wandering Elf, desigur ca CT-ul ajuta enorm pacientul,atunci cand are nevoie de el, dar daca m-as duce sa fac CTuri in America, asta n-ar ajuta nimic pe cei de aici, si nici pe cei de acolo. E ca si cum ar veni un pacient la camera de garda, cu AVC, eu, ca doctor, n-as putea sa-i fac CT, si singura solutie cu care as veni ar fi sa ma duc la alt spital sa fac CT altui pacient 🙂 Caruia oricum i s-ar fi facut CT, din moment ce s-a dus la spitalul ala.
Madelin: din cauza soleiului redutat vreau si io sa merg in Marchize.
Romancuta, salutari la bebe 😉
Pinocchio, Europa e foarte necilivizată, ştiu. E apanajul cilivizaţiilor vechi.
Vlad, pai aici e buba. Orice spital care are ER ar tb. sa aiba CT (printre altele). Moartea domnului Lazarescu trebuie sa ramana numai la nivel de film. Caci pana il muti tu pe pacient etc. poti pierde timp pretios. Si lipsa CT’ului de la spitalul tau poate insemna aglomeratie –> si mai mult timp pierdut, ceea ce poate insemna ceva rau pentru pacient.
Adica, pe scurt: nu este acceptabil ca ceva atat de util sa lipseasca. Daca lipseste, inseamna o problema sistemica. Si cred ca la nivel de doctor, e al naibii de frustrant ca sa imi moara pacientul pentru ca nu am un banal de CT.
Pinnochio, pai presupun ca au dus broasca la veterinar si acel veterinar avea un tomograf special pentru animale. De ce sa nu ii faca atunci? A suferit vreun human din cauza asta? Si in cazul in care au facut tomografia intr-un spital de oameni, a suferit vreun pacient din cauza broastei?
Lantul cauzal pe care il scrii este de fapt mai mult unul bayesian, sau probabilistic, caruia ii dai probabilitate 1. Stii sigur ca acel animal a facut cistita din cauza oamenilor? Si chiar de ar fi fost asa, nu vad asta ca un argument impotriva unei metode suficient de puternica si totodata suficient de ieftina/raspandita ca sa fie aplicata to human and beasts:)
Ceea ce ma enerveaza pe mine cel mai mult in chestia cu ´emigratia profesionala medicala´ e ca unii o fac sa sune ca si cum ar fi de datoria oricarui medic roman care se respecta sa plece altundeva. Nu e de datoria nimanui sa plece din Romania, dupa cum nu e de datoria nimanui sa stea in Romania. A pleca/a ramane e o alegere strict personala, din motive egoiste in ambele cazuri. De ce sa ne fie rusine ca suntem egoisti? E normal, e sanatos. Stau aici/plec de aici pentru ca asa ma simt eu bine. Si daca eu ma simt bine unde sunt, atunci si pacientii mei vor avea maximum de beneficiu posibil de pe urma mea. Adica eu ca individ mi-am facut datoria.
E interesant ca in Romania o buna parte a muncii mele consta in a le explica pacientilor de ce nu se pot face investigatiile X, Y si Z si in a-i ajuta sa faca fata situatiei in care se aflau. Am plecat din Romania, si acum o buna parte a muncii mele consta in a le explica pacientilor de ce trebuie facute investigatiile A, B, C, D, …Z si in a-i ajuta sa faca fata situatiei in care se afla. Bolile cu care am eu de-a face nu sunt curabile si tratamentul disponibil este acelasi peste tot. Avand in vedere ca eu simt ca in sfarsit mi-am gasit locul, ia ghiciti care pacienti au beneficiul cel mai mare? O fi acest beneficiu datorat investigatiilor A, B, C…Z? HA!
Merde. Muumipeikko, cred că tocmai mi-ai demontat argumentul.
“a te realiza” auzi..ce-o fi insemnind asta?
Cata dreptate are Muumipeikko…
Ti l-a cam demontat, Vlad, argumentul, de fapt am senzatia ca e singurul dintre antevorbitori care ti-a raspuns la “argument” si nu la “plecare”.
Uite cum am aflat eu, intamplator asa, ca toate lucrurile intamplatoare numite viata, cum se cheama angoasa mea: “sa simti ca, in sfarsit, ti-ai gasit locul”.
Pai da, bineinteles ca motivatiile actiunilor noastre sunt egoiste, cum altfel?
Un fotbalist vrea sa castige campionatul, dar coechipierii lui sunt antitalente. Ce face? Se transfera la o echipa mai tare, cu care poate sa castige campionatul, ma-ntelegi… Fostii lui colegi vor ramane antitalente, dar el va fi fericit. E firesc asa, daca lui ii place fotbalul si vrea sa joace la un nivel cat mai inalt.
Mda.
Numai ca io, abulic cum m-a facut mama, si pe deasupra stiind ca meseria asta de medic e cea mai putin onesta si respectabila din cate exista, la ce mama dracu sa ma transfer?…
Oh yeah, he bangs!
Klaus, am putea infiinta societatea abulicilor anonimi.
dar o infiintati peste granita :))
Bine zis, Klaus. Dar fotbalistul acela, jucand la nivel inalt, are sansa de a deveni un excelent antrenor al antitalentelor, contribuind astfel la cresterea mediei de performanta fotbalistica 🙂
Banuiesc ca va sunt cunoscute afirmatiile de genul ´Cum, eu vin la doctor si nu-mi FACE nimic? Nu-mi da nimic, nici o pastila acolo?´. Poate ca de aici pleaca eroarea. Ca Doctorul Bun FACE tot felul de investigatii, si cu cat investigatia e mai sofisticata cu atat e doctorul mai bun. Ce conteaza ca majoritatea bolilor din medicina actuala nu se ´vindeca´… Ideea asta nu exista doar la pacienti, ci are o pozitie centrala si in educatia medicilor. Uite un exemplu:
Social Science & Medicine 66 (2008) 182–188
Do diseases have a prestige hierarchy? A survey among physicians and medical students
Dag Albuma, Steinar Westin
University of Oslo, Norway; Norwegian University of Science and Technology, Norway
Abstract
Surveys have shown that the prestige of medical specialities is ordered hierarchically. We investigate whether similar tacit agreement in the medical community also applies to diseases, since such rankings can affect priority settings in medical practice.
A cross-sectional survey was performed in three samples of physicians and medical students in Norway in 2002. A questionnaire was sent to 305 senior doctors (response rate, 79%), 500 general practitioners (response rate, 65%) and 490 final-year medical students (response rate, 64%). Outcome measures were ratings on a 1–9 scale of the prestige these respondents believed most health personnel would accord to a sample set of 38 different diseases as well as 23 medical specialities.
Both diseases and specialities were clearly and consistently ranked according to prestige. Myocardial infarction, leukaemia and brain tumour were among the highest ranked, and fibromyalgia and anxiety neurosis were among the lowest. Among specialities, neurosurgery and thoracic surgery were accorded the highest rank, and geriatrics and dermatovenerology the lowest.
Our interpretation of the data is that diseases and specialities associated with technologically sophisticated, immediate and invasive procedures in vital organs located in the upper parts of the body are given high prestige scores, especially where the typical patient is young or middle-aged. At the other end, low prestige scores are given to diseases and specialities associated with chronic conditions located in the lower parts of the body or having no specific bodily location, with less visible treatment procedures, and with elderly patients.
E greu sa te impaci cu asemenea cerinte de prestigiu, nu-i asa? Eu sunt la coada rau de tot, combinatia de psihiatrie si geriatrie nu ´da bine´ 🙂
Haaaaaaaaaaaaa, sărumâna de articol! Genial. S-ar putea să mă ajute în treburile mele. Sărumâna încă o dată!
I stand corrected. De azi inainte voi refuza orice investigatie, de orice natura, sugerata de orice medic, pentru ca “majoritatea” (51%, 75%, 99.9%?) sunt nevindecabile. Voi fi un martor al lui Iehova fara Iehova. Lost in estimation.
In evul mediu, prestigiul doctorului era direct corelat cu estimarea timpului mortii. In drum spre bolnav, medicii chemati (daca acesta era bogat) de multe se certau pe aceasta tema: va muri dimineata, sau mai spre seara?
Tare mi’e ca aici miroase a “romaneasca”: un singur articol (de fapt abstractul lui) adus ca “argument”, apoi un salt elegant peste garla, spre universalii.
Pai nu putea, in primul rand de motive de spatiu, zic eu (nu o dau in judecata daca ii citeaza; cel mult revista se da ranita pentru 5 minute), dar putea sa zica ce si cum in articol. Am aruncat o privire pe el si nu pot sa zic ca sustine concluziile lui Muumipeiko. De ex. nu am vazut unde scrie ca “majoritatea bolilor nu se vindeca”, dar poate asta mi-a scapat. Apoi, as fi fost mai convins daca studiul ar fi fost facut pe mai multe tari.
De fapt, primul autor are un articol mai vechi in care arata ca “boborul” crede intr-o astfel de ierarhizare. Articolul asta e un fel de follow-up pe personalul de specialitate.
Cred ca exista asemenea ierarhizari; intr-un fel e de asteptat, caci asta e natura umana.
Dar de la asta la concluzia generala cu “eroarea”, mi se pare drum lung!
Si iti dau un contra-exemplu concret: cancerul. Din cate am citit, ca sa ai o probabilitate confortabila ca galma pe care o vezi la CT este intr-adevar canceroasa (sau nu), mai faci o biopsie + markeri tumorali. Fiecare din cele 3 investigatii are +’urile si -‘urile sale. Niciun doctor, cel putin aici unde sunt eu, nu ar face 1 singura si ar zice: “ai cancer” sau “nu ai cancer”. Ci le face pe toate 3. Apoi, in randul markerilor tumorali, unii sunt mai specifici, altii nu. Nu e rar cand se testeaza pentru mai multi markeri. Pentru anumite cancere am citit si de metode de calculare a probabilitatii etc. In mod sigur ca sunt si in Romania.
Asa ca… unde este linia de se poate zice ca sunt prea multe teste sau prea putine? Asta numai si numai doctorul poate sa spuna si de fapt prin asta cred ca recunosti un doctor bun. Un doctor bun/serios etc. cred ca este acela care da numarul necesar si suficient pentru a fi “cat se poate” de sigur de caz. Personal, eu ma uit crucis la un doctor, oricat de doctor este, cand imi da prea multe teste. Fara sa ma laud, au fost situatii cand m-am opus la unele teste si am spus ca nu vad rostul lor. Dar in fine, eu sunt un individual.
Revenind la problema, din “intamplare” am citit azi articolul asta in Cotidianul:
http://www.cotidianul.ro/index.php?id=17435&art=42284
Articolul asta cred ca este un raspuns destul de interesant la problema ta “de ce sa plecam”, dar si la “to CT or not CT”. Trebuie sa recunosti ca saltul de la stetoscop la ecografie este urias depeve tehnologic. Cum aici s-a pus problema “ce atata tehnologie”, asa se poate replica: pai se poate vindeca numai stetoscopul, mai ales daca “majoritatea bolilor nu sunt vindecabile”.
Finally, daca te intereseaza vreun articol si nu il poti gasi pe “canalele” obisnuite, te rog spune-mi si mie. Suntem (institutia unde lucrez) abonati la jde mii de reviste si chestii online, asa ca nu ar fi niciun efort pentru mine.
Hai ca m-am intins prea mult, imi cer scuze.
Păi nu cred că Muumi avea dreptul să reproducă aici tot articolul, o dădeau autorii în judecată. E clar că şi la noi există o ierarhie a specialităţilor, şi un edocrinolog se va uita de sus la un pneumolog. La noi mai e şi factorul financiar, de pildă, anatomopatologii e cei mai tari, că au salariul de 4 ori mai mare. Eu multe inimi am rănit alegând psihiatria. Nu se compară cu medicina adevărată. Deşi, când am ajuns la psihiatrie, colegii mei mai bătrâni mi-au zis că psihiatrii sunt de departe cei mai deştepţi. Etc.
“sa simti ca, in sfarsit, ti-ai gasit locul” zice sor’mea. Boala de familie. Vlad, ar trebui sa incepi adaugi ca multi pleaca crezand ca pleaca dintr-un motiv anume. Uneori descopera adevaratul motiv, alteori nu. Io cand am plecat am plecat pe motivul extrem de egoist (cine zice ca pleaca din alte motive… la Ilie in poarta…) ca “sa nu ma plafonez.” Acu aflu de fapt ca am plecat ca nu imi gaseam locul. Nici acum nu l-am gasit, desi am senzatiuneaa ca sunt mai aproape de el. Acum vreau sa plec iar. Nu sa ma intorc in Romania neaparat, ci sa imi gasesc locul. Cand o sa il gasesc o sa aflu si io si o sa va spun de ce am plecat.
Ca sa operam o schimbare de perspectiva: Facind abstractie de ceea ce am trait noi insine si ceea ce cunoastem, lasind deci la o parte orice urma de subiectivitate, ce gindeste cineva care s-ar duce in Romania? Iata o mica anecdota.
Vai de mine, nu stiam ca am tras o … romaneasca ofensatoare olfactiv.
Am dat acel articol ca exemplu pentru ca intre ´Doctor Bun´ si prestigiu exista o stransa legatura, iar articolul arata cu ce anume se asociaza prestigiul.
Da, ar fi trebuit sa explic ´vindecarea´, mai ales ca am pus-o intre ghilimele. M-am referit la ideea ca ´daca tot mai ai nevoie de Doctor atunci nu esti vindecat´ (sau ´dar de ce te duci iar la Doctor, nu te-ai vindecat inca?´). Investigatiile isi au importanta lor si ma bucur, wandering elf, ca interpretezi lucrurile nuantat (pentru ca multi nu o fac). ´A-ti face treaba bine´ ca medic este ceva mult mai complex decat niste investigatii.
Nu reusesc deocamdata sa deschid acel link catre articolul din Cotidianul, sper sa il pot citi mai tarziu.
uneori pleci pentru ca in cazul tau s-a facut o greseala: ai aterizat intr-un popor in care nu trebuia sa aterizezi. simti asta si in consecinta pleci. fara regrete, fara acuzatii. iti decupezi cu cut viata din romania plus ceva teritoriu spiritual din jur (parinti, frati) si dai paste in alt popor.
prefer, dupa cum amintea cineva aici, sa explic necesitatea unei interventii posibile decat sa explic imposibilitatea unei interventii necesare.
Tot navigand fara sens pe marile altor paradisuri am nimerit din intamplare la un curs despre identitati culturale in Europa si am aflat de la un profesor polonez cam cum e diferita societatea post-moderna de societatile moderne in raport cu problema asta spinoasa a emigratiei. N-am pretentia ca asta va raspunde la vreo intrebare dar am sa scriu un pic ce imi mai iese din urechi inainte sa se dilueze complet in endolimfa melcului membranos.
Societatea moderna era o societate in care individualul se dizolva in mod necesar in colectiv, in care idealuri personale sau mic-colective trebuiau subordonate unei constiinte mai inalte, preferabil nationale (devotament pentru bolnavii nostri, poate, in loc de fuga spre “ai lor”). Identitatea se definea teritorial si diferentele dintre membrii natiunii trebuiau eliminate. Natiunea, ca organ ganditor, ii gandeste si ii construieste pe membrii sai, care nu cunosc loialitate care sa o depaseasca pe cea pentru propria natiune. Profesiunea, religia, ideile de orice natura sunt autoritati subordonate si trebuie date la o parte. Din acest punct de vedere protestantismul e o religie foarte adaptata societatii moderne pentru ca nu cunoaste un centru exterior de putere asa cum e Papa pentru catolici. Modernismul pentru o natiune inseamna si eliminarea justificarii emotionale a actiunilor. Numai o societate moderna a putut sa construiasca in mod rational si matematic un holocaust. Tot modernist e si modul cum se executa in Arabia Saudita sentinta de condamnare la moarte prin lapidare : victima e legata de un stalp si se descarca asupra ei un camion cu pietre. Fara multime furioasa, fara sentimente de vina dupa, fara alergatura si transpiratie. Dar divaghez.
Intentia mea era sa duc comparatia spre societatea post-moderna. Daca societatea moderna a construit granite impenetrabile si un sistem de vize, societatea post-moderna le desfiinteaza. Nu mai e nevoie sa ceri voie autoritatii supreme a statului pentru nimic (si nu e nevoie sa ceri voie nici unei constiinte nationale pentru nimic). Faptul ca diplomele sunt recunoscute de la un stat la altul inseamna ca esti liber sa studiezi si sa muncesti unde doresti. Moderniii aboleau individualul, originalitatea, subordonandu-le uniformitatii. Azi ceea ce da valoare unui om e ceea ce face el diferit de cei din jurul lui, propria originalitate (care a devenit si criteriu de departajare pentru analizorii de cv-uri). De fapt vreau sa ajung la ideea ca responsabilitatea ultima pentru destinul unui om intr-o societate post-moderna ii apartine in totalitate. Tocmai de aceea e justificata orice actiune de deconstructie-reconstructie la nivel personal, inclusiv debarcarea pe tarmuri straine, fara alta datorie decat cautarea destinului personal si fara un motiv suplimentar pentru asta in afara de “as avea chef sa” (da, e voie sa fii emotional si irational).
Asadar emigratia profesionala (in orice profesie) este in mod necesar lipsita de orice justificare superioara dorintei individului. Acu, stiu ca nu sunt de fapt pe topic. Si mai amuzant e faptul ca tot argumentul asta imi serveste mie ca un fel de supra-motiv-deasupra-dorintei-mele pentru a-mi justifica iminenta expeditie de redefinire profesionala. Da’ oricum mi-a facut bine un exercitiu de limba romana.
Nusitatu, de acord cu ce spui despre societatea post-moderna, dar chestia cu societatea moderna (cum ca de exemplu a construit granite impenetrabile) nu ma convinge. Descrierea societatii moderne mi se pare ca s-ar potrivi si unor timpuri ceva mai indepartate. M’en fin, nu sunt in cautare de nod in papura (cel putin nu in asta seara, hehe 😉 )
Eu ma gindesc mai degraba la alt aspect al societatii moderne, postmoderne, sau cum vrei sa-i zici. Mircea Eliade (in cartea aia “batuta in cuie pe noptiera” la mine acasa — asta, vai, si in sensul ca nu am mai deschis-o cam de multișor; noptiera, secundo, fiind o figura de stil si un vraf de carti trintit pe parchet in colt linga pat, unde domnu’ Inginer nu reuseste niciodata sa adune valatucii de praf cind face cu aspiratorul) Mircea Eliade, zic, il citeaza pe Le Corbuisier, care zice ca o casa moderna este o “masina de locuit”. Cu totul altfel stau lucrurile in spatiul sacru: Omul credincios nu isi alege niciodata la intimplare locul in care isi face casa, nici forma arhitectonica (nicidecum subordonata celebrei functii) si nici gesturile constructiei. Casa omului credincios este centrul lumii, stilpul in jurul caruia isi construieste casa este axa lumii, incintele concentrice sau consecutive sunt reflectarile structurilor Universului, cuptorul (sau eventual aragazul) este principiul solar dadator de viata, prepararea hranei zilnice este grija Mamei Universale, a Zeitei fata de copiii ei cosmici.
Si, cel mai important, casa nu este interschimbabila. Asta este concluzia care, cel putin la prima vedere, face din stramutare o drama fundamentala. Pe de alta parte, la fel de legitima este si intrebarea: Oare sa fi fost prima noastra casa, cea in care intimplator ne-am nascut, insasi Casa?
Ei, dar patruns de modestia ce-mi produce Romania cutreierindu-i geografia, ma multumesc cu mai putin, si anume asta seara, Marlowe, cu senzatia de home sweet home pe care mi-o da camera mea obisnuita de hotel, in care voi locui cu mare liniste sufleteasca timp de o vesnicie, adica in urmatoarele trei zile si trei nopti. Camera mea obisnuita, care uneori se numeste 903, alteori 905, sau 908… si cura de Romania, pe care am tot recomandat-o si aplicat-o, si domnului Inginer, si lui Gogoscharski, si Prinzessei…
Noapte buna!
Ai facut poze?
Da, aia e teza centrala a intregului edificiu al lui Eliade. Si incearca sa demonstreze asta in toate culturile si religiile.
Iar eu cred ca bancile au aflat de teza asta si de aia au crescut preturile la case/apartamente in halul in care au crescut. Eliade e di vina!
N-am facut poze.
Nu, iubitule, amindoi suntem di vina!
gasp! ce intuitie!
Da, de acord cu tine Pinocchio, casa aceea e singura Casa. Tocmai de aceea imi bat capul incercand sa ma dumiresc cum sa duc cu mine tot ce pot din ea. Pentru mine casa in care am crescut e cel mai sacru spatiu dintre spatiile sacre pe care le-am ocupat abuziv. Problema e ca spatiul in care am crescut nu mai e acelasi decat in mintea mea. Vorbeam mai demult cu Vlad despre viata cartierelor si al meu (cel sacru) a murit de ceva vreme. In linii mari e cam la fel impartit dar ceea ce ii dadea identitatea de spatiu sacru s-a pierdut treptat o data cu oamenii, gradinile, casele vechi, caprifoiul, zambilele si santurile de apa cu broaste. Ma simt uneori mai strain acolo decat in Bucurestiul meu recent. Ceea ce ma incurajeaza cumva. Paradoxal. Pentru ca imi da dimensiunea importantei unui spatiu sacru construit spre interior. Eu pe asta sper sa il pot duce oriunde, ca un melc improbabil. Pe de alta parte stramutarea nefiind definitiva, pastrand, asadar, un caracter de reversibilitate, se poate spune ca drama ei vine cu o plasa de siguranta in pachet. Cine stie…
Despre descrierea neconvingatoare – iarasi, sunt departe de orice certitudine despre validitatea informatiilor pe care le-am colportat. Totusi cred ca in epoca moderna granita unui stat a devenit, mai mult decat granita unui teritoriu, granita unei constiinte. Nationale. Poate mai mult decat inainte. poate nu. Tot ce am scris se va inghiti cu un graunte de sare 😉
Daca sunteti pe pamantul-mama va uram sedere placuta.
Multumim 😉
Gradina bunicii mele, unde am crescut, avea tufe de trandafiri imense, cu mult mai inalte de cit mine, si asta nu cind eram copil, ci cind avem 18-20 de ani. Trandafiri viu colorati, parfumati, minunati. Nu mai e, nici strada unde ma jucam atunci cu prietenii mei, nici cartierul. Mai tirziu, restul caselor au fost masini de locuit, unele mai bune, altele mai putin bune.
Lasa asta
lasa aia
las-o si pe Magaoaia
laaasaaaa…
Pinnochio, cum adica “masina de locuit”? I don’t grasp it.
pai in sensul ca isi pierde simbolurile, sensurile adânci, nu mai este consacrată, nu mai este… A devenit ceva utilitar, precum maşina de tocat carne sau maşina de spălat. Sau maşina bemveu.
Sau în alte cuvinte casa nu mai este, adânc în noi, “acasă”
Da, asa zice Eliade. Le Corbuisier, caci lui ii apartine paternitatea expresiei, se referea la functiunile casei. Asta e o discutie interminabila in arhitectura, cu forma si functia. Unii spun ca forma trebuie sa reflecte functia. Le Corbuisier si reprezentantii Bauhaus-ului duc principiul asta foarte departe, dezbraca casele de orice fel de ornament si lasa numai functiunile in picioare, lucru foarte indecent de altfel. (Regasim tema asta, tratata cu multa ironie, dar si cu destula tristete, in filmele lui Jacques Tati, in mod special in “Mon oncle” — casa de acolo era exact o masina de locuit, in care un unchi cam aiurit si cam traditionalist nu isi gasea nicidecum locul. Dar traditionalismul lui apare drept nonconformism in contextul in care la anul 1960 toata lumea alearga cu gura cascata dupa progres si modernitate.)
Altii spun ca forma e independenta ca deh, arhitectura e arta plastica (si aici evident ca nemtii se abtin, arhitectura in Germania se invata la Universitatea Tehnica, iar arhitectii sunt un fel de ingineri, numa mai putin tehnici — si aici va rog sa nu ma intrebati cum sunt daca nu sunt tehnici, ca artistici nu’s), sau ca functiunea trebuie sa se adapteze formei, ca asta e, face fiecare ce poate.
Desi daca ne gindim bine, hehe, papucul ala pe care l-a construit Le Corbuisier la Ronchamps numa forma care reflecta functia nu e. Care este, in definitiv, functiunea unei biserici? Insasi intrebarea este o blasfemie.
ia’uzi cum zice vioara
cum se tânguie mioara
inima si inimioara
oooooof of
(Pina la urma mi-am adus aminte si de strofa asta, azi de dimineata in masina mea de locuit temporar.)
M-ati facut sa ma gandesc la ‘casa’, desi nu sunt, geografic, fooaarte departe de Romania. Casa bunicilor o sa fie intotdeauna ‘centrum mundi’ pentru mine, dar ‘casa’ aceea nu mai exista decat in mintea mea, desi incercam sa pastram nealterate sensurile…cu toatea astea, daca merg un pas mai departe, imi dau seama ca pentru copiii mei, ‘casa’ va fi acolo unde va fi ‘mama’, adica eu (asta daca o sa am copii). dupa vorba aia veche ca ‘omu’ sfinteste locu’ ‘, sacralizam locul din jurul nostru. uneori ratam.
singurul lucru pe care nu l-am inteles (in sensul ca nu pot impartasi senzatiile) este legat de camera de hotel. pentru ca in munca mea am trait vreo 4 luni consecutive in camere de hotel, dar mi-a fost extrem de greu. si mi-a fost la fel de greu cand m-am mutat din tara si a trebuit sa stau initial in hotel. inseamna ca ai un univers interior intr-atat de bogat, incat mintea mea simpla nu-l poate percepe…
dar, recunosc, cu toate teoriile pe care incerc sa le dezvolt ca sa ma incurajez, uneori simt o greutate in crestetul capului cand ma gandesc la bunica mea si la casa din sebes…
Ma intereseaza, evident acest subiect, deaoarece sunt si eu in plin proces de adaptare la noua mea viata din Norvegia, unde ma aflu de aproximativ 3 luni. Nu am avut timp, acum, din pacate, sa citesc toate comentariile, dar voi mai reveni pe aici. Pana acum, vreau sa ii multumesc lui Madelin pentru poezia postata in # 6, care a avut rezonanta fata de mine, si sa spun ca sunt de acord in general cu comentariul lui Muumipeikko din # 13.
Da…”acasa”, notiunea asta ma cam obsedeaza si pe mine in ultima vreme, normal. Nu stiu daca am scris pe blog sau pe Imed, e posibil sa fi scris chiar pe amandoua, pe mine chiar D. m-a intrebat direct, desi nu-mi pune de obicei intrebari directe, sa-i spun unde consider eu ca este “casa mea” (si ma intreba concret de tara, nu despre ceva metaforic). El viseaza la Brazilia. Eu visez la el. Normal ca voiam sa raspund: “casa mea este unde esti tu”, dar tot normal, nu am indraznit si am preferat sa ii par ciudat si am raspuns “nu stiu, chiar nu stiu ce tara sa aleg”. Cred ca si-a pus ceva intrebari despre mine in clipa aia, dar pe urma am vazut ca s-a relaxat si a lasat-o balta.
Si ca sa scriu si cate ceva mai on-topic la intrebarea initiala: trebuia sa cititi cu atentie ce am scris in paragraful 3 luat de jos din prelegerea sustinuta de mine pe blog pe aceasta tema si sa va dati seama de unde provin aceste angoase si anxietati ale celor care pleaca sau sunt pe punctul de a pleca: este vorba exact despre vina mioritica (ca asa sunt majoritatea romanilor, modesti) resimtita fata de tonele de bani pe care o sa-i primesti relativ la efortul real depus la serviciu in majoritatea strainataturilor, exclus poate doar America. Relativ la efortul personal depus, cred ca meritam banii aia, totusi.
Eu azi ma uitam pe un blog din favoritele mele (Basme) si am vazut poze din Bucuresti, am si comentat acolo ca azi mi-am dat seama ca nu mai imi este dor de Bucuresti. Gata cu geografia. Trec la pasul urmator de adaptare acum.