Există multe motive pentru care foarte mulţi dintre colegii mei medici au ales să emigreze, spre orizonturi mai civilizate. Mă voi adresa în această însemnare doar unuia singur, printre cele mai invocate.
“Acolo poţi să-mi fac meseria mai bine. Aici nu am nici măcar ECG la camera de gardă, ce să mai zic de CT, şi farmacia nu are medicamente”. E doar un exemplu la întâmplare, puteţi varia cât doriţi pe aceeaşi temă, a precarităţii , subfinanţării şi lipsei de dotare a sistemului. Nu numai medical.
Totuşi, nu înţeleg exact ce ar putea rezolva emigrarea, să zicem, în America, unde ai, de exemplu, CT (computer-tomografie) la discreţie, chiar şi RMN la discreţie, ba chiar şi alte chestii pe care pământul românesc nu le-a văzut niciodată, tomografii cu emisii de pozitroni, etc. Pentru sistemul medical de aici: absolut nimic, evident. Sistemul, şi până la urmă bieţii bolnavi, nu au decât de pierdut de pe urma emigraţiei profesionale. Pentru sistemul medical american: nimic. Dacă nu te duci tu să faci tomografii cu emisii de pozitroni, se va duce altul, şi bolnavii de acolo nu îţi vor simţi câtuşi de puţin lipsa. Pentru tine? Păi, de ce? “Aş avea mai multe satisfacţii profesionale”. În ce ar consta acestea? Nu văd nicio satisfacţie personală, din moment ce treaba suplimentară o face tomograful cu emisie de pozitroni, nu tu. Satisfacţia altruistă de a-ţi vedea pacientul tratat cum trebuie? Dar asta înseamnă să te minţi singur, pentru că, după cum am demonstrat anterior, bolnavul ăla ar fi fost tratat foarte bine şi în lipsa ta, în timp ce bolnavii pe care îi laşi acasă vor fi trataţi cel puţin la fel de rău, doar că nu vei mai ştii tu de ei, ceea ce înseamnă să îţi arunci singur praf în ochi. Adevărul e că medicul, precum toţi oamenii, este contingent. Oricum ai lua-o, argumentul conform căruia în străinătate ai instrumente mai bune de lucru este imoral, pentru că implică faptul că lucrul în sine este mai important decât materia primă, bolnavul. Pur şi simplu nu văd cum am putea ocoli obstacolul etic.
Menţionez că, prin această însemnare, nu încerc să critic emigraţia profesională medicală, ci doar unul dintre argumentele aduse în favoarea ei. Există un morman de alte argumente, egoiste, dar perfect legitime. Majoritatea acestora nu au nicio legătură cu profesia per se. Banii şi tot ceea ce vine cu ei, de exemplu. Un trai mai civilizat (corolar la “banii”). Dispreţul general pe care îl nutreşti românilor, care este corect politic atâta timp cât eşti român, după aia nu mai ai voie, dar până atunci, slavă Domnului, eşti deja demult plecat. Dispreţul românilor faţă de tine (asta chiar se întâmplă, e trist dar se întâmplă). Şi încă unul, care mie mi se pare cel mai bun dintre toate, dar pe care aşa de rar îl aud: vrei să vezi lumea, fiindcă eşti tânăr. Eu unul de asta aş pleca. Dar doar niţel, câteva decenii, şi nu doar în America, ci şi în Venezuela, Nepal, Papua Noua Guinee, Suedia, Polul Nord, Iran, Mauritius, aux Marquises, Oceanul Indian, Groapa Marianelor, etc. Desigur, fiindcă sunt foarte nehotărât asupra destinaţiei, eu, care cu greu îmi aleg izmenele pe care să le port a doua zi, probabil nu voi mai părăsi vreodată Rahova.
. De medicina mea pot fi multumita si aici, cat timp stiu ca nu stau cu mainile in san.
Caruia oricum i s-ar fi facut CT, din moment ce s-a dus la spitalul ala.
