Iată ceva nou. M-am apucat să merg la sală. E o sală mică, în Ferentari. Pe pereţi sunt poze cu tipe goale. Azi am mers deja a doua oară şi deja arăt mult mai bine. În tramvaiul de întoarcere, trei tipe au leşinat când m-au văzut, iar alte trei au rămas în pielea goală. Le-am pozat, şi o să le pun pe perete la sală.
47 Responses to “Body building”
Sala de ce? sau de ce sala? Na, ca m-am incurcat… Picture Mada incurcata peperetelaosala…
Madelin, mersul “la sala” e activitatea aia dubioasa pe care o desfasoara “baietii” care vrea “sa se lucreze” ca sa lesine fetele in tramvai si sa le pozeze si sa le puna si pe ele pe perete. E o pasiune veche, e ca mersul la coafor cu fetele (pentru fete). Numai ca, daca la coafor te uiti in jur si zici “Ia uite draga ce fund mare are aia. Uite, ailalta ce riduri de expresie are…uite si grasa aia cum musca din pateuri”, la sala eticheta zice ca trebuie sa te uiti cu admiratie la eforturile flexo-sonore ale tovarasilor, sa iti exprimi aprobarea prin jumatati de maraituri si miscari afirmative din cap si sa ii incurajezi cu lozinci precum “hai, inca una, baga, bravo” , etc etc. Nicaieri nu ai sa vezi mai multa solidaritate. Mie de aia imi place sa merg. A, si pentru ca sunt narcisist, bineinteles. Stii tu cate oglinzi sunt intr-o sala din astea???…mii, zeci de mii…
Avea Gica Petrescu o melodie despre ‘carciuma din Ferentari’.
Acum, o putem adapta pentru tine:
‘la sala din ferentari, mai/vin baieti cu muschii mari, mai, s-ala, la, la!
aha. esti si color. good to know:D
@nusitatu: si nu-i asa ca oglinzile se sparg cand apari tu?
Las ca-l stiu eu pe Vlad ca le are p’astea cu aburitul. Nu strica sa intrebi clar depre ce e vorba in propozitie.
Au sala de cinema in ferentari? Calumea! In Ploiesti, din sase-sapte cate erau pe vremuri, acum nu mai este decat Cinemascopul si nici ala nu se simte prea bine. Eu am ezitat sa ma duc sa vaz busola ca mi-a (pre)zis fi’miu ca o sa mor de frig.
@Nusitatu
Io nu merg nici la coafor ca sunt aia antonimul lui narcisisistic. OK, bine, rekunosk spasit, ma incadrez si la aia cu fundul mare 
Mai exista si o alta imagine a “salii” intr-o anumita literatura de specialitate. Literatura vreau sa zic in sens postmodern, fiind vorba de cele mai multe ori de filme pe banda video sau in format DVD si cumparate din magazine, cum spuneam, de specialitate. Incepe tot cam ca in descrierea lui Vlad cu completarile lui nusitatu, cu unii care trag de fiare si se privesc reciproc si admirativ. Numai ca lipsesc femeile, fie ele goale sau pline, pe pereti, podele sau in tramvai. Atunci, de voie de nevoie, baietii sunt cei care ramin in pielea goala sau, cum se spunea prin mahala? ah da, “in peleul gol”. Si admiratia reciproca creste, uite-asa creste… Regretam ca blogul de fata nu este un organ pornografic, convinsi fiind ca cititorii ar gasi continuarea extrem de interesanta si chiar instructiva pe alocuri.
Eu am intzepenit odata de mijloc si m-am dus la gimnastica medicala, masaj de destzepenire si impachetari cu namol. Si dupa ce am terminat sedintele, am primit un voucher sa incerc si sala de antrenament. N-a fost rau, dar aerul era cam rarefiat pentru gustul meu. Prefer bazinul de inot. Sala aia olimpica de la 1972 are in continuare farmecul ei.
Păi, Pinocchio, blogul meu pornografic are altă adresă, dar să vedem ce putem face…
@ wandering elf : pai incepe cam asa.Cand ajung la sala oglinzile simt schimbarea brusca si incep sa se abureasca usor. pana ma schimb, mai vorbesc cu unii altii, in sala propriu-zisa creste ca o ciuperca pe ele un abur gros, sanatos. Cand intru in sala deja atmosfera se raceste brusc din cauza cantitatii enorme de cool pe care o degaj prin porii mei dilatati. Doua trei minute mai tarziu oglinzile se acopera cu miliarde de cristale de gheata care se reflecta reciproc si in care imaginea mea creste, se multiplica, se ridica la o putere egala cu numarul de kilograme al greutatii pe care o imping sau o trag (cu alte cuvinte - cu care “bag”). Dupa inca zece minute tensiunea atinge punctul critic si totul explodeaza degajand o cantitate de caldura proportionala cu patratul vitezei cu care imping sau trag respectiva greutate si apoi toata noaptea muncitorii de la Rebu aduna cioburi, caramizi si bucati contorsionate de metal de prin Ferentari. Singura problema e ca in fiecare zi petrec din ce in ce mai mult timp cautand alta sala, apoi alta, apoi alta…
@Madelin : eu am aflat cele de mai sus cu coaforul dupa o ancheta involuntara pe care am desfasurat-o la o frizerie/coafor din cartier. Asteptandu-mi randul si incercand sa imi coving parul inspaimantat (care se retrasese parca mai mult decat de obicei spre crestetul capului) ca n-o sa doara mai mult decat o injectie (ceea ce nu l-a linistit in nici un fel petru ca el habar nu avea ce e aia o injectie), ochii mi-au alunecat intamplator (apoi au alunecat si urechile care fugisera si ele sa se ascunda in par) de la paginile revistei Ciao spre discutiile dintre capetele deghizate in bomboane cu diferite glazuri.
nu il cunosc pe Vlad face to face dar cred ca muschii lui sunt antrenati intelectual mai bine decat cei de pe membre. adica tot lesina fetele dupa tine au ba? 
ce v-am spus,nusitatu e plin de el.
nusitatu: Cum ii povesteai asa lui Madelin povestile tale de la frizer (aaaah, tare mult e de cind am fost ultima data…), mi-am adus aminte (asta ii place lui Vlad, cum imi aduc eu aminte 
) de o scena din To Kill a Mockingbird, intre Scout si unchiul ei care era doctor:
Unchiul, venit in vizita, ii arata o fotografie a catelului lor. Scout constata, cu o privire experta: S-a cam ingrasat. Unichiul: Pai sigur ca da, ca doar maninca toate degetele si urechile care imi ramin de la operatii.
Ce pacat ca aici suntem numai printre psihiatri! Sau tu esti chirurg?
Cit despre Sala, aaaaah, tare as vrea sa fiu de fata!
Madelin, da’ citi ani are baiatul tau, de iti da sfaturi unde sa te duci si unde sa nu te duci la cinema?
Mda, uite scena asta nu mi-o mai aduc aminte. Asta pentru ca sunt atat de plin de muschi incat chiar si muschii scaritei mi s-au hipertrofiat in dauna evidenta a stancii temporale si a sistemului limbic din zona. Si cand dau vecinii muzica tare sau plange Adrian intr-o Dacie cu geamurile deschise, muschii astia se incordeaza de mama focului sa nu imi julesc timpanul si atunci mai pierd cateva amintiri, iar de partea opusa a globului se isca uragane pustiitoare. Imi aduc vag aminte ca eram doctor de creieri. Sau de greieri…
Ma rad copios. OK, hai sa distrugem si postul cu muschii lu’ Vlad (Nota de rectificare fina: adika sa-l imbogatim subtil, se-ntelege de la sine).
Nusitatu, nu prea am fost pana acum dar o sa ma duc cat de curand la coafor. Pentru ca parul meu lung are nevoie de refacere degraba. Insa. Facand eu sondaje printre colegele de birou, am aflat, nene, cum ca acum se merge la coafor ca la dentist, adica o suni pe hairstilista, ea vine la cabinet, te rezolva tete-a-tete, sotul ei care este doctor (pe bune, asa mi s-a povestit, asa vand) face cafele si adio conversatii inspiratoare intre capete deghizate in acadele. O cheama Angi, daca nu ma credeti. Dupe experienta o sa va povestesc (la mine acasa, ca sa nu-l oftic pe Doru di tat).
Pinocchio, face 14 si buletin luna aceasta. Si, pentru ca m-ai provocat, imi aduc aminte de o scena de acum trei ani. Eu cu cei doi copii (Miruna are sapte ani acum), singuri, la Cernavoda. Eu, obsedata de cutremur, ca ce ma fac eu daca. Tresaream la orice zgomot. Faze la care de obicei Mihai imi zicea protector: stai linistita mama, e doar un camion! iar Miruna ma tragea de maneca si-mi zicea peltic: mami, daca vrei sa dormi bine sa stii ca ai ceai somnlinistit aici in sertar…
Acuma sper sa nu-mi bage si mie Vlad un tl; dr.
Ma faceti sa mor de invidie. VREAU SI EU LA COAFOOOO-OR! Pe lemn nu creste par, of.
Ai dreptate, Madelin, uite-asa facem noi praf muschii narativi ai lui Vlad. (Ca sa fim consecventi in terminologie, asta se cheama deconstructie.)
Sa-ti traiasca copiii! Tare dulci. Ceai din ala am si eu (aici se cheama “Guten Abend”), dar nu-l beau inca. Portia de lucrari de examen mi-am terminat-o de corectat, acum mai am de calcat vreo 20 de camasi. Nu m-ai crezut cu middle aged houswife
Nusitatu: Scena este numai in carte, nu si in film, deci nu cauta o imagine vizuala in arhiva (decit eventual daca ai blooming imagination). La chestia cu degetele si urechile ramase de la operatii, lui Scout ii scapa o injuratura pentru care isi primeste ceva mai tirziu portia de besteleala. De greieri? Poate de Fluturi?
Păi Lulu e de creieri şi de Fluturi, Nusitatu, hm, sunt chiar curios. Ne-am conoscut vreodată în veaţa reală?
totusi trebuie sa recunoastem ca nusitate nu e chiar lipsit de modestie:de pilda,daca atmosfera salii se raceste brusc odata cu coolu-i degajat,oglinzile,in schimb,se acopera cu cristale deabia dupa 2-3 minute(e clar ca vorbim de 2-3 minute de vulnerabilitate nibelungica-cind panicat de spectrul patologiei dermatologice(poate chiar dermato-venerice) dat de o ciuperca a naibii ca un abur gros,eroul da buzna intr-un cabinet de psihiatrie si incepe sa-si etaleze porii dilatati in speranta ca mirosul de transpiratie al nenorocitilor de la rebu o sa-l convinga pe doctorul de garda sa-l unga cu alifia heterofoba a regelui unic al blogurilor) sau macar cu o scutire medicala(sa aiba si el timp sa-si ia frunza si sa-si stearga nasul)…dar ce are timp saracul erou..ca dupa nici 10 minute exponentiala-i explozie il trimite pe nea enstein sa-si tunda ciuful la frizeria/coafor unde e imposibil ca ochii sa nu-ti alunece involuntar pe revista ciao lasind in seama bietului darwin toate problemele din ferentari.Totul s-ar termina pina la urma cu bine(adica cu penicilina)daca medicul de garda nu si-ar extinde competentele si daca nu ar incerca sa incurajeze toamna biblica in care mucii nestersi capata justificare divina.Ar mai fi citeceva de spus dar complexul madelinei fata de cutremur ma aduce in imposibilitatea de a-i propune o intilnire in scopul exersarii instinctelor.
Pinocchio, uite cum facem. Cand vii prin tara vii cu mine la coafor ca eu si asa sunt anxioasa (ca sa-i piara lui Doru pofta di tat) la gandul ca ma duc singura eu acolo cu aia doi. Si cand m-or pune sa inchid ochii ca sa nu-mi vina balsamul in ei sa am un sufletpereche de hausuaif pe langa mine intru linistire. Multumesc de urarea pentru copii, asemenea.
Doru, cred ca te lauzi. Poti sa-mi faci un desen, ca inteleg si intoria. Uneori.
Vladule, se zice IRL.
@Pinocchio : Eu n-am vazut filmul. Dar nu mai tin minte scena nici din carte. Am citit-o tare demult. Pe vremea aia eram intr-adevar doctor de fluturi. Veneau la mine sa le dau pastile de alergii ca li se iritau ochii compusi de la polen. Acum am ramas cu greierii. Astora le dau doar alifie de bataturi…
@Madelin : Partea asta cu vizita la domiciliu suna foarte clandestin. Dar astept detalii. Si zici ca doctorul face cafele? Interesant. Ca asa, cuplu din asta in care ea taie parul si el e doctor si face cafele poa sa fie si cuplul meu. Poate mai incolo, spre pensie, facem hairsalon in Rahova sa tundem greieri (pastram clientela de acum, ii schimbam doar destinatia).
@Vlad : pai da, in veata reala da (pardon, IRL. Sau mai bine ÎVR). Da’ ne-am cunoscut o singura data. Dupa aia ne re-cunosteam doar.
Nusitatu, in dulapul ala care mi-a frica sa-l deschid pentru ca s-ar putea sa imi cada o buna parte din DVDuri in cap, cred ca am si To Kill a Mockingbird, care merita vazut. (Intotdeauna m-am dat in vint dupa Gregory Peck.) Ar putea face parte din programul intilnirii: Vlad da un recital, la bis il acompaniez eu, Madelin sta in public si aplauda, si dupa aia ne uitam toti la film. Ce ziceti?
Madelin, habar n-am ce culoare are parul tau, dar stii ce fac trei gays cu o blonda? Doi o tin si al treilea ii face permanent.
Ah da, nusitatu, hihihihi. Si pe mine m-a intrebat odata Vlad daca nu cumva ne cunoastem. Tu ai raspuns mult mai concret decit mine. Hihihihi.
“toamna biblica in care mucii nestersi capata justificare divina” ? si eu credeam ca vine primavara cu o constanta spre eternitatea amicala.
cineva zicea ceva de o instabilitate printesata, dar dupa lungi meditatii constat uimita ca s-a avut mereu o constanta interioara pe care exteriorul baltit in testosteroane incearca sa o cristalizeze si sa o sfarame.
ma gandeam eu ieri dupa ce v-am povestit povestea regelui arthur ca nu o sa intelegeti nimic din ea. nu ca nu are legatura cu vreo persoana de pe aici. din cand in cand doar eu sunt decapitata in poveste, asta aleg eu ca nah sunt proasta. dar recunosc lejer oameni de valoare si ii cinstesc cum se cuvine pana la proba contrarie. de exemplu, astia care sunt cu nasu pe sus se coboara ei de pe piscuri daca ii lasi sa respire aerul curat de munte.
n-am eu treaba cu de astia. baiu vine cand o cucoana cu barbat imi dicteaza prin ce unghiuri si din ce parti sa-mi cultiv stiinta. despanusata oi fi, ca doar de aia ajung sa ma decapitez singura si sa baltesc in “muci nestersi”, asta ca sa pastram tonul…amical.
o zi faina!
Pinocchio, suna foarte bine. Numai ca am sa stau si eu in public sa aplaud ca sa imi incalzesc palmele. Si dupa “To Kill A Mockingbird” ne ducem toti la coafor.
Am sa caut prin arhive sa gasesc raspunsul tau la intrebarea lui Vlad. Daca nu il gasesc am sa il intreb pe el, sa vad ce ar fi trebuit sa zic ca sa nu-mi spulber camuflajul.
Romancuta draga, nu stiu cit am inteles din mesajul cu regele Arthur, dar din asta ultimul chiar ca nu inteleg nimic. Pe de alta parte, mi se pare ca dialogul incepe sa devina interesant. Vlad, tu vezi? Ai putea sa scrii o parabola pe tema asta. Confuzia este atit de mare, incit capata o anumita profunzime. Vorba lui Tristan Tzara, un alt mare iubit de-al meu: “Fiind amuzanta diversitatea, aceasta partida de golf da iluzia unei anumite profunzimi.” De dragul consecventei, ar trebui sa-mi inchei si eu posturile cu “Eu ma gasesc foarte simpatic, Pinocchio Collodi.”
Nusitatu: Pentru ca sunt curios si nerabdator, pot sa-ti spun de pe acum ca n-o sa gasesti acel raspuns in arhive. (Desi cautarea poate sa fie interesanta.) Asa ca intreaba-l pe Vlad, mor de curiozitate ce zice.
De altfel, eu vorbeam serios cu intilnirea. Poate ca sunt nerealist in privinta sanselor de reusita a organizarii, dar mi-ar face placere, sincer.
Păi, Pinocchio, între timp am aflat răspunsul: Jacek Yerka.
Nu esti nerealist. Se declară prin prezenta că ne vedem în aprilie.
Mi-am inchipuit, dupa ce ai postat Pipa cu gust de alge.
Pinocchio mama, diversitatea face valuri. Ce ai tu daca eu pastram tonul, nu merluciul. Sau stai, atat m-am decapitat de cateva zile incoace incat nu imi amintesc sa fi zis tu sau altcineva ca femeia=cratita acum ceva zile in urma. Sa vorbim de bani? Nuuu, e treaba masculilor nostri. Am deviat. Ca de obicei 
Mai intai m-am speriat, zic, unde mi-s neuronii? Am cetit de vreo cateva ori povestea cu Arthur (Arthur e o chestie foarte serioasa pentru mine, fara gluma), ca sa nu mai zic de cate ori p’asta cu mucii. Am facut o pauza, zic, poate-s obosita la creieri si la fluturi, am trebaluit prin casa, am dezghetat frigiderul si am spalat faiantele. Si cratitzele, of course. Si tot nu mi-am revenit. De fapt azi n-am prins bine nici poanta de la bancul cu blonda (n.M: Pinocchio, sunt bruneta din poveste, cu fire argintii pe deasupra cerceilor, drept pentru care cred ca o sa ajung roscata pana la urma, Nicole Kidman like). Pe urma m-am linistit, asa e, e weekend, d’aia.
Dar alte intrebari profunde ma macina acum, la fapt de seara: de ce nusitatu a vorbit exact de greieri? de ce a zis apoi exact de musca (shoo fly, don’t bother me, for I belong to somebody..). De ce Pinocchio a vorbit exact de Tristan Tzara? Iar Vlad exact de ingeri?
Pinocchio, era pisica si se numea Rose Aylmer. Dar cum povestea dracului s-a transformat intr-una profunda ca o partida de golf decupata din ziare, am cautat cartea, imi e si acum draga. Mie imi venea sa zic ca Scout “Shit!” desi eram precisa ca gresesc pe undeva. Si, ca sa continuam seria coincidentelor de azi, pisica Rose era singura fiinta de sex feminin pe care o suporta unchiul Jack prinprejur. Filmul nu l-am vazut (daca nici acesta marturisire nu-i un pretext nerusinat sa ma invitati si pe mine la vizionare sa nu-mi mai ziceti mie de ciresi japonezi infloriti). Dar pe Gregory Peck l-am adorat o vreme. Si nu, refuz categoric sa vorbesc despre bani. Iar de haikuuuri inca ma apropii cu teama.
PS
If it is too long, please, nobody is required to read it…
PPS
Vlad, pentru ca la postul domnului inger Bach nu o sa intru ca sa nu risc o deconstructie, iti zic aici. Multumesc pentru incurajare.
Madelin, e în mod clar o conspiraţie. Bine ai venit în SNS (Societatea Noastră Secretă). E suficient de secretă ca nici măcar noi să nu ştim totul, dar e evident eficace.
Io cetesc tot ce scrii.
Madelin, sunt pe punctul sa iti fac o declaratie de dragoste. Vlad, nu fi gelos, de tine m-am indragostit de muuulta vreme. Dar cred ca mai bine ma duc la culcare.
De vina-i numai Chardonnayul!
(Si nu ma excomunicati pentru asta, Tapirul a facut deja un precedent. Ca sa nu mai vorbim de Aaaaaaaa…)
Aaaaà, propos, Madelin: domnu’ inger, sau domnu’ inginer? Mm?
Pinocchio, nu stiu, nu stiu… Grea intrebare… Sunt ba mai multi ingineri si nici un inger, ba ingineri, tobosari si ascultatori de John Dowland, ba o hoarda de ingeri, ba ingerul sunt eu, genial as always, ba ‘lasati-ma in pace toti’ si atunci dispar si inginerii si ingerii ca aburul suflat pe geam… De obicei, la acest moment, ma blochez la faza myeximaginaryboyfriend… Cu declaratia de dragoste, mi-am adus aminte de o scena din Arta Conversatiei, el indragostit discret, stand pe balconul ei, intre rufele ei puse la uscat, ea il vede intamplator, in contre-jour, cum isi lipise o piesa de lenjerie fina de obraz, ea dand buzna pe balcon, incepe sa stranga rufele intrebandu-l gospodareste: ‘aoleu, nu v-ati incurcat in arsenalul acesta?’ Iar el, frugal: ‘ba da, m-am incurcat, m-am incurcat…’
hmm, se pare ca unde merg ma urmareste conspiratiile si am venit sa ma tratez la psihiatri. multumesc, ma simt mai bine.
ma scuzati.
Madelin, apropo de gospodarie (dar si de titlul blogului tau), sa stii ca am simtit nevoia de la o vreme incoace sa iti fac unele destainuiri, citeste aici. Fara nici un pic de ironie personala. I mean it in a loving and caring way, possum. Sincer.
Ajungem si la Chardonnay, vorba lui Mircea: “ah, loc si timp de-am avea, loc si timp.” In graba: e alb. Tanti Wiki e fascinanta la capitolul asta.
Romancuta: Nu te scuza, e normal.
Harrr, harrr, blogul asta iar maninca posturi. Hrrrrr.
Romancuta: Nu te scuza, ziceam, e normal.
Madelin, mai ziceam, apropo de gospodarie dar si de titlul blogului tau, de la o vreme incoace simt nevoia sa iti destainuiesc unele lucruri. Citeste aici.
Chardonnay e alb, ajungem si la el. “ah, loc si timp de-am avea, loc si timp…” (Tot Mircea.)
Pinocchio, am vrut sa comentez la tine acasa dar nu ma lasa, cica sa semnez nu stiu ce…
Mircea, un intelept…
Iar aluziile gospodaresti cred ca erau tintite oarecum spre Romancuta, despre care banui ca e indecent de tanara…
Hihi, acum ti-a aparut si postul pierdut si am vazut ce ai uitat (cenzurat?).
Nu m-am gandit nici o clipa la ironie ci doar la loving and caring way , pe cuvant de gospodina ratata. Tanti Wiki e si prietena mea, “E rosu?” era mai mult o intrebare interioara si continuatoare de dialog…
Eu am salvat comentariul meu intr-un word, daca nu-l pot posta la tine ce fac?
Aluziile mele gospodaresti…
Madelin, chestia cu semnatul nu e o problema, vezi ca mai sunt si alte optiuni, mai simple. Abia astept sa citesc comentariile tale.
Madeline, am sa iau compliment indecenta anilor mei. Ma indrept vertiginos spre al 3-a deceniu perpendicular petrecut pe Terra.
Aluzii gospodaresti? Mi-ar trebui si mie, am uitat si cum se gateste de o vreme. Munca asta intelectuala…
@Romancuta
OK, in acest caz replace indecent cu inca. Si nu, nu e nici o intentie de compliment, nici-nici. Io m-am lasat de fumarit de vreo luna jumate, poate de aia nunteleg. Poti sa-mi explici mai pe limba mea de gospodina care-i parabola povestii cu Arthur si cine-i cucoana aia de te necajeste? Daca vrei, biensur.
@Mira
Buuunaaaa, ce faci? La cine razi? @Pinocchio
O sa mai incerc o data deseara.
@all domnii
Ca vrusei sa intreb si uitai… Voi nu faceti diferite chestii (marunte de ex)ca sa nu va faceti de ras?
Madelin, ce fel de chestii marunte ca sa nu ne facem de ris? Asa?
Ups, n-a mers embedded. Uite linkul:
http://www.youtube.com/watch?v=H0Ut6O2CjeI
Astazi, la serviciu, colega Yol imi zice, la un moment dat, spre sfarsitul programului “Mada, da’ ai oftat azi asa, cu tot sufletul si toata ziua”. Nu-mi dadusem seama. Insa dupa o noapte nedormita, un proiect idiot, colegi fataindu-se pe usi intruna, and so on, and so on, and so on, not to mention the old pbs, era plauzibil.
Intru aici, citesc, follow the link, :-) :-D. O sa fiu ocupata ceva vreme, mai sunt si altele Pinocchio, eu ma gandeam mai mult la singing Titanic at the altar kind of stuff. Zicea nusitatu ceva de uitat in oglinda cu un lollipop, de aia…
Da’ cum o fi aia ca cineva sa faca o marunta nu prea-mi imaginez la ora asta, desi e scrisul meu…
Madlen, replace cucoana cu madam sau doamna, cum iti place tie.
Comenteaza
tapirul a comentat la Cum scriu eu pe blog
livialila a comentat la Vine Crăciunul în cartierlivialila a comentat la Alte prefigurări infernale
Vlad Stroescu a comentat la Cum scriu eu pe blog
Eva a comentat la Alte prefigurări infernale
simina a comentat la Cum scriu eu pe blogsimina a comentat la Alte prefigurări infernale
Sidon a comentat la Vine Crăciunul în cartier
Pinocchio a comentat la Cum scriu eu pe blog
Madelin a comentat la Cum scriu eu pe blog
Bad Behavior has blocked 357 access attempts in the last 7 days.
