În excelentul său îndreptar, “Cum să fii un geniu”, Jean Baptiste Merluche dedică aproape trei capitole comportamentului geniului în societate. Aceste noţiuni sunt astăzi de domeniul culturii generale, însă am să le reamintesc, pe scurt, probabil pentru că resimt o plăcere sadică în a vă plictisi. Ca să fii un geniu (sau dacă eşti deja), trebuie să-ţi urăşti părinţii şi pe toţi oamenii în general, să nu te speli în buric nici pe cap, să suferi de o boală gravă şi de una psihică, de care să mori tânăr. Duşmanul cel mai crunt şi antonimul geniului, conform autorului, este femeile. Acestea trebuie să te rănească permanent şi să le răneşti şi tu pe ele. Viaţa amoroasă trebuie să fie agitată şi fără sens, femeile trebuie să fie cât mai multe sau de loc. Căsătoria este cel mai grav lucru, social vorbind, pe care un geniu îl poate comite. Aşa ceva pur şi simplu nu se face. (Dacă chiar nu ai încotro, poţi să o ceri, dar ea să fugă cu altul deşi tu te coborâseşi în jos luceafăr blând pentru ea.)
În majoritatea cazurilor, geniile respectă regulile domnului Merluche. Sau aşa pare. Există însă cel puţin o excepţie, şi încă ce excepţie, că dă tot regulamentul peste cap. Ea se cheamă Johann Sebastian Bach. Bach a respectat câte ceva din etichetă, şi anume a orbit, însă în rest toată viaţa lui a fost pur şi simplu o ruşine pentru neamul geniilor. A muncit ca să-şi câştige existenţa, cu conştiinciozitate şi supunere. Şi, cel mai uimitor: a fost un familist convins. Poate cel mai mare familist, pentru că nu cred că există familie mai cunoscută pe lume decât familia Bach. A avut o soţie, căreia i-a fost credincios până la moartea ei prematură, cu care a avut şapte copii (cu soţia, nu cu moartea). Apoi încă una, pe mult iubita Anna Magdalena, căreia i-a fost credincios până a murit el şi cu care a avut treisprezece copii. (În treacăt fie spus, dintre tot copiletul, unul singur a avut mai târziu un comportament conform cu eticheta geniului, Wilhelm Friedemann Bach)
Când eram mai mic, enigma lipsei de genialitate a celui mai mare geniu din câţi au existat m-a nedumerit profund. De abia mult mai târziu am înţeles, pe când citeam Cartea lui Enoch, despre care v-am mai povestit. Unul dintre primele romane fantasy ale omenirii, acest text venerat de Biserica Ortodoxă Etiopiană, referit în Biblie, tratează, printre altele, despre ceata de îngeri a lui Semiazaz, care, deşi avea misiunea să-i supravegheze pe oameni, s-au îndrăgostit de femeile acestora şi le-au făcut şi copii, nişte uriaşi care aparent erea foarte răi, drept pentru care au fost toţi căsăpiţi, iar îngerii – înlănţuiţi pentru şaptezeci de generaţii.
Aparent nu toţi. Este clar acum că Bach este unul dintre îngerii din aceea vreme. Unul întârziat, dar inconfundabil. Are toate criteriile: era un cunoscător al tainelor universului, care sunt toate cuprinse în muzica lui. S-a îndrăgostit de femei omeneşti. Cărora le-a făcut copii. Dintre aceştia, cel puţin unii au fost uriaşi (J.C., C.Ph.E, W.F., J.C.F.).
Mai mult, gestul lui, de a se căsători şi de a avea copii, devine, în această lumină, unul de mare revoltă, în spiritul lui Semiazaz, pentru că îngerii nu au voie să interacţioneze astfel cu oamenii. Aşadar, viaţa lui Bach este până la urmă scandaloasă, dar într-un mod mistic şi mai subtil, demn de un geniu de calibru bachian. Puteţi aşadar răsufla uşuraţi, codul genialităţii nu e încălcat.
În ultimii ani, văzând destule chestii, am putut împinge teoria mai departe. Credeţi-mă, să te căsătoreşti, să ai copii, să fii fericit, e o realizare imensă. În ciuda aparenţelor, foarte puţini reuşesc. Nu e nimic comun în asta. Nu trebuie să fii geniu ca să ai o viaţă vraişte. Din contră, ca să ai acea viaţă pe care uneori, în anii noştrii tineri am dispreţuit-o şi am considerat-o burgheză, trebuie să fii un geniu, şi nu unul de ordinul doi. Unul angelic, mai presus decât luceafărul. Dacă ai reuşit asta, nu mai trebuie să nu te speli, nu mai trebuie să găseşti teoria unificatoare a câmpurilor (deşi nimic nu te împiedică, vezi tot exemplul lui Bach), pentru că deja ai făcut enorm.
Şi dacă nu eşti un geniu angelic de rang înalt, nu dispera, mai ai o şansă. La urma urmelor, există şi familii în care bărbatul nu e genial. Îl poţi lăsa pe celălalt să facă treaba, mai ales dacă este o femeie, pentru că femeile sunt alt tip de creaturi, foarte vechi, şi mult, mult mai deştepte şi mai puternice decât cel mai înalt înger rebel genial.
Din ceea ce scrii tu despre domnul Merluche deduc ca indreptarul sau este lectura obligatorie pentru manelisti. Asa ca, pe cale de consecinta, manelistii e genii. Cu cat mai mult mai multe lanturi, cu atat mai inalt geniul.
apropo de lanturi: 70 generatii… de uriasi, de ingeri, de oameni, sau de pisici? si ce s-a intamplat cu ingerii dupa ce au fost eliberati?
Vlad, numai daca reusesti sa fii fericit, inseamna ca ai geniu. Mai tii minte pe cel care taia poteca in padure, in Siberiada?
Henry Higgins avea un cintec in care spunea de ce he won’t let a woman in his life. Hm, ideea nu e rea, numai ca el pina la urma se pare ca nu a fost destul de consecvent.
Apoi Chopin. George Sand l-a tîrît pe Mallorca in iarna, asta i-a zdruncinat tuberculoza definitiv si murit putina vreme mai tirziu. (Inainte sa vin la Bucuresti am sa ma duc putin la Mallorca, dar cred ca pot sa fiu linistit, fara femei in apropiere.)
Pe Orfeu l-au omorit armazoancele in Dobrogea (pentru ca, dupa ce o pierduse pe Euridice, initia tinerii traci in arta iubirii pederastice, povesteste Ovidiu), i-au taiat capul si l-au aruncat in Marea Neagra, care l-a dus pina la Lesbos, unde l-a gasit Sappho si l-a ingropat.
Si nu, nu sunt misogin: ma duc cu Andrea de doua ori pe saptamina la masa, o am pe Diotima mea la Bucuresti pe care o vad de doua ori pe an, ca sa nu mai vorbesc de mama, Colombina si Prinzessa. Si mai ales de secretara pe care o ascult si o consolez (aici cred ca sunt un inger din aia adevarati de tot; si plini-ochi de rabdare) si ii spun ca asa sunt barbatii si ca al ei n-o sa ramina o vesnicie la mamzela aia cu 30 de ani mai tinara ca el.
Cred ca sunt putin incoerent. So what, it’s weekend. Nu trebuie sa fiu treaz la ora asta. Cerul e albastru, soarele straluceste si gradina de plina de bruma.
E pace, pace si realism.
Cand Napoleon a fost parasit de Iosefina intreaga lui putere s-a risipit si asta i-a scurtat drumul spre Sf.Elena. Asta ca sa dau si eu din cultura ingusta un exemplu.
In unele chestii tin sa iti dau dreptate. Insa viata amoroasa tinuta in tunete si fulgere permanente nu este apanajul geniilor, ci a prostilor. Un geniu stie cand sa isi deschida mintea, deci inima, spre tintele sigure; stie sa le cucereasca pentru ei, stie sa le dizolve temerile, stie sa le fructifice prostiile marunte. Adica, nu trebuie sa fii geniu ca sa-ti conduci femeia. Insa absorbit de ideatiile nu neaparat ale lui ci a intregii civilizatii geniul confunda femeia cu o ustensila, o trambulina spre satisfactia testosteronica, un obiect premiu in fata mesei rotunde. O fiola cu chimicale lesioase in care afectul lipseste cu desavarsite.
Femeia geniu…Imi amintesc balivernele scrise in pagina mea intr-o zi cu o sclipire pasnica. O femeie geniu a fost Ana Aslan care afirma ca succesul unei vieti frumoase consta in a schima slujba si barbatul din 10 in 10 ani + o jumatatate de pahar de vin in fiecare seara inainte de culcare(asta ca sa citez intru totu sfatulei 😉 ). Eu zic ca in idea asta nu sta genialitatea feminina influentata de vaicarelile moderne din revistele cosmopolite. Dincolo de reviste, familia este usa inchisa. Ce se leaga si se dezleaga acolo nu e in functie de genialitatea unuia dintre soti. Secolul nostru traieste durerea devalorizarii acestui nucleu estential nu doar in perpetuare, ci in nasterea geniului insusi. Sensul unei singure relatii in care iti concentrezi intreaga existenta s-a dizolvat intru dobandirea placerilor efemere. Femeia a invatat, s-a adaptat si a ridicat scutul sa-si ascunsa slabiciunea numita feminism, maternitate, fidelitate. A nascut in ea testosteronul psihic. Care indrazniti sa o condamnati? Poate vreun geniu rebel, cum zicea Vlad…
Nu mai stiu cine a zis ca in spatele oricarui mare barbat a stat intotdeauna o femeie puternica. In spatele lui Johan Sebastian au fost chiar doua 🙂 Si Socrate a avut-o pe Diotima lui; cind nu stia el ceva, se ducea si o intreba pe ea, care le stia pe toate.
Pe mine m-a uimit intotdeauna sa vad femei care se considera slabe. Femei care se considera slabe am vazut nenumarate; in realitate erau toate foarte puternice. In schimb, nu imi aduc aminte sa fi vazut vreodata o femeie cu adevarat slaba. Fapt pentru care feminismul in ziua de azi mi se pare o absurditate.
Dar mai bine ma duc acum la bucatarie. Am cumparat un merlucius si cred ca e momentul sa-l bag la cuptor.
Wandering Elf, încă n-au fost dezlegaţi îngerii. Chestia cu 70 e ciudată. În unele numerologii semite, 7 e totul, iar 70 e infinitul. Aşa că Semiazaz cred că mai are de aşteptat (se pare că va fi dezlegat în Ziua de apoi, totuşi). Ar mai fi o speranţă, conform Leptogenezei sau cărţii jubileelor, în care de altfel se explică mai bine cum e cu şaptele, Yahvé ar fi permis ca 10% dintre urmaşii cetei lui Semiazaz (suflete de uriaşi) să se plimbe libere prin lume şi să ispitească oamenii.
numai ca Socrate a avut parte si de acra si artagoasa Xantipa, “cea mai insuportabilă dintre toate făpturile ce-au existat, există sau vor exista vreodată” :)))
discutiile despre femei si barbati intre femei si barbati au mereu ceva neplacut.
Desigur, noi nu suntem nici femei nici bărbaţi, mica.
care noi. voi?
Noi, noi, nu voi.
hi hi. io cel putin asa am bifat unde mi s-a dat de ales intre barbat, femeie si altele. dar de obicei nu exista iesire.
Ai zis tu bine Vlad, de societatea aia. Ie-te ce am gasit acusica (eu merg la vanatoare numai virtual, din pacate):
http://www.formula-as.ro/2007/758/societate-37/siberiada-iubirii-7771
Daca tot am intrat aici, intaresc ce a zis Elful: da, numai daca ai gasit fericirea ai reusit valoarea, imensul, genialul, cum spuneti voi. Insa, dupa cum se vede treaba, chestia cu genialitatea e pusa deoparte numai pentru cateva spirite alese. Daca nu ne tragem din ingerii aceia, ce ne facem? Desi teoria unificatoare a campurilor ma tenteaza atat de mult… Uite ca de coincidenta asta uitasem, adineaori…
Sigur ca da, nu suntem nici barbati nici femei, drept care este politically correct sa ridem si de unii, si de ceilalti.
Hihihihi.
Eu ma gasesc foarte simpatic
Pinocchio Collodi
(dupa aproape 1 l de Chardonnay de Pays d’Oc la merlucius)
:)))nu am citit si pasii de la sfarsit, dar am vazut ca scria “daruiti “acadele””. treaba e ca io chiar acadele dau. m-am intalnit odata cu un individ si i-am dat o acadea pentru ca mi-am dat seama ca io n-am vazut niciodata un barbat mancand o acadea si am vrut sa vad.
Mica, mi-a placut mult motivul. Si e atat de simplu, cum de nu m-oi fi gandit si io la asta pana acum?
Domnii psihiatrii de aici, o intrebare, in meseria dvs va puteti specializa in a ajuta oamenii sa iubeasca din nou? ma gandesc ca ar fi la fel de frumos cum este la chirurgul care aduce copiii pe lume.
Pinocchio, si eu va gasesc foarte simpatic. Bineinteles ca trebuia sa aduca cineva in discutie si Chardonnay-ul. E rosu?
🙂 da, asa e, lucrurile astea simple si frumoase.
hm, vad bine ca aici obiceiul locului e sa lasi comentarii mishto. eu n-am nimic special de adaugat… dar nici sa trec p-aici fara sa zic ‘foarte frumos articolul. si comentariile.’ n-am putut 🙂
Wow, mica, super ideea cu acadeaua. Acu tre sa ma duc sa-mi iau o acadea si sa ma uit in oglinda cum mananc sa stiu daca nu ma fac de ras daca vine o fata la mine si imi da una sa vada si ea.
Madelin, oamenii nu inceteaza sa iubeasca. Dragostea asta e ca un virus care unu – nu poate sa supravietuiasca in afara unei gazde si doi – nu se vindeca decat daca vine alt virus mai evoluat si il mananca pe primul. Asa ca ne ducem viata de la o infectie la alta. Uneori virusii astia produc mutatii pe care le gasim favorabile, deschid vreo celula sentimentala involuata, nasc tumori care secreta inspiratii nebanuite si asa ajungem sa fim dependenti de ei si sa nu vrem sa mai contactam altii.
Ia sa vedem, cum ar fi sa te duci la doctor si sa zici ca vrei alta infectie ca te-ai plictisit de a ta. Doctoru te masoara privindu-te peste ramele groase ale ochelarilor lipiti cu superglue, se gandeste o clipa incruntand din sprancenele stufoase, apoi cu un gest sigur deschide un sertar si scoate de acolo o fiola cu irizatii violacei. O priveste ganditor apoi isi muta din nou privirea asupra ta si zambeste. Ti-o intinde si zice : beti din asta de doua ori pe zi cate 5 picaturi. Da’ sa nu care cumva sa faceti excese ca nu se cunosc efectele adverse, fiecare virus din asta e unic si nu poate fi testat inainte de administrare. Si noi ce facem?…Cum iesim pe usa ne repezim undeva sub niste scari si dam pe gat tot flaconul.
Apropo de fericire si geniu cred ca aici trebuie facut un sistem de referinta. Ce e ala geniu? Pentru ca geniu poti fi in viata ta mica si imprejmuita. Fara sa impresionezi pe nimeni. Si aici, da, fericirea e marca geniului. La scara larga probabil ca emanatiile de geniu vin de obicei din nelinisti mai degraba decat din impacare si multumire (si mai rar inca din fragmente de fericire). Dar aici vorbesc de geniile pe care Vlad le numeste de ordin doi (sau mai mare). Probabil ca drumurile spre geniu nu trec toate prin acelasi loc si ca cel care traverseaza infernul e mai populat decat cel care te duce intr-un lung ocol printre dealuri arse de soare si pline de greieri, de la un canton la altul, intr-un august permanent.
Madelin, mi-aduc aminte când profu a dat interviu ăla, a doua zi ne-a povestit amuzat că se făcuse o coadă imensă la el la cabinet.
Irina, bine ai venit pe la noi. Obiceiul locului e sa scrii ce vrei dumneata, de ex., IRINA + [cine vrei tu] = LOVE, sau orice altceva.
Nusitatu, pe vremuri geniile primeau nişte bani, puţini, ca să fie geniali (de ex. Mozart), şi nu trebuiau să fie nefericite neapărat (da uneori ereau, că aveau puţini bani). Mai târziu, geniile s-au gândit că geniul e prea mare ca să fie o meserie, n-au mai primit nici măcar nici banii ăia, aşa că au devenit toate foarte nefericite. De aici mitul că geniile trebuie să fie nefericite, cred. Şi mai târziu, geniile au început să primească foarte mulţi bani, gagici, etc., ceea ce le-a pus în dificultate, fiindcă nu mai aveau de ce să fie nefericite, atunci au început să se omoare, îmbete, etc. Dar se pierde din vedere faptul că, original, geniul nu avea nici o legătură cu a fi sau nu a fi fericit. Poate doar cu a-i face pe alţii fericiţi sau nefericiţi, momentan, pentru o seară.
Nusitatu: Adevar greierit-ai. Ti-as oferi, v-as oferi tuturor: dealuri arse de soare si august permanent. Dar n-am, deocamdata, e februarie. Am fost in gradina si uite ce am gasit. Macar atit.
Si acum, pentru ca Madelin facea anumite aluzii, ma duc sa adun rufele de pe balcon si sa fac o oala de mincare din aia indiana cu linte, naut, carne de vaca si multe, multe mirodenii.
Apropo de vaca, nu am inteles niciodata, daca era sfinta, de ce o mincau indienii? Heh.
De fapt ai dreptate Vlad, eu am construit artificial ideea asta ca geniul se exprima musai in forme elaborate de patetism. Ca ce e genial musai trebuie sa si miste dureros si scrasnitor rotile dintate ale sufletului omului de rand care habar n-avea ca are roti din astea prin cotloane.
Pinocchio, tare frumos gasesti tu in gradini. Ajunge si asa pana in august. Sau pana in aprilie. Cred ca indienii nu mancau vacile, am citit eu undeva o poveste, cu un mic indian care tocmai fusese angajat (tanara speranta) de o firma de software din SUA si famila lui era ingrijorata de nivelul de depravare din state si de faptul ca femeile alea de acolo o sa ii suceasca lu asta micu capul si o sa-l faca sa manance hamburgeri (Shiva fereste sau care o fi zeul ala care fereste la ei). Dar cum eu nu sunt indian mi-am scos furculita din cizma plina de noroi amazonian si m-am asezat cuminte pe o prispa inspirand adanc aburii care vin de la tine din bucatarie.
Si o gradina plina de margarete si toporasi. Iarba verde, flori si lacuste.
Vlad, si Pinocchio, si nusitatu, si altii, va stiti voi, inseamna ca sunteti niste genii, in felul vostru. Ca pe mine m-ati facut fericita in cate o seara… Muguri vigurosi, brandusa de februarie, magnolii, forsitii si glicine, amintiri si greieri. Licurici. Muzichii. Inefabilul aburit.
Pinocchio, fara vita. Dar garam masala, da.
Vlad si nusitatu, uneori, in viata aceea mica si imprejmuita, in viata aceea considerata burgheza in timpurile noastre vraiste, apar cateodata nelinisti, Din alea care te poarta si prin infern. Probabil ca e un semn ca trebuie sa continuam sa incercam sa atingem stelele.
Dragii mei dragi,
garam masala, sigur ca da. Vita — prea tirziu, e deja in oala. Cu toate regretele. (Da’ tare-i buna!) Si florile: Acum tocmai am venit de la sauna+inot si ma rehidratez cu o bere cu domnu’ Inginer. La sauna (e cald si bine si intuneric) m-am gindit mereu la gradina. Am sa va arat tot ce rasare si infloreste. Mai greu o sa fie prin mai, incolo, cind or sa fie prea multe ca sa le fotografiez si sa le postez pe toate. Dar atunci puteti sa le vedeti si in alte parti, in natura.
Tare m-as duce acum la culcare, dar mi-e cam foame… hm.
Imi place ce zice Madlen cu 2 posturi mai sus, insa am o completare: cand speri pune tinta pe Luceafar; daca nu-l ajungi vei fi multumit cu stelele.
Genialitatea implica utilitate?
Diotima, nu ştiu, presupun că da. E ultimul grad de utilitate, dincolo de care încep finalităţile.
in cazul asta, filogenetic e relativa. onto?
la utilitate ma refeream
Onto e bon, da are colosterol. Prefer margarina.
Edgar Cayce poate fi considerat un geniu dupa voi?
ar putea fi o paralela intre Ramanujan si Cayce, dpdv. al modului de functionare al mintii (somn hipnotic vs. vis)?