Mache

Mache are vreo 45 de ani şi e un bărbat destul de solid, dar mintea lui a rămas cam pe la 3. Şi-a găsit un loc pe pământ acolo unde lucrez şi io, unde duce gunoiul şi dă cu mătura, primind în schimb o masă caldă. Îi place să-l saluţi, de fapt, dacă nu-l saluţi, se supără, şi poate chiar să-ţi dea un pumn, mă rog, fără răutate, mai curând în joacă, dar nu-şi dă seama de forţă.

Acum vreo 2 săptămâni l-am văzut cu o barbă albă, şi l-am întrebat dacă s-a hotărât să nu se mai bărbierească. “A murit mama” mi-a zis, cu sinceră obidă. De atunci, de fiecare dată când îl văz şi îl întreb, ca să nu îmi iau un pumn copilăresc, ce mai face, îmi răspunde la fel: “A murit mama.” De abia azi l-am întrebat dacă e supărat. “Daaaa. Sunt singur acasă.” “Aoleu, şi îţi e urât?” “Nu mi-e urât, că mă uit la televizor” “Bravo.” “Da nu-mi face nimenea de mâncare.”

Ar mai fi şi nea Căruntu, el e tare bătrân şi nimeni nu îşi mai aduce aminte de când e aici. Lucrează ca un fel de paznic. Doarme, mănâncă, trăieşte la spital, printr-o încăpere în pod. Pe el nimeni şi nimic nu îl poate doborî. O dată, mai demult, o studentă a vrut să intre în amfiteatru fără aprobare oficială. Nea Căruntu nu s-a mişcat de lângă uşă, atunci studenta s-a enervat, i-a tras o palmă şi a chemat poliţia, iar studenţii s-au revoltat şi au zis o tâmpenie, ceva de genul că de ce nu scriem pe bolnavii mintal că sunt bolnavi mintal. Dar nea Căruntu tot nu s-a mişcat din faţa uşii amfiteatrului, în absenţa aprobării necesare.

Ceva mai târziu a făcut un accident vascular, de toată lumea a crezut că moare, dar s-a întors răsucindu-şi o ţigare de parcă nimic nu s-a întâmplat. Iarna asta a făcut o bronhopneumonie din aia care omoară bătrânii, toată lumea a crezut că moare, dar s-a întors râzând, “veşti proaste, dom’ doctor, mă fac bine”. În sfârşit, deunăzi a mai făcut un accident vascular, de data asta l-a lăsat paralizat, dar să nu credeţi că l-am văzut în pat, să se pună să moară, cum fac toţi bătrânii civilizaţi, ci în picioare. Cu cârje, scrâşnind din dinţi, dar în picioare, afară, dinaintea amfiteatrului. Hăhă, n-aş vrea să fiu studentul care va mai încerca să intre în amfiteatru fără să aibă voie.

About The Author

11 thoughts on “Mache

  1. asa era unu’ la noi la liceu, care traia intr-o baraca, incapare, sau cum sa-i spun, din spatele cladirii. era de foarte mult acolo si avea grija de… tot soiu’, pe-acolo. i-am auzit si povestea -se pare ca avusese o femeie, odata, demult, da’ nu mai stiu sigur, am uitat-o. oricum, lui nu-i dadea nimeni binete. era ca o umbra, foarte tacut. avea mereu 1 caine care se plimba dupa el.

  2. saracii de ei. asta e la UMF, sau unde?s au la acela din Berceni? parca si acolo e un amfiteatru…

  3. In Politehnica, la intrarea sediului vechi din Polizu ramasese o casa mica, lipita de zidul cladirii principale. Acolo statea o batrina saraca, mica si stafidita. La geam avea atirnata o placuta pe care scria “SÎNT ACASA” pe o parte si “SÎNT PLECATA”. Zurlii cum eram, ne bucuram zgomotos cind vedeam ca e acasa si ne aratam dezamagitii cind era plecata. In realitate nu stiu citi dintre noi o vazusera vreodata. Un coleg ne-a povestit odata ca a stat de vorba cu ea. Asta era o fapta aproape eroica, nu numai prin raritatea ei, ci si prin dificultatile de ordin acustic, batrina fiind surda, de unde si anuntul din geam.

  4. Pinocchio o sa incep sa am si eu coincidente cu voi, doar ca nu divulg, le pastrez pt mine 😛 🙂 .

  5. mhm… the ladies sunt pline de mistere? poate la inceput, mai incolo, tocmai faptu’ ca cunosti devine mai atractiv. cantr-o meserie iubita pe care tot vrei s-o cunosti 🙂 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *