Tramvaiul sufletelor

February 28, 2008 · Publicat in categoria Bucureşti, Tâmpenii

Am realizat astăzi prin ce se deosebeşte fundamental tramvaiul treizeci şi doi de alte mijloace de transport în comun. De exemplu, de autobuzul 232, cu care merg adesea. Mergeam astăzi cu autobuzul 232, cu nasul într-o carte, dormitând. La un moment dat am fost trezit de un miros brutal şi otrăvitor de zambile. O ţigancă grasă se urcase cu două uriaşe sacoşe de rafie pline cu zambile şi narcise. Smuls în acest fel gingaş din toropeală, m-am uitat în jurul meu. Priveliştea era cumplită. În jurul meu, numai trupuri lipsite de viaţă, suspendate temporar într-un fel de stază, cu privirile pierdute şi gurile pe jumătate căscate şi cu salivă pe la colţuri. Era un autobuz plin de zombi. Sufletele pasagerilor se desprinseseră de trup, probabil pe undeva pe la Filaret, şi acuma rătăceau prin vămi, aşteptând staţia de destinaţie. Şi eu fusesem un astfel de mort viu, până să fiu trezit de ameninţarea zambilelor.

Necromanţii cunosc acest oribil fenomen, a fost mai întâi descris în metrou, se credea că poate din cauza apropierii subterane a mormintelor. Însă iată că nici 232 nu e imun, nici troleibuzul 66, de fapt, nici un fel de transport în comun.

Cu excepţia tramvaiului treizeci şi doi, de la Patriarhie în Rahova. În el, călătorii sunt şi trup şi suflet. Nu mergi alături de nişte stafii, ci de nişte oameni întregi, chiar dacă adesea le mai lipseşte câte o mână sau un picior.

Nu se ştie de ce tramvaiul treizeci şi doi e imun, după cum nu se cunoaşte mecanismul prin care zambilele sunt un antidot la acest vampirism terifiant. E adevărat, reacţiile adverse ale zambilelor pot fi redutabile, dar e cu mult mai bine să mori de-a binelea intoxicat cu zambile decât să mori pe jumătate într-un vis dintr-un autobuz.

Comentarii

28 Responses to “Tramvaiul sufletelor”

mica on February 28th, 2008 5:23 pm

tu ai putea sa rescrii La tiganci. atmosfera din descrierile tale de oras cam aia e.
Madelin on February 28th, 2008 5:28 pm

Presemne ca vopseaua scorojita a tramvaiului 32 e imbibata cu ser de zambile inca de pe vremea cand Kublai Kan pastea oile tugurlane printre ierburile viitoarei cetati. Io zic ca Rahova nu-i oras. Dar cetate? Habarnaveam ca si zambilele e otravitoare, io fac colectie.
Pinocchio on February 28th, 2008 6:54 pm

Exista un sir lung de coincidente inexiplicabile si legaturi sufletesti intre mine si Vlad, din care am sa atriculez aici numai doua.

In primul rind, tramvaiul 32 este in realitate un fel de stranepot al tramvaiului 2, cu un capat in Rahova lui Vlad si cu celalalt in Giulestiul copilariei mele. Pentru mine, tramvaiul 2 era cel care facea legatura — mai intii — cu ordinea universala manifestata si raspindita cu generozitate de Clinica de Ortodontie a Facultatii de Stomatologie localizata intre Piata Kogalniceanu si Schitu Magureanu si — ceva mai tirziu — cu izvorul de cultura care a fost Liceul Lazar. (De acolo vine desigur si numele Podului Izvor.)

Intre timp, daca nu ma insel, s-au scos pentru citiva ani sinele de tramvai de pe Calea Giulesti, iar tramvaiul 2, arhetipul, si-a iesit din functiune devenind, cum observa si Vlad, un tramvai-fantoma. Tramvaiul 32, copia lui partiala, duce o existenta la fel de bizara, greu de inteles pentru oamenii de rind, asa ca noi, cei din Mahala.

In al doilea rind, si mie mi-au displacut intotdeauna zambilele. Dar nu stiu ce mi-a venit, ca la sfirsitul de saptamina trecut mi-am cumparat un ghiveci cu trei zambile grasane si l-am dus la birou. Inchipuiti-va, zambilele sunt grasane de-a dreptul, si la floare si la trup, si incredibil de nesimtite la miros. In plus, culoarea lor nu este roz, cum s-ar putea crede la prima gindire, ci un mov din cel tiganesc, cum era imbracata Roxana Printesa Ardealului intr-unul din clipurile ei cu manele. Se subtinteleg: decolteul exagerat si sânii pe jumatate vizibili, rotunjiti ori prin push-up, ori prin tehnologiile avansate de la Silicon Valley. (Bulbii la fel de grasani sunt numai pe jumatate ingropati in pamintul din ghiveci.) La birou, am pus ghiveciul original de plastic intr-un vas de ceramica rosu tzipator, adica de aceeasi culoare cu Anthuria inflorita de alaturi. In al treilea ghiveci e o Aloe (grasa si tzepoasa) pe care mi-a facut-o cadou Gogoscharski odata de ziua mea, cultivata de el. Inutil sa mai mentionez ca pe vremea aceea Gogoscharski mai avea inca in obraji roseata si rotunjimea gogosarilor.

Consecinta imediata este ca colegul meu de birou, Jürgen Großvogel, descendentul teuton al Distinctiei Pasaroiu, aeriseste din 5 in 5 minute. Iar eu ma duc acum sa studiez la flaut.
Vlad Stroescu on February 28th, 2008 8:27 pm

Mica, întrucât în mod evident nu-s io Eliade, există o singură esplicaţie, pe care criticii literari o ignoră sistematic: Bucureştiul lui Eliade e cel real şi Eliade nu a scris proză fantastică.
Aşa se esplică şi lungul şir de coincidenţe remarcabile care mă leagă de Pinocchio.
Vlad Stroescu on February 28th, 2008 8:32 pm

Madelin, zambila chiar e otrăvitoare, mai ales bulbul. Cică conţine licorină, un inhibitor de sinteză proteicăcare e foarte otrăvitor şi poţi chiar şi să mori. Se găseşte şi în narcise.
doru on February 28th, 2008 9:27 pm

De ce tii sa inventezi chestii din care nu poa’ sa iasa miroase de..zambile.De,cind t-ese t-ese cind nu ,nu.
Madelin on February 28th, 2008 10:05 pm

Io ceam ca fac colectie de flori otravitoare. Am asa: leandru, brandusa si vasc. Acuma pun si zambilelele si narcisele. Mai ziceti daca mai stiti, ca sa ma duc sa expun colectia mea la Bucuresti, la tipa aia care face colectie de colectionari.
Pinocchio on February 28th, 2008 10:36 pm

Madelin, gradina cu flori este plina de otravuri. Ghioceii sunt otravitori, nu-ma-uita e otravitoare, de brandusa de toamna ce sa mai vorbim. Stii, in principiu m-as da in vint dupa dulceata de trandafiri, dar incep sa am unele retineri
Livia on February 28th, 2008 11:19 pm

un tramvai numit dorinta. daaaa a venit primavara, inviem cu totii
DoDu on February 29th, 2008 5:11 am

Vreau sa spun ca nu-i inghit pe capitalisti. Auzi, pomenesc de Rahovei sau Giulesti sau cine stie ce alta mahala, de tramvaiul x sau autobuzul y, de parca toti trebuie sa stim ce si unde. De parca alte orase nu mai exista pe harta tarii noastre, decat Bucuresti. Pardon, dar lipsesc doage
A, stai ca cineva compara articolul asta amarat cu “La tiganci”. Nu-i asa ca e caraghios?
mica on February 29th, 2008 11:40 am

cata obida:)))
Pinocchio on February 29th, 2008 12:27 pm

Eh, a trecut si el pe aici si a citit ce a putut… Se intimpla si la case mai mari. Poate ca ar trebui sa-mi insusesc critica si sa povestesc mai des despre cartierele si liniile de transport in comun din München?
Pinocchio on February 29th, 2008 12:28 pm

“Nothing is so good that someone somewhere would not hate it.”
Una din multele legi ale lui Murphy
nusitatu on February 29th, 2008 5:35 pm

Dodu, lumea scrie aici despre ce stie si iubeste. Bucurestiul exista independent de ura sau dragostea cuiva pentru el si unii il iubesc daca nu in intregime, macar pe bucati. In loc sa inghita totul deodata oamenii aleg cate un fragment mai acatarii, il scutura de praf si il pun sub cioburile lor de sticla colorata. Probabil ca s-ar scrie mai mult despre alte orase daca cei ce scriu aici ar avea o istorie in orasele astea. Insa locul nostru de adunare e mahalaua bucuresteana si chiar daca suntem din alte orase unii dintre noi prefera sa separe amintirile ca sa nu le amestece.
Cred ca nu articolul era comparat cu La Tiganci, ci poate felul de a privi Bucurestiul ca oras magic.
In plus, nu are nici o relevanta daca cititorul stie care tramvai e x, care e cartierul Rahova sau Giulesti, cartierele in sine, ca si mijloacele de transport, nu sunt decat vehicule (animate desigur) pentru destine sau banalitati pe care ni le povestim de dragul nostru.
Cred ca nimeni n-o sa intoarca spatele bombanind daca ai sa scrii despre Constanta, Lima sau Amiens aici.
Try it.
Romancuta on February 29th, 2008 7:51 pm

io am vizitat Bucurestiul dupa 26 de ani (adica acolo m-am nascut) intr-o luna ploioasa, mohorata cu mult stress in bagaje si nu am vrut sa-mi placa. izolata intr-o camera de hotel din jurul garii de nord, auzeam falfaielile steagurilor din fata cladirii care facea atmosfera mai sinistra.
insa cand am iesit in cautarile-mi academice, am descoperit un oras placut in ploaia marunta.asa mi-l amintesc acum. mi-a placut metroul in fata caruia stateam ca tarancuta cu papornite si gura cascata ca nu stiu cum sa folosesc biletul de intrare, sau pe unde sa ies si sa intru. oameni faini, amabili. caini si vagabonzi exista in marile orase romanesti, deci nimic iesit din comun. mi-ar fi placut sa vizitez Antipa si maternitatea Polizu, daca nu ma insel, dar pneumonia m-a tintuit la pat in hotel. sunt convinsa ca daca as fi avut un ghid- gen nusitatu - m-as fi indragostit de oras. macar de o bucata din el.

(eu scriu aici ca ma simt bine in Mahala, dar va rog eu sa ma atentionati daca devin iar prea truli, pls)
nusitatu on February 29th, 2008 8:41 pm

Romancuto, of, ce frumos ai zis, da’ eu cred ca si mai bine era daca aveam amandoi ghidul ghidului-gen, adica pe Vlad, ca sa intarim perceptiile. Si in loc sa ploua cu ploaie sa fi plouat cu flori galbene ca atunci cand a murit Jose Arcadio…

Metroul mi-a lasat si mie prima si cea mai puternica amintire dupa prima vizita in Bucuresti. Peste multi ani cand am revenit, orb deja, si m-am strecurat pe langa pereti spre peroanele lui, mi-a invadat narile ca prima data. Cealalta amintire pe care o dezvelesc acum, uitata intr-un halat vechi de baie, e cea cu undita din bambus pe care mi-a cumparat-o tata de la Obor cu 40 de lei. N-am prins niciodata nici un peste cu ea. Dar o tineam langa mine cand citeam despre crapul monstruos al lui Vasile Voiculescu…
Vlad Stroescu on February 29th, 2008 9:19 pm

Acuma, io vreau să cer scuze lui DoDu şi nu numai lui, pentru că ştiu prea bine că poci să fiu foarte enervant când aberez cu Bucureştiul meu. Sunt un om cu vederi destul de limitate, şi fără imaginaţie, aşa că scriu fix despre ceea ce văz, şi chiar şi acolo trebuie să cenzurez la greu ca să nu par prost. Mai ştiu că există foarte mulţi oameni care detestă Bucureştiul şi au chiar foarte multă dreptate, dacă vreunul dintre ei trece pe aici, îi transmit că nu le sunt duşman, dragostea mea pentru oraşul meu şi al străbunicilor mei nu e una agresivă.

Dar tot lui DoDu vreau să îi zic că printre capitalişti e şi mulţi oameni buni, şi nu merită să te superi pe ei doar fincă-s din Bucuresht. Uite, de ezemplu Mache, din postu de mai de jos. El e bucurestean din ăla vechi şi n-a făcut rău unei muşte toată viaţa lui.
Romancuta on February 29th, 2008 9:42 pm

no, io zic ca te enervasi.
Pinocchio on February 29th, 2008 11:19 pm

Ah da, mirosul metroului… l-am regasit si aici, dar nu la metrou, in alta parte, nu mai stiu unde. Sigur, totul converge. Cind am intrat prima data in München am avut senzatia: Gata, asta a fost, pentru toata viata. Si imaginea vizuala peste cea olfactiva: gara centrala vazuta de pe Donnersbergerbrücke, adica un fel de Podu Grant. (Am intrat in München pe autostrada de Stuttgart, si nu se mai vedea nimic, ca era noapte, dar ce conteaza, noi sa fim sanatosi. Hai noroc!)

Afara e tare cald si e furtuna, la radio s-a anuntat de ieri uragan. Nusitatule, tare mi-ar place sa ies cu tine la o bere. In curind se implinesc 18 ani de cind sunt in Germania asta. Domnu Inginer m-a intrebat: Ei, si regreti? Ai regretat vreodata? Nici o secunda. Am ajuns aici tot dupa asa o furtuna.
nusitatu on March 1st, 2008 3:56 am

Pai Pinocchio, eu zic ca o sa ne aduca veatza la un moment dat in peregrinarile noastre in fata unei halbe (cu sau fara mici), printre visele Penelopei si cantece de flaut. Deocamdata consumam virtual vin de liliac in mahala, la adapost de furtuni. Hai noroc, sa ne mai muiem mintile in el o data. Si joyeuse aniversaire pentru majoratul iminent.

Vlad, how like you sa iti ceri scuze pentru ca ne enervezi pe blogul tau :-)Asta imi aminteste cum, de multe ori cand vorbim noi si discutia devine interesanta si incep sa mai tac si eu cate putin si sa ascult ce zici, iti ceri repede scuze ca ma plictisesti…Pai da, eu as vrea sa mai citesc si altceva aici, recenzii de discuri pop si comentarii stilistice despre saptamana modei la Milano si tu ma intoxici cu detaliile mahalalei tale…Bucuresteanule!!
Madelin on March 1st, 2008 9:11 am

Vorbeam eu deunazi cu amica Myreya despre meleagurile noastre si despre celelalte meleaguri, concluzionand pentru a o mia oara ca nu ne le cunoastem deloc pe ale noastre ca sa avem pretentia sa alergam dupe alea straineze (neturistice, subliniez). Oricum, am hotarat noi doua ca Ploiestiul e naspa. Dar. Sunt convinsa ca Vlad ne-ar demonstra ca nu e asa, daca si-ar pune mintea si l-ar iubi la fel de mult ca pe Bucurestiulmahala. Si ne mai gandiram noi, fetele, ca ar fi cazul sa mai facem cate o escapada prin Bucuresti, la picior. Din primul moment m-am gandit la Vlad-ghid, asa cum bine a mai spus cineva. Am salvat prin niste worduri vechi, de-a lungul vremii, sugestiile vladesti de “vazut in Bucuresti”, cele cu infloririle sunt preferate mele. Iar de la comentariul lui DoDu mi s-a conturat bine, deocamdata prin sinapse, postul cu contradictia dintre superficialitatea omului de catre om (me included) versus esprimarea opiniunilor. O sa-l scriu la mine acasa cand s-o coace.
@Nusitatu - vin de liliac??… vin de liliac!! Si ploaia? Si mie mi-ar placea la halbele acelea…
@Vlad - Pe langa sugestiile lui Nusitatu, mai ai de ales intre bancuri, si iutube, si poze cu gagici (si gagii, ca sa nu discriminezi) goale (goi), si comentarii la ultimul meci al Unirii Urziceni, si abolirea cratimei. Ziceai ceva de un blog pornografic?
Pinocchio on March 1st, 2008 10:26 am

Madelin, Vlad cred ca e prea decent pentru un blog porno. Eu in schimb mi-am permis in ultimul concediu o colectie intreaga de poze porcoase…

Da, si mie mi se pare ca ar trebui mai intii sa vedem ce avem sub nas. Asta ii spun mereu domnului Inginer cind propune zboruri peste ocean. Si daca ne gindim ca München este orasul cel mai nordic al Italiei…

Altfel da, ideea cu vinul de liliac mi se pare si mie geniala. Nusitatu are o lume foarte savuroasa.
nusitatu on March 1st, 2008 11:53 am

Geniala idee am cules-o de la mister Jeff Buckley, pe care il recomand servit la ore tarzii in bataia vantului, in halbe mici de portelan pictat. El zice ca e dulce si greu precum dragostea.S-aveti pofta.
Romancuta on March 1st, 2008 5:06 pm

n-am auzit mai de vin de liliac, dar daca e gustos virtual ma ametesc sigur!

as vrea si eu sa inteleg, fara sa supar pe careva, ce minunatie e sa ai poze purcoase in colectie, asta ca om neinsurat la casa ta.
ca om insurat, minunatia e sa nu mai ai liniste. :))
Pinocchio on March 1st, 2008 5:15 pm

Romancuto draga, nici eu nu vreau sa sochez pe nimeni, dar te-ai uitat la ele? La poze, adica?
Romancuta on March 1st, 2008 7:05 pm

ba le-am vazut pe ale tale, dar eu m-am referit la celelalte ca tot au venit in subiect… Pinocchio draga
Lulu on March 1st, 2008 8:12 pm

A proros de mirosuri cunoscute din Bucuresti, e un miros pe care nu crez sa il poti intalni in alta parte decat acolo acasa: mirosul de gara. Mai ales de gara vara, noaptea. O racoreala placuta cu accente de toropeala din cand in cand, un iz de fier si ulei varsat si curent electric, amestecat cu deodorant ieftin, oua fierte de la pachelet si tesatura ieftina de tapitat banchetele. Plus un miros indepartat, parazitar, venit “din oras” de frunze, de tei si de praf. Niciodata niciunde nu o sa poata fi reprodus mirosul de Gara de Nord, daca poate printr-un miracol ar putea fi inchis intr-o sticluta as plati toata viata rate sa il am.

Si Dodu, stii vorba aia-”daca taceai filosof ramaneai ? Asta ca sa nu iti imaginezi ca daca oamenii au fost asa de civilizati cu tine ai fost mai putin deplasat.
Vlad Stroescu on March 2nd, 2008 9:04 am

Lulu, mulţumesc mult că mi-ai amintit de mirosul Gării de Nord. Când locuiam la Romană, dimineaţa foarte devreme ajungea până la geamul meu, şi atunci fiecare celulă din mine începea să plângă şi să-mi ceară să plecăm departe, încât trebuia să le zic bă celulelor ia mai tăceţi. Lunga mea copilărie de 16 ani am mers cu trenul atât de mult, încât îmi era ca a o casă. Există sânge de ceferist în mine, şi acum, că îţi citesc comentariul mă simt foarte vinovat, că aproape îl uitasem. În Rahova nu miroase a tren, şi sunt aproape 4 ani de când n-am mai pus piciorul într-unul. Aşa că mulţumesc din nou.