Organodinamismul reprezintă concepţia lui Henri Ey despre structura psihică şi despre boala psihică. Orice încercare de a reda sau vulgariza o teorie atât de complexă cum e organodinamismul e o pretenţie exagerată. Mai mult, pentru a fi înţeles, organodinamismul necesită cunoştinţe solide de filozofie, psihanaliză şi psihiatrie din partea cetitoriului, or eu nu am cunoştinţe solide din nimic, aşa că încercarea mea e cu atât mai ridiculă. Aşa că de fapt o să vă prezint foarte pe scurt cam ce am înţeles eu cetind Manuel de Psychiatrie şi apoi Traité des Hallucinations(1973). (O scurtă prezentare despre Ey găsiţi aici).
Jacques Lacan, Henri Ey şi Pierre Malle, la St.Anne în 1932
Conform organodinamismului, psihicul este un edificiu arhitectonic, stratificat. Straturile au vechimi diferite, si filogenetic, si ontogenetic. Fiecare strat e depinde cele care îi sunt inferioare, dar este cumva mai mult decât acestea (de asta zic eu că Ey e emergentist). Tot aşa cum o celulă e mai mult decât o adunare de molecule, un organism e mai mult decât o adunare de celule, o societate e mai mult decât o adunare de organisme, etc. O boală psihică e o destructurare, ca urmare a unei leziuni organice (necunoscute, până în ziua de azi), urmată de o restructurare, dar la un nivel inferior. Putem întrevedea structura stratificată a psihicului, în anumite circumstanţe: în copilărie, pe măsură ce ne formăm; când adormim sau când ne trezim (căci somnul e o destructurare, iar visul e similar deliriumului), şi patologic, în funcţie de nivelul la care ne restructurăm. Între organic şi clinic (între materie şi “spirit”, dacă vreţi), există mereu o mare distanţă, dar şi o dependenţă totală, prin intermediul tuturor straturilor psihice.
E foarte greu să începem măcar să descriem toată structura asta complicată şi foarte mişcătoare a psihicului. Psihanaliştii au început, cumva, dar e din ce în ce mai clar că, până la urmă, acea distanţă dintre organic şi psihic va conţine multă vreme (etern?) un nucleu incognoscibil, total misterios. Henri Ey susţine că în centrul acestor mişcări se află “şapte concepte cheie”, de fapt nişte cupluri de opusuri, care se definesc unul prin celălalt în acelaşi timp excluzându-se reciproc şi deja mă doare capul. Aceste cupluri sunt:
1. Subiectul şi Obiectul
2. Eu şi Celălalt
3. Conştiinţa şi Inconştientul
4. Simbolicul şi Gândirea abstractă
5. Realul şi Imaginarul
6. Expresia şi Creaţia
7. Voinţa şi Automatismul
(Nota 1. Le-am scris cu literă mare fiindcă aşa e mai drăguţ)
(Nota 2. Dacă veţi avea vreodată curiozitatea să răsfoiţi blogul destul de ermetic al profului Aurel Romilă, unul dintre exegeţii lui Ey, veţi vedea multe asemenea scheme cu cupluri. Şi ţineţi minte chestia cu cuplurile, modul ăsta de a sistematiza lucurile, fiindcă o să revin la el niţel mai încolo)
De îndată ce unul dintre elementele cuplului se destabilizează, sau se inhibă (din cauza leziunii organice îndepărtate şi necunoscute), celălalt se hipertrofiază, dă pe din afară. Aşa se face că “nebunia” poate părea creativă, pozitivă: atunci când controlul realităţii e defect, imaginarul ne invadează. Sau, când gândirea abstractă e afectată, simbolicul, care pentru noi, oamenii cu scaun la cap, este mort şi ţeapăn, prinde viaţă şi iată-ne atacaţi de tot felul de creaturi mitologice care erau închise în incoştientul colectiv al lui Jung (astfel salata e completă), unele foarte periculoase. Sau când propriile gânduri (subiective), nu mai par a fi ale tale, parcă funcţionează singure şi ai impresia că le auzi, ca nişte voci (obiective). Etcaetera.
Schemă complicată cu boli psihice
***
Steluţele de mai sus semnifică faptul că vom face un salt înapoi cu vreo 18 secole, în vremea unuia dintre cei mai cunoscuţi ereziarhi gnostici: Valentin. Dacă secta lui e aşa de cunoscută, e nu numai din cauza răspândirii sale, ci datorită descrierilor făcute de ereziologii epocii, principale izvoare până la descoperirea manuscriselor de la Nag Hammadi. Dogma şi cosmogonia lui Valentin sunt foarte complicate. Ia să vedem dacă am înţeles. La început, exista doar o singură chestie. Să-i zicem Dumnezeu, sau Bythos, sau Adâncimea. În jurul lui, jur al lui care era tot el însuşi, era Tăcerea (Sigê), sau Ideea (Ennoia), sau Chestia îşi era suficientă sie însăşi, cu toate astea a inventat (îmi vine să spun “la un moment dat”, dar cred că ar fi nepotrivit) Limita, sau Crucea, care a delimitat mai întâi două entităţi (Valentin le zice Eoni), una masculină şi una feminină: Nous şi Alêtheia, sau Mintea şi Adevărul. Acest cuplu de divinităţi (deşi divinităţi e cam aiurea, pentru că făceau parte din Bythos, deşi nu-l cunoşteau, pentru Dumnezeul originar rămâne de necunoscut), începe să emane alte cupluri de eoni, care la rândul lor încep să emane alte cupluri de eoni. În total, ajung să fie 30 de eoni, ierarhizaţi într-o ogdoadă, o decadă şi o dodecadă. Schema completă e următoarea, cu traduceri foarte aproximative:
Ogodoada (primii opt eoni):
Bythos ( Adâncimea) – Sige (Tăcerea) -> Nous (Mintea) + Aletheia (Adevărul) ->Logos (Cuvântul) + Zoe (Viaţă) -> Anthropos (Omu, nu omul, adică noi, ci un fel de arhetip îndepărtat şi mult superior omului) + Ekklesia (Biserica, aşişderea ca pentru Anthropos)
Din Logos şi Zoe, a emanat Decada, adică următorul eşalon de Eoni:
Bythios (Cel Adânc) şi Mixis (Amestecarea)
Ageratos (Cel Imperisabil) şi Henosis (Unirea)
Autophues (Cel ce Există prin Sine Însuşi) şi Hedone (Plăcerea)
Akinetos (Inamovibilul) şi Synkrasis (altă Amestecare, dar nu chiar ca prima)
Monogenes (Unul Născut) şi Makaria (Fericirea)
Din Anthropos şi Ekklesia, a emanat ultimul eşalon de eoni, Dodecada:
Parakletos (Mângâietorul) şi Pistis (Credinţa)
Patrikos (Paternul) şi Elpis (Speranţa)
Metrikos (Maternul) şi Agape (Iubirea)
Ainos (Cel Ce Nu Seacă) şi Synesis (Înţelegerea)
Ekklesiasticos (aici nu mai traduc) şi Makariotes (Fericirea)
Theletos (Cel După Care Se Tânjeşte) şi Sophia (Înţelepciunea)
Schemă complicată a Universului, în viziune gnostică valentiniană
Toţi aceşti Eoni formau Pleroma, sau Plenitudinea. Ei stăteau bine mersi acolo, mă rog, nu chiar bine mersi, pentru că Dumnezeul originar era tot incognoscibil. Lucrul ăsta o deranja cel mai tare pe Sophia, ultimul dintre eoni. Ea a pus la cale nişte planuri ca să afle sursa şi scopul existenţei sale, însă nu a reuşti, din cauza Limitei. Din cauza asta, Sophia avea nişte sentimente foarte nasoale. Însă planurile şi sentimentele eonilor nu sunt aşa, imateriale, ca la oameni. Aşa că sentimentele nasoale ale Sophiei s-au constituit într-o divinitate rea, ranchiunoasă şi răzbunătoare, Demiurgul, care era exact Iehova din Vechiul Testament (sau aşa credea Valentin, şi Philip Pulllman, despre care puţină lume s-a prins că s-a inspirat masiv din valentinieni când a scris romane fantasy de succes). Din planurile ratate de cunoaştere ale Sophiei, s-a întrupat şi o divinitate feminină, Achamôth, care nu avea nici formă nici inteligenţă, şi care, fiindcă destabiliza complet Pleroma, a fost dată afară din aceasta, ceea ce a făcut-o să se agite cu disperare, şi să pronunţe o formulă magică din trei litere. Agitaţia ei disperată, oarbă şi nătângă, plus formula magică, a dat naştere lumii materiale, universului în care trăim astăzi. Drăguţ, nu? Lucrurile ar fi stat destul de rău, însă Pleroma a luat măsuri compensatorii, care sunt extrem de complicate, că iată, de câteva zile mă chinui să scriu însemnarea asta şi n-o mai scot la capăt, aşa că nici nu vi le mai povestesc. Planul restabilizator al Pleromei îl implică şi pe Cristos (un Cristos, gnostic, mutant), şi până la urmă Achamôth s-a liniştit şi s-a deşteptat din stupizenia ei, a dat o formă inteligibilă materiei născute din ea şi a insuflat suflete anumitor oameni, şi anume doar celor din rasa Pneumaticilor, descendenţi ai lui Set. Toate astea în timp ce Demiurgul, care habar n-avea, era convins că el făcea toate aceste minuni. Şi mă opresc aici, şi mă duc să iau o aspirină.
Altă schemă complicată a Pleromei
***
Acum vreo patru ani, în mod cu totul întâmplător, au ajuns să mă intereseze atât Henri Ey, cât şi sectele gnostice. Am crezut că văd o asemănare între cele două sisteme şi stiluri de gândire. Icognoscibilitatea Adâncului, ierarhia pleromei, cuplurile de eoni, decăderea eonilor, recuperarea lor, suna la fel ca organodinamismul, cu stratificarea, dezorganizarea, reorganizarea din boala psihică, cu icongonscibilitatea iconştientului şi cu cele “şapte concepte cheie”. Poate că Henri Ey era un gnostic în felul său. Sau poate aiurez eu rău.
P.S.: Acuma îmi dau seama, că, în timp ce Henri Ey, vraisemblablement, nu era familiar cu ereziile valentiniene, C.G.Jung era. Mai mult, unul dintre codicele de la Nag Hammadi, conţinând texte atribuite lui Valentin, a fost botezat după el. Dar despre asta, în episodul viitor.
Acuma, că mă uit mai bine, figurile se potrivesc foarte bine cu textul, dar mă rog, faceţi abstracţie de ele
chestia tare e ca henri ey si-a spus o parere mai mult afundata filozofic si a mai aruncat asa cate un diagnostic sub forma de eon ca sa dea bine la cititor. ma gandesc ca un citit ca henri nu si-a privit oglinda personala ca sa vada intruchiparea eonilor si sa-i updateze realist in carte. altfel Cristos nu ar fi analizat ca mutant, poate doar intr-o clipa de erezie, temporara macar. parerea mea e ca se face prea multa valva in figuri si li se arunca cuvinte de slava desarta fiecarui neon in parte. sophia si mitul ei mi se par solutie limita la prostie cand demiurgul e surd si indiferent. si eu as face asta ca neon obosit.
oricum, nu ma amestec in analize mai profunde. oricum, am sa gresesc si oricum la un moment dat imi voi aminti ca trebuie sa trag o linie in discutie ca nu ma stiu.
e prea crunt sa-ti citesc blogurile uneori. de asta n-am sa le mai citesc. inteligenta poate fi o razbunare a ta personala pentru cate ai indurat sau o razbunare pentru ce nu cunosti. cred ca henri a uitat primul aspect in revoltele sophiei. uite de ce prefer eu sa fiu proasta si sa ma reintorc din aberatiile mele la calea Dumnezeului original sa-mi plang pacatele si sa-mi regret ereziile si eonii jigniti. oricum , undeva in fundal se aud rasete..
Hauliu. Menţionez că nu am zis că Cristos ar fi mutant, ci că viziunea gnostică despre Cristos e una mutantă. Cel puţin asta am vrut să spun. De fapt, gândirea gnostică e văzută de mulţi comentatori îndrăgostiţi ca fiind “mutantă”, “paralelă”, “alternativă”, etc. Mulţi gânditori moderni se revendică de la gnostici, de ex. Cioran. Greşesc, după părerea mea umilă.
Inteligenţa mea nu e o armă de nici un fel, una pentru că nu sunt un om violent, a doua pentru că nu sunt un om inteligent.
Iar Henri Ey a fost, arguably, cel mai mare psihiatru al sec. XX. La concurenţă cu Jaspers.
dar ce inseamna sa fii om inteligent?
oricum, e tare complicat ce-ai zis tu pe aici. dc analizai o gandire, da, e o.k., e interesant. da’ sper ca nu crezi in d-astea.
Neon, nu crezi ca, totusi, angoasa asta masiva de a NU fi eretic este, in fond, cea mai mare erezie?
Ma uit cu uimire la poza cu Ey si Lacan si ma intreb daca vreunul din ei avea si macar o vaga idee despre cat de mult o sa influenteze gandirea psihiatrica. Si cand te gandesti ca arata ca doi clienti veniti la macelar pentru un gigot d’agneau si care au iesit la o tigara si o discutie.
În ce să cred? În doctrinele lui Valentin?
cred ca Vlad are un defect pe care eu il impartasesc din prostie, el din inteligenta: modestia. nu smerenia, ci modestia. ca sa raspund intrebarii Liviei (pardon, din modestie sa incerc sa-i raspund), inteligenta si prostia sunt 2 chestii de cuplu care se anuleaza una pe cealalta cand vine Valentin. cand una se atrofiaza de la prea multa indoctrinare valentinica, cealalta domina invingatoare prin imprumut de la Ageratos si Hedone. iata de ce s-a nascut Sophia, fie ea eretica temporara. altfel spus de ma si doare capul dupa un algozon dublu, sunt 2 concepte ale mintii umane, initiate probabil de unul care a avut marea sansa sa invete sa scrie si sa citeasca din frageda pruncie, asa dobandindu-si superioritatea fata de taranul ramas la sapa. oricum Dumnezeu Atotstiutor nu se coboara la nivelul fiecaruia sa-l analizeze dupa cate stie, ci dupa cate face. parol ca are de furca cu prostia mea, spusa in falsa-mi modestie de neom.
Lulu, n-am angoase masive ca as fi eretic iar cea mai mare erezie ar fi sa nu-mi recunosc slabiciunea umana. mi-e limpede ca sansa avuta sa cunosc drumul Crucii din frageda pruncie s-a deteriorat in timp ce cica ma faceam om mare. mai bine ramaneam copil.
indragostitul spune ca uciga-l toaca are forma de corason, asa ca ori il stropeste careva cu agiasma si cuminecatura, ori crapa in fundul iadului pana nu devine de tot violent. faza amuzanta e ca psihiatru nu poate interveni in nici un caz de mai sus. nci macar un gnostic cu Mixis Logos. doar Sige in tempo minor, eretic sau nu invinge Makaria umana.
auhuhuuu, ce de parole am scos!
Da, Pullman este gnostic. De aceea nu inteleg de ce s-au dat toti la el ca ar fi “ateu” si ar “distruge” Biserica. Altfel spus, multe din discutiile despre el sunt foarte pe langa.
Nu stiu daca ai citit Tolkien; uita-te cand ai timp pe prima parte a Sigmarillon. “Cosmologia” sa este f. gnostica.
Cata munca experimentala are Ey? Stii mai bine decat mine ca toti “titanii” astia au dat chix cand a fost vorba de partea experimentala. De aceea, de fapt, dincolo de ocean, nu sunt prea bagati in seama. In afara de psihanalistii pentru potaile bogatilor din Beverly Hills. Lasand gluma la o parte, stii de ex. ca psihanaliza lui Jung a dat chix tocmai la asta: partea experimentala. Si unul din argumentele cele mai puternice impotriva psihanalistilor
este rezistenta la experimental, la verificabil.
Care este referinta pentru schema aceea a lui Ey (apropo, cunostinte de mandale avea? presupun ca da, macar indirect prin Jung).
mda, partea experimentala. Noul Dumnezeu. Verificabil, ha.
nu e vorba de niciun Dumnezeu. e vorba doar de “standarde”. zici la ceva “X” daca indeplineste niste criterii.
din intamplare, psihanaliza lui Jung, desi f. complexa si chiar misto, nu a ramas decat la nivel ca teorie literara. drept este ca nici unul din jungienii post Gustav Jung nu s-a ridicat la inaltimea lui.
stii f. bine ca orice teorie stiintifica trebuie sa aiba partea explicativa si cea predictiva. apoi, trebuie sa permita sa se faca experimente, care sa o confirme sau nu. astea sunt regulile jocului. daca o teorie nu este stiintifica, nu inseamna automat ca este “minora”. ci doar faptul ca nu i se poate pune labelul respectiv. cu alte cuvinte, puterea sa de adevar poate sa ramana nestirbita, dar trebuie regandita si exploatata in mod diferit de cum se practica cu astronomia, sa zicem.
nu credeam ca la inceputul asta de secol, si in contextul asta, sa mai discutam abeceuri de astea.
revenind, teoria lui Jung este atractiva, dar nu poate fi testata. totusi, a fost preluata, cel putin partial, de istoria si filosofia religiilor si o duce f. bine. in treacat fie spus, repetat de fapt, ca jungienii post jung nu au facut mare lucru, in afara de conclavuri new ageiste la Esalen.
despre Ey nu stiu mare lucru, de aceea am si intrebat.
@Wandering Elf: Henri Ey avea o parte experimentală solidă. Referinţa sunt les Etudes Psychiatriques, din păcate indisponibile la noi. Aici se află o bibliografie completă. Are chiar şi studii de psihofarmacologie. Moreover, Ey, care, încă din anii 30 a fost un adversar al ruperii neurologiei de psihiatrie, era un enciclopedist al neuroştiinţelor, aşa cum se prezentau ele atunci. A fost mereu un adversar al psihanalizei tocmai din cauza asta, pentru că a susţinut mereu că trebuie să ne raportăm la organic. Două au fost limitele practice ale operei sale experimentale: 1) mijloacele reduse ale vremii, şi 2) exilul ştiinţific în care l-au trimis, mai întâi contemporanii (râca ştiinţifică exista şi înflorea şi pe atunci), apoi tocmai dizgraţia în care modelele teoretice au căzut, o dată cu invenţia DSM.
Mai mult, faptul că americanii nu ştiu mai nimic despre Ey nu trebuie să ne orbească. În Japonia, Ey este poate cel mai cunoscut psihiatru.
Chiar şi lăsând studiile practice ale lui Ey la o parte, nu cred că DSM trebuie să ne absolve de curiozitate faţă de bolile psihice (a căror enigmă e practic întreagă), şi să respingem d’emblée orice model teoretic. Cred că asta e una din dovezile de limitare (prostie?) de care dau dovadă mulţi dintre psihiatrii zilelor noastre. Furthermore, dacă luăm la puricat toate dovezile pe care le avem despre bolile psihică, nu se ridică peste nivelul cercetărilor lui Ey, cu toată pretinsa putere a evidence-based medicine.
A propos de Jung şi psihoterapii în general. Wandering Elf, să ştii că nici o psihoterapie nu se pretează cercetării ştiinţifice. Costin Pătraşcu mi-a arătat la un moment dat, într-o carte, o demonstraţie a faptului că e practic imposibil să aplici psihoterapiei modelele statistice folosite în general în medicină. Dar într-adevăr, se pare că psihologia analitică (adică psihoterapia jungiană) a căpătat reputaţia de a nu da mari rezultate. Asta nu îl descalifică pe Jung, care a pretins că a avut rezultate, ci spune poate că, pentru a practica psihologia analitică, trebuie să fii Jung 🙂
În orice caz, pentru mine, Jung mai mult o lectură pasionantă decât altceva. Faţă de Freud, are avantajul că a avut contacte solide cu psihopatologia “grea”.
P.S. Poza aia cu psihopatologia e dintr-un manual de psihiatrie, însă nu prea are legătură cu textul 🙂 Mai întâi m-am bucurat, am crezut că ar putea fi o schemă despre organodinamism, dar se pare că e doar o schemă a clasificării schizofreniei.
1. Pai din ceea ce zici tu despre Ey, face tot sensul din lume: nu rupi neuro de psihiatrie.
Cu exilul stiintific si rica, ehei, cate cazuri sunt! Rica mai mult sau mai putin stiintifica a fost de cand lumea.
2. Eu nu vorbesc neaparat de psihoterapie ca proces de vindecare, ci de teoria din spate. Si de fapt critica respectiva a fost impotriva lui Freud si nu a lui Jung. Si nu e vorba neaparat de modele statistice, ci de rezistenta la a face un experiment pe baza asertiunilor din teorie. Practic nu ai cum testa ce zic aia acolo.
Pe de alta parte, Freud, la nivelul de max. anii ’30 nu prea avea legatura cu “hard facts”. Totusi, i-am gasit niste insights destul de tulburatoare in Eros si Thanatos, care abia acum se confirma. In fine, trebuie sa il fi citit cu bunavointa si sa vrei sa traduci “hard facts”, ca sa “vezi” acele insights.
3. Poti sa imi dai, te rog, o bibliografie “minima” pentru Ey? Cum crezi tu: o postezi aici sau o trimiti prin email.
4. Ei, Jung a mai avut si avantajul de a putea scrie extrem de persuasiv. Si a mai avut si o mica armata de femei, gata sa se bata cu dintii si ghearele pentru idolul lor:)
Ca side comment, se face ca in perioada asta sap prin chestii scrise in neuro de la 1900 incoace. E uimitor cat de repede a avansat domeniul si cat de drastic s-a schimbat: de la metodele folosite, la stilul de prezentare si pana la limbajul folosit.
in tot felu’ de misticisme, simbolistici, interpretari. in astea sper ca nu crezi. dupa mintea mea sunt fundatura, nicidecum gandire complexa.
deci ce este inteligenta, Vlad?
Dumnezeu in sensul ca metoda stiintifica este noua “dogma” epistemologica, cum zici si tu, standarde, etc. Stiu tot “abeceul,” nu trebuie rediscutat, voiam doar sa fac aluzie la faptul ca metoda stiintifica, ca metoda de cunoastere, nu este neaparat cea mai legitima sau, mai bine zis, nu le delegitimeaza pe celelalte. Intr-adevar, unei metode de cunoastere care nu respecta standardele stiintifice nu i se poate aplica stampila “stiintifica,” dar asta nu o face neaparat mai putin valida.
Metoda stiintifica cam dă chix in toate domeniile psihologice tocmai pentru ca fenomenele nu sunt direct observavile si masurabile. Behaviorismul care s-a vrut revolutia stiintifica in psihologie a putut explica only that much. Restul se bazeaza tot pe speculatie.
Livia, nu ştiu, dumneata ce crezi?
W.E.: io am cetit Traité des Hallucinations, dar nu chiar tot, ci capitolele despre organodinamism. Mai e La Conscience, care e o lectură mai curând filosofică, dificilă. Am mai citit şi Manuel de Psychiatrie, ediţia din 1982 (după moartea lui).
simbolistica si interpretarea ca fundaturi? Interesant, considerand faptul ca ai folosit o simbolistica chiar acum cand ai scris “in tot felu’ de misticisme, simbolistici, interpretari. in astea sper ca nu crezi. dupa mintea mea sunt fundatura, nicidecum gandire complexa.”
Intrebarea “ce e inteligenta” imi aduce aminte de un cantec al Aurei Urziceanu (parca).. “Ce e iubirea?/ Aceasta intrebare/multe raspunsuri, sigur, are..” Adicatelea, interpretari?
Vlad, multumesc pentru info. La noi la biblioteca am gasit doar asta:
Consciousness : a phenomenological study of being conscious and becoming conscious
Sa vad ce mai e tradus in engleza, pe Amazon. Caci eu cu franceza, mai greu.
Acum despre valentinieni: cine e behemoth ala si ce vrea? apare in a doua figura. chestia tare imi aduce aminte de o carte a lui Philip K. Dick: Invazia Divina.
din pacate si la amazon tot numai aia este…
la noi lka biblioteca mai e si asta: Psychiatry and philosophy. By Erwin W. Straus, Maurice Natanson and Henri Ey. Edited by Maurice Natanson
(call number RC455 .S85)
Hăhă, păi şi Philip K Dick s-a inspirat din Valentin.
Cât despre schemă, ea e diagrama ophiţilor.
Ei, cred eu ca PKD l-a citit pe Valentin dupa ce a fumat cate ceva care face bine la glaucom:)
Vlad, nu stiu daca ai citit asta: http://www.gnosis.org/library/7Sermons.htm
Dupa cum vezi, Jung este traducatorul acelor sermons. Nu stiu daca textul este valentinian sau de alta specie gnostica.
Citind acum un pic gnosticismele valentiniene sau de alte origini, realizez din nou de ce gnosticismul “nu tine”. Nu sunt apologet crestin, citaniile mele sunt cam uitate si oricum au fost haotice si sporadice, dar ce inteleg din prima este ca gnosticismul anuleaza prima “proprietate” a crestinismului: universalitatea. Gnosticii se organizeaza in secte, sunt “initiati”, “numai ei” stiu etc. Asta inseamna practic anularea crestinismului punct.
Zici de perechile de opozitii care apar la Ey, ca ar fi un semn de gnosticism. Si Freud are asemenea perechi: Eros si Thanatos. Si nu este gnostic.
Dar contra-argumentul la care “trebuie” sa raspunzi este taoismul. Si acesta e facut pe perechi. Practic, cu yin-yang si 5 elemente chinezii fac un intreg univers si nu sunt gnostici.
Ca Ey sa fie “gnostic”, ar trebui sa ii gasesti o structura piramidala, din ce in ce mai “corupta”. Si mai ales, ca el sa zica intr-un fel sau altul ca numai un “initiat” l-ar intelege. Ceea ce pare deja sa fie in raspar cu legatura sa cu neuro.
Treaba asta cu perechile este intr-un fel “naturala” (asta ca un fel de my 2 cents si tare de tot din avion): organismul are o structura simetrica, ai o componenta nervoasa simpatica si una parasimpatica, ai inhibitie/excitatie, central/periferic etc.
Revenind la Philip K. Dick, cred ca la el e un pic mai special: omul pare-se ca a cautat sa (isi) explice acea epifanie, sau ce o fi avut. Trilogia este practic despre acelasi lucru, dar din trei perspective diferite. Eu le vad ca 3 explicatii diferite la ce i s-a intamplat.
Posibil sa bat tare de tot campii.
pai de fapt nu stim nimic. sau stim foarte putin. intr-o mare de speculatii, da, tapire.
inteligenta? pai nici io nu stiu ce e. cre’ ca-i o scaparare.
Livia, inteligenta e aia in care esti izbit de pereti din 2 vorbe iar tu te prinzi care-ti sunt amicitiile asa latita cu matele scoase.inteligenta ar mai fi dorinta de cunoastere continua, dorinta de a da un sens vietii de muritor, dorinta de a trai cu bune si rele, este chestia cu a te descurca cat mai cinstit, dar asta nu mai e valabil intre gnostici si freudieni.
cred ca marii psihiatrii ai secolului XX si XXl trateaza slab gnostic problema, numind-o evolutie de la eon la eon doar in cazul in care indivizii isi ating instinctele fara remuscari.
probabil ca as face din psihiatrie ca a 2-a specialitate macel daca as adopta doctrinele valentine, altele decat cele cu trimiteri freudiene logice pana la un punct. sau poate ca pana la o varsta voi renunta inteligent la a mai face altceva decat a trai ceea ce am facut deja. :))
si ca sa nu uit de ce am vrut sa raspund azi unei intrebari care ascunde multe adevaruri: inteligenta e mascata uneori de vorbe puse in gura pana ajungi sa le crezi tu insuti ca fiind adevarate. asta pana la un punct cand te trezesti si accepti cu demnitate orice, chiar daca intr-o dimensiune paralela nici nu a fost vorba de cerere-oferta si refuzul banal mediatizat fondat pe existenta business-ului concreat euforic. reactiile noastre le poate descifra orice psihiatric cu minimum de practica ca fiind dorinta de a apara ce are fiecare in viata sa minim freudiana- ca deh fiecare aproba si dezaproba dupa cat e de democrat, aparat fie si intr-un puseu maniacal de bascalie, banale, benigne fara trimiteri directe sau indirecte la individ.
no, v-am salutat mahalagiilor si v-am dorit numai de bine, pana poate ne vom mai revedea. pa-pa
Wanering Elf, am impresia că Jung nu a tradus acele Sermons atribuite lui Basilide (un alt mare gnostic, precursor al lui Valentin), ci le-a inventat 🙂
Cât despre Tao, într-adevăr, se bănuieşte că rădăcinile gnostice ar fi asiatice. (Să nu uităm că şi manicheismul e “clasificat” ca gnostic). Eu cred altceva, cred că este un alt mod de gândire, fie că e vorba de Europa sau Asia. Mod de gândire pe care l-am observat şi la Ey, chit că poate habar n-avea de gnostici. Şi tocmai structuralismul piramidal mi s-a părut punctul comun, mai mult decât perechile de contrarii. Decăderea Sophiei ar putea fi tocmai defectul organic misterios, iniţial. Urmează o cascadă de emanaţii şi decăderi, urmate de reparaţii, reorganizări la alt nivel, care până la urmă dau tabloul superficial al bolii psihice, dar mereu acel defect organic este cauza unică, punctiformă, a unui catastrofe globale.
Romancuta, dumneata de ce eşti aşa de supărată nenicule, de ce ne tot spui că pleci? Oricum, dacă îmi permiţi un sfat: nu lua ce citeşti în serios (cu atât mai puţin acest blog). Io dacă aş lua în serios toate lecturile mele, cred că n-aş mai citi nimica.
Livia, eu susţin că nu inteligenţa e importantă, ci conştiinţa. Inteligenţa e o chestie atât de relativă şi de aiuristică încât nu e bună decât de sarcasm.
Vlad, cuvinte grele aruncate pe aici. Inteligenta, constiinta, gnosticism, tao, mao:D
O manea, nimenea, ni’ica?
Toată viaţa mea,
Toată viaţa mea,
Am să dau la totţi să bea,
La golanii mei, la duşmanii mei,
Un pahar de la LA
Finca io nu pricep nimica din ce ziceti voi aici, zic doar atata: imi place de Jacques Lacan, in poza :-). Imi place figura lui ganditoare, noroc ca-i iese coltul halatului alb din molton…
Mai era o teorie, cu perechea de perechi (adica mai sus de cuplu e un cuplu de cupluri). Si uite asa ne ducem spre colectiv.
PS
Constiinta? Ce inseamna, Vlad? Da’ daca zici ca nu stii si ma intrebi pe mine, nu mai vorbesc cu dumneata 🙂 Are tot o cauza organica?
Si n-as zice ca sarcasmul e raspunsul corect la intelighentie. Sau intelighentia fara de constiinta e sinonima cu ceva?
constiinta gen a la kant, cu datoria? la aia te referi? adica sa fii 1 om moral, cu constiinta
MulŢumesc, Tapire 🙂
Wandering Elf, dacă vrei să ştii, postul acesta s-a născut tocmai din critica pe care mi-ai adus-o cum că nu mai scriu nimic consistent. După ce am recitit ultimele 10-20 de însemnări, am ajuns la concluzia că aveai dreptate şi am zis că situaţia trebuie să se schimbe. Desigur, mai am de lucru, dar, pentru început…
Madelin, nu ştiu, pe cuvânt, da dacă nu vrei să-mi spui tu, nu te mai întreb 🙂
mai Vladishor, mai! tare greu m-am prins cine era sophia care-mi dadea tarcoale pe vremea cand aveam blog stiintific, mai. noroc cu blogu matale. senchiu.
si de ce sa ma supar? nu am ce pune nic la sufletel cat timp il am pe Theletos acolo.
ia un sfat de la mine, asa pe un viitor sa faci blogul matale scena finala din Dogville. misto muvi. asa in mod sigur o sa te citesc ca pe presa.
Vlad, da, vreau sa stiu, ca face bine la self istim:)
Din ceea ce ai scris despre Ey, nu sunt convins de structura-piramida de care ziceai, dar nu am cum sa judec asta, necitindu-l. Ai putea sa maresti prima poza, aia de seamana cu o mandala? Chestia aia aduce atat cu o mandala, dar si cu chestiile Jungiene (evident). Macar pentru schema ceea daca as avea textul sa il citesc…
Nu sunt f. sigur ca taoismul ar avea ceva cu gnosticismul. Sunt prea departate temporal (600 de ani, cel putin) si spatial. Si nu prea vad niciun intermediar care sa faca un fel de punte intre cele 2. Zic 600 de ani, cel putin, pentru ca Lao Tzi de fapt a facut si un fel de sinteza a ceea ce se credea inainte de el. Noroc cu faptul ca chinezii au avut dintotdeauna o birocratie f. bine la pusa la punct si nu si-au dat foc atat de des la arhive ca noi vesticii, ca asa se stie destul de bine cine a fost Lao Tzi.
E de fapt vechea problema: concepte, sau scheme f. asemanatoare, care apar in timpuri si locuri deconectate. Ai doua explicatii: ori o difuzie a conceptelor, schemelor, ceea ce implica o origine, ori o aparitie “in paralel”, independenta, a acestora. Numai ca in cazul de fata vad mai multe deosebiri decat asemanari.
Păi nu poci, că aia era rezoluţia maximă. Dar io zic să nu iei în seamă schema aia, că am impresia că nu zice mai nimic. La noi a fost tradusă “La Conscience”, la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, două ediţii, 1969 şi 1983. Din păcate, io nu o am, că ţi-aş fi trimis-o, când verau să o consult, o împrumut de la Institutul Francez.
Despre legătura dintre Tao şi gnositicism, de ce trebuie să căutăm o legătură directă? Diferenţa de timp se scurtează dacă considerăm că Simon Magul era contemporan cu apostolii, dar că însuşi denumirea de Mag ne duce cu gândul la Persia Mazdeeană, iar Zoroastru e situat de opinia majoritară în sec. 6 a.C. Şi aşa aş mai putea ţese legături, dar prefer să n-o fac pentru că nici una nu poate fi fundamentată. Prefer o altă opinie, aceea că gândirea gnostică mi se pare un fel de serenitate orientală grefată pe disperarea şi sărăcirea spirituală constantă a occidentului. Nici asta nu poate fi fundamentată 🙂 dar măcar se califică mai bine pentru statutul de părere.
Romacuta, cred ca e o confuzie, ca eu nu stiu cine este sophia de pe blogul dumitale. Désolé ca te-ai suparat, dar sincer, chiar nu inteleg de ce, si unde ai fost atacata.
Livia, un raspuns-comentariu intirziat: Inteligenta este ceea ce masoara testele de inteligenta. Asta e o mica rautate de-a psihologilor, care se au intre ei, nu-i asa, ca fratii 😉
Despre fundamentarea experimentala a psihoterapiilor, nu sunt convins ca lipseste la toate soiurile de terapie. Bunaoara pentru terapia comportamentala as inclina sa cred ca exista. (Si cum pe moment imi lipseste documentatia, ramin cu inclinatia, sugative din Croatia.) Un scepticism ceva mai mare indraznesc sa emit in directia lui Costin, care este un psihanalist, si breasla asta mi se pare din principiu usor suspecta printre psychos. Am sa-i scriu direct si personal unele comentarii pe blog, numai ca deocamdata nu-l pot accesa din motive neelucidate.
Uimit (si asta in mod sincer si pozitiv) sunt de convingerea cu care Tapirul taxeaza chixurile metodei. Sa fie un gest postmodern? (hihihihi) Oricum ar fi, imi aminteste de Lucian Boia, de analiza pe care o face el asupra bazei ideologice a comunismului, ca si de felul in care o pune pe aceasta din urma in relatie cu opera lui Jules Verne.
Calduroase salutari din Cluj (ceea ce, la nevoie, poate explica unele sau altele din afirmatiile de mai sus, hihihihi).
mi s-o fi parut ceva nepotrivit pe undeva, chestii care imi depasesc acceptul. in fine, greseala mea sa fie…
nu traiesc cu resentimentele, asa ca toate cele bune Vlad si celor care te citesc.
@pinocchio: scuze si tie si tuturor celor care aveati placerea de a comenta pe blogul meu. Pur si simplu am ajuns la conluzia ca, desi hranitoare comentariile voastre, petreceam prea mult timp in fata calculatorului si prea putin cu o carte in mana. Uite insa ca uneori tot mai cedez ispitei si arunc cate un ochi pe blogurile prietenilor. Cat despre faptul ca as fi psihanalist, tre’ sa precizez ca nu. Mai am mult pana acolo si nici macar nu sunt sigur ca vreau sa ajung acolo. Facts: acum vreo doua saptamani ma apucase revolta ca, in cadrul formarii de baza in psihoterapie psihanalitica, tot Freud avem de citit saptamana de sapatamana (exagerez, dar asa aveam eu impresia). Dom’le, au mai scris si altii dupa Freud, la aia cand ajungem? imi venea sa ii intreb pe indrumatorii nostri. Numai ca acum cateva zile am dat peste un text de-al lui Freud – e adevarat, despre tehnica psihanalitica – de am cazut in c…. Genial! Ce putea sa spuna omul asta acum aproape 100 de ani, iti sta mintea in loc! Si nu poti sa apreciezi cu adevarat ce spune decat daca te-ai lovit in practica psihoterapeutica de niste chestii pe care el le explica cu o usurinta de parca ar fi citit toata literatura moderna a psihoterapiei. Cred ca a fost prima oara in viata – si citesc Freud de ceva vreme – cand am avut cu adevarat revelatia geniului lui. Oricum, eu unul ma simt abia la inceput de drum, mai e de sapat… Dar pentru asta trebuie, inclusiv, sa stau ceva mai departe de calculator 🙂
Costin, principalul nu este sa ai o atestare ca psihanalist. Simplul fapt ca il gasesti pe Freu genial mi se pare o atestare suficienta, cel putin pentru scopurile discutiei noastre.
Ce vroiam sa iti spun pe blogul tau — si am “pierdut trenul” — este ca ti-ai ales o pozitie dificila si problematica. Ti-ai divulgat, pare-se, identitatea reala si publici pe teme profesionale, ceea ce, dupa parerea mea, implica niste cerinte foarte mari, pe care eu unul nu mi le-as asuma. Apoi, vizitatorii tai care discutau in mod activ nu erau colegi psihiatri, asa cum ar fi de asteptat intr-un blog pe teme profesionale, ci persoane din afara, eventual avind experienta terapiei. (Pe Baldovin il las aici in mod constient in afara discutiei.) Pina la urma, se parea ca purtai dialogul mai degraba cu clienti potentiali decit cu colegi de breasla. De aici si impresia mea ca iti pledezi propria cauza in fata lor (sau, ca sa provoc putin, ca iti faci reclama ca terapeut), ceea ce inteleg ca nu a fost intentia ta, deci s-a ajuns la o neintelegere. Faptul ca ai renuntat la discutii nu este, din perspectiva mea, o solutie reala: prin asta, nu devine mai clar cine sunt partenerii tai virtuali de discutie, si poate ca, implicit, scopurile si obiectivele blogului nu se clarifica nici ele in masura mai mare. Singurul avantaj pare sa fie, in afara de economia de timp, faptul ca acum poti sa te iei pe tine insuti in serios dupa pofta inimii 😉
Haha, “Freu” (sich freuen = a se bucura), iata o superba greseala freudiana!
Costin, ca tot iti faci reclama indirecta si pe blogul asta, am si eu fo 3 comenturi. Ia-le, te rog, ca niste dondaneli-carcoteli. Adica nu le lua prea in serios:
1. Ai vazut filmul asta? http://www.imdb.com/title/tt0439289/
2. Zici pe blogul tau ca intr-o alta viata ti-ar place sa fii arhitect. Cred ca am vazut prea mult Seinfeld. Cand aud/citesc chestia asta, imi aduc aminte de George (Constanza) pretinzand ca e arhitect. Celebrul Art Vandelay.
3. Tot pe blogul tau zici asa: “Presupunand ca cineva este suficient de stabil dpdv psihologic, are niste caracteristici personale favorabile, un anumit grad de intelegere de sine ca urmare a unei psihoterapii sau psihanalize personale […]”. Premisa la treaba asta este ca a priori suntem bolnavi. Adica, ne nastem cu probleme. Cel care este stabil psihologic, este numai datorita terapiei sau psihanalizei. Ceea ce, nu te supara, it’s kinda too much.
Too much for you, or too much for science in general?
Apropo de Seinfeld, i-ai vazut in episodul din 2027?
http://www.youtube.com/watch?v=ElWNFgMqGuE
Cam tineri Seinfelzii pentru 2027. Jerry ar tb sa fie in jur de vreo 70. De fapt si George.
Too much for common sense. Da’ ca tot iar pomenesti de hobby-ul asta, chestia de mai sus este exemplu de statement care nu poate fi testat (ce ziceam mai demult). Alta: “În inconştient, nimic nu ia sfârşit, nimic nu trece, nimic nu se uită.”–Freud, luat de pe unul din blogurile lui Costin. In plus, “nimic-ul” asta imi da fiori la modul aproape-propriu. Chiar asa? Nimic?
Pentru mine, am stat suficient de mult printre studenti, absolventi, practicanti si fani ai psihanalizei, ca sa le stiu determinismul. Ba am luat si curs, da’ ala era misto. Ca proful o lua, mai asa, mai filosofic. Si e baiat destept si rabdator, chiar si cu loaze ca mine. Printre altele, se ocupa de o anumita serie de la Editura Trei.
Vlad, tu zici asa: “Putem întrevedea structura stratificată a psihicului, în anumite circumstanţe: în copilărie, pe măsură ce ne formăm; când adormim sau când ne trezim (căci somnul e o destructurare, iar visul e similar deliriumului), şi patologic, în funcţie de nivelul la care ne restructurăm.”
Asta este Ey, sau esti tu?
Cred ca de fapt destructurarea este in chestii de gen narcolepsie si nu in somnul propriu-zis si normal.
Somnul, stii prea bine, it’s actually a big thing, ca nu ne petrecem de aiurea 1/3 de timp in el si are nu stiu cate stadii (3, sau 5? am uitat). Da’ norocul nostru e ca e controlat “punctual”. Situatia e cumva similara Parkinsonului: se duce un anumit switch si numai unul si nu mai e somn. Ci e narcolepsie. Adoarme la volan, brusc. Acum, interesant, switch-ul asta e dat peste cap si in depresiile severe. La nivel comportamental, dar si structural. Deci poti zice ca ai destructurare la 2 sau 3 nivele (depinde cum le numeri) si asta numai ca dispare butonul. In timpul tineretii.
Vlad, am pus aici (http://download.yousendit.com/5FF0ABE717697A35) un articol despre Ey, din 2004, publicat in Pyschopathology. Barem asa incepem sa avem a common ground for disagreement:)
Linkul e valabil 1 saptamana
vezi ca nu intreb degeaba? Zici “common sense,” ceea ce pentru mine se incadreaza la “too much fo me” si nu la justificare stiintifica. Nu o sa intreb ce intelegi tu prin common sense, ca iar te superi pe maieutica mea (oricum eu nu agreez justificarile prin common sense), o sa spun numai ca interpretarea ta “Premisa la treaba asta este ca a priori suntem bolnavi. Adica, ne nastem cu probleme. Cel care este stabil psihologic, este numai datorita terapiei sau psihanalizei. Ceea ce, nu te supara, it’s kinda too much.” nu este singura interpretare posibila si, de fapt, este incorecta si incompleta.
Cu Seinfelzii, nu inteleg de ce o iei asa logic si matematic… Mie interpretarea lui Frank Caliendo mi se pare geniala.