Cică Zoe Dumitrescu-Buşulenga era o profesoară foarte severă, la Filologie. Le zicea studentelor că sunt atât de proaste încât stau şi-şi povestesc ce-au visat.
Ei bine, cum nu am avut niciodată pretenţii de mare inteligenţă, asta o să fac şi eu acuma. A fost unul dintre visele alea care , la pipăit, par mult mai reale decât realitatea. Mai întâi, am visat că citeam un roman. Din păcate şi fir-ar să fie, am uitat complet care era conţinutul romanului, dar era cu siguranţă cel mai bun roman pe care l-am citit vreodată. Nu-mi dau seama cum o să-l recuperez, dar asta e altă treabă. După aia, se făcea că plecam în vizită la un prieten. Stătea foarte departe, dar, pentru că afară era frumos, m-am hotărât să merg pe jos. (Partea asta am mai visat-o de multe ori, cu prietenul care stă departe, în Bucureşti, dar aşa de departe încât durează ani să ajungi la el acasă. ) În fine, am pornit-o, pe străzi cu case, atât de lungi încât fiori de plăcere îmi alergau pe şira spinării. Pur şi simplu nu se terminau, şi era bine aşa. La un moment dat, în loc să o iau la stânga, am luat-o din greşeală la dreapta şi m-am rătăcit. Noaptea era pe sfârşite când am ajuns la nişte clădiri din cărămidă roşie, lângă vechi şine de tren. Gara era unul dintre capetele oraşului. Dincolo de şine, nişte râpe blânde mă aşteptau. Le-am coborât vesel, şi am ajuns pe malul unui lac aşa de întins încât ar fi putut să fie marea, dar nu era, fiindcă mirosea a lac. Acolo locuiau câţiva oameni, un trib prietenos, chiar pe mal, printre ruinele clădirilor roşii. Un copil m-a tras de mânecă să mă joc cu el cu mingea, nişte bătrâni îşi bălăngăneau picioarele în apă, dar majoritatea locuitorilor se bălăceau printre ramurile de sălcii. Departe, soarele răsărea printre nişte nori uriaşi, şi puteai să vezi clar locul, dincolo de orizont, în care ploua, pentru că ploaia arăta ca nişte coloane gri care susţineau norii, foarte frumoasă comparaţie, trebuie s-o notez ca să n-o uit.
Aceasta era ultima mahala. M-am stabilit în ea şi am trăit fericit până la adânci bătrâneţi.
Stimate domn, nu pot decit sa spun ca ma dezamagiti profund. Nu am cuvinte. Si nici macar nu sunteti, ah! studenta la filologie.
Ba de loc, stimata doamna. Daca as fi fost un optimist, exact asta as fi filmat. Asta si nimic altceva.
cum ii zice Vlad? Personalitate multipla?
De fapt, eu chiar cred că Tarkowski îmi citeşte forumul, iar Zoe e o veche cunoştinţă, care bloghează din 1960.
aici trebuie sa iti dau dreptate.
Daca vrei sa-ti amintesti titlul cartii, iti recomand o sedinta de hipnoza. 😀
Daca vrei o interpretare babeasca, apa daca era curata si erai si tu in ea inseamna sanatate, iar copilul Ispititoru…
Cum miroase un lac? A muguri de salcie?
Vlad, check this out: “În 2002, Nae Caranfil îşi începea filmul „Filantropica“ sintetizând perfect România începutului de nou mileniu: „A fost odată un oraş în care oamenii se împărţeau în prinţi şi cerşetori. Între aceste două lumi nu existau decât câinii vagabonzi. Ei formau clasa de mijloc“. Oraşul era Bucureşti. Au trecut ani, dar nimic fundamental nu s-a schimbat.”
Place mult la mine cum scrie baiatul asta.
http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/797259/Campania-EVZ-a-trecut-granita/
Andrei Crăciun? Hmm, interesant, să mai cetim. Sărumâna.
Azi am inceput Alchimistul lui Coelho. Citind acolo despre visul ciobanasului, mi-am amintit ca am mai citit recent despre un vis asemanator :))
Un citat fain:”…e drept ca niciodata n-am lipsit. Uneori apar sub forma unei iesiri din impas, a unei idei bune. Alteori, intr-un moment de rascruce, fac in asa fel incat lucrurile sa fie mai simple, si asa mai departe. Dar majoritatea oamenilor nu ma baga in seama.”…ca un vis eventual…
Acum merg sa o rasfoiesc din plin si sa-mi monitorizez atenta visele. :))
O duminica placuta tuturor!
Vlad, apropo de mahalale si altele aferente, uite ce pareri avea un primar interbelic al Capitalei despre populatiunea aflata in grija sa.
http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/797919/SENATUL-EVZ-Un-primar-al-Capitalei
Am postat mai devreme un link la un articol din EvZ despre ce zicea un primar al Capitalei interbelice, care vad ca s-a pierdut in ceata. Nu-i bai, v-am zis acum unde sa il gasiti.
s-a rezolvat.
Tre’ sa gasesc o modalitate (un plugin probabil) care sa permita o selectare mai controlata a comentariilor, de exemplu sa permita comentarii de la un anumit IP sau cu un anumit email address indiferent de ce crede Askimet.
PS blogul e updatat la 2.5
multam. credeam ca poti selecta IP-uri, in sens pozitiv, sau negativ. nu stiu cine e si ce face askimet…si mai ales cata autonomie permite.
Oao. Arată altfel. Mulţumex, tapire!
Askimet este un serviciu anti-spam care este integrat in wordpress. Practic toate comentariile catre un anumit blog trec prin serverele askimet, care le taxeaza drept spam sau nu. In 99.9% din cazuri este extrem de eficient in blocarea spam-urilor, din pacate insa se intampla sa aiba “false positive”. Askimet nu ofera (inca) whitelisting; ei zic ca sistemul este adaptativ si ca invata. Sunt cateva probleme aici, unu ca invatatul pare a fi foarte lent (am sapat pe internet pentru asta) si doi, in multe cazuri lista de posturi blocate de Askimet (pe care o poti accesa prin admin panel) este lunga (cateva pagini). Ca sa gasesti un comentariu care nu este spam si sa il “de-spam”, trebuie sa treci manual prin toata lista. Am cautat solutii pentru asta si deocamdata nu exista.
O solutie ar fi sa deactivez Askimet si sa incerc alte servicii.
deci, omule, tu esti teribil. nu stiu cum oi fi in realitate (poate mai bine ca nu, hihi) si n-am habar daca si altii se instaleaza turceste pe scaun in fata calc numa sa mai arunce cu diitamai zambetu ochiu-n blogu tau, in loc sa doarma sau sa se sarute 10 min in plus – asadar actrivitati printre cele mai necesare si placute spetei noastre umane – da io una ma bucur asa chicotitor si nerabdator cand imi amintesc de mahalaua asta, ca un copchil cand dimineata isi aminteste ca azi toata ziua o sa mearga la scaldat cu prietenii. ma rog, ma lungesc si pierd esenta. ma bufneste rasu ca am ajuns sa citesc descrierea unui vis fara nici o noima cu aceeasi incantare cu care+mi cumpar o carte buna – macar daca-i disecai posibilele interpretari casa para mai interesting – si totusi, dom’le, ma amuz ma bucur si i-as da sansa blogului astuia sa-mi povesteasca si ce a mancat autorul lui la micul dejun (ei, nu-i neaparata nevoie, are si propria-mi imagine despre mine anumite limite si sa ma surprind citind d-astea sau cartile recomdtede elle nu se incadreaza intr-insele), da!, totusi, i-as da sansa asta daca ar face-o in acelasi stil lejer, relaxant, provocator si de-o maiestrie de invidiat.
tine-o tot asa, draguta ta de mahala e o binecuvantare pt blogosfera autohtona! parol!
deci, ina, sărumâna 🙂
P.S.: La micul dejun, după cum scriam pe aici pe undeva, mănânc un prieten.
# 17: AOLEU ! Chiar ca mi-a sarit imima-n piept cand am citit asta. Maica maiculita….
(E Ok, Ok, stiu ce-ai vrut sa zici, nu te anxiosea degeaba.)
A propos de profesoara Zoe Dumitrescu Busulenga,tata, care a facut ASE-ul si apoi a facut cateva cursuri post universitare de drept juridic international, mi-a zis ca la un seminar odata la astea de drept international le-a venit de cateva ori sa le vorbeasca chiar ZDB (habar n-am ce legatura avea ea cu dreptul international, poate ca era vorba de comentarii comparative intre dreptul romanesc si cel international, numai asa pot sa-mi inchipui, sau poate ca era o chestie poltica care ii fusese repartizata din oficiu, ca nu erau aia de la ASE asa desptepti pe-atunci). Tata oricum mi-a zis ca a ramas foarte impresionat de complexitatea cursurilor tinute de ZDB, foarte bine documentate, interesante, a vorbit de mai multe ori despre asta la noi in casa cand eram eu mai mic, de-aia tin minte, ca fusese sincer puternic impresionat de calitatea acelor cursuri. Stie cineva ce pozitie politica avea ZDB re. PCR pe atunci ? (Eu mai mult din curiozitate intreb , ca probabil ca era tare de tot in nomenclatura de o lasau aia sa lectureze la cursurile astea de drept international la ASE, plus sa plece din tara, etc.)
ms