Mă gândesc acum la şatra de ţigani cu care am petrecut o gardă extraordinară, la toate poveştile şi minunăţiile pe care mi le-au zis (că ne-am împăcat bine după ce le-am dat voie să-i toarne cositor băiatului pe care îl aduseseră la internat), şi mai ales la cea mai bătrână dintre ţigănci, care se dădea în leagăn alături de cel mai tânăr din şatră (vreo 2 ani), o mamaie exuberantă, cu fustele în vânt, nu ca mamaiele românce, care cică Gigel vino încoa nu te mai da în leagăn că o să cazi stai mai bine lângă mamaia cât citeşte ea ziaru. Mi-am adus aminte de şatra asta din cauza unei amintiri mai vechi, şi anume cum m-am dat ultima dată în viaţa mea într-un leagăn, în grădina Icoanei, acum peste 16 ani, am încercat şi mai târziu dar paznicii din parc mi-au zis că nu mai am voie. Ajunsesem la amintirea cu leagănul pentru că mă gândeam la cum să fac să plec iar în vacanţă, iar la vacanţă mă gândeam din cauza unui alt gând, despre gândacii de Colorado.
Şi tot aşa, şi mie, şi dumneavoastră, gândurile ne aleargă prin cap, de la una la alta, de dimineaţa de când se întrupează din vise, până noaptea când mor în alte vise. Ah, dacă aş şti primul gând pe care l-am gândit, acela de la care a pornit totul! Încerc să o iau înapoi pe firul gândirii, dar sunt deja mult prea departe şi m-am pierdut de tot.
Mai mult, problema e complicată de faptul că unele gânduri nu se nasc din gânduri ale mele, ci din ceea ce am citit prin vreo carte, sau am auzit pe la altcineva, aşadar firul de gânduri e mult mai vechi decât mine însumi, şi trebuie să aflăm care a fost primul gând al întregii omeniri. Ce mai gând trebuie să fi fost şi ăla.
Dar uneori gândurile mi se nasc din ţipetele unei păsări, sau din scârţâitul unui copac, iar păsările şi copacii au existat înainte de omenire, aşadar primul gând al omenirii trebuie să fi fost insipirat de alte gânduri, şi mai vechi, şi iată că acuma îmi trebuie să aflu primul gând al întregi lumi, acela de unde chiar a început totul, şi care, din fir-a-păr, a ajuns la gândul pe care îl scriu aici, gând care se întreabă de unde o fi apărut el.
E posibil, ba chiar probabil, să fi dat de multe ori, din întâmplare, peste acel prim gând. În acest caz, mă întreb dacă a mai avut capacitatea de a germina din nou câte o altă lume, în care alt Vlad se întreabă care o fi fost primul gând, fără să ştie că
eu
sau el
sau Aristotel
l-a gândit
