Of, că tare obosit mai sunt. E momentul să-mi dau foc la hucaua portocalie şi să-mi amintesc zilele trecute. Ieri am reuşit ca prin miracol să merg la şedinţa conspirativă cu Madelin, Mica, Wandering Elf şi Sebastian Corn. Acuma, dacă cetiţi pe site-ul Siminei o să găsiţi nişte chestii cum că gugugu. Aş vrea să infirm din start aceste alegaţii (cum, ce e aia alegaţii, asta e bună acum, e nişte aserţiuni).Deci niciun gugugu, eu de fapt sunt un mare dur. Extrem de dur. Sub asprimea tăioasă a meclei mele se ascunde un suflet de aur, aşa, ca la Jean Valjean, dar de dur, sunt dur şi niciun gugugu.
Deci, şedinţa. Primele erau Madelin şi Mica. Am apărut şi eu, am dat parola, montré patte blanche, apoi hop şi Corn şi Elful, aproape simultan. Deci puteam începe. Băi nene, am beut cafea la oală, dă ne ieşiseră uochii dân cap şi tropăiam ca melcii. Orele erau grave. În scurt timp, fumul de ţigare se făcu gros de nu ni se mai vedeau decât ochii bulbucaţi de la cafea. Am bătut cu pumnul în masă, am analizat resorturile interne ale crizei mondiale, şi nu mă refer la criza economică, ci la Marea Criză, aia de ne ducem toţi de râpă. Puteţi sta liniştiţi, avem un plan, nu degeaba am început să ne devirtualizăm. Wandering Elf e un tip tare înţelept, în ciuda anilor tineri dumnealui şi aşa e că se râde dân uochi. De Madelin şi de Corn ce să vă mai zic, că ştiţi, pentru că dumnealor sunt aşa cum scriu, ceea ce e rarisim. Madelin avea ochii la fel de extrem de verzi. Ce mai, mica a zis foarte bine, mai puţin în ceea ce mă priveşte, unde nu m-a nimerit deloc, nu eram un gugu trendiflendi: eream obosit, nebărbierit, cu zdrenţele de pe mine şifonate, cu falca căzută într-o parte şi limba scoasă de un cot ceea m-a împiedicat să vorbesc articulat, cu părul hirsut plin de paie, bătând din palme ca un urangutan enervat şi trompeţind din nas, în fine, o creatură mult mai înfricoşătoare decât de dl Corn sau dl Elf, care sunt aşa, cam adorabili. În schimb mica avea ceva din cloroza şi delicateţea domnişoarelor de altădată, când se mişca parcă atingea realitatea cu vârful deştelor, ha, i-am zis-o.
Io unu ce să le povestesc, că multe nu ştiu le-am zis tot de cartier, dă săraca Stela madama dă pă stradă, n-am apucat să le zic dă Stafie, cel mai mare dintre băieţii ei, care ne bătea când eram mici, şi n-am vrut să le povestesc, da trebe să povestesc repede aici, dă cel mai mic băiat al ei, care avea trei ani când a murit, foarte repede după ce murise ea, l-a călcat maşina, ce mai înmormântare a fost, chiuia tot cartierul, care ştia că de fapt murise şi el, cartieru, vreau să zic, că chiar aia a fost, după aia s-a dus naibii tot dar de lucruri din astea triste vorbim altă dată că ăsta e un post vesel.
Adevăru e că e imposibil să revirtualizezi o devirtualizare. Ar fi fost poate nevoie de un cronicar anonim. Desigur, în detalii există chei şi taine care îmi scapă şi dacă mă lungesc la vorbă iese şi mai naşpa aşa că tac gata tac.(Parcă e o secvenţă nucleotidică).
bai, voi ma inervati pe mine. Da’ lasa ca va prind io la Plostina, nu scapati. Iar cu elful in special, sa dreg busuiocul (vorba sor’mii), tre’ sa vad cand vine iar in tara. Io nu stiu cand, la vara sper.
Recunosc ca sunt invidios si nu-mi ramine decit sa sper ca ne putem intilni si data viitoare cind vin la Bucuresti.
Tapire, sa stii ca Madelin m-a invitat la Plostina si ma gindesc foarte tare sa vin la vara. Ce-ar fi sa organizam o tabara de devirtualizare? (Il aduc si pe domnu’ Inginer, sa se dezvirtualizeze si el 😉
m-am hlizit pana s-a blocat calculatorul.
hi hi, dada, sunt usor anemica, da’ usor. in rest, io aleg (aleghez) in continuare ;))
o tabara de creatie, o celula de criza, un ansamblu folcloric.
Sigur, echipa de dansuri populare. Eu vreau cu fetele de la Capâlna!
da, aduceti fetele de la Capâlna, că la Ploştina păţeam asa, ma duceam la discoteca cu verii mei si ocheam cate o fata si intrebam pe varu’ “aia de colo cine e?” “stai linistit că e neam cu tine” raspundea varul invariabil.
Haha, tocmai ii povesteam lui Madelin ca in orasul acela mic si frumos de provincie, al carui nume nu indraznesc sa-l pronunt (o comunitate mica dar *extrem* de nervoasa) fiecare era var, unchi sau nepot cu fiecare. Sau matusa, ma rog. (Si mai spuneam ca lucrurile nu trebuie intelese in sensul lor cel mai strict, hihihi…)
Tabara de creatie, am zis! Ii dam si un nume, da’ nu pompos.
Inaugurarea vara asta la Plostina (ca aceia de la Paltinis). Scoatem si o foaie volanta a taberei, numita “Focul Viu” (foc-care se si vede de la Plostina de la odaie’n muche).
Io zic sa-mi trimeteti emailuri de acuma sa facem repartitia la locuri de culcat la noi si pa la vecini 🙂
Si Pinocchio, fara Domnul Inginer nici nu te primesc 🙂
Nici pe Vlad fara gagica (iete ca i-am zis “gagica” pan la urma) 🙂
Nici pe Tapirul fara Toshiko 😉
Devirtualizarile astea ale voastre, despre care citesc de o vreme la tine si la Madelin (voi ajunge si la ceilalti, promit), sunt cele mai frumoase devirtualizari pe care le-au vazut ochii mei de cititor voyeur. Mi se incretea carnea cand auzeam de intalniri in care se discuta despre viitorul blogosferei, dar la voi e frumos, ma. 🙂
Madelin, păi chear e gagică, ce.
Ummagumma: suntem foarte încântaţi de vizită! Acuma, puate o să vreţi să devirtualizaţi şi dvs cândva. Noi vă aşteptăm.
Noi, adica si Umma, si Gumma, o sa vrem intr-o zi, desigur.
(ce anti-spam word ontopic: HAIT! :)) )
ce e huca? as in “hucaua portocalie”?
elf, io am cautat in dex si tot degeaba.
Pun pariu că ştiaţi ce e o huca.
nu-i un fel de narghilea? asa suna din ce descrii, fes pe cap, alea.
da, e narghileaua. am vazut pe aci (un fel de “la fitze”) stabilimente cu hookah, dar nefiind fumator, trec.
nici eu nu mai sunt fumator (de prin ’99), dar am incercat narghilea cu un amic, cand l-am vizitat in Ann Arbor. E o chestie care poate fi incercata si de nefumatori, nu-i la fel cu fumatul (spun ca fost fumator).
Mai ales cu vin adăugat în apa din borcan, mmm. Ştiu, asta e fiţa mea.
cu cianura ai incercat?:)
Ce sunt eu, Vlad Borgia? Prefer mereu spada, în zori.
Ieream la Balcic, vara trecuta, dupa ce vizitasem castelul si gradinile. Mi s-a facut sete si am intrat intr-o cofetarie (ziceam io) de la poalele turnului castelului. Buey, nene, si iereau la hucale d’astea da’ mi-a fost rusine sa intreb cum se folosesc. Dar tare mi-au mai facut cu ochiul!
Se folosesc relativ simplu, că ţi-o pregătex ei, tu nu trebuie decât să tragi din furtun.