Adevăratul Ferentari

Am vorbit serios de moartea mahalalei. Nu există niciun fel de cale de întoarcere. Imaginaţia e un instrument perfid şi ineficace.

Uite, de exemplu, Mărgineanu. Cică Mărgineanu cântă cântece de mahala. Nimeni nu poate fi însă păcălit de cântecele lui de mahala, cu excepţia celor care n-au trăit niciodată în mahala şi nici nu ştiu despre ea din altă parte decât din cântecele lui Mărgineanu. Sigur, mare parte sunt chiar cântece de mahala, nu le-a inventat el, doar le-a modificat lejer. Însă activitatea lui este, în cel mai bun caz, una de muzeograf, în cel mai rău, de unul care ia la mişto mahalaua fiindcă se crede deasupra ei. În niciun caz el nu e un cântăreţ al mahalalei.

Sau cuţitarii lui Borges. Poate că sunt mai adevăraţi decât adevăraţii cuţitari din Maldonado, dar nu sunt cuţitarii din Maldonado. Pe aceia nu-i cunosc decât locuitorii din Maldonado de la început de secol XX, şi ei au murit toţi.

Nici un roman despre Bucureşti, cu atât mai puţin tonele de volume ilustrate despre “Bucureştii de altă dată” (hauliuuu, neneee) nu a putut, nici nu va putea da Bucureştilor o veaţă postumă. Asta nu înseamnă că nu s-au scris romane minunate despre Bucureşti, sau despre mahala. Dar nici măcar un singur scriitor de acest fel nu a fost mahalagiu de-adevăratelea, au fost toţi nişte Mărgineni, nişte închipuiţi. Sigur, în cazurile bune, personajele din vreun astfel de roman chiar sunt mahalagii. Mahalagii morţi, căci un personaj nu este aproape de viaţa adevărată decât în scurta perioadă când este scris, când îl posedă pe scriitor, dar şi atunci e departe.

Şi cum îi mai putem asculta azi pe Siminică, sau Puceanca, sau pă atâţia alţii eşuaţi prin CD-uri gratuite vândute cu suplimentul de la nuş ce ziar, altfel decât ca pe un fel de comoară dezgropată? Da, muzica lor ne poate devora pe dinăuntru, dar altfel, nu ca pe cei care au frecat de-adevăratelea lemnul meselor de birt cu propriile inimi. Ci ca nişte oameni aseptici ai vremii noastre, dornici să-şi condimenteze veaţa cu fel de fel de chestii ambalate şi lipsite de pericol şi jeg.

Mahalaua e departe, e exotică, e deci moartă pentru noi.

Cel puţin, mahalaua la care visăm. Iar pe mahalaua vie, din noi, refuzăm să o recunoaştem, că nu dă bine. Intelectualitatea consumatoare priveşte încântată prin gratiile grădinii zoologice. Dar de ce parte a gratiilor suntem?

Unde e adevăratul Ferentari?

(Şi mâine-s de gardă, pisici)

About The Author

22 thoughts on “Adevăratul Ferentari

  1. Nu cumva exotismul şi fascinaţia provin tocmai de la depărtare? Am bănuiala că cei ce trăiau pe timpul ăla aveau o părere la fel de proastă despre valoarea istorică a timpului lor ca noi astăzi.

  2. Carevasazica mahalaua e moarta, traiasca mahalaua, hiphip: urrrra! Am avut odata o carte, gasita in podul bunicilor, cu titlul “Bucurestii vechiului regat”. Ma intreb pe unde o mai fi. Era publicata in 1914.

    Ioana Dark bombanea la mine pe blog ca ce caut domle prin cimitire. As bombani si eu aici la fel, Vlad. Dar tu ai cel putin scuza ca intri in garda. *g* (Ai grija de pisici, sa nu le calci pe coada.)

  3. …si Isac Peltz a fost  un inchipuit? ..se zice ca unele scrieri ale sale-s pline de fragmente autobiografice…io nu stiu, doar intreb.

  4. Eu as inclina sa cred ca adevarul Ferentari e numai in imaginatia noastra, a fiecaruia. Si e foarte bine asa, multumesc de intrebare.

  5. Mahalaua, Vlad, e o evadare… ca şi casa şi via bunicilor mei, care acum sunt ale altor copii, poate, aşa cum e şi Fărâmiţă Lambru câteodată, şi cafeaua din miez de noapte cu un prieten care nu mai e, şi tot soarele prin tei atunci când el s-a dus, aşa cum e şi mingea de 35 de care povestea zilele astea un mail, şi cartea cu Luna Betiluna şi Dora Minodora, şi ultimul colţ de cer cu adevărat senin pe care l-am văzut în vara asta pe culmile Retezatului. Toate acele locuri în care ţi-ai dori să fii – dacă n-ai fi aici. Sau poate toate nu sunt decât un singur loc, cel pe care îl căutăm cu toţii, în felul nostru, şi pe care abia îl întrezărim pe undeva, cum spunea Madelin zilele astea… sunt cioburi din care, eu cel puţin, îmi fac lumea. Reală sau nu, prea puţin mă interesează că societatea nu iartă visătorii.

  6. Adevaratul Ferentari e la mine pe strada 🙂 Si la tine. Doar ca trebuie sa ne dam jos din sferele noastre inalte si sa ne amestecam in multime. Fireste, nu suntem mahalagii, caci altfel nu am mai putea scrie despre mahala, ci am trai-o 🙂

  7. 1. Deci asta vine dupa post-modernism?
    2. Zi Ferentari si e Ferentari. Zi, ma, Ferentari!
    3. As vrea sa scrii mai multe despre “mahalaua vie din noi”

  8. Nu ar fi bine sa facem o calatorie de devirtualizare a mahalalei, aia care inca mai este? Gasim noi si o strada veche si neasfaltata inca de Oana, nu? Traseu propus:

    Unirii – Antim – Chirigiu (pe care se ajunge pe străzile din spate, George Georgescu) – Calea Rahovei (eventual …tramvai, ca să nu obosiţi) – Piaţa lui Nichi Scorpionu – Strada Freamătului – apoi orice stradă veche şi noroioasă din Ferentari – calea Ferentari – strada Veseliei – Trafic Greu – Viilor – Moscheea de la Pieptănari

    (copirait Vlad Stroescu, ca ierea pacat sa sa piarza :-)))

  9. Haaa, pe unde ai găsit asta? Parcă pe la Gramo 🙂
    Eu sunt pentru. Luăm şi aparatele de pozat. Dar traseul e lung, pentru vremile astea geroase. Iar pentru Veseliei, păi chiar trebuie să fim mulţi.

  10. Vin si eu. In caz ca nu – Mama, copiii nu vor sa se joace si cu mine!
    Foarte mult imi place parola, am si folosit cuvintul deseori. Cred ca e neologism

  11. Precis nu te interesează, dar eu ţi-am răspuns. Lui Volent nu, pentru că mi-a dat cu flit şi nu-mi plac uricioşii.

  12. SIdon, care parolă, că e mai multe?

    Zaza, mă interesează. Şi sigur că ai dreptate. Şi sigur că şi eu am. Cum discutam cu domnul Corn parcă, deunăzi, una dintre însuşirile oraşului ăstuia e că moare permanent. E un cadavru plin de veaţă. Dar faptul că eu mă aplec asupra ei dovedeşte că e moartă. Ca şi faptul că putem vorbi despre Puceanca aşa cum o facem. Faptul că eu exist ca să mă aplec deasuprea ei dovedeşte că e vie, pentru că, am mai zis-o şi altă dată, în mod imanent şi inextricabil, eu sunt mahalaua.
    Poate că vreau să spun doar că mahalaua e numai şi numai între rânduri, nu în ele.

  13. Da, Vladule, la Gramo l-am gasit 🙂 Cautam situl photowalking pentru verisoarele mele, ele sunt interesate de asemenea promenade, si am dat din intamplare peste traseul propus de tine.
    on-topic
    Totul, in jur, si mahalaua, se pare, se de-autentifica vazand cu ochii. Mahalaua nu inseamna pastrama langa costumul bine taiat. Si nici melancolia blegoasa a ascultarii, o data pe an, a vreunui acordeonist cu iz de demult. Si nici excursie post-modernista prin baltoace, na! Mahalaua inseamna, mai presus de imediat, pasiune pura. Si-n general pasiunea a murit, demult, in Romania. Traiasca pasiunea!?! Acuma avem monumente de lut, constructii si medii aseptice cu sticle nici macar colorate, mall-uri, hyper-uri si cartiere intinse in raze prelungite, jur imprejurul Bucurestiului, intrand in marginimi (de voie-pretul prohibit al locuintelor din Bucuresti , de nevoie-dorinta pasunista a unora de a avea “casa pe pamant”). Probabil ca pe strazile Ferentariului exista inca o mahala, le dau crezare celor doi ce locuiesc acolo si scriu mai sus. Sau poate, asa cum zice Stefan, e in firea omeneasca sa vezi departatul in culori portocalii si imediatul in gri si pete.
    Insa, Vlad, macar pentru cei ca mine, care nu au cunoscut nici melancolia apusa si nici alienarea actualitatii (a mahalalei, zic, ca de ea e vorba in propozitie), macar acei mahalagii autentici, povestiti de cineva ca tine (adica nelasati sa moara, ce, daca pe Puceanca nu o inregistra cineva, ne mai aplecam noi azi asupra ei, ia zi?), fac sa renasca mahalaua aceea si sa lase o voluta intr-o sinapsa, intr-un suflet. Da, stiu, nu e chair traire adevarata, insa orisicatusi.

  14. Majoritatea fac o mare confuzie . Confunda mahalaua cu tig.ani.a sau cartierul .. Total eronat . Ca fiecare mahala avea tigania ei ,este adevarat , dar se deosebea total de mahala . In mahalaua adevarata , sedimentarea populatiei s-a facut de la sine , natural .In cartiere , popularea a fost fortata . Ele au fost construite , construite in jurul unor uzine si populate cu oameni veniti de pretutindeni si avind fiecare cultura , educatia , si apucaturile sale , aduse din locurile de bastina . In vechile mahalale locuiau , nu numai muncitori , ci si functionari , ingineri , medici,mici meseriasi si liberi profesionisti . Mahalaua avea codul sau nescris de legi pe care marea majoritate le respecta cu sfintenie . Citeva exemple : – Respecta si ajuta vecinii . Nu fi scandalagiu . Nu te incurca cu femeia vecinului . Nu te da mare . Intretine-ti casa , curtea si portiunea de strada din fata curtii curate …Si mai ales , nu turna . Lume saracacioasa , dar asezata si cu frica de Dumnezeu . Unii ca :Bozoncea , Paraschiv , Fane puscariasu , Mafoame …sint exceptiile care intaresc regula .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.