Iată câteva scene de sezon, la carei fusei martor distant în ultimele zile.
La cumpărat de brazi, un tată gras şi agresiv, îmbrăcat la costum scump şi cu dinte albastru în ureche. Şi fetiţa de vreo patru anişori, doar grasă. Tatăl, ţinând un brad de moţ, răcnind către nişte oameni, printre care şi eu, oreaşcumva la întâmplare, în caz că poate suntem vânzători: “Aloo, păi ce faceţi bă, stau aici cu bradu, nu mă serveşte nimeni? Mişcaţi-vă acum sau chem patronu!”. Apare un vânzător, tăticul ne străfulgerează cu privirea şi grohăie: “Eu sunt primu!”, fetiţa bate din palme, fericită.
La Unirii, mare târg de cadouri pă trotuar. Unele tarabe sunt başca, aşa că, atunci când apare poliţia, câţiva vânzători îşi înşfacă catrafusele şi fug. O femeie obeză izbeşte în stânga şi în dreapta cu masa de plastic pe care îşi ţinea ciorapii, ca se urce prima în tramvai. “Stai dreacu – îi zice unei tinere – stai dreacu, mâncate-ar boala neagră, că io mă urc prima”. Care o fi aia “boala neagră”? Ciuma? Se urcă în tramvai – a scăpat. Ca mai toţi vânzătorii, de altfel; poliţia, gâfâind, iar trebuie să se mulţumească cu moşul care vinde covrigi. Acesta din urmă îşi dă covrigii de pământ, plin de obidă.
Aproape de Chirigii, e un şir de case vechi şi tare dărăpănate. Pe trotuar, un puşti, să tot aibă şase ani, taie scânduri groase cu un topor mai mare decât el.
În tramvai, alţi puradei zbiară, cred că de dimineaţa până seara, un singur colind: “La mulţi ani, mulţi ani cu bine, în toţi anii care vineeee.” Călătorii civilizaţi îi înjură, pe ei sau pe mama lor. Cei mai tineri sau mai intelectuali le întorc spatele. Doar o pensionară, cu un căruţ din ăla pe rotile, cam surdă, şi probabil aterizată de pe o îndepărtată planetă, din altă dimensiune, le dă 1 leu. “Acuma o să dea fuga să-şi ia o prăjitură” râde ea pe un glas subţirel către noi. Câţiva călători cilivizaţi, din jurul ei, se emoţionează şi zâmbesc.
În parc, pe o estradă, a venit să cânte o fanfară din Moldova. Îşi zic Fanfara Chietriş. Fac gălăgie mare, toboşarul e ţicnit rău, tromboniştii ţopăie, e un fel de horă ţigănească îndrăcită, cu puternice accente latino. S-au adunat mulţi curioşi. Stăm grămadă şi ne uităm la ei cu gurile căscate. Da nimeni nu ţopăie, ne e tuturor ruşine, deşi toboşarul ne încurajează. Nici nu ne mişcăm, dar avem ochii umezi, suntem pierduţi în locul ăla fermecat în care fugim atunci când metroul e aşa de aglomerat că ni se striveşte pieptul. Toboşarul se scarpină pe chelie, nu pricepe ce dracu e cu noi, nu cred că îşi dă seama cât de mult ne place cum cântă.
Iar la Unirii. S-au întors cântăreţii ăia din Anzi, îi ştii, prima oară când i-ai văzut ai plâns pentru ei, că erau aşa de departe de ţara lor, ca noi toţi de altfel. Dar ei sunt veseli, şi cântă de zor, iar ţiganii de pe la tarabe, care nu se ascund şi nu se pierd nicăieri când metroul e plin, mai întâi se holbează uimiţi, apoi încep să sară şi să chiuie pe muzica aia ciudată, nene, şi precolumbienii se înveselesc şi mai tare, şi bairamul ăsta spontan şi frăţesc se aude până la Casa Poporului.
Iar eu sunt aşa de mirat de întâmplarea asta fericită care mi-a dat înapoi Crăciunul că mă urc fără să-mi dau seama în tramvaiul 7 în loc de 32, şi trebuie să mă dau jos la Parcu Carol, o iau pe Gramont unde probabil e ultimul an în care se mai simte fumul de sobă, ajung la Piaţa Regina Maria, am noroc şi prind un 23. Ăsta e tramvaiul de Ferentari, şi sunt mereu puţini călători în el, şi e şi nea Vasile cu acordeonu, care îneacă un colind într-un infinit de gâlgâituri măiastre.
ce frumos 🙂
uf… cum scrii tu despre rahova noastra… daca nu m-as satura de ea in fiecare zi poate chiar mi s-ar parea frumoasa.
Ce mai faci tu, Mira? Nu ne scrii o poveste frumoasă de Crăciun? 🙂
Medea, mie nu mi se pare frumoasă Rahova, e şi urâtă, e şi frumoasă, e şi oribilă, e şi minunată, dar m-a primit cu braţele deschise şi mi-a găzduit fericirea, şi în schimb o iubesc şi eu pe ea, tare mult.
cuvintele pot suporta orice?chiar si rahova?
vai mai Vlad… iar m-am inmuiat. fir-ar sa fie! si mie-mi place f mult zona de la p-ta george cosbuc plina de case vechi si acum si ferentariul. de fapt cand eram mica am locuit o perioada foarte aproape de ferentari, pe la eroii revolutiei, da’ nu stiam atunci cat de aproape eram de ferentari.
eu pe acesti precolumbieni (vorbesc de formatie, nu de cate unul ratacit) am vazut in cel putin alte 2 locuri: Constanta-Mamaia mai exact si…Los Angeles, chiar in El Pueblo, care e inima orasului, locul “de unde a inceput totul”. Era o sarbatoare a LA-ului si pe cale de consecinta si a Fecioarei Maria, caci nu stiu daca se stie, dar Ei ii este dedicat the City of Angels. Si erau si miticii astia topaind pe acolo.
Si ma intreb: or fi aceiasi?
eu pe acesti precolumbieni (vorbesc de formatie, nu de cate unul ratacit) am vazut in cel putin alte 2 locuri: Constanta-Mamaia mai exact si…Los Angeles, chiar in El Pueblo, care e inima orasului, locul \”de unde a inceput totul\”. Era o sarbatoare a LA-ului si pe cale de consecinta si a Fecioarei Maria, caci nu stiu daca se stie, dar Ei ii este dedicat the City of Angels. Si erau si miticii astia topaind pe acolo.
Si ma intreb: or fi aceiasi?
scuze pentru mesajul dublu. IE-ul cateodata nu se intelege cu ceva din pagina si butonul de “send” pare sa nu mearga. am apasat de 2 ori si a doua oara mi-a aparut eroare de anti-spam, iar mesajul meu era cu addslashes. am crezut ca nu l-a luat, de aceea am postat si al doilea mesaj.
Precolumbienii astia cintau aici, acum vreo 10-15 ani, ii auzeam mereu pe fereastra. Chiar m-am intrebat pe unde or mai fi ajuns.
Ştiu să cânt la fluiere şi bat şi într-o tobă. Dacă mă inervez, las tot şi plec şi eu cu ei.
un’ sa te duci, tata? crezi ca-n precolumbia aia umbla niste aia cu covrigi in cuada?
stai aci, la chin, cu restu’ boborului…. 🙂
Domnule Corn, ştiu, acolo sunt oameni puţini 🙂
Domnule, ai ochi buni pentru frumosul din cotidian!
Hitirisim cu chapeau bas !
Banuiesc ca stiti de Soirs si his trademark abysmal pessimism. Iata perspectiva lui asupra mahalalei si, prin extensie, a Romaniei:
http://soirs.weblog.ro/2008-12-19/629185/~.html. Mi se pare interesanta juxtapunerea lui alaturi de Dulce Mahalaua romantica a lui Vlad dar recomand sa-l luati with a grain of salt, altfel primul impuls dupa ce-l cititi e sa cautati lamele sau somniferele :).
nu merge linkul
WE, du-te direct la “soirs weblog” pe google. E (inca) primul post. Io am cetit pan’ acuma vreo cinci pagini, ca m-a absorbit.
cred ca din cauza lui sedile.
Eu am cautat bazat pe data – este primul post (as of today the 19th)
http://soirs.weblog.ro/
na ca iar telepatia de familie
asta e blog greu, frate. simt tentatia sa il pun la blogrollul meu. dar.
noroc ca e soare afara.
Da, e FOARTE greu. Mie-mi place foarte mult, dar e INTOTDEAUNA ingrozitor de pesimist. Eu nu dau neaparat pe dinafara de optimism, dar refuz sa cred ca totul e chiar asa de negru. Soirs scrie pentru el; nu se poate comenta, dupa cum probabil ati constatat :). Scuze ca nu a mers link-ul; n-am vazut decit acum, dupa ce au rezolvat Tapirul si Madelin problema deja.
meden_again isi zice.
sincer, ma scarpin in cap. mai mult de 5 minute consecutive nu rezist. oricum, e un blog cu adevarat de nisa. cel putin asa mi se pare pana acum.
nebunie de românie, abia aştept să ajung. azi mi-a sărit unu’ în faţă pe pista de biciclete, s-a speriat, s-a făcut că mă scuipă şi io l-am înjurat româneşte, că era să-l calc. ce bine-o fost!
să auz şi io nişte înjurături, zic, şi nişte “pilaf” pe la metrou, se poate, vă rog?
Eu l-am descoperit acum 1 an, după singurul comentariu al dumisale aici. Şi pe mine mă frustrează că nu are comentarii, dar asta nu demonstrează decât că nu e aşa de pesimist cum pare. Altfel, ar fi cu adevărat impenetrabil la atacurile optimiştilor, şi nu ar avea de ce să se protejeze închizându-le accesul. Secondo, trebuie să fii foarte vesel ca să rezişti fără comentatori. Vai de mine, ce m-aş face eu fără voi? Nici nu vreau să mă gândex!
Dar de ce o fi mahalaua un gunoi inuman? Nici ăsta nu e pesimisim, nici mizantropie (că atunci ar fi “gunoi uman”), ci pur dispreţ. Aşa pare. Dar de fapt, eu ştiu că e doar o adâncă neînţelegere.
Vvritz:) Vezi ca unii fac si hip-hop romanesc pe blogul lui Stefan. Felicitari pentru job!
Revenind la deprimatul de serviciu, medenagan isi zice si vad ca e fan Houllebecq. Nu stiu, eu il vad pe Houllebecq ca un individ nehotarat. Acum zice ceva, se lasa peste cateva pagini, dupa aia se contrazice…incepe o carte cu niste truisme, dupa aia aluneca in niste chestii de biologie interesantute, dupa care isi termina cartea la fel de banal: jeniul pustiu se sinucide in Irlanda, dupa ce isi trimite manuscrisele la Science, care manuscrise, evident, schimba fata lumii. In fine, ethosul galez, end of the road.
Anyway, multam pentru acest blog. De urmarit.
Vlad, daca e fan houllebecian, atunci vei gasi multe chestii care nu au sens.
“meden agan”, nimic prea mult. Goude one.
Vvritz, bine ai revenit şi sărbători fericite!
Houllebecq? Houellebecq? O fi rudă cu Ualbaluc? Fiecare cu îngerul lui, probabi.
houllebecqul crease, din cate stiu, o mica nebunie prin bukresii cei culturali. acu fo 2 ani?
da’ na, matale esti la mahala, houllebecul se transforma in ualbaluc.
have a nice weekend.
Tapirule ai pb. cu baza de date? pare ca serverul mysql a cazut.
Da, acum am citit cu mare atentie acel post despre mahala. E vorba numai de omonimie si nimic mai mult. Vlad ii zice blogului “mahala” mai mult din fronda. Altfel, in mahalaua aceasta au loc discutii subtiri purtate in limba lui Voltaire.
Baiatul acela cu ;Soir; are dreptate, cam asa vad si eu lucrurile cu Ro. Nu ma avant atat de departe incat sa zic “niciodata”, pentru ca eu prefer sa gandesc in probabilitati. Dar ce este acum si in viitorul previzibil, da, asa este, suntem in disolutie pe toate fronturile, mahalaua si cimpanzismul au pus mana pe tot si toate. Si ca natie, asa este, am afirmat-o si eu de cateva ori, mai existam doar formal.
Si da, asta am remarcat si eu, corcirea limbii romane. Se vorbeste oribil. Si dupa cum limba arata gandirea si reprezentarea lumii…we are kinda screwed.
Deşi e adevărat că meden agan nu a avut în vedere blogul meu când a scris postul acela, e clar că e mai mult de o coincidenţă. În timp ce dumnealui alege să vadă mahalaua ca un fel de refulare cumplită, inumană şi de neînţeles, eu aleg să o îmbrăţişez, fără reţineri. Nu e doar paradă şi literatură, cel puţin aşa îmi place să cred, e mai mult, e măsura în care nu am cum să mă detaşez de mahala, să o reneg, şi nu e fiindcă ar face parte din mine, ci pentru că eu fac parte din ea, vreau-n- vreau. Partea ilogică din postul, de altfel impresionant, al lui meden agan, e că vorbeşte de refularea mahalalei drept cauză a mizeriei de azi, ceea ce e foarte, foarte adevărat (am susţinut-o şi eu adesea), ori, respingând-o, neîncercând să o înţeleagă, cu toată drojdia ei puturoasă, el o refulează mai departe, şi contribuie nemijlocit la răbufnirea ei. E un paradox pe care l-am observat la mulţi români întristaţi în felul ăsta.
Si da, asta am remarcat si eu, corcirea limbii romane. Se vorbeste oribil. Si dupa cum limba arata gandirea si reprezentarea lumii…we are kinda screwed.
WE, ce înseamnă că se vorbeşte oribil? Suntem oameni de ştiinţă (mă rog, mult mai mult dumneata decât mine). Nu cumva facem aceeaşi eroare ca domnul Pleşu când zicem asta? Ce sens are “vorbirea oribilă” dpdv al lingvisticii? Absolut niciunul. O limbă nu se urâţeşte, nici nu se înfrumuseţează, asta numai Rivarol o putea crede, în vremuri retrograde. O limbă are viaţa ei, total independentă de şi indiferentă la normele academice sau la criticile celor care se cred mai îndreptăţiţi ca alţii să o creeze. Indiferentă la tristeţile noastre de oameni care au permanent impresia că aparţin unei alte lumi, moarte sau ideale, când de fapt, suntem chiar aici şi acum, în wu chi ăla de care vorbeam deunăzi.
da, asa e. io a trebuit sa plec peste hotare ca sa ajung la concluzi asta ca imbratisand vei intelege.
L’homme n’est que poussière… d’ou l’importance du plumeau !
Vladule, stii cat te iubex io, da?
Insa orisicatusi, la cat aud in ultima vreme despre falusul ala, in stanga si in dreapta si in orice imprejurare, tineri si batrani, fete si baieti, zau ca parca “veata aia total independenta de si indiferenta la” se ingusteaza amarnic pana la un punct (de vedere?).
Colega mea cea noua are o injuratura tare draguta cand, de-o pilda, pierde tabelele pan computador: “unde spumele marii o fi ala?”
La mine a sunat la usa, si m-am gandit ca e iupiesul, asa ca nu m-am grabit. Cand m-am dus, era o sacosa plina de chestii, cel mai proeminent un Pinot Noir de pe la Sonoma si jucarii pentru copii, si ceva carti de colorat. Plus un mesaj: ” You have been visited by the Elf “. WE, multumeste-i, te rog, varului tau.
Dupa ce m-a scos un samaritean din noroi si-a plecat fara sa aflu cum il cheama dupa ce mi-a dat cu Merry Christmas, in garaj la spital ma intreaba unu daca n-am sa-i imprumut un tire gauge,ca-i pusese roata de rezerva nevesti-sii si vroia sa fie sigur. Am zis initial ca nu, dupa care mi-am adus aminte ca tocmai primisem o trusa bengoasa cu nu-sh ce pixuri si scule si parca era si un tire gauge. I-am zis sa astepte, am scotocit prin bulibasia din portbagaj, si i l-am dat lui. S-a mirat, da’ nu-sh de ce.
Vlad ti-a raspuns Madalina.
cerbu, ii zic:)
Cred ca vorbea de defulare si nu de refulare. Si da, refuza mahalaua, este dreptul sau sa o refuze, sa nu vrea sa o inteleaga. Tu esti psihiatru, el nu este. Tu te referi la oamenii din mahala, care sunt oameni, el se refera la mahala ca stare de spirit, ca premergator al haosului. Haosul nu ai cum sa il intelegi, ci doar sa iei nota de el.
Eu inteleg ce vrei sa zici cu acele aparente contradictii, sau negari ale negatiei prin afirmatiei. Dar unii nu accepta acest “joc”, nu vad de ce ar face-o. Fiecare ale calea lui si ca sa spui ca a ta e mai buna decat a lui, e un pic cam mult.
Un alt exemplu de corcire a limbii: stii emisiunea lui Dan Negru? Aia in care aduce un baiat de baiat si tre sa se “bata” cu blondele si tre sa castige? Ai fost atent vreodata cum vorbesc acei indivizi si acele individe? La fel se vorbeste si in tramvai. Ai vazut emisiunile pe B1TV sau Euforia, sau cele de pe Antena 3, cand se aduc unii pe altii si urla unii la altii si se spurca etc? Despre asta vorbeste megen agan. Are dreptate, limba e din ce in ce mai mai coscovita, nu mai o anumita curgere, este poticnita, fruntile sunt ingustate si cortexul din spatele lor nu face fata la efortul lexical. Inca o data, limbajul reprezinta realitatea.
Elf, recunosc că nu m-am uitat niciodată la emisiunile de care zici. Dar presupun că ştiu care e genul de limbaj la care te referi, şi nu, nu îmi place nici mie deloc. Dar asta nu schimbă cu nimic ce am zis! Din punct de vedere lingvistic, există nişte motive pentru care unele cuvinte sunt “pocite”, pentru care se fac dezacorduri sau pentru care există un anumit accent, şi motivele astea nu pot fi bune sau rele, chiar dacă nouă pot să nu ne placă.
Faptul că nu ne place mahalaua, că ne sperie, că nu o putem privi cu obiectivitate, ne ancorează şi mai tare în lumea în care trăim. Altfel am vedea că toate astea nu au niciun rost. E pulsul civilizaţiei, cum ziceai dumneata.
Haaaaaa, cerbu!
Madelin: pe lângă faptul că ne mândrim cu înjurături mai fastuoase decât ale altora, nu văd nicio noutate nicăieri. Cuvântul de care zici e străvechi şi probabil că era folosit la fel de mult şi acum sute de ani. O dată mi-a picat în mână o culegere de povestiri populare, necenzurată. Pfuai de capul meu, dacă mă înţelegi. Semăna cu unele poveşti pe care le ştiu de la bunică-mea şi pe care nu poci să le zic aici. În rest, sigur, nu o să auzi pe stradă sau în tramvai recitaluri de virtuozitate retorică, nici măcar rabelaisiană. Dar, din nou, crezi că s-a auzit vreodată?
Sigur că trebuie să luptăm pentru ceea ce credem noi că e mai bine. În ceea ce mă priveşte, inamicul meu nu e mahalaua. Inamicul meu e marea vrajbă care s-a lăsat între noi. (Nu mă refer la noi, cei de aici, noi suntem o oază, dar şi aia fragilă.) Nu e o vrajbă constructivă, ci sunt rădăcinile fricii care ne-a crescut în sân dinainte să ne naştem. Şi vrajba şi frica sunt cu atât mai mari cu cât suntem mai inteligenţi şi mai realizaţi. Pe lângă asta, mahalaua, cu Sorinel Puştiu şi seminţe şi cuvinte grosolane, cu interlopi şi curve şi gospodine şi tramvaie, e luminoasă şi cinstită.
True, de aceea ziceam initial ca e chestie doar de omonimie. Adica “mahala” inseamna ceva diferit pentru tine si pentru meden agan (habar nu aveam ce inseamna, nu am binevoit sa iau cursuri de greaca clasica, in fine…).
Mahala pentru el inseamna Mazare in politica, inseamna Roberta Anastase al 4-lea om in stat, inseamna Pavarotti carpatin, inseamna vorba aia bolovanoasa pe care o auzi peste tot. Inseamna distrugerea reprezentarii lumii, asta inseamna regresia spre animal. And he’s right. De fapt, cred ca sunteti pe aceleasi baricade, doar metoda este alta. Si de aceea “mahala” poate sa aiba conotatii diferite.
Cine e Sorinel Pustiu?
uite, asta e mahalaua despre care zicea meden agan
http://www.youtube.com/watch?v=zR1ag0i884M&feature=related
in afara de ras cu lacrimi, e ceva care trebuie sa ne sperie.
Un manelist.
Da, ai dreptate, sunt probabil pe aceeaşi baricadă cu meden agan.
Si, ca sa duc comparatiile mai departe, Vlad scrie despre Bucuresti cam cum scria si Oblia, in prima ei incarnare: cu aceeasi acceptare si ingaduinta, chiar daca la sfirsitul zilei era probabil cu nervii-n batista, ca mai toti bucurestenii. Asta ar fi un exemplu http://oblia.wordpress.com/2007/03/28/fresca-cu-fi-mare/. Mai e un post numit “Zaludele” (parca) in care poetiza stilpii de lumina si colacii de cablu din jurul lor :); pacat ca nu am reusit sa-l gasesc. Cind Oblia initiala a renuntat la bloguit, asta a fost lucrul pe care l-au regretat toti cititorii: ca nu mai pot privi Bucurestiul in felul respectiv. Uite si postul de adio: http://oblia.wordpress.com/2008/06/03/aviz-2/.
Altfel, sint de acord cu Elful, ca Vlad si Meden Agan sint ipostaze diferite ale aceluiasi punct de vedere. Dar, cum beauty is in the eye of the beholder… 🙂 Si-acum, sincer, care mahala e mai placuta? La Meden Agan, cum zicea si Elful la el pe blog, te duci sa cauti fringhia direct dupa 5 minute de lectura, nu mai ai timp de sapun 😀 Nu inseamna ca Meden Agan n-are dreptate, doar ca realitatea privita asa de radical e insuportabila.
Arrow, aici e mahalaua. La Meden este solilocviu cioranic cu noul profet pre nume Hulebec. Aici sunt mahalagii, la Meden este “take it or leave it”.
Aici chiar a fost mahala la propriu. Adica s-au spus vorbe grele, s-a tipat, conjurat, injurat, scuipat, pupat, amenintat, aruncat cu apa in clocot.
Vlad arunca din cand in cand o falsa aporie, deformatie profesionala:D si dupa aia incepe balciul.
Asa, in other news, misto pozele, Vlad. Nu stiu formatia, canta bine?
Vezi ca Zaza parca ar vrea sa iti faca un pic de concurenta:
http://rapireadinserai.blogspot.com/2008/12/almost-fiction.html
Pare-se ca a coborat in mahala. Nu te-a calcat niciun fiat rosu, lately?
[acu sa vezi ce incepe:D]
Haaaa, Cerbu a mai avut un comentariu pan’acuma, dar l-ai ratat, Vladule :-))))
Despre cuvantul cu pricina: nu am nimica cu el in sine, nici cu Creanga, nici cu clacile de pe la sate unde se vorbeau multe porcosenii, nici cu povestile. Nu sunt pudica deloc, doar ma abtin. Ce-mi vine cateodata sa injur si io asa, fastuos, pe blog(uri)! sau in tren! dar dupe aia imi imaginez reactiile celorlalti si ma inhib 🙂
Nici mahalaua nu o comentez, nu o conosc in primul rand, pentru mine cuvantul nu implica ce scrie soirs acolo ci are chiar o conotatie romantica pe alocuri, daca vreti, poate incorecta si ea, per-se. Similar cuvantul “tarani” folosit aiurea-n tramvai (cica nu sunt “aia care se imbraca in haine din sezonul trecut”). Sau “tigani”.
La noi exista o prostitutie a cuvantului. Nu ca as avea ceva cu prostituatele, nici pe departe.
Eu am ce am cu limba aceasta ce are veata ei, de se imbogateste sau dez-bogateste pe cont propriu, si aicea nu am cum sa nu fiu de acord cu elf. Cum se vorbeste in jur nu numai ca indica nivelul educatiei sau al cerebelului ci este chiar un decent-metru sau normalitate-metru. Ori ce se intampla acuma e departe de.
Pe vremea bunicelor noastre cineva cu liceu nu-si permitea sa vorbeasca (in public) altfel decat corect si profund decent. Dar, ce ma mai mir? pe vremea bunicelor noastre nici nu se dadea spaga la invatatoare (!?!) plicul cu bani (!?!) ca sa nu stea copchilul pe dinafara.
WE, am cetit şi eu (pe furiş) postul Zazei, şi am o singură adăugire de făcut. Piaţa de flori, într-adevăr unul dintre secretele minunate ale carterului, învie cu adevărat noaptea. Să treci pe acolo pe la 2-3 am: e extraordinar.
Madelin, am scris şi pe aici că am avut curiozitatea să citesc anul ăsta (şi e una dintre realizările pe care o să le trec la catastif) Beowulf, o ediţie bilingvă, tradusă de Seamus Heaney. Am descoperit engleza veche şi m-am îndrăgostit. Limba e un poem în sine, cu cascadele de metafore nordice şi esenţa vest germană combinate. Iar versurile nu rimează, ci trebuie să respecte un sistem anume de aliteraţii şi asonanţe. Toate astea s-au pierdut de tot, nimeni nu mai vorbeşte feeria aia, iar engleza pe care o ascultăm zilnic nu e Joyce sau Faulkner, ci “fuck you, mother fucker, ass hole” etc. E asta bine? E rău? E asta engleza “adevărată”, dacă există aşa ceva, şi dacă nu e, unde e ea, şi dacă o găsim, o putem prinde fără să o omorîm?
la 2-3 Dimineata?! nu e un pic cam ciudat sa treci pe acolo? o sa trec cand mai ajung in bukres.
Beowulf:) E grea, frate. But I have harkened:) “Who himself is stalwart and stout of heart”
Nu sunt expert in literatura engleza comparata, daca vrei intreb, da’ nu cred ca aia a fost varsta de aur a englezei. Middle English, Chaucher, incercasi? A! Literatura americana “gotica”, iar e misto.
Sa stii ca se vorbeste engleza cum trebuie. Citeste, de ex. The Sunday Times, suplimentul. Apoi, mai sunt cateva reviste americane literare bune. Evident, daca vii in South Central, atunci lasi Beowulf si te apuci de yo, man, whassup motherf*er? Dig it?
soluţia mea personlă este să accept ceea ce sunt, ceea ce suntem, şi să nu mă mai vaet atâta, că românia, cultura, suntem neica’nimeni, istorie mică, etc. O, am fost şi eu în barca lui meden agan, să dau cu românia de pământ (încă mai dau pe ici pe colo), vlad ştie ce acerb eram (pun intended 🙂 ), dar cred că anii şi statul departe m-au mai înţelepţit. O accept, românia şi mahalaua ei (în orice accepţiune), pentru ca sunt parte din ea, cum bine zice vlad. La fel cum iubeşti iubita cu tot cu băşini, râgâieli, halenă şi guturai.
Iar cuvintele, nu sunt decât cuvinte, depinde de noi ce facem cu şi din ele. După ce am fost intoxicat cu political correctness, am oroare de a clasifica cuvintele in “bune” şi “rele”. Decenţa şi normalitatea pot suferi la fel de mult şi într-un limbaj cult. Eu cred ca se măsoara (şi) altfel.
Cred ca e vorba de limbaj si nu de cuvinte. Limbajul ca reprezentare. Evident, eu tind sa vad problema asa, pentru ca mi-e usor, asa cum lui Vlad ii e mai usor sa “psihiatrizeze” totul.
Cuvintele sunt aceleasi, dar modul cum sunt pronuntate, ritmul, curgerea difera. Apoi, e vorba de complexitatea propozitiilor si frazelor, apoi pocirea limbii prin greseli de acord, de timp etc. Toate astea arata ca noi nu mai vorbim bine limba materna. De exemplu: “bah, l-am facut bah, ai vazut bah, ce mare smecherie sa faci aia bah”. Asta se generalizeaza, patrunde in toate mediile. Se vorbeste oribil, la orice ora din zi si noapte, din orice outlet. Am mai vorbit asta cu oameni de la Radio, care sunt interesati (speriati) de amploarea fenomenului-decaderii.
Evident, ticalosi exista peste tot si folosesc limbajul “ca sa te faca”. Dar nu despre era problema. Ci despre involutia noastra, o involutie organica cred eu. E o ipoteza, nu e politically correct, dar cred ca ceva sus la cutiuta se petrece. Statistic vorbind, mai ales la populatia tanara. E riscant ce zic, stiu.
Daca asculti emisiunile vechi de radio, o sa observi o alta complexitate, o alta curgere a limbajului, o alta respiratie. Propozitiile erau structurate. Acum avem de-a face cu fenomenul invers, cu destructurarea. Pruteanu, asa exagerat cum era, avea dreptate.
Revenind la exemplul cu engleza dat de Vlad, cred ca nu se aplica prea bine. Pentru ca engleza e un caz special de limba. Se intinde pe toate continentele, daca nu ma insel, teoretic are peste un miliar de vorbitori, influentele sunt reciproce si complexe. Si slang-uri ca cel din South Central sunt f. locale. Ce sa mai zic de stilul de vorbit din Boston, sau de cel din Texas. Si lista continua.
Totusi, engleza americana culta nu este afectata deloc. Nu mai vorbesc de greselile de limba facute de bimboasele pe rol de mari prezentatoare de stiri. Sau ofaielile a la Esca. Nu o auzi pe Katie Couric si nici pe Keith Olbermann vorbind in halul ala. Ever.
Păi Peaţa de Flori e pentru florărese. Acolo vin ţigăncile să-şi ia marfa, şi toată târguiala, aglomeraţia, veselia, manelele, se petrec noaptea.
Ştiu că nu a fost aia vârsta de aur a englezei, ci ultima suflare a unei vârste mai vechi. Am dat exemplul ăsta, deşi puteam da altul, fiindcă momentan îmi e mai la îndemână.
După cum sunt convins că o engleză frumoasă se vorbeşte în multe locuri, dar engleza mainstream, cea pe care o auzim peste tot, pe stradă şi la TV vreau să zic, e una rudimentară. În fine, poate nu e cea mai bună analogie.
Din nou, sigur că se întâmplă lucruri rele. Şi sigur că ele se întâmplă pentru că am respins sistematic anumite aspecte care fac parte din noi. Vâna asta “orientală”, şi cea ţigănească, şi altele, meritau cultivate, nu îngropate, pentru că iată, nu pot fi îngropate, şi se vor întoarce sub cea mai urâtă formă, dacă “elitele” refuză să închidă ochii. Uite cum s-au revoltat unii că am zis că Anton Pann ar fi fost ţigan. Chiar dacă am greşit (până la urmă, nu cred că vom putea stabili o etnie certă a lui Pann), crezi că mai săreau aşa în sus dacă ziceam că e …francez? Uită-te la cât de puţin e cunoscut Cantemir compozitorul de muzică otomană. Pe lăutari am ajuns să-i admirăm de abia când manelele au devenit mainstream, prin comparaţie.
Dacă aş refuza toate lucrurile astea, şi m-aş converti la un occidentalism pur, nu numai că aş amputa o parte din sufletul meu, dar, mult mai grav, nu aş mai avea nimica de oferit lumii, nimic care să nu aibă deja.