O să las mesajul ăsta aici, în eventualitatea că vei veni mai târziu.
Presupunem, din bun simţ, că trăim toţi în acelaşi moment prezent. În timp ce eu scriu aceste rânduri, un neo-zeelandez se scobeşte în nas, vecinul de dedesubt se uită la televizor, nişte copii în China muncesc din greu, iar dumneata, cititorule, baţi cu deştul în tâmplă. E ceea ce ne uneşte, indiferent cât de diferiţi am fi alminteri.
Totuşi, această presupunere mă miră, pentru că este în mod evident falsă. Bunica mea, moartă săraca de peste zece ani, are evident o cu totul altă clipă prezentă. La fel şi mulţimile de oameni care s-au perindat pe Pământ de la începutul omenirii: fiecare cu epoca lui. De ce aşadar, noi, cei ce suntem în viaţă, am avea aceeaşi clipă prezentă? Mult mai probabil, în timp ce eu scriu acestea, dumneata, cititorule, trăieşti în trecutul sau viitorul meu.
Cum aş putea să-mi dau seama că pentru un om dat, clipa prezentă se află în trecut faţă de a mea? Acest om, chiar dacă e înaintea ochilor mei, se află în viitor. Ceea ce văd este deci doar o posibilitate dintr-un infinit, lipsită de substanţă, şi mai ales de conştiinţa pe care o va căpăta de abia în momentul în care clipa de faţă, pentru mine prezentă, iar pentru el viiitoare, va deveni prezentă şi pentru el.
Dar atunci, în timp ce el îşi va trăi clipa, eu voi fi în trecut. Ce va vedea el va fi o marionetă, întru aproape totul identică cu mine, dar, din nou, lipsită de conştiinţă şi de liber arbitru. Fiecare acţiune a ei va fi fost strict predeterminată, pentru că e deja trecută, imuabilă. Eu însumi voi fi fost tare departe, într-o altă lume, însoţit, poate, de viitorul incert al acelui om.
Şi deşi am sta de vorbă, poate, unul cu altul, orice conversaţie ar fi moartă, stafia unei converaţii, şi am rămâne etern înstrăinaţi, fără putinţă de vindecare. Şi nici măcar nu am şti.
iar astazi, stimati cititori, vlad este bergsonian:)
omul pe care il vezi in fata ochilor este in trecut si nu in viitor.
Problema mea cu Wandering Elf e că a citit atât de mult încât îmi dă de gol toate plagiatele 🙁
presupunerea este corectă
prezentul nu e timp, el e eternitate; prezentul penetrează de dincolo, în mod transcedental, trecutul şi viitorul; doar trecutul şi viitorul sunt timp, doar ele apar lumii acesteia schimbătoare, relative, lumii în care relaţionăm noi; prezentul este ceea ce rămâne când timpul dispare atunci când eşti complet tăcut, fără gânduri care să se mai plimbe prin minte
şi atunci, evident că toate conversaţiile sunt moarte, la fel ca orice trăieşte în timp; şi chiar dacă ştim, tot mai punem linii de dialog şi ne băgăm în vorbă, condiţia umană e de vină (-:
Imi permit sa te contrazic un pic – nu orice conversatie este moarta; dincolo de stilizarile filosofice, cred ca mai exista un “ce” indefinit care ii face pe oameni atenti la ceea ce spune/scrie/canta cineva si astfel ei recunosc franturi din existenta/ganduri ori intra in rezonanta cu altele noi. Atunci nu mai e loc de meditatie. Cred ca unele conversatii inseamna o imbogatire, indiferent de “prezentul” de care vorbesti.
you’re too nice; mai corect este: uit extrem de mult.
ne citim mai incolo, eu cam disparesc pentru cateva zile.
Succes! Interesant că bergsonian e anagrama lui borgesian.
Calci peste o cutie…cutia se strica…repari fatada dar interiorul ramane stricat…Medicul perfect este si omul perfect, iar om perfect nu exista…
ba, pe mine m-a dus cu gandul la Zenon, stii tu care…
Si daca am discuta despre continuum?
Dacă aş fi oriental eu m-aş gândi că timpul e oricum ciclic, aşa că e totuna dacă un altul face parte din trecutul ori din viitorul meu.
Nabû, cred, nu sunt sigur, că ciclicitatea timpului (care nu e numai orientală, e şi platonică, şi nietscheeană, etc), contrazice flagrant principiul 2 al termodinamicii.
Mădălina, mi-e teamă că n-am înţeles ce vrei să spui, sau, mai bine zis, care e legătura cu ce vorbim acum.
Împricinatule, Zenon este un personaj tăcut, dar important al mahalalei. Tare mult mi-ar plăcea să reaprindem discuţia despre continuum, că au trecut ani de zile de când discutam despre asta cu Ştefan. Eu încă mai cred că nu e niciun paradox, că Zenon avea dreptate şi Ahile nu va ajunge niciodată broasca din urmă.
Da, pare-se că ai dreptate, după consecinţa asta:
“Din principiul al doilea al termodinamicii rezultă că dacă lucrul mecanic se poate transforma integral în căldură, inversul nu este posibil. Din această cauză fenomenele naturale sunt ireversibile şi decurg într-un singur sens.”
Dar cine zice că principiile termodinamicii sunt infailibile? Gândurile omului despre legile naturii sunt cele mai schimbătoare chestii posibile.
E greu ca atunci cind capeti putina audienta sa te mai poti abtine de la ceva.Doar gratie bunului tau simt ni se permite sa traim acelasi moment prezent.(intelegi ca vorbesc la modul general despre TINE).Asadar,daca tu ai fi lipsit de bun simt ce ne-am mai imprastia noi tocmai pina prin Noua Zeelanda sa-i zicem lu’ala:bine mai musiu,Vlad iti da voie sa te scobesti in nas iar niste copii muncesc din greu prin China!”E ceea ce uneste indiferent cit de diferiti am fi”.Si tocmai cind ne-am fi hotarit sa nu mai batem cu destul in timpla vecinului de dedesubt vii si spui ca “aceasta presupunere este in mod evident falsa”.Cu alte cuvinte,monopolul tau asupra dublei legitimari Afirmare-Infirmare este de notorietate si orbecaiala mea vizavi de dinamica referentialitatii tale e sporita si de apendicele temporal pe care cu o bine mascata obiectivitate il acorzi bunicii personale care fata de bunica mea personala capata un avans de 10 ani in cursa pentru cucerirea trecutului tau si nicidecum al altuia..Deci filozofia personalizata a ginditorului de blog intr-un exces (sanchi) suicidar de autoironie si capriciu savant isi permite sa arunce coli albe pe stafia conversatiei care ne lasa etern instrainati.Vreau sa mai spun ca unii dintre noi stim asta insa “viitorul meu are posibilitati infinite”
Hî?
Le temps est une invention des gens incapables d’aimer.