Îmi plac foarte mult ochelarii mei de soare, sunt perfect rotunzi, verzi, şi am dat pe ei şase euroi, pe cheiu Senei. Îmi plac ochelarii de soare în general, sticla fumurie între mine şi lume îmi dă o senzaţie de siguranţă, de observator independent al lumii. Îi port mult zilele astea pentru că am rămas fără aparat de pozat pentru vreo săptămână şi sunt în sindrom de sevraj. Aparatul de pozat e un drog mult mai puternic, îţi promite longevitatea clipei. Dar preţul e mare. Mi se pare că frumuseţea străzilor în ceaţă, trecerea mea prin lume, e degeaba dacă n-o pot poza. Sevrajul nu e singura problemă a fotografilor. Mi-aduc aminte de un domn care poza tigri pentru Discovery Channel. La un moment dat, un tigru l-a văzut şi s-a apropiat de el. Fotograful nu realiza pericolul: poza în continuare, crezându-se în siguranţă în spatele camerei. Camera îţi răpeşte viaţa şi te exilează într-o lume fără obiecte, pentru care nu există decât exterior.
Citesc la visătoarea atentă: “blogul e ca o umbra care ma urmareste mereu. rareori cand nu scriu nu ma gandesc la ce as scrie.” Mă întreb dacă jurnalul, blogul, scrisul în general, nu comportă acelaşi pericol ca aparatul de pozat. Dacă nu cumva scrisul vampirizează viaţa reală. Sigur, rezultatul este o altă viaţă, una poate mai durabilă, dar care nu mai e a scriitorului. Aceasta este o abominaţie. Cum să ne protejăm împotriva ei? Există o soluţie: nu scriem despre realitate. Chiar atunci când scriem lucruri adevărate, o facem ca şi când nu ar fi realitate. Inventăm personaje. Ne ascundem pe jumătate. Ne învăluim în figuri de stil. Ne punem măşti şi ne dedublăm.
E larg răspândită ideea că muzica, la originile ei, avea scopuri magice. Un etnolog, pe nume Curt Sachs, a susţinut că ornamentica muzicală, atunci când a apărut, avea rolul de a ascunde, de a proteja vrăjitorul muzicant. Era masca lui sonoră. Cred că avea dreptate. Doar pentru că magia pare să fi dispărut cu totul de pe Pământul de Mijloc, nu înseamnă că vrăjitorii moderni nu mai au nevoie de protecţie. Figurile de stil nu înfrumuseţează opera, ci ascund scriitorul. Şi având în vedere că fiecare în parte dintre noi e un scriitor, sau un fotograf poate, nu mai e niciunul dintre noi fără mască. Afară doar de sfinţi, dar ei renunţă la viaţa lor încă din stadii timpurii.
persona pandeste, persona asteapta, persona priveste din toate ungherele.
asta imi face frica cel mai mult – ca majoritar stau de vorba cu personae si nu cu insi in carne si oase, asta pe langa faptul ca nici eu nu-mi mai gasesc clar locul: sunt eu, sau o persona?
si nu, nu trebuie inca sa vin la tine, la control… 🙂
Ce frumos. Si cred ca e si adevarat. Cred ca noi toti astia care ne agitam cu blogurile ne virtualizam o parte din viata. We live in our heads si blogurile ne duc la like-minded people, deci universuri similare (more or less) si uite-asa ne departam de realitate :). Interesant ca aparat de fotografiat in engleza e “camera”, care in latina insemna exact incapere, deci ceva care te poate izola. Si mie mi se pare la fel, de cind am luat fotografia mai in serios, ca lumea din jurul meu e un spectacol pe care trebuie sa-l imortalizez. Intr-un fel, ma ajuta s-o consum, ca sa zic asa, s-o inglobez mai bine in existenta mea. Ma pot intoarce la imaginile respective si retrai clipa. Pe de alta parte, ignor realitatea si mai mult pentru ca sint in spatele aparatului si aleg ce vreau sa vad si cum. Iar amintirile sint mediate de imagini. Ce sa mai zic atunci de combinatia blog + fotografie :).
Hihi… Anul trecut am condus un camion in simulator. Eram intr-o cabina obisnuita, cu volan, pedale si tot ce-i mai trebuie, si aveam in fata un ecran cu unghi de peste 200 de grade, plus ecranele care inlocuiau oglinzile retrovizoare.
Dupa ce am vazut tot ce vroiau utilizatorii si proprietarii de drept ai simulatorului sa-mi arate, o tinara doamna ravissanta mi-a soptit in ureche (prin intermediul castilor) ca pot sa opresc si sa ma dau jos. (Datul jos nefiind o operatie tocmai simpla — cineva urma sa vina cu scara, ca la avion.) Cum eram pe autostrada, i-am raspuns: Numai putin, sa gasesc un loc de parcare.
Pe urma mi-a spus ca pina acum nu a avut nimeni curajul, din toti citi s-au dat cu simulatorul de camion, sa opreasca unde erau si sa se dea jos. Toti au cautat mai intii un loc de parcare.
Les aveugles ont des chiens qui ont dix à chaque oeil, les chiens qui ont moins, on les donne aux myopes.
N-am inteles niciodata pe ce stau ornamentele si figurile de stil. Exista o muzica fara ornamente si o scriitura fara figuri pe care se fixeaza aceste impopotonari? Totusi, un brad este ceva, chiar si fara globuri. Si bradul e destul de ornamentat, chiar si in padure. Exista realitate pe care o maninca plasarea zilnica in scriituri? Si cum e ea ma rog? Odata am stat o zi intreaga cu ochelarii de ceata pentru schi, care imi aratau o zi portocalie. Cind mi i-am dat jos am constatat ca traisem o zi alb laptoasa crezind sincer ca e insorita.
Ia vedeti sa nu va dati mastile jos cu tot cu fata!
Sigur ca exista si o muzica fara ornamente.
Chiar vroiam sa ma comentez o chestie la postul original: Scopul magic, pe linga protectia oficiantului, era ca el, eventual si restul participantilor, sa intre intr-o stare care sa-i permita comunicarea cu lumea spirituala. Adica sa cada in transa, cum am zice astazi. In fine, chestie de bucatarie vrajitoreasca.
Acuma muzica fara ornamente si impopotonari: In cazul ideal, asta ar fi muzica sferelor. Dar asta e intrebarea: Daca dam jos ornamentele, ramine ceva? O intrebare de altfel foarte veche…
Este adevarat ca scriem cifrat. Si ca inviem personaje, stari, momente. Ne bluram. Ne inventam. Pentru mine si blogul si fotografiatul au adus un plus pentru ca inainte vreme treceam cam indiferenta prin lume. Acuma observ mult mai multe din jurulmeu. Poate ca le privesc cu un ochi subiectiv dar ce conteaza? Din suma tuturor subiectivitatilor noastre iese o lume. Asa cum e, pana la urma.
PS
Hihihi, nu m-am putut abtine, daca antispamu’ era “madelin”.
Dle Corn, eu în locul dumitale nu mi-aş face prea multe griji. Nu cred că, după ce dăm la o parte personae-le, mai rămâne mare lucru. Mai mult, deşi suntem toţi scriitori, marea majoritate, spre deosebire de dumneata, suntem scriitori proşti şi măştile noastre sunt transparente.
Sidon, da, cred că există realitate, indiferent cât de mâncată e.
Pinocchio, muzica avea multe roluri magice, probabil. Doar ornamentica avea rol de protecţie. Toţi avem nevoie de protecţie, nimeni nu-l poate privi pe Dumnezeu în faţă fără să înnebunească, cică.
B de Comp: et les chiens aveugles, on les donne aux sourds?
Poate că fotografia răpeşte, într-adevăr, sufletul lucrurilor, şi îl lipeşte pe o hârtie.
Revin cu un citat in Oscar Wilde: “One should either be a work of art, or wear a work of art.”
Neeee…scrisul e bun, din multe pct de vedere, dar nu neaparat publicat. Daca public intr-un final, intru in alte minti si devin propriul critic, chiar foarte aspru.
Legat de bloguri, chat si altele pacate, nu stiu daca le citesc doar ca sa descopar fata din spatele mastii sau le citesc din rutina de a mai afla si altceva, nu stiu exact ce anume sau poate dorinta sa stau cat e ziulica de lunga la taclale. Oricum, masca altora e facuta din vorbe, cel putin unde nu citesc pe chip; unde le si vaz infaptuite, incep sa gandesc la motivul lor, daca trebuie.
Iar eu,…ma ascund sub masca de Sprite si pot scrie in blog de toate, dar tot nu-s eu si n-am intentii, n-am intentii sa port masca…desi, altii mi-o pun pe fata, pentru ca asa suntem toti, la fel.
Nah, i-ar scriu fara sens. Trec prin sevraj 🙂
Weekend placut!
prea multa bucatarie personala,intimitate banala scoasa la taraba,intocmai ca un hocheist cu spiritul firav care ascuns sub echipamentul” suprarealist “se loveste haotic de mantinela patetismului.
Doru, m-ai rănit de muarte.
te rog sa nu te superi,dar hocheiul e totusi un sport dur.
apropo,ce-o mai face prietenul ahile?
Oh, nu te poci ierta, crudelule.
Nimeni nu ştie ce s-a mai întâmplat cu ahile.
posibil sa nu ai dreptate, dorule . cum ai vazut bucatareala? din cuvinte? sau poate e si ea o masca, hahahaaa
deci, cine mai stie adevarul in intimitatea sa banala? hai sa zic eu atat ca mai mult nu am voie: adevarul e mult mai departe, nu sta in cateva vorbe doar asa la nimereala aruncate. adevarul il stiu doi parti si restul stau pe banda rulanta la discutii amicale. hihihiiii
merg sa trag o poza pe chat :))
totusi, sunteti deosebiti. un weekend foarte placut!
am voie sa continui? macar dintr-un respect in parti-bucati care este nah… am auzit de la o pasarea ca autorul pitzi.org se plimba in mahala. daca da, dezamagitor…in ce hal de tara am ajuns! nu se poate dormi de raul si barfa altora…dejamagitor. sper ca nu esti valde bad pitz, autoru. dezamagirea ar fi dubla… spus fara masca…….
merg sa-mi tai venele. asta da motiv bun, dezamagire
Chiar asa. Ii netu’ plin de bloguri si oamenii nicaieri.
ba`s si oameni, dupa blogurile gri, da nush cat la % sunt aciasi oameni in real life.
De acord ca, totusi, cineva trebuie sa scrie blogurile si este destul de putin probabil sa fie animalele domestice ale posesorilor de blog. Da’ chiar asa, e de preferat sa comunici via net cu o masca perfecta sau “pe viu” cu un Homo sapiens imperfect? Cat o sa mai tina chestia cu “sapiens” daca amicul X se asteapta ca amicul Y (care vietuieste cateva birouri mai incolo) sa il incunostinteze pe Facebook ca are chef de-o tacla la o cafea (inca) reala?
Aşa s-a zis şi despre cuvinte când s-au inventat. Am citit eu într-o carte 🙂
nush altii cum sunt, dar io cand ma gandesc la comunicare pe net cu un homo sapiens , deja ma trec idei despre imperfectiunea sa, care, daca mi se pare interesanta, invit /accept invitatie la suc (la cafea nu`mai, am auzit ca in limbaj de mahala-alta mahala – semnifica o “prostie” :)) ) si constatez ca imperfectiunile fac homo sapiens sexos daca-i opus, interesant daca-i o ea. deci, concluzionez ca-mi place tema cuvintelor de aici: cum sunt din curentul anti-bloggeri si anti-psihiatri- atentie vald!- va imaginati prin ce ploaie de imperfectiuni poa trece cineva in virtual, nu eu deci. ati inteles ceva? daca nu, cititi o carte de-a lu vald 😀
o zi faina! la mine e foarte soare, n-am ocelari.
Ce de calcule face modificatorul de comentarii.
Trebuie sa le fi luat ceva vreme pana sa ajunga la stocul de cuvinte necesar s-o spuna. 🙂 Da’ crez ca ai dreptate. Unii dintre noi mai maraie, caravana trece. 🙂
Imperfectiunile ie bune, taica. Nu stii cand rasare – tusti! – un cavaler fermecator cu vocea dogita si vreo cativa dinti lipsa de dupa un blog dezamagitor de perfect. 🙂
No, d’a-nserioaselea, s-a tot zis asta dar vaz ca se ingroasa gluma si uoamenii devin din ce in ce mai stangaci si singuri. Surogate. Cuvantu’ macar n-avea raza lunga de actiune cand s-a inventat.
Hm. Intrebarea e ce facem cu imperfectiunile: Le cultivam? Le perfectionam? Si, la fel, ce facem cu Internetul: Il folosim ca inlocuitor de realitate? Il consideram un fel de pretext sau de model matematic pe baza caruia aprofundam realitatea?
tocmai meditam ieri la cauzele singuratatii uamenilor in secolul viteza pe net! cat te conduce internetul, poa fi si asta o imperfectiune. maraim astia cativa, dar toata caravana stie ca e cronica si sclava. io personal inca mai sper sa fiu in faza acuta…
cred ca ni se vinde prea bine produsul 🙂 iluzia face parte din mintea oricarui muritor , citez psihanalistul din carti. si ca masura de protectie, s-a nascut scepticismul- odinioara defect de caracter, acum calitate dominanta foarte apreciata.
lol, ce cavaler ratacitor poa purta masca perfecta cand nu exista perfectiune fizica, intelectuala, etica sau spirituala, ci doar tendinte si tangente?!? (cu exceptii; adica exista oameni innascuti cu calitati superioare {…} ) .
faza comica e ca nu se prea intelege cand cineva striga in gura mare ” esti perfect cum esti dat, altii ti-au inventat imperfeciunea”. adica era odata unu care facea pe toti prosti si el se numea destept, dar dovedea ce altii au facut din el, probabil 😀 adica, aceste 2 cuvinte, perfectiune si imperfectiune, tot de om au fost create…ca sa fie dexul foileton.
o curiozitate: cine dizolva granita intre cele 2 cuv de mai sus are neaparat imperfectiuni pe care le doreste camuflate cu psihanalize chestii? voi ce parere aveti?
Eu nu am nicio părere.
Apropo de lume si de poze, Vlad, eu am cealalta vedere. Nu-mi place sa fac poze cand sunt cu adevarat vrajit de ceva. Pentru ca unu la mana, camera mea pozeaza ea da’ face mai degraba o interpretare aproximativa a peisajului (si tocmai detaliul ala magic la care mi se increteste mie pelea iese sters si neinteresant pe sticla) si doi la mana intregul proces al capturii ma scoate complet din dispozitie. Ori ma uit si ma minunez, ori pozez. Tocmai de aia o las pe Penelopa sa calculeze timpi de expunere si deschideri de diafragme (ce cuvant, asta, diafragma, te duce cu gandu la plamanii aparatului de fotografiat, cum isi mai tine, saracu, respiratia cand faci o poza din aia noaptea, cu diafragma cascata secunde in sir…).
Apropo de masti, eu momentan ascund o sumedenie sub una noua, sau mai bine zis, recenta. Tocmai de aceea nusitatu ma viziteaza mult mai rar decat inainte, cand vorbeam cu el sub norii de praf din cartier. Vieti noi cer fete noi (fetze mai, nu tinere femei…), chiar pe internet, pe bloguri, pentru ca masca mea de blog e in aceeasi masura fata mea ca si masca de carne pe care o barbieresc cam prea rar in ultima vreme.
Incipit vita nuova.
Pai nici eu nu prea am pareri despre concepte atat de… inalte. Nu ma duce capul s-o spun in vorbe prea complicate, dar “imperfectiunile” sunt… na, atat de comune incat nici nu ar trebui bagate in seama ca “lipsurile” pe care, matematicaliceste, le reprezinta. (Sunt, de asemenea, cuantificabile pornind de la “intregul” pe care ni-l definim ca perfectiune.) Ma rog, asta se aplica stilului de comunicare “de moda veche”. Pe net e simplu: omu’ citeste si isi poate lua timp de gandire la un raspus cat mai putin imperfect, ceea ce nu e cazul comunicarii fizice, fie dansa verbala sau nu. Na, ca de fapt tot reformulez. Cea mai groaznica imperfectiune devine vulnerabilitatea “traditionala”, bag seama. Fara tastatura prin preajma esti oribil de “expus”, da’ nu-i bai, ca tii uoamenii departe cu un aipod, ceva, si mai esti si “thoroughly entertained” pe deasupra. Niste momai, ce sa mai zic…
@Impricinatul
Asta cu persona are cumva si faza acuta si faza cronica? AM trecut prin acuta si mi-e cam teama…
@Arrow
Imi place cum ai zis tu. Dar ce e aia realitate, nene? E un purgatoriu? Ce e aia IRL, nene? De ce ie mai adevarata aia, erhm? Ca ie mai imperfecta?
@Pinocchio
Io am condus un camion adevarat si unde mi-a zis instructorul sa opresc am oprit brusc si m-am dat jos. Am si poza, hihihi…
@B de Comp. si Vlad. Nu ma mai joc. Daca mai vorbiti in alta limba io nu ma mai joc. Ma duc in casa. Sa ma uit la ciocanitoarea buclucasa Woody, na!
@Doru
Si mie mi-e dor de Ahile, da…
@Sidon
If neither?
@dw
Aoleu! ce mi-a placut cavalerul ala cu dintzii lipsa. Si momaia, se-ntelege.
@Sprite
Ionuntelegnimica.
@Nusitatu
LMA pt capricorn. Mi-a placut si instrumentul din Africa. Ce gust au tzigarile alea?
@Madelin
Ce te-a apucat, soro?
Nimica, experimentez…
Ce-ar fi daca as face posturi in loc de comentarii?
:)) sprite mama, orice spui e impotriva ta, ai uitat? cand scrii macar uiti sa mai incepi cu “eu cred ca”. asa nu poti shunta exactitatea unei opinii, nu?
madelin, nush ce m-a luat de 3 zile-ncoace cu limbajul de lemn,e poate o imbarligatura literara prin care exprim, dar nu prea, niste chestii generale. buh, intelegi tu, lasa! cred ca-mi era pofta sa vb si altcumva decat: “ha? ce zisesi, uai bre?du-te-n plimbare…”
vlad, tu ai pareri destule si eu am perceput de exemplu, ca tu nu Crezi ca exista oameni buni. in general experienta invata, dar in cazul tau (vezi ca ai ajuns si tu “caz” hihih) cred ca dizolvi si matale cateva adjective date oamenilor. hehei, se poate sa ma insel.
dw, stii ce mi se intampla mie? nu comunic decat cu apropiatii unele idei pe care le discut pe net lejer cu lumea. deci, sunt de acord cu tine: aici ai timp sa-ti cizelezi raspunsul, sa arati ce gandesti sau ce vrei sa se creada ca gandesti; poa sa spui lucrurilor pe nume mai bine decat reusesti sa eviti in realitate, cred. eu de exemplu, mi-am dat seama ca-s foarte acida in chestii care in viata reala mi-s considerate banalitati.
tu ai putea fi acelasi individ de pe net daca te-ai intalni cu ileana cosnzeana cea incuiata la suc? nu dureaza mai mult sa te perceapa cine esti ? si invers?
nusitatu, la pariu ca cineva poate spune despre tine ca ori arati o latura noua pe blog, ori nu te recunoaste?
(ce exprimare de unguroaica am 😛 – asta e o gluma, atentie!)
Sprite, tu scrii mereu câte două comentarii? 🙂 Cum să nu cred că există oameni buni? Sigur că cred. Cât despre stilul dumitale de scris, e adevărat că se înţelege cam greu, dar deja e recognoscibil 🙂
Pai eu zic de fapt ca in nu foarte mult timp, urmand curentul cultural care pare a se misca de la vest de Greenwich catre la est de inaintenumitul, o sa ajungem sa comunicam cam prin aceeasi interfata cu toata lumea, cunoscuti au ba, apropiati sau nu. Asta ma inerveaza, ca o sa fim niste perfectiuni ambulante solitare.
Ah, uitasem. Fara tagada mi-ar fi greu sa fiu acelasi individ de pe net daca as intalni-o pe Cosanzeana. Am zis.
dw, tu esti perfectiunea ambulanta solitara care o cauta pe cosanzeana. cand o vei gasi, vei fi o perfectiune ambulanta in cuplu. 🙂 sau ambulanta, nu stiu. femeia te poate schimba, in bine sau in mai putin bine.
vlad, nu te contrazic.
Trebuia sa pun un zambilici dupa ultimul comentariu, cred. Scuze. Iata-l. 🙂
Multumesc pentru incurajare. 🙂
@Madelin – păi cine să știe, dragă Madelin, doar era fantezie…
Haaaa, nusitatu!
cine are fantezii cu tigari si numai, sa se impuste , e vinovat/a.
doru, nu e incurajare; e doar o observatie generala, nu vb cam nicaieri de cineva anume.
cine e zambilici? o persoana? joci hochei, aha! 🙂
adica dw, nu doru. si uite asa mai fac de un comment 😀
————–
deci, pana la urma daca pitz viziteaza mahalala cum stiam eu, ca sa nu ma intind mai mult decat mi-e plapuma pe alt blog :D, am un mesaj de trimis: ma leshi? tot pe langa. hihihih!!
Un fleac, Sprite m-a ciuruit…
nu te-am ciuruit…nu mai sunt de mult in stadiul de arma cu piedica trasa; am fost, mai mult un poligon-stiu ca vor apare interpretari, intr-o lume mai salbatic^ ca Amazonul , intre canibali in criza economica. hihihih. :/
mai exista oameni buni, fara ca ei sa stie sau sa urmeze un Drum a Lui Hristos anume dat sau educat ; nici nu se impietresc daca le spui ca tu de asa ceva ai nevoie, de oameni buni, calzi, puternici, cu caractere formate dintr-o credinta curata, de barbati care stiu sa respecte o femeie dintr-o privire, dintr-o mangaiere si o vorba buna; care stiu sa iubeasca omul din tine si sa-ti aminteasca ce visai pana sa te pierzi, care te fac sa zambesti si sa numeri orele pana-i reintalnesti, fara sa te sacrifice pe altare, pagane prin definitie, altare pe care femeia-slaba, plinuta, cu sau fara dotari, bine imbracata sau din sh, daruieste si din prostie ceea ce un barbat nu poate darui dar nu multi sunt cei ce se recunosc incapabili, si bravo lor…
crezi ca intre astfel de oameni mai pot sta cu arma pregatita sa ciuruiesc fie si un necunoscut pe care odata, maidemult l-am confundat? crezi ca pot sa-mi ascund capul ca un strut doar pt ca sunt un om care crede in oameni, pana la proba contrarie si la caterinca? crezi ca mai poate cineva sa-mi spuna vre-un adevar care sa-mi zadarniceasca visele sau sa traiesc vinovatia de a fi naiva, rea sau sa-mi apar imaginea in fata cu reactiunea? NU! prefer sa fiu luata de proasta in continuare si eu sa iubesc oamenii buni, oameni care nu gusta razbunari din frustrari, care stiu sa taca si sa vorbeasca precum inteleptii vremurilor trecute.
deci nu e fleac, nu te ciuruiesc…
e neaparat util un al 2-lea comment, pt ca nu doresc inerpretari stupide la adresa altora. povestesc din viata reala. pt mine, internetul si-a pierdut tot farmecul. nu puteti sa ma condamnati. gata.
Hâuliu, mama.
Mai Sprite mai, au, ma pierdusi. io ziceam si io acolo io o gluma mai, stii tu, cu comisarul Moldovan, fara aluzii, cand aud de impuscaturi imi aduc aminte de el, saracu, cum zacea asa pe-o parte, fara sa se planga de nimic, si celalalt, ala cu barba, se apropie si intreaba “e grav?” si Moldovan zice, darz si nepasator, “un fleac…m-au ciuruit”, dragul de el, ti se rupe inima cand il vezi asa erou, cum sa nu ti-l amintesti cand zice lumea ca cine are fantezii sa se impuste…
In rest, de sacrificat nu sacrificai pe nimeni, nici canibal nu sunt, nici nu stiu de ce imi pusei in seama pacate din cele grele.
“prefer sa fiu luata de proasta in continuare si eu sa iubesc oamenii buni, oameni care nu gusta razbunari din frustrari, care stiu sa taca si sa vorbeasca precum inteleptii vremurilor trecute” – asta se refera cumva la ceva ce am scris eu pe aici? Ca io, sincer, nu pot sa deslusesc in ce fel am pacatuit, dar daca ma gasiti vinovat imi cer cu umilinta iertare…
nu TU, comisare. ziceam si io asa in general cum s-a stricat lumea si cum batjocura fara sa se gandeasca la consecinte si cum se schimonosesc de placerea faptelor lor si cum spera sa continue pana la infinit. si cum deodata descoperi ca nu toti e asa, ca afara, cand monitorul e inchis, mai sunt oameni faini. pare rau ca erai la mijlocul discutiei, asta e dezavantaju cand nu discut fata in fata. scuze eu.
:-))