M-am trezit azi noapte pe la 4, după un vis zbuciumat. Eram stăpânit de aura premonitorie care adesea înconjură un vis. Pe ferestre pătrundea o lumină difuză şi caldă, şi un fel de zumzet dulce, ca o psalmodiere antică.
M-am ridicat din pat şi m-am dus bucătărie, unde am dat pe gât un pahar cu apă rece de la robinet. Paşii îmi răsunau pe gresia rece, parcă nu mai eram în apartamentul meu de bloc, în februarie 2009, ci în sălile largi ale Heorotului acum 1500 de ani sau nicăieri şi nicicând. Am dat la o parte perdelele străvezii, am şters aburul de pe cristalul ferestrei, şi am privit afară.
Ningea, ningea extrem de încet, fulgii nici nu cădeau, ci pluteau suspendaţi. Nu erau maşini, nici oameni, nici ţipenie, era o noapte roşie, fără lună sau stele, dar, pe centrul Căii Rahova, un fluviu de lumină curgea alene către răsărit. M-am frecat la ochi, orbit de frumuseţea priveliştii. Pentru o clipă, am crezut că nişte creaturi uriaşe şi strălucitoare, exilate de pe Pământ cu milenii în urmă, se întorc în sfârşit, cântând în limba îngerească, chemate de dorul neostoit ce li-l purtăm.
Apoi mi-am dat seama că ceea ce vedeam era un lung convoi de tramvaie. Tramvaie goale, de toate culorile şi numerele, cu luminile aprinse, se scurgeau iute dinspre Depoul Alexandria. Urmau să se despartă ceva mai jos, la intersecţia cu Ferentari, apoi mai jos, pe Trafic Greu, pe 11 iunie, se pregăteau să se împrăştie prin toate cartierele. Însă deocamdată călătoreau împreună, nu puteai să vezi coada şirului, se pierdea spre vest. Nu zdrăngăneau, cum fac de obicei, ca o mie tingiri şi străchini, ci alunecau pe şinele înzăpezite cu murmurul grav şi cântat ce mă trezise din somn.
Am stat şi m-am uitat la ele, la cât de frumoase erau, până când au trecut toate. Nu ştiu câte fuseseră, poate câteva zeci. În urma lor, pe Calea Rahovei se stingeau felinarele, şi începeau deja să apară primii muncitori înfriguraţi. Am tras draperiile şi m-am întors în pat.
About The Author
Ce frumos!
(Ti-am mai spus asta vreodata?)
Intr-adevar foarte frumos!
Ai un dar aparte care te ajuta sa vezi frumosul in situatii si locatii in care multi dintre noi s-ar axa pe altceva.
barbatii cu premonitia ca baba cu mitraliera. 😀
m-am decis sa plec cu tramvaiu 4 din mahalala o vreme. sa fiti copii cuminti!
Rasaritul tramvaielor.
ce-o fi domle aşa dă frumos? nişte tramvae – mare brânză, şi-n rest numa vrajă :))
..revelatia in fata ierbii,revelatia in fata vestigiilor,revelatia in fata tramvaielor.Pina la urma deosebirea dintre ele tine doar de geografie,geometrie,topografie,locatie.Daca am accepta asta,arta in definitia clasica a cuvintului nu ar exista.Daca am accepta doar definitiile de forma ale revelatiilor,fondul acestora n-ar mai fi secundar artei.Astfel,revelatia ierbii ca si revelatia tramvaielor te-ar pune in situatia directa de a ti le asuma si nu de a le transpune.
De pilda Eva isi asuma relatia directa cu brinza doar din motive de proasta topografie a frunzei si nicidecum strapunsa spontan de arta culinara franceza.
recunosc!…
Tânjesc după o revelaţie, dar nu am niciuna. Sau dacă am, e aşa de intensă încât simţurile mele se atenuează instantaneu, ca să se protejeze.
De fapt, nimeni nu mai poate avea revelaţii (nimeni întreg la minte, voi să zic). S-a terminat de multe secole era revelaţiilor. Suntem singuri, singuri, singuri, şi nu ne băgăm o dată chestia asta în cap.
Şi unde, unde e nasul lu’ Eva?
Nu sunt de acord cu ce spune Vlad..adica vrei sa spui ca revelatia tramvaielor (prin definitie moderna)nu “mai ataca”indirect asa cum o faceau revelatiile ancestrale(de pilda)cind simturile in necunostinta de cauza nu stiau la ce vor fi supuse?Vrei sa spui de fapt,ca omul modern stie pe de rost efectele revelatiei si are doar atitudini conservatoare vizavi de ea?
am trecut mahalaua la spam in mail, din greseala. as seta pe spam/delete automat doar pe cele ale unui sg “intelept-branzar”. ca to vin in sir indian.
mi-as spune parerea sincera despre blog, dar deja s-au nascut envidii pe margini. asa ca plec ofticata pe vald. hmmmmmmm
gata! am plecat!
de unde ştii că nu ai multe revelaţii mici?
nasu meu, păi mi s-a zis că prea mi-l bag piundi nu-mi fierbe oalele, şi de-asta. acuma-mi bag picioarele.
da mor dacă nu zic că zîci tâmpenii Vlad, cum nu mai poate avea nimenea revelaţii, ce prostie. eu am rar, da bune. mack trebe că are cum spune mai sus, multe şi mici. nu-i obligatoriu sa fie explozive, ce mama mă-sii. poa să fie simple, dar neobservate.
şi dacă suntem singuri singuri singuri ce, în singurătate te-apucă câte una.
explicatie:”de ce-mi bagi sula-n eva draga toteo=de ce-mi bagi sula-n coaste mai animalo?”cit despre brinza ma gindeam doar la niscaiva frotiuri,si-atit.
Bine, bine, da’ cu visul zbuciumat cum ramane?! 🙂
Om fi singuri, Vlad, chiar. Da’ macar suntem singuri toti la un loc, de fapt in cautarea locului ala in care sa fim singuri toti la un loc. Asadar suntem niste drumeti singuri, adunati in vadul drumului.
Si eu cred ca revelatiile sunt entitati separate, independente, nu numai posibile ba chiar de neevitat. Chiar lucruri simple precum “S-a terminat de multe secole era revelaţiilor” sunt, in ele insele, revelatii.
Imi place pânda ta.
pânda, hi hi.
io îmi aduc aminte un fragment dintr-un comentariu la un roman de-al lui Camil Petrescu. scria acolo “a trăit revelația noroiului existențial”. am râs și o să mai râd.
Cat de asteptata s-a lasat zapada!!! Azi fusei bucuroasa k aud cum scartaie zapada sub cizma :))
da, foarte frumos…
Unde, unde?
nu ți-a zis că ai o scamă pe vestuță, Vlad, ți-a zis c-ai scris frumos, nu te mai face că nu-nțelegi, roșește și gata;))
Scamă pe vestuţă?!? Unde, unde?!?
nu, ma, el intreba unde a nins, nu unde-a scris frumos. deci intrebarea era pt ddunia.
hai c-a iesit o cacealma rautacioasa 🙂 .
iar barbatii nu rosesc, ci duduile.
chiar, Vlad, tigancile tale rosesc?
Roşesc şi ele, diferenţa este că ele pot roşi la comandă, şi trebuie să roşească foarte tare, ca să-ţi dai seama.
Scuze de intarziere, in Timisoara a nins ieri toata ziua 🙂