Acum câteva luni, sub influenţa concomitentă a lui Kahlil Gibran, a contelui de Lautréamont şi a unei cantităţi de vin, mă apucasem să scriu următorul text.
În vremea aceea, prin cerşetoria de lângă Mitropolie apăruse un om fără vârstă, îmbrăcat cu nimic altceva decât un covor persan găurit. Era cu siguranţă nebun, îl apuca adesea o streche fără seamăn, în care îşi dădea cu pumnii peste cap şi răcnea nestăvilit lungi texte ermetice. Răspândea o teamă superstiţioasă, ceea ce îl salvă de mai marii cerşetorilor, care altminteri de mult l-ar fi bătut măr şi trimis să cerşească în altă parte. Aşa, îl lăsau în pace. Din boloboreseli, fusese dedus că îl chema Calimache. Nici nu era o povară pentru ceilalţi cerşetori: bea apă din bălţi, iar de mâncat, nu se ştie ce mânca, deşi din când în când dispărea câte un căţel mai tânăr din haita de la poalele Dealului. Cu timpul, se obşinuiseră toţi cu el, ba chiar începuseră să descopere semnificaţii în elaborările delirante, un fel de înţelepciune sucită. Până şi credincioşii care veneau la moaştele Sf. Dimitrie îl ştiau, ei, care, în sfinţenia lor, nu ştiau decât un singur chip pentru toţi cerşetorii, aşa cum icoanele nu au decât un singur chip.
Aşa se face că, nu după mult timp au început să se adune din când în când în jurul lui, zdrenţăroşi şi muncitori, români şi ţigani, om şi căţel, pe treptele ce coborau către strada Ienăchiţă Văcărescu, şi mai în glumă, mai în teamă, îl ascultau şi îi puneau întrebări.
“Eşti un prooroc, Calimache?”, în întrebă odată un vânzător de legume-fructe.
“Eu sunt proorocul de după ziua de apoi, eu sunt cel ce vine prea târziu. Ascultaţi-mă, oameni, şi plângeţi, că sunteţi deja morţi şi încă nu vă daţi seama, şi rudele voastre vă plâng de deasupra.”
“Şi cum să facem să scăpăm?”
“Să tăceţi din gură, şi feţele să vi le încremeniţi, să nu vă mai recunoască prietenii pe stradă şi mamele şi nevestele prin case, să vă radeţi părul din cap şi să lăsaţi praful să vi se aşeze pe chelii, să vă ştirbiţi dinţii şi să bateţi drumurile trăind din pomeni pe care să nu cumva să le cereţi, şi din care să vă luaţi doar beutură!”
Uneori, câte o studentă clorotică îl ruga:
“Zi-ne despre iubire, Calimache”.
Moment în care Calimache se întindea pe jos, apoi stătea în mâini, ceea ce făcea ca preşul cu care se înveşmânta să se lase în jos, dezvăluind ceea ce oricum nu era mai deloc ascuns, după care ridica mâinile, ceea ce îl făcea să cază în cap cu un pocnet îngrijorător, dar în secunda următoare era iar în picioare şi debita tâmpenii.”
Ajuns în acest stadiu, m-am oprit, pentru că textul mi se părea cam fără sens, şi pentru că rămăsesem fără inspiraţie. Textul a zăcut de atunci în drafts, şi nu i-am mai dat atenţie până alaltăieri. Alaltăieri, trecând eu, nu pe lângă Mitropolie, ce e drept, ci pe lângă cimitirul Cărămidarii Vechi, am văzut uimit un cerşetor care îşi pusese încălţările în mâini, şi se chinuia să stea în aceste mâini, căzând în cap şi reîncepând manejul, spre dixtracţia călătorilor adunaţi în staţia de microbuze de Olteniţa.
În literatura ultimilor ani s-a încercat aproape cu disperare ştergerea, negarea graniţelor dintre text şi realitate. Se pare că acest lucru nu a rămas fără roade, din moment ce, fără măcar să depun vreun efort în acest sens, pot observa cum realitatea s-a apucat să-mi continue singură un text incidental, destul de slab. De abia aştept să văd ce se va mai întâmpla.
Oare realitatea s-a apucat sa iti continue acest text incidental-destul de bun, sau pur si simplu un gand s-a agatat de acel oarecare cersetor care se chinuia poate…sa stea in maini?
Mie mi-a placut covorul persan gaurit. Cersetorul de alaltaieri avea si el asa ceva?
Eu m-am apucat să scriu un roman. Povestea Filomelei Pizdrintz, aşa i-am zis, pentru început.
O femeie din milioanele de femei. Măritată cu un procuror. Prototipul personajului feminin mi l-am luat gândindu-mă la o anume persoană. Procurorul din text este arestat dintr-o confuzie şi prin abuzul organelor. Soţul “prototipului” este arestat câteva luni mai târziu. M-am înfiorat şi m-am blocat. Dar o să merg mai departe cu povestea, cândva. Poate că artistul are acces la cercul noetic unde toate întâmplările şi experienţele au fost deja schiţate. Sau … cine ştie? Oricum, sunt de acord că “semnul îşi cheamă un sens”.
Oare atunci când citeşti un text transpus in realitate se cheama că îl auzi?
Oricum, eu aş citi şi continuarea…
Eu mi-l imaginez pe Calimache vorbind molcom si tandru cu un soricel pe care il tine ascuns undeva in faldurile covorului persan…
mda. ideile plutesc printre fapte reale. se înrudesc cu ele la un mod de-a dreptul incredibil.
ceea ce înseamnă că eşti viu.
poate ca imaginaţia nu este decât rodul realităţii, prelungirea aceea la care nu avem acces de obicei; ni-l înlesnesc doar din când în când nişte lianturi bahice 🙂
Mulți ani trăiască Vlad!
Haaaaaaaaaaaa!
Pupax!
…laaaaaaa muuuuulti aaaaaani…
🙂
HAAAAAAAAA, MULŢUMESC MULT! La fel şi vouă!
Dar de unde ştiaţi? Cred că felul în care iau mereu partea ţiganilor m-a dat de gol.
ceea ce mai inseamna ca…
LA MULTI ANI!
Mulţumesc mult, împricinatule! Ce bine îmi pare că te-am cunoscut! Trăiască blogosfera! A Rromalen, A chavalen!
Multi ani traiasca, multi ani traiasca, laaa muulti ani!
La Multi Ani !
si fiind 8 aprilie, o dedicatie Jacques Brel
http://www.youtube.com/watch?v=T4Mx8AN0GF4&feature=related
(cu șpaclul într-o mână, să repar grabnic stricăciunea din perete unde a sărit dopul de la șampanie, tastez cu mâna stângă și cânt cât mă ține gura, și mă ține!: )
Mulți ani trăiaaascăăă…
Mulți ani trăiaaascăăă…
Laaaaaaaaa muuuuuuuuuulți aaaaaaaaaaaniii!!…
“La multi ani cu sanatate
Sa va dea Domnul tot ce doriti
Zile senine si fericire
La multi ani, sa traiti!
La multi ani fericiti!”
La multi ani Vlad!
Sa fi sanatos, sa ai noroc in viata si sa-ti vezi visele realizate!
Ei, Vladule, *si* felul in care iei mereu partea la tigani te-a dat de gol 😉
Pupici iar, si de la mine si de la Miru!
Noua ne place inghetaaataaa!
🙂
La multi ani, Dalv! Iti multumesc!
Eu vă mulţumesc tuturor. Întrucât s-a schimbat şi prefiscul, am dat cep la şampania mea veche de 12 ani pe care o păstram nu ştiu pentru ce, am aprins narghileaua şi am tras un chef din ăla rău. Molcom da rău. Şi am beut pt domniile voastre mai întâi şi mai întâi.
Cum zice arhitectul: spumege pocalul!
Cu intarziere, la multi, multi, multi ani, Vlad, si numa’ soare si vise implinite!
Haoleo, da cât de mulţi? Să nu exagerăm 🙂 Mulţumesc mult, trix!
La mulţi ani, Vlad!
ce frumos 🙂 a fost prea frumoasa ziua de ieri ca sa nu se intample nic, stiam io, chiar daca-mi toceam mintea si nu gaseam nene nici un eveniment relevant.
dar, iacata-l.
sa ne traiesti, domnu vlad. 🙂
Sătul de stat cu mâna la cerşit, Calimache al mahalalei s-a pus pe stat în mâini: circ pentru o pâine…Oamenilor le place să râdă, ăsta-I crudul adevăr…chiar dacă n-au o pâine acasă, dau pe zeroTV-uri şi râd…
Şi cum zicea şi nenea Will:
“Jesters do oft prove prophets” (Glumeții se dovedesc adesea profeți)
Câti or fi. Dar plini si luminati.
eu nu ma mir, chiar mi se pare firesc, dat fiind ca la tine in blog am intalnit prima data sincronicitatea.
in plus la multi ani, cu intarziere ca am fost plecata, da-da-da… da n-a fost ziua ta si prin toamna si daca nu oare de unde mi-a venit ideea asta…? scuza-mi indiscretia 🙂