Lene

În stare de repaos, adică atunci când nu sunt constrâns, întotdeauna fac altceva decât ar trebui să fac. În ritmul ăsta, fie nu ajung nicăieri (foarte probabil), fie o să ajung undeva imprevizibil.

Dar voi?

About The Author

14 thoughts on “Lene

  1. of. şi eu. tocmai am amânat pt a treia oara – şi utima, ca mai mult nu mai am cum – un ddl.

    pe de alta parte, nu e atââât de imprevizibil unde vom ajunge, noi genu ăsta de leneşi. căci deşi nu facem ce tre, în schimb, în timpul ăsta facem ceea ce ne place.

    ori, observând ce îi place unui om în cea mai mare parte a timpului, îţi permiţi să faci common-sense predicţii despre unde îl îndreaptă preferinţele lui.

    nu credeţi?

    acum mă voi apuca de citit nişte lucruri minunate pe care se presupune ca le-am terminat deja în urmă cu ceva timp.
    pentru asta voi inchide netu.
    şi compu.
    mai bine plec şi din cameră.
    e cel mai sigur.

    cu lenea se bate.

  2. Io nu poci. Am pierdut toate meciurile, aşa că nici nu mă mai încumet să o provoc. Desigur, câte ceva întreprind:
    – îmi plâng de milă că îmi ratez viaţa
    – mă umplu de draci şi răcnesc la inocenţi
    – mai scriu ceva pe blog.

  3. nu te credem.

    (in plus, eu stiu SIGUR ca EU le-am pierdut pe toate, deci si ca mine nu e nimeni, daaa?)

    si daca te incumeti, ce-o sa se intample?
    cel mult, o sa le pierzi si pe restul din “toate”. nimic nou 🙂
    cel putin, stii ca ai intreprins si altceva decat liniutele alea 3 si ca nu faci burta. 🙂

    uite eu, de atunci, n-am citit decat o parte infima din cat am avut timpul si conditiile sa. in rest:
    – am mai plans nitel (tot de mila)
    – am vbit cu cineva intr-o stare cu adevarat rea la telefon si i-am spus ‘curaj’ din toate praselele (io, auzi, cata ipocrizie)
    – am mai turnat o mana de ciment intr-o relatie importanta pt mine (asta mi-a luat o ora)
    – am intreprins activitati cu rol de gestionarea propriilor emotii, negative nene (asta mi-a luat de la 7 pana acuma incontinuu)
    – mi-am mai lipit 2 vbe usturatoare de duh pe dulap
    – am mai scris ceva pe blogul tau

    per total, am pierdut si meciul asta. da’ un gol acolo tot am inscris.

    si mi-e ciuda de el sa nu incerc sa mai adaug.

    dar tu?

  4. Eu?
    Ma gandesc ca multi dintre voi aveti o agenda,cum se zice pe aici “planner”. Si eu am, se numeste: the 2009 non-planner for the Creative Procrastinator. Pe prima pagina:Do-it later.
    Rasfoind agenda am aflat ca de fapt nu imi doresc decat sa imi traiesc viata dupa propriile reguli. Si cei care se grabesc to nicaieri se grabesc( ca sa ajungem undeva ar trebui sa ne grabim precum romanii, incet).
    Pentru a evita sentimentul de vinovatie, citez:
    “carry a list of your accomplsihments dating back to childhood to ward off thoughts that you’re lazy”
    “list all nonprocrastinators you know who lead balanced lives.Short list, huh?”
    “Procrastinate with a friend”
    In plus, daca chiar nu am ce face , pot sa invat sa injur in diverse limbi. Si daca ma gandesc bine, la job-ul meu,asta chiar ar ajuta…

  5. Io n-am o agendă. De fapt, am foarte multe, nu ştiu de ce, periodic primesc câte una, şi stau goale prin diverse colţuri.
    Ah, la naiba cu toate astea. E soare, marea străluceşte, bate o briză uşoară. Mă duc să-mi pun bermudele şi sandalele şi să dau o tură. V-am pupat.

    Şi la mulţi ani!

  6. Uai, chiar acuma procrastinez de zor cu o cafea langa desi tudulista e ataaat de lunga ca mi se face somn numa’ cand ma gandesc. Deh, gospodina si mama si organizatoare de barbiparti maine, uffff…

    Annamari, ce misto agenda. Vreau si io! Creca imi fac una si o vand la Universitate ca pe ghidurile alea “Prost sa fii si tot poti construi o racheta de joasa altitudine”… Din pacate io la al doilea citat tot cica gasesc in jurul meu oameni care fac si dreg pe colo… si mame care pe dincolo… numa io nu, numa io nu…

  7. “One day Alice came to a fork in the road and saw a Cheshire cat in a tree. “Which road do I take?” she asked. “Where do you want to go?” was his response. “I don’t know,” Alice answered. “Then,” said the cat, “it doesn’t matter.”

    P.S. Anti-spam word: “cataclop”

  8. Madelin, succes cu barbiparti! Auzi, dar ţie îţi face careva parti, sau doar tu altora?
    Dragos, de abia acum îmi dau seama, din citatul tău, că, deşi noi zicem “pisica de Cheshire”, e de fapt “motanul de Chesire”

  9. Totusi, e pisica. Am citat aiurea, fie-mi-ar rusine!


    Alice speaks to Cheshire Cat

    `Would you tell me, please, which way I ought to go from here?’
    `That depends a good deal on where you want to get to,’ said the Cat.
    `I don’t much care where–‘ said Alice.
    `Then it doesn’t matter which way you go,’ said the Cat.
    `–so long as I get somewhere,’ Alice added as an explanation.
    `Oh, you’re sure to do that,’ said the Cat, `if you only walk long enough.’

    Dar partea care urmeaza e si mai frumoasa si se potriveste locului (blogului) in care ne aflam:

    `In that direction,’ the Cat said, waving its right paw round, `lives a Hatter: and in that direction,’ waving the other paw, `lives a March Hare. Visit either you like: they’re both mad.’

    `But I don’t want to go among mad people,’ Alice remarked.

    `Oh, you can’t help that,’ said the Cat: `we’re all mad here. I’m mad. You’re mad.’

    `How do you know I’m mad?’ said Alice.

    `You must be,’ said the Cat, `or you wouldn’t have come here.’

    P.S. Anti-spam word: “cataclop”

  10. mie mi-a mâncat pișoanca agenda. ieri. dar mai am una, o înlocuiesc. trebuie să am o agenduță la mine ca sa notez când îmi trece oareșce lucru prin cap. în rest, nu am ce să organizez.

  11. Madelin,

    pai sa-ti faci (agenda).

    eu sunt inconjurata de oameni care fac si dreg si mame activiste gen soccer mom (devenita hockey mom in versiunea 2008). Dar n-as putea sa spun ca au o viata echilibrata sau ca as vrea sa merg in papucii lor. Mai bine sa ma intind la o cafea luuunga si la un taifas asa…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.