În urma unor comentarii de aici de pe blog, am căzut pe gânduri. Nu neapărat faptul că îmi dezamăgesc unii muşterii mă pune acum pe gânduri (deşi şi asta, pentru că se întâmplă periodic, şi mă întreb de fiecare dată ce aşteaptă muşterii de la mine), ci dacă fac sau nu ceva pentru ţară. Aceasta este dezbaterea de astăzi, dragii miei cetitori.
În primul rând, se pune problema – care ţară? Ce ţară are unul ca mine? Nu sunt unul dintre cei mulţi, de fapt, sunt cam singur şi destul de stingher în habitatul meu. Dar voi tăia acest nod gordian, acceptând premisa că există o singură Românie, aşa cum e ea. La urma urmelor, am crezut mereu în chestia asta.
Aşadar, ce fac eu pentru România? Lăsând la o parte mizilicurile: că am muncit cinci ani într-un serviciu public, laolaltă cu fraţii miei bugetari, învăţând meserie dupe puterile mele, băgând pe cât s-a putut capul la fund şi văzându-mi de treaba mea, cinci ani la capătul cărora am priimit deştul cel din mijloc şi urarea de călătorie sprâncenată, ca de altfel mai toţi fraţii miei medici rezistenţi. Sunt conştient că asta a fost doar o ucenicie şi că medicina e o profesie liberală, adică sunt liber să o practic unde oi şti, că nu sunt deosebit în vreun fel şi probabil nu am mare lucru de oferit în afara competenţelor pe care le împart cu sute de colegi. Când linia se trage, nu însemn nimica: cantitatea mea este zero.
Poate că o conta ce am de zis, zise iepuraşul. Dar ce am de zis? Am petrecut mai toată ziua de azi bombănind plin de draci felul în care Bucureştii sunt mutilaţi sistematic şi din ce în ce mai rău, fără frână, într-un stil demn de Ceauşescu. Trecusem zilele trecute cu Madelin printr-o zonă în care o parte din copilăria mea s-a petrecut, ca să văd că de fapt cartierul a dispărut cu totul în ultimii ani. În propriul meu cartier s-au mai demolat câteva case de secol XIX, au mai răsărit vreo şase blocuri, la porcăria de lângă Sf Iosif lucrările continuă, mitocanii şi-au parcat bărcile până în zid, e o aventură penibilă şi umilitoare pentru cineva într-un scaun cu rotile să iasă din casă, şi toată lumea, toţi locuitorii, ne uităm unii la alţii cu nişte priviri atât de ostile că zici că o să ne sărim în secunda doi la beregate – şi cine ştie, poate o să o facem. E doar un exemplu de lucruri pe care le zic, dar zisul lor e nimica, exact ca mine: cantitatea lor este zero. Nimic din ce aş spune, despre orice, nu ar schimba nimic din nimic. Uitaţi-vă numai câţi vorbim: şi ce dacă? Cât de banal sună deja ce-am spus eu mai sus, de câte ori n-aţi citit aceleaşi lucruri într-o mie de locuri, de câte ori nu le-aţi auzit repetate automat, ca pe nişte incantaţii superstiţioase, până când n-au mai avut sens? Cât de banală şi plicticoasă îmi e supărarea? Banalul până la urmă ne va omorî, pentru că îi creştem puterea cu fiecare cuvânt pe care îl zicem. Aşa că mai bine tac.
Nu, n-am nimic de oferit şi nimic de spus. Aceasta este generaţia mea.
Şi nu, cititorule dezamăgit, constatarea asta nu-mă uşurează şi nu mă face să mă simt liber ca paserile ceriului.
Pentru România aşadar, prin eliminare, nu pot face decât un singur lucru. Este de altfel ceea ce tot fac de multă vreme, şi într-un fel aşa mi-am ales meseria. Pentru România, o să ascult. E ceea ce fac mai bine: sunt un jalnic interpret la flaut, dar un bun ascultător de concerte. Sunt numai urechi. Nu e uşor deloc, şi nu ştiu încă dacă aşa ceva ar putea să-mi justifice în vreun fel existenţa minusculă. Nici dacă cacosimfonia dimprejur ar putea să fie justificată de ascultarea mea. Lumea se justifică prin ea însăşi. Iar noi, aşa cum zicea cineva demult, suntem nişte trestii gânditoare.
Cu riscul de a cadea in cliseu, io unu as repeta cele spuse de Reinhold Niebuhr si preluate de alcoolicii anonimi. Aia clasica, stii care.
God, grant me the serenity
To accept the things I cannot change;
Courage to change the things I can;
And wisdom to know the difference.
“And wisdom to know the difference” – aici este, pentru mine, cheia.
Nu pot schimba clasa si gandirea politica in Romania. Nu pot creea politicianul profesionist si cinstit de care are nevoie Romania.
Nu pot schimba manelismul (in definitia lui urata, nu aia a la Anton Pann) in Romania. Recte, nu pot darama porcaria de langa biserica Sf. Iosif si barcile mitocanilor.
Si de’aia nici nu incerc. Ba mai mult, de’aia nu ma decompensez pentru ca nu pot sa le fac.
In schimb incerc sa schimb ce pot, si sa-mi gasesc curajul de a schimba ce pot schimba. Sa eradichez manelismul din mine, de exemplu. Sa muncesc cinstit si sa nu-mi pese ca tara nu ma vrea sau ca tara ma vrea prost (eu o vreau pe ea).
Mai ales, sa nu cad in descurajari si melancolii blegoase. Sa nu cad, mai ales, in defetism.
D’astea.
(oarecum in linie cu ce scrie tapirul mai sus)
Vlad, cred ca problema ta, si nu numai a ta, este ca ai senzatia ca trebuie sa faci ceva revolutionar. Ai sentimentul ca esti vinovat pentru faptul ca nu reusesti sa pui umarul la eradicarea x-ismului si y-iei (inlocuieste cu ce vrei x si y). Lucru care ma mira destul de mult la un om care stie cum este treaba cu dedesubturile psihicului uman. Risc si eu un cliseu, aia trebuie sa vrea ei sa se schimbe pentru a incepe sa o faca. Degeaba vrei tu si pentru ei.
Dupa cum zicea si tapirul, hai sa ne vindecam noi, aia frustrati ca e naspa in Romania, mai intii. Si sa ne educam copiii si oamenii apropiati si, poate, intr’un timp mai lung sau mai scurt tembelii astia or sa inceapa sa se simta singuri si’or sa se sinucida (exagerez, evident). Sau poate, pur si simplu, in vreo 50 de ani vom fi suficienti care respecta legile incit ele chiar sa inceapa sa se aplice. Si tot asa.
Da, schimbarea e in fiecare dintre noi. Da’ nu pentru miine si nu pentru toata lumea. Stiu, destinul asta mesianic locuieste pe mai tot intelectualul. Da’ vezi ca de cele mai multe ori nu face decit sa’ti consume inutil energiile.
dorule, probleme mă?
Ce te faci când începe să-ţi fie dor de Franţa şi te apucă aşa un soi de responsabilitate nejustificată pentru entitatea monstruoasă numită “pays”?
Rekunosc ca am fost si eu, de vreo doo ori, printre musterii cei dezamagiti.
Si acuma am realizat ca de fapt musterii nu vor ceva de la Vlad Stroescu ala real, care se lupta cu veatza, ca orishicine.
Ci de la Vlad Stroescul “creat” prin acest blog (ori alte spatii virtuale), chiar numai si pentru faptul ca e reconfortant sa descoperi “avatare” misto (inclusiv prin scrisul lor). Si e omenesc sa ai pretentii de la “ele” (ca un fel de nutrire a sperantelor).
Insa da, da, da. Vlad are perfecta dreptate in postul asta. Incep sa inteleg ce vrea el sa spuie. E realitatea imediata si frusta (aia care se vede in departare pe geam) versus neste posibile utopii (pe care le descriu cucuvintele lor Tapirul, MBadragan, si noi totii, visatorii).
nei-nei (cum zic elvetienii), nu m-ai inteles.
nu-i utopie (den moment ce exista, cel putin pentru mine).
zici frustra. nu vorbeam de frustrari – alea’s absolutamente normale si toti le avem. vorbeam de defetism, care e alta treaba. de defetism nu e utopic sa te vindeci, chiar daca de frustrari e utopic. ba nici nu prea e sanatos sa te vindeci de frustrari ca, parafrazandu-l un pic pe Tutea, ala fara frustrari e cam plavan, nu induce progres.
mai digraba Vlad vorbeste de utopii, ptr ca el vrea sa lase la o parte “mizilicurile” si sa, cum zice si MBadragan, faca ceva revolutionar, vizibil, memorabil.
Voi chiar credeti ca se schimba astia care ne slutesc viata, asa, deodata; ca se trezesc ei intr-o dimineata ca nu e frumos ce fac? Madelin, copiii nu-i cresti cum vrei tu,decat in prea mica masura. Ei cresc cum e lumea. Sa nu-mi spui ca le interzici sa se uite la televizor, sa asculte mafia, puya, etc, sa auda ce zic colegii, sa vada ce fac cei mai multi dintre profesorii lor. Cum ii inveti sa fie oameni buni, daca nu au un model evident de om bun care e si implinit si are si succes, si respect, si bunastare?Si care sare ca ars in fata oricarei nedreptati. Ceea ce vad ei sunt oameni cumsecade care tac, se lasa calcati si umiliti, si fug in casa lor , in viata lor, incuind usa. Ei asta invata. Sa taca si sa se ascunda. Romania nu se schimba de la sine. Da, se schimba prin schimbarea noastra, iar schimbarea vitala, daca vrem sa mai avem o tzara, e sa reactionam. Nu revolutionar, ci apasat, consecvent si, mai ales, solidar. Nu degeaba am zis de Corn…Daca nu reactionam la fiecare ticalosie, cu incapatanare, pana la reusita, suntem pierduti. Sf. Iosif e simptomatic. Lipseste o societate civila adevarata. Care sa nu taca pana nu se supun ticalosii in fata legii si a bunului simt.Corn putea incepe ceva, daca nu se lasa furat. Si daca nu tacea.
Vlad, nu poti face ( aproape) nimic singur pentru tzara. E nevoie de toti oamenii ca tine- si sunt multi- care sa vrea sa faca ceva pentru tzara. E nevoie, cand se ridica un Corn, sa strangem randurile langa el, si sa nu-l mai lasam sa fie amutit, facandu-ne ca nimic nu s-a intamplat. Si e nevoie sa ne vindecam de frica si neincredere.
Iarta-ma. Cred ca trebuia sa tac si eu.
Io nu vreau nene să fac nimica memorabil. Mă mulţumesc să fac şi ceea ce ştiu să fac, numai să poci. Nu am nici seninătate, nici curaj, nici înţelepciune. Ce mă fac?
Madelin, când te-am dezamăgit? *Just curious* vb lu Pinocchio.
diligentreader: ete cucu. Dacă chiar crezi că trebuia să taci atunci îi dau “delete blog” şi am terminat povestea 🙂
pi atunci care e prablema Vlad? ca, vorba bancului, de aici asa se vede, cum ca precum esti cam trist-suparat-spleen-alea din cauza ca “uite, sunt un nimic”, “generatia noastra e un nimic, n-a produs curente”, alea. adica cumva ca esti dezamagit ca ti s-au inecat visele si nu ai facut nimic in afara de mizilicuri.
diligentreader, cred ca am mai zis odata, ce spui tu suna tare mult a lozinci. CONCRET cum reactionam “apasat si consecvent”? Cum “strangem randurile”? (ahhhh, ce suna asta a Bumbesti-Livezeni…)
-nu-mi zi “sa iesim in strada” (been there)
-nu-mi zi “sa semnam toti petitii” (been there)
-nu-mi zi “sa iesim toti la vot” (been there)
Cum?
eu m-am tot întrebat: unde să mă duc? de ce să mă duc? nu ştiu de ce dar sunt atât de sigură că aş fi la fel de ne/fericită şi în altă parte. pt ca Romania asta e de fapt în noi.
aşa ca eu zic sa ramanem pe baricade, eroi ai rezistenţei mărunte: tu acolo, în mahala, eu într-a mea, şi alţii pe unde si-au găsit rostul.
Io nu crez in revolutii. Atuncea cand au aparut, crez mai degraba ca istoria a impins oamenii de la spate si nu invers.
Nu (mai) crez in “strans randurie”. Am o amara convingere ca scopul initial fie se pierde, fie se rastalmaceste pe drum.
Crez, intr-adevar, numai in ce poate face omul ca individ. Dar nu pentru tara, popor, drapel, viitor, natiune and so. Ci efectiv pentru cat poate sa puna in practica in raport cu cat il duce mintea si cu cat il si lasa conjunctura (constrangerile, etc) sa faca.
Lupta se da pentru fiecare pe un front propriu, o bula, un fir de nisip.
Vladule, pi crez ca am mai zis-o cu dezamagirile. Una a fost mai demult, cand nu intelegeam de ce spargerea peretelui de sticla dintre virtual si real te angoasa. Pe alta mi-a tradus-o Pinocchio, de curand. Iar alta, in fine, e generata de refuzul tau constant (inca nu am inteles pe deplin motivele) de a scrie despre lucrurile care merita a fi scrise.
Dar bineinteles, in lumina comentariului meu de mai sus, dezamagirile au fost induse de “personajul” Vlad Stroescu.
Si sa mai zic, daca e nevoie, ca de dezamagit nu ne pot dezamagi decat uamenii pe care-i apreciem, iubim, stimam, ca de ailalti ne doare-n pix.
pi vezi Madelin? io si cu tine spunem acelasi lucru de fapt, nu ie utopie la mine vs realitate imediata si frustra la tine.
Problema e criza de treij de ani pe cari o fac, probabil. 🙂 hic
PS: aţi observat că s-a întors Corn?
Eu cred, in idealismul cu care ma eticheteaza Madelin, ca noi tocmai construim un “curent”. Adica nu numai noi de aici, astia prinsi in crize de 30 de ani (Vlad, vorba tapirului, been there), ci noi si multi altii ca noi. Eu unul vad cum se construieste incet incet (frustrant de incet, e adevarat) o Romanie normala. O Romanie care nu are nevoie de pistolari aparatori ai dreptatii, ca in westernuri, nici de tatuci salvatori ai neamului, nici de pile si relatii. S’ar putea sa nu intram in nici o carte de istorie, sa nu ne bage nimeni in seama in viitor, dar cred ca normalitatea incepe cu noi, ca a inceput deja.
E drept, si defetisme de tipul celui afisat acum de Vlad fac parte din normalitate. Nu cred in oameni care au un tel si nu se indoiesc niciodata de el.
Lasa cucu-n pace. Asta-i discutie serioasa! Delete post poate, ca nu dilesti acum blogu pentru mine.
Nu-ti zic niciuna.Bumbesti Livezeni? Stiu. La noi de-asta nu iese nimic. Ca ne suna a comunism tot ce e legat de comunitate.Desi comunismul nu a avut niciodata nimic cu grija reala pentru comunitatea in care traim. De ce nu iti suna a rezistenta, a reactie fireasca de aparare impotriva celor care isi bat joc de noi fara sa-i supere nimeni? Lozinci? Stii ce e o lozinca?” Formulare care exprimă într-o formă clară și laconică o idee călăuzitoare sau o revendicare politică”. Vezi, si asta gandesti dupa tiparul comunist, in care o lozinca nu era decat un sir de vorbe goale. O lozinca poate sa fie si formularea concisa a unui crez. La noi si patriotismul a ajuns sa fie considerat cah, ca e comunist. Mandria americanului e de bon ton, a romanului e comunista.
Unde e nene, normalitatea asta?
Ca io una nu o mai vaz defel!
Nici macar prin ochiurile unei site de perdea…
(Vladule, stai s-o vezi p-aia de patruzeci…)
Da, am vazt ca s-a intors Corn. Am cetit pe tuitar la tine 🙂 Poeme, dap, e bine cand uamenii scriu poeme…
Madelin, imi pare rau ca nu o vezi pe nicaieri. Eu am parte de ea suficient de des. Este ceea ce ma tine aici si ma face sa nu plec, acum ca o pot face oricind.
mândria americanului se cheamă brainwashing (comunism în adevărata formă – ştii care e diferenţa dintre comunismul american şi cel societic? – vorbind aici nu de filozofia marxist-leninistă, ci de comunismul ăla aplicat), a noastră se cheamă băşcălie.
tot nu mi-ai răspuns la întrebări.
tu nu vorbeşti de comunitate acolo, nu am ce confunda. “să strângem rândurile” nu e comunitate, neapărat în sensul bun (şi Mafia strânge rândurile). dacă vrei să teoretizăm ne trebe social capital dublat de un cultural capital potrivit epocii şi nevoilor progresului.
putem avea diferite definiţii pentru lozincă – pentru mine definiţia de lucru e asta: “fraze care au face validity şi rezonanţe bune, dar care nu conţin nici o doză de practicalitate”. gen: “să fim solidari şi să luptăm cu sistemul”; “să nu lăsăm prostia să impregneze societatea”; “să strângem rândurile”; “et cetera”
io vreau lucruri/sugestii/propuneri mai concrete. de ezemplu Zorro – să apară unu’ mascat şi sexy şi să tot omoare la buhaţi şi guşaţi până se dau dracu’ pe brazdă de frică. sau the hollow man, whatever (mai greu de prins)
concret şi de fapt se întâmplă ce zic şi eu şi ce zice şi MBadragan – lucrurile se întâmplă, chiar si aşa fără lozinci mobilizatoare. Numai că se întâmplă lent, organic, şi nu prea se vede dinăuntru.
nu vreau sa ma bag in discutia voastra, dar, am ajuns pentru a 2 a oara intamplator pe acest site si imi place cum scrii.
eu fac parte dintt-o generatie cu 10 ani mai tanara si sunt plina de incredere in cei de seama mea. desi, multi vor sa plece (inclusiv eu) din cauza banilor dar si a muncii pe care urmeaza sa o facem (geologie, petrol, chestii-trestii) dar, aproape la fel de multi vor sa se intoarca. nu ne place cum merg multe in tara asta, si vrem sa le schimbam.
speranta, in sensul ei profund si puternic, nu este asemenea bucuriei ca lucrurile merg bine (…), ci, mai degraba, o capacitatea de a face un lucru pentru ca este bun, si nu doar pentru ca prezinta o sansa de succes. speranta e cea care, mai mult ca orice, ne da puterea sa traim si sa incercam sa facem lucruri noi, chiar in conditii ce par lipsite de speranta, cum sunt ale noastre, aici si acum.’ (Vaclav Havel; dupa Vladimir Tismaneanu Reinventarea politicului – Europa Rasariteana de la Stalin la Havel)
kw, normal, ai dreptate. Şi bine ai venit pe aici.
Vlad, experienta servind numai pentru ai plictisi pe ceilalti, ramâne realitatea. Nu te îngrijora (nu foloseste), toamna se numara bobocii. Ba câte odata si anul urmator. Qui suis-je, ou… Foarte simplu – un fel de humus. Trebuie sa fim atenti, daca putem, sa nu creasca numai ciuperci de balegar 🙂
Mulţumesc, B de Comp 🙂
Probabil ca toate frustrarile si dezamagirile noastre vin din faptul ca nu ne traim viata asta,pana una alta ,singura, asa cum ne-am dori si am putea. daca am judeca doar dupa capacitatile noastre. Numai ca o traim asa cum ne-o fac altii, si altii astia sunt niste lepre.Vlad nu e medicul minunat care ar putea fi, altul nu e artistul sau savantul care ar fi trebuit sa fie, altul renunta la chemarea lui pentru ca asta nu-i aduce bani, si, intre timp, videni, ebe si boci ne reprezinta si conduc.Tapirule, nu stiu care e drumul, ca, daca as sti, as merge ca la Bumbesti Livezeni-ul din filmele propogandistice pe el.Doar il caut, cu ciuda ca oamenii buni sunt striviti de ne-buni.Ei,ticalosii, traiesc cum vor ei,impliniti, noi traim cum vor ei, neimpliniti. Trebuie sa fie o solutie. In viata asta. Vad ca si aici sunt dintre aceia care asteapta sa treaca anii ca sa se indrepte lucrurile, de la sine. Nu ne mai lecuim de asteptat. Ne nastem asteptand mai binele, si murim asteptand mai binele. Cred ca am eu o problema. Nu pot accepta ca cei inferiori pot conduce, fara ca cei superiori sa poata schimba asta. Nu cumva un motiv al esecului celor inzestrati e ca ei, spre deosebire de mafioti, nu stiu sau nu vor sa stranga randurile?
diligentreader, eu sunt şi circumstanţele mele, cum scria pe blog la Zaza. Aşa că sunt fix ceea ce sunt şi pot fi.
Diligentreader, cunosti in jurul tau imediat macar un caz de abuz? (angajare pe pile, examen pe lile, discriminare, o magarie incredibila, etc) Si daca da, cum “ai strans randurile”?
Mai saptamana trecuta a fost si un miting de protest la Victoriei? Ai fost, ai vazut, te-ai lamurit?
Deci… tovarăși!
Așezați-vă la locurili voastre…
[galagie în sală, hârșâit de scaune, rumoare generală]
Da, la locurili voastre… și d-ta, Tapirule, lasă botu’ mai jos, că nu se vede din fundu’ sălii…
[mârâit de tapir – căutați pe guglea, există]
Așeaaa… deci, la una mie nouă sute… și ceva… fix! Era o Românie…
care nu mai este. Ea, România.
A devenit o mahala zaharisită, cu posmagi moiu, o projecțiune interstițială fantasmagorică, cășunată din fantăzii transhumantice…
[Tapirul (din sală): sunet de pârț prelungit, dezaprobator]
Dați-mi voie, am cuvântul… [spre Vlad: stimabile, onorabile… parcă… era democrăție?]
Vlad: Liniște, vă rugăm… [aparte: în ce m-am băgat…]
[madelin, din sală: “Lăsați cățelu să latre, că altfel o să ne muște!]
Așeaa, deci, unde eram?
Deci, România… la una mie…
[toată sala, enervată, în cor: NOUĂ SUTE ȘI CEVA…DAAA, ȘTIM, EI, ȘI?]
Blegoo (emoționat, alea): Fraților, frați dă mahala, care sunteți d-voastră… eu spun… NU! Nu spun, afirm… că România… care este… ea… NU MAI E A NOASTRĂ! N-a fost, nici n-o să fie! Ea este… un vis iluzoriu, pe care îl iubim precum orbu’ libertatea și sclavu’ lumina… ca să citez … dați-mi voie… Romănia, deci, a noastră… vă sfidez s-o găsiți pă hartă… ea nu este, n-a fost și n-o să fie!
[Fluierături din sală, amenințări, strigăte: “chemați hingherii!”]
Blegoo (disperat, dând din coadă viguros, împăciuitor): Adevăr vă grăiesc, stăpâni ce sunteți! Ca maidanez mioritic, am trăit, adulmec acuma și voi lătra veșnic!
Dar! Harta, zic… nu e teritoriul… amintirilii nu e realitatea…
[busculadă, dezordine în sală. Strigăte: “la hingheri cu tine!” – intră prin dreapta o echipă dă politicieni mioritici, costumați în jandarmi]
Blegoo (mârâind cu lațu’ dă gât): Mgrfraților…
Cortina.
:)))
@Vlad: ei, am zis să mai luminez atmosfera… că prea o dădeam în “Crimă și Pedeapsă”, de frații Tolstoievsky…
Am încercat totuși, să exprim ceva prin miștocărie: anume…
“Harta nu e Teritoriul”.
Tu ai creat aici… o Românie fantastică, un fel de Mateism Caragialesc contemporan. Normal, mie îmi place, fix cum îmi plac alte chestii trecătoare, un single malt iarna, la focul din șemineu, un mozol cu fimeia pe un pod în Veneția în ploaie, chestii d-astea. Mirosuri și parfumuri de Dealu’ Spirii în August, pe după-masa… sunet de tramvaie…
Problema e… așa cum o văd eu… e că ajungi să alegi să trăiești în construcția ta.
Ori asta… nu e bine.
România REALĂ n-are nevoie de tine. Dimpotrivă, ai să încurci traficul și ai să zăpăcești mințile tinere.
Treaba ta e alta.
Întrebarea e… ți-ai definit care e treaba ta în viață?
Lasă România… aia e cum a fost, cum e și ce-o să fie… Ăl Dă Sus cu mila, și FMI-ul cu paralele… n-ai tu treabă.
Tu faci ca ăsta: http://www.youtube.com/watch?v=KT_li-WHcII
Mai aprinzi lumânarea… mai se stinge… iar te duci să pui mâna pe zid… pla mea… CARE-I DRUMU’ TĂU?
O băgăm, o scoatem, o băgăm la loc?
Lătrătura mea, din cotețul meu. 🙂
Treaba mea în viaţă e femeea cu mustaţă. Interesant asta cu trăitul în construcţia mea. Trebuie să mă gândesc. Dom-le, asta e cea mai tare chestie a blogului ăstuia, când mă puneţi voi pe gânduri.
Vlad… tu chiar credeai ca ești de capu’ tău?™©
:))
Blegoo, deci. Foarte, foarte tare, frate!!!
Antispam: ham!!!
PS
“Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o
scot, vere?!”
“A force d’appeler ça ma vie je vais finir par y croire. C’est le principe de la publicité.”
Samuel Beckett
Chitz
@ Vlad: ‘Aideți, dom’ doctor…da’ nu se poate… da’ vă rog, insist… mă jicniți… e vin bun, de la văru’ Florinache dă la Poiana… zău… da’ nu se poate… am spălat io cu mâna mea damigeana… și ooulele… uitați și d-voastră, care aveți școală… păi, unde mai găsiți oOO d-astea… ieri le-am luat de supt Pestrița… vă rog mult, că sunteți și d-ta om… ce mama dracului… oameni suntem, ne-om înțelege… lasați dom’ doctor, că ce-o fi și ce-o păți… om trăi și om vedea… acu’… suntem liberi, facem fiecare ce vrea alții, nu?
Vă rog frumos, bani n-avem, suntem săraci… da’ ceva pt. d-voastră se mai găsește… în iulie, să moară Base dacă nu vă aduc un coș dă cireșe pietroase… dom’ doctor… Aloo?
Aloo?
Dom’ Doctor?
[aparte: iar a taiat meliția firu’, băgamiaș’…]
“VOM TRĂI ȘI VOM FI LIBERI!” răcni înfocat agitatorul.
Da, fiecare după posibilități, zise Blegoo în sinea lui, avansând la coadă la brânză telemea de Bulgaria.
(Blegoo – “Amintiri din Epoca Stroescu” – editura Prichindel, cu ilustrații color, 2012, publicat în Taiwan)
@Madelin: Săr’mâna, alea… pot să te amușin? 🙂
io voiam să-i dedic lu’ diligentreader ceva
Tapirule… ăsta e atac mascat la maidanezi?
Întreb și io… să știu la ce manșetă să mă reped…
…Și se făcea… că era… înr-o galaxie îndepărtată… (taci Tapirule!) deci, a fost odată ca niciodată… într-o galaxie… hăăăt… far departe… (bre, mă lași să spun povestea?) deci… o planetă… care avea ea un teritoriu… care era el™©.
Mulți veniră… care cu plasme, care cu electronice… să ademenească locui[…](mă lași bre, să vorbesc? Ce aia mea, mă tot împungi cu râtul…)
Și cine domnea peste ținutu’ planetar… cine altu decât un Doctor Magic… pre numele său… VLAD… Inimă de Epure.
Apăi… feții moșului… așa zicea lumea neștiutoare despe el… în prostia lor proastă; adevăr vă grăiesc vouă colea:
Vlad, Inimă dă Epure… s-o ridicat contra…
<>
Offpoveste: Tapirule, ai futut saitul…
Îmi dă erori peste scripturi și alea… înțeleg că ești ContraBlegoo… dar, totuși… ce coada mea… unde-i democrăția aia?
🙁
romania
roumania
roumanie
rumania
mizilic
ceorba de burtă
ardei umpluţi
miel la proţap
căpşunică
ţuicuţă
mă doare calu’ ăla măiastru
vârfu omu
patu’ lu’ procust
vama veche pă vremuri, aia cu miros otomano-tătărăsc
pădurea de deasupra lu’ palatu’ peleş
dunărea lângă capidava
enisala
o seară de discuţii la cafenea pe o străduţă în bucureşti (disons, au metoque, si vous me le permettez…)
asfinţitul în octombrie peste herăstrău
prietenii ăia
mănăstirea pahomie, în buila vânturariţa
mangalia
mirosul asfaltului după ploaie în iulie
quo vadis?
dacii reali
lăsaţi-mă să zac
o noapte de braconaj în pădurea de lângă Moştiştea
gloanţe netrase în nopţile alea de iarnă în oraş
minciuna şi păcatul de la 19 – 20 de ani
ba şi laşitatea
o aplicaţie în munţii Câmpulungului
nu mai sitematizaţi – n-o să iasă nimic!
nu ie bre atac, doar coincidenţă. ‘ceam lu diligent reader care se supără că ăia răii învinge mereu… da’… nu mor caii când vor… na, coioţii…
saitu’ n-are nimic, îţi spun io… chiar, internet ai?
are, bah, tapirule! :))
tot românia:
ştrand
maieu
vecinu’ de la doi
capătul lui şaişpe
hamsici cu berică
obelisc
epavă
la ceasuri
“naşu’, şase”
patrudoozeci
vin la bidon
bere la litru
compostoare
Halele Centrale
Primul lucru pe care m-am gandit eu sa-l fac acu niste ani(pentru mine si tara) a fost sa nu mai am asteptari decat de la mine…
apoi…sa nu ma mai las calcata in picioare de mediocritate si balcanisme …prima data cand am simtit bocancul pe grumaz aveam 15 ani, eram la liceu, purtam prii mei blugi “de la pachet” si organizam prima greva in curtea liceului alaturi de colegi.Mi s-a pus in vedere sa dau treapta in alta parte daca vreau sa termin un liceu…Generati
Vlad-nu dezamagesti pe nimeni,lasa blogul omule…e bun, ne place, nu vezi ca suntem aici ?
diligentreader – cand dai semnalul…VIN
Da…mai vroiam sa zic ca generatia mea a facut revolutia pe strada in fata gloantelor…ne-ar prinde bine voi s-o concretizati cu pixul.
Mesaj către toți mahalagii:
BRE!
……..
CORNETE CU FRAGI DĂ MUNTE, LA STAȚIA DÂN SINAIA!
(aici v-am regulat pă toți…)
O dăm dincolo de povestea lui Vlad zic… (da, sunt și io vinovat… da’ nu recunosc, na!) deci, care era topicul ăla care erea el™©?
offpoveste… Tapirule, era ceva cu nush’ ce scripturi care mi-au regulat brauzerul… nu era de la mine, era de la tine.
Jenibil, zic, nu mă așteptam de la râtul tău la astfel de comportament… cu Madelin de față.
Rușine, alea.
La furnici cu tine, baditule!
🙂
Am uitat un “i” la “mahalagii”.
Eh, suntem la coada Orientului, ce coada mea…
(nu de alta, da’ mă porcăie diacritica™©, care este ea – nemiloasă.
Ori poate trebuia să scot un “i”… coada mea… greu cu limba română…
pi zi ce zicea erorile alea.
jessyarra, io ştii când am avut un fel de revelatie?
era printr-o Dilema din anii noozeci, avea unul o rubrică, i-am uitat numele .. parcă Cristian Ghinea…pe vremea obsesiei că “să intrăm în Europa” (nici în NATO nu eram). A scris ceva de genul că în Europa putem intra şi pe rând, nu numai toţi odată; el de exemplu a început, nu scuipă seminţe pe jos, îşi ia bilet în tramvai…etc….
Nu mai e romanul ce a fost odata. Pe vremuri cand dadeau turcii, tatarii si alte natii peste noi romanii erau toti un suflet si erau uniti si se ajutau. Pentru ca aveau un ideal comun care ii mâna in aceeasi directie. Apoi a dat comunismul peste noi, si romanul a inceput sa stea cu frica in spate, sa se uite peste umar si sa se descurce fiecare pe cont propriu, ascuns in vizuina lui. Si in ziua de azi tot cu aceleasi mentalitati traim. Romanii cauta sa se fraiereasca unul pe altul, sa se fure, sa se descurce mai bine decat vecina/verisoara, sa aiba mai multe pile etc. Nu mai avem idealuri comune. Si liderii care ne conduc sunt intruchiparea perfecta a acestor mentalitati.
\”Sunt şmecher de România, sunt băeat jos pălăriea.\”
Băi copii, mulţumesc mult. Am vrut să vă scriu ieri, dar picase serverul.
Impricinatule, tapirul, m-aţi dat pe spate cu sistematizarea României 🙂
Viva la revolucion, sukar dilea!
da’ bre picase serveru’, atz avut dreptate
iote ce email am primit la 30 secunde dupa ce am trimis un inquiry (pusesera automat reply ca probabel ca primeau munti de inquiries):
pe scurt, se’mpiedicase careva de cablu si scosese serveru’ din priza.