De la Madelin am auzit de concursul ăsta. Cică să scriu o poveste de maximum 15 rânduri, pe tema “mobilitate urbană pe două roţi”, cât mai originală.
Pentru că provocarea celor 15 rânduri carevasăzică m-a provocat, io am scris următoarea povestire.
Domnul Ionescu se sprijini cu blândeţe de Sofia. Constată că nu trecuse nici de magazinul mixt al lui Ciose. Se mai ducea la şcoală, deşi de plătit nu-l mai plăteau, dar învăţătorul nou nu reuşea să ajungă în fiecare zi, iar pe domnul Ionescu nu îl deranja să suplinească din când în când.
“Dacă nu mă luai, întârziai”. “În cinzeci de ani n-am întârziat decât o singură dată, Sofia”. “Păi şi datorită cui? Nu mie?”
Dacă nu-i puneai la socoteală pe elevii care îl uitau de îndată ce se mutau la gimnaziu, Sofia fusese mereu singurul suflet cu care mai putea schimba o vorbă. “Şi dacă m-ai fi luat cu tine, n-ai fi întârziat nici măcar atunci” adăugă ea. În ultimii cincizeci de ani, nu fusese zi în care Sofia să nu-i scoată ochii cu treaba asta. Încă dinainte să o cheme Sofia, adică. Poate avea dreptate, dar în ziua aia ninsese, cum să o fi luat cu el? Dar dacă avea dreptate? Dacă n-ar fi întârziat atunci, dacă ar fi ajuns înainte să plece rata de ora trei, cu tot cu Cealaltă Sofia, dacă. “O mai ţii minte?”
Drept răspuns, Sofia scânci uşor; însă era mai veche şi mai tare ca un tanc rusesc, aşa că o porni de la prima apăsare pe pedale. Pe lângă ei, casele şi plopii din micul oraş defilau fără să se ducă nicăieri.
Io zic că se încadrează în temă. Dar cum io nu prea câştig, mai bine o pun şi aici, înainte să pierd şi să o arunc la coş.
*********************************
LE: Am plecat să pedalez! Hai şi voi! 18:30 în Parcul Tineretului. E frumos rău afară.
Cum adica “io nu prea castig”?
Are we shopping for compliments?
Sa-mi aduc aminte de un anume concurs castigat de dumneata in care mentionai un craniu si o poveste de dragoste? Parca si cu traducerile ai castigat ceva, nu? Deci …
Vreau si io sa o citesc pe aia cu craniu..si copacii defilaau si se duceau in amintireee…dar cei mai multi inlemneau si nu se mai duceau nicaieri 😀
Nq: da, aşa e, am câştigat de 3 ori: o dată la Hot City, altă dată la Time Out, şi în fine la Lucia Verona. Dar de participat, am participat în mult mai multe locuri.
În ipoteza improbabilă în care aş câştiga acum, ar fi foarte diferit, pentru că de data asta chiar aş câştiga O BICICLETĂ.
Nias, habar nu am pe unde mai e aia cu craniu, dacă o mai fi pe undeva.
Vlad,
Si la craniu ai castigat ceva. Parca era vorba de niste filme, nu mai stiu ca io din poveste am retinut bine partea cu craniu. Pe vremea aia ma chinuiam sa invat la neuro si pfuuu ce te-am mai invidiat ca ai un craniu, desi cred ca mie mai degraba imi trebuia un atlas bun.
A propos de bicicleta. Ia spune tu Vladule, nu cumva astazi pe la pranz domnia ta se afla pe Barbu Vacarescu pe bicicleta si la un moment dat cam brusc ai virat s-o iei la stanga? Semnalizat nu zic nu, dar virat cam repede in fata masinii, sa fim clari, in fata masinii mele, asa ca sa-mi creasca mie pulsu’ si sa mi se testeze reflexul de franare. M-am uitat bine la omuletul de pe bicicleta si zau ca semana cu domnia ta, dar am ramas cu un dubiu ca avea omuletul parul cam lung. Ei, ai vreo confesiune de facut? Virat neatent azi?
Vladule, tiu pumnii stransi!!!
(povestea cu craniu, am corectat diacriticile hihi, penca erau semne de intrebare)
HotCity – Muzeul Fostelor Iubiri
Mesaj de Vizitator pe Miercuri Mai 06, 2009 7:20 am
Sarmanul Yorrick
Un craniu. Pe atunci, eram tânar student la instalatii, iar ea era în anul 2 la medicina. Trebuia sa dea un examen important la anatomie poate, si aranjase cu un gropar de la Straulesti sa-i faca rost de un craniu, se pare ca era un lucru obisnuit printre colegii ei. Pe care dupa aia l-a decupat si l-a bibilit vreo luna, numarând toate impresiunile osoase si gauricile de sub calota.
Ne cunoscusem în camin, statea cu o prietena la trei usi mai jos. Mi-a luat cinci luni sa o conving sa se îndragosteasca de mine. Apoi am fost împreuna sapte, incluzând o vara în care am facut dragoste pe plaja. Dupa care ma uitam la ea întinsa pe nisip si îi puneam scoici pe burta. Am simtit mereu ca e cumva un fel de extraterestru, dintr-o galaxie îndepartata, la urma urmelor ce fel de tânara fata petrece atât timp în compania cadavrelor si totusi miroase asa de bine? Dar fiindca mirosea asa de bine, nu m-am gândit la asta.
În iarna, s-a mutat din camin, parintii îi luasera o garsoniera. La scurt timp, m-a parasit, cica nu mai avea timp de relatii din cauza învatatului. Sanchi. (Am revazut-o recent, s-a casatorit cu un doftor, înalt si din aceeasi galaxie cu ea, si are o fetita extraterestru de blonda, bagamias’ picioarele. Dupa anul 2 de medicina cica nu se mai face anatomie, si craniul a ramas la mine, o atractie curioasa pentru vizitatorii camerei mele de camin. Într-o noapte, a venit politia sa verifice vizele de pe buletin, si, de frica sa nu fiu acuzat de profanare de cadavru, l-am ascuns într-o cutie, sub pat. Îl am si acum, pentru ca habar n-am ce sa fac cu el. Întâi m-am gândit sa-l dau unui alt student la medicina. Dar mi-a fost nu stiu cum, rusine. Uneori îl scot din cutie si îl privesc în orbite. Pare sa dea din cap la mine cu compatimire.
Pfff… Dulcea Mahala se transformă în Dulceaga Mahala…
De obicei, eu sunt, dar astăzi n-am fost eu 🙂 Azi nu mi-am luat bicicleta de teama sindicaliştilor.
Însă mai pe seară am fost la marşul ăla al bececliştilor.
Evident, aia era ficţiune. N-am avut niciodată un craniu. Ce naiba să fac cu el? Dar am avut colegi care băteau cimitirele în anul 2 în căutare de cranii, iar unii au şi găsit. După care le-au pus la fiert cu cloramină şi pac: obiect didactic.
A.: orice, numai să câştig! Iniţial, m-am gândit chiar să fac o poveste cu o bicicletă-vampir adolescent. De fapt, poate chiar o să o fac!
Normal, Madelin le ştie pe toate! Sărumâna!
“Sarmanul Yorrick”
Începe rău: şi craniu, şi cu doi “r”. Chestie de gust, dar eu aş fi preferat “Sărmanul Şorric”. Sau “Yo, Rick, wassup?” (tipa care ţipă cu mătura în mână este Catherine încercând să molesteze un liliac – aşa ţipă Leoaicele, curajoasele!).
“eram tânar student la instalatii […] Ne cunoscusem în camin, statea cu o prietena la trei usi mai jos”
Mofturi! Studenţii la Instalaţii nu sunt cazaţi în căminele pentru medicinişti.
“am facut dragoste pe plaja”
Pfff, ăsta-i moft de vrăjit zdrenţuliţele: ce dracu’, mă, la nisipul ăla care-ţi intră-n… mă rog, peste tot, nu se gândeşte nimeni? Mai săruţi, mai scârţâi din dinţi, mai scuipi nisipul…
“ce fel de tânara fata petrece atât timp în compania cadavrelor si totusi miroase asa de bine?”
Şi florile de pe morminte petrec mult timp în compania cadavrelor, şi tot miros bine. Deci, încă un moft.
Madelin, vă declar vinovată! Aţi uitat să închideţi o paranteză, deşi în original ea există! Mi se pare un scandal!
Hai că mă opresc aici, că prea mă transform în meseriaşa de Taşa.
Vlad, cind te mai duci spre mare cauta niste papura in drum si expediaz’o pe adresa lui A.. Se pare ca are nevoie.
A., studentii la instalatii stau in camin cu medicinistii daca, fie unii, fie ceilalti, au facut un aranjament, o spaga, si si’au facut rost de un loc atunci cind nu aveau dreptul la unul. Se poarta.
Si nu, n’ai nici o sansa sa te transformi in Tasa. Ea chiar e meseriasa.
Ai că A. e băiat de treabă, nu-l mai luaţi în serios 🙂
Pai nici n’am zis ca n’ar fi baiat de treaba. Da’ pina la meserias mai e ceva drum 😀
Am si eu o curiozitate. Cum scapi mai nene de cainii din zona Zone Arena?
Nq, io nu prea trec pe acolo. în rest, de obicei încep eu primu să latru şi să mă reped la ei.
Nu le stiu chiar pe toate 🙂
Articolul din TimeOut il stiam, de concursul Luciei Verona stiam (am fost si la premierea bloggerilor).
Asa ca mi-a ramas doar sa caut cu gugl “HotCity craniu”.
Vladule, oricand cu placere.
“M-am uitat bine la omuletul de pe bicicleta si zau ca semana cu domnia ta”
Hm, am dubii mari. Vlad nu e chiar un “omuleţ”.
Mersi, şi tu ej băeat dă zaăr, să şti!
(Cine mă-sa mare ne-a învăţat că limba română se scrie cum se aude? Tovarăşa învăţătoare? Dilly, dumneavoastră tot aşa le spuneţi copiilor?)
Şi cum adică să nu mă ia în serios? Păi băi, ai înnebunit? Adică eu scriu aici până leşin, numai ca să nu fiu luat în serios? Doamne, ce oameni, ce oameni!
“Si nu, n’ai nici o sansa sa te transformi in Tasa. Ea chiar e meseriasa.”
MBadragan, eu sunt de acord că Tasha e o tipă mai meseriaşă decât sunt eu, dar şi eu sunt un tip mai meseriaş decât e ea. Deci, toată lumea-i mulţumită!
Dar pe Tasha Cârcotasha o știați? Chiar, trebe să o adaug la blogroll.
Bre, pe unde mai e Pinocchio?
A., prea la indemina distinctia asta de genuri. Facil. Tre’ sa faci mai mult pentru a fi meserias 😀