Am tot încercat să-mi explic de ce îmi place atât de mult să mă dau cu bicicleta. E un soi de bucurie pură, cu o textură aparte, incomparabilă cu orice altceva am simţit în ultimii 25 de ani.
Tot gândindu-mă eu la chestiunea aceasta, în camerele fără ferestre ale arhivelor memoriei o amintire la care nu am umblat până acum deloc şi-a scuturat surprinzător praful. Amintirea senzaţiei pe care o aveam când eram foarte mic şi mă dădeam pe tobogan.
Aceeaşi bucurie imediată, aceeaşi textură asemănătoare poate cu cea a grizării cu cea mai bună şampanie.
Dar asta nu-mi rezolvă problema, ci doar mi-o relegă teritoriului copilăriei, mai aproape poate de fundaţie. De ce mă bucur când mă dau cu bicicleta? De ce e mişto să te dai pe tobogan? Oare vecinul meu, domnul B., resimte aceeaşi plăcere când îşi conduce maşina roşie? Oare, dacă mi-aş vopsi în roşu bicicleta, bucuria ar fi şi mai mare?
About The Author
Roșu e o culoare care aduce tuturor bucurie, îți spun asta cu siguranță și din proprie experiență. Așa că da, neapărat, vopseșteți bicicleta în roșu! (Și nu, mai bine nu încerca să te dai și cu motocicleta, asta îi bucură în primul rînd pe cei care așteaptă organe de transplantat.)
hihi
Comentariul meu anterior a se ceti ca gluma nevinovata.
Datul pe bicicleta – o placere nevinovata ? In principiu da. Dar cred ca si contextul contribuie la fixarea amintirii, a “parfumului”. Vârsta, marca, toate impregneaza. Cine mai stie de bicicletele Oscar Egg, care zburdau în fata muncitorestilor Carpati… Sau Rândunica cea plina de viteze si Olandeza supravietuitoare… Ahhh, (so) nostalgia Vlad, un fel de cutie a Pandorei. Azi bicicleta a devenit o “scula” extrem de sofisticata, cu împrumuturi de tehnologie de la NASA. Ba chiar paraseste tapsanul vacilor, se ridica în aer sau coboara pe fundul apelor.
PS Madelin,chiar daca cunosti, nu rezist – pe ‘tube cauta Simon’s cat – genial :)))
Bicicletele simple revin la modă. Se strică mult mai greu, au o oarecare ținută (când o călăresc pe Marghioala, parcă stau într-un jilț domnesc), țin mai bine la drumuri cu hârtoape, sunt vintage deci cool. S-au întors chiar și bicicletele fixe, la care pedalele se învârt non-stop, sincron cu roțile, de-ți ia fundu foc în coborâre.
“De ce e mişto să te dai pe tobogan?”
Tu ştii toboganul cel roz din Parcul Floreasca? Mmmf, alea senzaţii, nene!
“Oare vecinul meu, domnul B., resimte aceeaşi plăcere când îşi conduce maşina roşie?”
Deci ai vecini cu Ferrari?
Probabil ca Freud arfi zis ca orice are legatura cu copilaria. Poate ca vecinul nu simte aceeasi bucurie cand se da cu bicicleta,dar poate are cand se da cu rolele,parinele pe gheata,barca pe lac.etc Important este sa gasim acel lucru care ne face sa ne simtim asa ca dvs cand mergeti cu bicicleta.
RCA Ieftin, ai uitat să-ţi pui în semnătură link-ul către afacerea-ţi turbo-bănoasă. Ce naiba, tre’ să facem noi chiar totu’ pentru tine?
Hăhă! Hăhă! Glumitze dă inginer! ( 🙂 )
Eu cand eram mic ma plimbam cu bicicleta la tara, la matusa mea. Si cum nu era drum asfaltat, de multe ori se spargea o roata, apoi certuri…
Vlad-si eu care ma asteptam ca tu sa ne spui cum e cu placerea generata de mersul pe bicicleta, dat cu rolele sau facut caiac, sa zicem. Ce se produce chimic la nivelul creierului si de ce e bine sa facem sport, in loc sa stam cu sinapsele “blege”(fara legatura, blego) in fata televizorului… 🙂
Eu una imi voi vopsi bicicleta “de naveta” galben cu dungi rosii sau cu picatele verzi, inca nu m-am hotarat, da’ de vopsit o vopsesc. Credeti ca ar vrea cineva sa fure o astfel de bicicleta chiar daca e lasata in gara? Daca aveti alte sugestii pentru culori sau tonuri, le astept.
mai bine galben cu stelute mov – pare mai ‘hippy’ asa 😛
(cu dungi rosii pare de circ, iar cu picatele verzi se pierde in peisaj…)
Un marshav atac la ingineria valorii! Vorbim noi cu dom’profesor…
(daca n-atz inteles poanta, o descompunem in factori primi, zic)
Cora: e ca şi cum aş încerca să explic o culoare determinându-i lungimea de undă. Presupun că în creierul meu noradrenalina, serotonina şi dopamina curg cu precizie, dar care e pasul de la dopamină la bicicletă?
endorfina, bat-o vina!
Vlad, daca preferi partea poetica – “biciclitul” o avea legatura cu “luarea fundului foc in coborare”. Eu una am trait o experienta similara, in caiac fiind, vaslind impotriva curentilor, pe fluviu, sub un pod…
Si dai, si lupta… si lupta, si dai… curgeau dopaminele si endorfinele mai ceva ca apele de dedesubt. Stii ca mi-a placut? 🙂
als, nu ai alta sugestie? Orice in afara de stelute, floricele sau fluturasi.
Desi s-ar putea sa fie cea mai buna solutie, cine naiba ar fura o bicicleta cu stelute? Eventual roz…
sigur, ar mai fi si ideea (cam daring) a unei alternante de svastici & stele ale lui david… pt ecumenism 😉
m-ai vedea tu cu o asemenea bicicleta? eu nu.
Vlad, nu stiu de ce’ti place tie pe bicla, da’ pot sa’ti spun de ce’mi place mie.
In primul rind, nu conteaza bicicleta. Cu conditia sa mearga si sa nu scirtiie (de asta ma ocup eu, nu degeaba sint inginer).
Apoi este libertatea totala. (ma rog, aproape totala. nu m’am incumetat pina acum la mai mult de 40-45 km pe zi si nici la bagaje excesiv de voluminoase) Imagineaza’te la volan, pe o straduta ingusta dar circulata, cautind numarul 45. Ce se intimpla daca nu stii exact unde este? Iei claxoane, enervari, cauti disperat loc de parcare, gasesti la 2 km, o iei pe jos. Cu bicicleta te opresti cind vrei, unde vrei. Totul tine exclusiv de propria dorinta. Dupa un an cu motocicleta, desi lucrurile stau mult mai bine decit cu masina, pot spune ca tot mai liber esti pe bicla.
Apoi vremea si terenul. Pai… daca esti suficient de zarghit, nu conteaza pe unde mergi si la ce temperaturi, prin ce baltoace sau hirtoape, daca e polei o iei pe linga ea, daca e groapa prea mare o iei la spinare. Sa vaz pe cineva facind asta cu masina sau motocicleta.
Viteza… uuuuu… recordul personal, pe drum drept in virf de conditie fizica, a fost de 42.5 km/h Multi soferi nu se pot lauda cu asemenea viteza cu zilele prin Bucuresti. Si cu asta ajung la conditia fizica, la senzatia aia superba pe care doar muschii picioarelor pompati cu singe la capatul unui sprint de 2-3 km ti’o ofera.
Si da, vine din copilarie. De pe vremea in care toata Braila a devenit brusc locul meu de joaca in ziua in care ai mei mi’au adus acasa Pegasul cu sa lunga. Mergea greu, da’ ce conta? Ma puteam ridica intr’o roata cu el si puneam frine cu “automatul” riscind derapaje care acum mi se par imposibile.
Iar de cind au aparut gadget’urile de ascultat muzica in casti lucrurile au devenit si mai interesante. Recomand o pedalare in ritm pe No Doubt – Tragic Kingdom, unul dintre companionii favoriti in epoca in care foloseam intens bicicleta.
MBadragan – pegas cu sa lunga… grea bicicleta, am urat-o… da’ ce era sa mai fac dupa ce mi-o cumparasera? Eu una preferam Tohanul lu’ bunicu, care nici el nu era usor. Cat despre muzica in casti, singurul gadget pe care-l aveam era un radio cu baterii care mergea prost. 🙂
“In primul rind, nu conteaza bicicleta.” Cu asta nu sunt de acord, eu am vazut o schimbare majora cand mi-am inlocuit bicicleta cu una noua si am realizat ca nu ma mai doare genunchiul dupa 20, 25 de km si ca pot face 50, 60 fara probleme.
@Cora Tohanul lu’ bunicu daaaaa, pe un d’ala am invatat sa merg. Buna bicicleta.
Daca o iei asa, incep sa conteze multe. O sa buna conteaza. Schimbatoarele de viteze sint bune si ele, cu cit mai bune, cu atit mai bine. Nici niste frine bine regrate nu strica. Un cadru usor e si el binevenit. Niste cauciucuri faine nu’s de aruncat. Si tot asa. Da’ nimic nu conteaza cu adevarat. Entuziasmul conteaza. Si pasiunea pentru pedalat.
MBadragan, pai cu pasiunea tre’ sa incepi, de acord. Uite un ex. concludent. Soacra-mea pleaca si anul viitor intr-un circuit “pe biciclete”, undeva de-a lungul Dunarii(parca in Austria), impreuna cu gasca ei. Vor face in medie 50 km pe zi. Nu conteaza ca acum vreo 2 ani si-a fisurat incheietura cazand de pe bicicleta(i-au pus un surub si s-a reparat), nu conteaza ca are 70 de ani(imi spune razand ca nu e cea mai in varsta din gasca, cel mai in varsta are 80), conteaza pasiunea. Pana una alta se mentine in forma facand schi nautic si asteptand primavara. Nu e o gluma, e REAL.
ce-nseamna o tara straina…
bunik, sarak (a murit la 91 ani), facuse in tinerete ski & tenis, dar dupa venirea comunistilor a ramas doar cu inotul.
iar de bicicleta nici nu putea fi vba: n-am vz nicio pers. de virsta a 2-a, darmite a 3-a, pe bicicleta sub ceausescu…
heheheh, schi alpin voiam sa zic(mie tot la apa mi-e gandul)… nautic ar fi cam greu pe un fluviu inghetat. :)))
Haaaaaa!
Ma simtz razbunata!
(culeasa adineaori de pe contul de fb al lui Petre Tutea)