Cinci câini

 

“Niciodată nu s-a pus în discuţie necesitatea vălului. Locul exact în care trebuie poziţionat a constituit însă un subiect ardent de dezbatere printre cărturari. Au fost cei care au susţinut că trebuie să existe un văl chiar înainte de cuvinte, şi cei care au susţinut că ceea ce este spus sau scris trebuie să fie limpede pentru orişicine, în schimb inima trebuie să fie cea învăluită. Şi au fost şi cei care au susţinut că vălul este oricum peste toate lucrurile din lume, şi nu are rost să ne mai îngrijim pentru el.” 

Serratus, Zidirea

În ultima vreme, aproape în fiecare dimineață, dar mai ales atunci când e frig și înnorat, când trec cu bicicleta prin dreptul intrării în Herăstră de la Pavilion, sunt atacat de cinci câini de dimensiuni și culori diferite. Sunt suficient de îngrijorat încât să mă dau jos din șa, să-mi scot din sacoșă lanțul de 2 kg cu care leg bicicleta de stâlp, pe post de armă de autoapărare, și să merg pe teritoriul haitei la pas.
Există oare o semnificație în aceste lucruri? Și dacă da, ce mă împiedică să o găsesc?
Aș putea, destul de repede, să încropesc o citire mitologică a evenimentului. Poate cei cinci câini sunt Zeus, Hera, Afrodita, Peitho, și Artemis. Intrarea în Herăstrău este Marea Poartă, pe lângă care trec mereu dar prin care nu trec niciodată. Poate totul e o reînscenare asemănătoare celei zugrăvite la Tjängvide.
Mă pot distra așa destul de mult, însă nu pot lua în serios niciuna dintre interpretări, e doar un joc de care mă plictisesc repede și pe care l-am uitat deja la Fântâna Miorița.
Mintea mea fabrică semnificații, dar ele nu ajung nicăieri, se izbesc de un zid.
Dacă ar trece, ar fi un semn rău, o fragilitate a zidului. O boală psihică. Ar trebui să mă retrag undeva mai în centrul necunoscut al minții mele, și să construiesc la repezeală un alt zid, care să mai oprească din valuri.

De ce oare avem nevoie mai mult? De sens sau de absența lui?

Aș mai putea să scriu întâlnirea mea matinală cu cei cinci câini, și să las pe alții să caute înțelesuri. Poate că avem nevoie doar unii de ceilalți.

About The Author

34 thoughts on “Cinci câini

  1. Oh, analogii…

    \begin{aberaţie}

    Cei cinci câini sunt Câinele Tare, Câinele Slab, Câinele Electric, Câinele Magnetic (care e permanent îmbârligat cu cel Electric) şi Câinele Gravitaţional, şi de fiecare dată când intri pe teritoriul lor (numit Existenţă) brusc lumina prinde viteză finită, lucrurile se întâmplă într-o anumită ordine (piciorul drept în faţa celui stâng, apoi piciorul stâng în faţa celui drept, niciodată altă alternanţă) şi eşti limitat în opţiuni şi atitudini.

    Toate astea dispar o dată trecut de chinurile Existenţei. Asta nu te împiedică să revii, ca un suflet care caută periodic reîncarnarea. Iar motivul (meta?)fizic al metempsihozei astea e că acela e drumul cel mai scurt de la dumneata-ştii-unde până la nu-contează-foarte-tare-destinaţia.

    \end{aberaţie}

  2. Intrucit am aflat de la Selma Lagerlof, prima gagica Nobelizata in literatura, cum se dau numa la vietatzi, iata, pentru mine, ei ar fi: Iksi, Kaksi, Kolme, Nelja si Viisi.
    1. Potzi sa spui ca nu s-ar potrivi?
    2. De ce nu biciclezi pe partea cealalta, cea de vis-a-vis de Muzeu?

  3. in alta interpretare, un caine este al baciului varncean, altul al baciului ungurean, iar restul trei ai lui Gigi Becali.

    asa ca zic, data viitoare ia cu tine fluierasul de soc.

  4. @stefan talpalaru

    nu, poate te latra si a doua oara si mananca ce le arunci dupa ce pleci, dar in timp isi vor da seama ca le dai de mancare si nu mai esti un intrus pe teritoriul lor.

  5. @CST-Link
    #3.

    Da, dar

    o dată trecut de chinurile Existenţei

    credeti ca mai este dincolo ceva?

    …”am o intrebareeee seaca la mataaa
    daca ieste sau nu ieste dincolo cevaaa

    Infinitul bata-l vina, care e complexîîî
    Ma apuca nihilismu’ ca ma doare-n plexîîîî”

    Aaaaa la li lai lai, tra la li lai lai
    Ciaca-laca, ţaca-paca…

    🙂

    http://www.youtube.com/watch?v=RlGsUVWUnu8

  6. Titlul ne-a făcut să ne autosesizăm din oficiu, mai ceva ca Parchetul General.
    Nu suntem noi, cei din avatar, cei care te atacă. Dar am sugera ca, în loc de lanţ, data viitoare să ne arunci nişte oase, chiar o bucată de pâine cu niţel miros de carne. Vei fi plăcut surprins, te vom întâmpina cu bucurie pavloviană după maxim 2-3 asemenea trataţii.
    Nici cuvintele nu ne lasă indiferenţi, un cuţu-cuţu face cât o felie de salam.
    Despre semnificaţia noastră o să vorbim curând. Până atunci, ca temă de casă, reflectează la următoarea întâmplare:
    Un englez venit prin Bucureşti a auzit un câine care urla în noapte. A deschis geamul şi nu, nu a aruncat cu borcanul de zacuscă după el, ci l-a aplaudat. Mi-a spus că a avut impresia că acel câine voia să fie băgat în seamă. Nu ştiu dacă i-a dat şi un bis.

  7. Doamne, bine ca nu sunt numa’ io dependenta. De cautat botonul de like. Da’ puck mi-a deschis ochii. Asa ca:

    like la comentariul 4 al lui Stefan!

    Io gandisem ca-comentar ca e doar realitatea crunta a 5 cotarle comunitare tipic-romanesti (vezi atac la adapostul haitei).

    iar acum puck o sa ma urasca :)))
    si vlad la fel :)))

  8. wandering elf a zis:

    appeasing the dogs/gods: bring food. da-le ceva de mancare 1-2, cateva zile si nu or sa te mai latre, alerge.

    da, da’ în felul ăsta vlad va ajunge la muncă cu un alai, după el, de câini dătători din coadă şi plini de speranţă.

  9. de ce să te urăsc, madelino? şi apoi ce, nu ar fi fromos să ajunga aşa la serviciu?

    da’ nu ajunge că ei nu ies din teritoriul lor.

    şi dacă nu e despre câini ci despre ceva chestii existenţiale, asta e, nu m-am prins ;))

  10. @ stefantalpalaru:
    atunci ar fi caini perversi:)

    recompensa atacului ar fi ruperea turului lui Vlad.

    in momentul in care ii dai de mancare il naucesti, posibil ca la prima faza nici sa nu o manance cat esti pe acolo. dar repetand-o, i-ar calma.
    si mai eficienta este apa, mai eficienta decat mancarea. dar potaile alea in herastrau nu au pb. de apa.

    @tapir: da, si cu turul/cauciucul de la bicicleta intregi.

    a venit domnul doctor psihiatru cu fanii:))

  11. Dacă le dau de mâncare, poate mă vor tolera pe mine, dar sigur se vor îndârji şi mai tare împotriva altor bececlişti. E o zonă foarte circulată.

  12. @grrl/11:

    credeti ca mai este dincolo ceva?

    Nu cred că analogiile trebuie făcute musai din prisma credinţei. Uneori pot fi făcute şi din prisma morfismului (ăsta e un cuvânt care-mi place foarte mult, “morfism”). Iar ce scrisesem e un exerciţiu de analogie. Si vreau să spun că mi-a plăcut mult analogia lui Nea/12 — sau o fi interpretare?

  13. @ Vlad:
    vlad, pai de ce sa se indarjeasca “si mai tare”? crezi ca au vreo norma de latraturi pe o perioada de 24h? si daca nu te vor mai latra pe tine vor dubla efortul la ceilalti, ca sa iasa la socoteala seara?

    si concluzia a ceea ce ai scris ar fi ca mai bine sa ii omoare cineva, ca tot aia vor face. ba chiar mai rau.

  14. @CST-Link

    Iar ce scrisesem e un exerciţiu de analogie. Si vreau să spun că mi-a plăcut mult analogia lui Nea?

    Eu va dau ‘un bis’ la exercitiul dvs. de analogie, ca mi-a placut mult.

  15. Interesant, Vlad. Crezi cumva ca halucinatiile, si poate delirurile, ar putea fi provocate de un exces de imaginatie, sau de un deficit de inhibitie a imaginatiei?
    Ma gandeam si io asa, s-ar putea sa fie o prostie. Sunt curios ce parere ai tu, nu neaparat in calitate de specialist, sau alti cititori.

  16. Mefisto, bună întrebare. În general, psihopatologia occidentală s-a ocupat foarte puţin de imaginaţie. Delirul e clasificat ca tulburare de gândire. Există însă o tulburare numită “delir de imaginaţie” sau parafrenie.

    Nu cred neapărat că delirul ar fi un exces de imaginaţie, dar o sumă de simboluri trezite brusc la viaţă da. Foarte înfricoşător.

    @we: păi câinii de asta latră. Pentru că au un teritoriu, stabilit de faptul că acolo se hrănesc: primesc de mâncare. E şi un soi de recunoştinţă, sau serviciu, faţă de cei care oferă mâncarea. Până la urmă, ăsta e rostul milenar al existenţei câinilor.
    Dacă erau pisici, în loc să latre, ar fi adus şoareci sau păsări moarte pe preşul hrănitorului.

  17. Pai puckule, daca i-am facut cotarle!
    Poorma m-am loat si de romani (nu da, Vlade!!!)

    Am ras cu lacrimi la imaginea lui Vlad cu pajii / badigarzii si apoi la faza cu norma de latraturi, apoi am aplaudat la CST-Link, poorma am cetit, tot la CST-Link, “morfina” in loc de “morfism”, poorma am ajuns la concluzia lui WE. Si ceva s-a legat in mintea mea(cea slaba, hihi).

    Numai Vlad nu se incadreaza in tabloul meu vivant, e prea serios in ultima vreme, nene!
    Vladule, te rog io nu ucide zglobismul comentariilor! Sa nu fim disciplinoshi, cum a zis un copil dragutz la teveu adineaori. Mefisto e de pe imed, deci nu se pune 🙂

  18. @ Vlad:
    vlad, da asta e menirea milenara a cainilor. acum 15k+ ani o cotarla naparlita din orientul mijlociu/africa de nord a avut epifania serendipitoasa ca se va naste un anume Vlad Stroescu, medic psihiatru, carele va fi dushmanul lor de moarte si de viata.
    asa ca de atunci s-au antrenat in latraturi si alergat dupa biciclete. si s-au facut concursuri de latrat – cei de pe locul II in jos erau mancati.
    dar ei, sarmanii, nu stiu ca Vlad vrea sa ii transforme in imortele zeiesti.
    sau poate ca stiu si de aia le e frica.

    “ce este dincolo” in psihicul cainesc? Vlad cu lantul de la bicicleta si cu trusa de taxidermist. Bardo e o minciuna fata de grozavia din imaginarul popular canid.
    🙂

    ps: las’ ca si pisicile pot fi teritoriale. motanul meu se batea cu cainii.

  19. Vlad, dă-le liniştit ceva. Nu se vor îndârji asupra altor biciclişti, dimpotrivă, vor privi cu alţi ochi orice roată cu spiţe.

    Grrl, uite un bis cu englezul ăla, dacă vrei:

    Acum mulţi ani, părinţii lui fuseseră ucişi undeva prin nordul Moldovei, nu se ştie exact în ce circumstanţe. El a venit în România cu nişte brevete proprii (tipul a câştigat milioane de dolari din invenţiile lui), în ideea să le cedeze gratuit pentru implementare în zona unde îi fuseseră ucişi părinţii, sperând să aducă acolo o rază de civilizaţie ca să prevină astfel de crime în viitor.

  20. Îi ştiu şi eu, am trecut pe-acolo. Nu sunt maidanezi “puri”, sunt corciţi cu dulăi de Baskerville. Ai grijă, Vlad, ăştia sunt foarte periculoşi – muşcă de plăcere, ca Madelin!

    În altă ordine de idei, tot ce-am reţinut din însemnarea asta (“ce-a vrut să spună autorul?”) şi din reacţiile pe care le-a generat e că Tapirul citeşte Umberto Eco.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.