Puține lucruri sunt perfecte. Sigur, putem vorbi despre două tipuri de perfecțiune: cea care ține de ideal, și nu există în lumea materială, și cu care se ocupă matematica. Și cea practică, ce se referă la cazul în care nu-i poți găsi niciun defect unui lucru, în cadrul restrâns al scopului său. De exemplu: o dimineață de primăvară poate fi perfectă, deși în continuare există războaie și foamete. Sau: o fugă de Bach este perfectă, deși nu te vindecă de cancer și nici măcar de depresie. Sau: bicicleta este o invenție perfectă.
Și în perfecțiunea practică avem de-a face cu idealuri. De ex: bicicleta ideală este perfectă. Bicicleta mea, însă, e departe de a fi perfectă: e veche, dar părți din ea sunt noi. Aripa din spate tot atinge cauciucul. Ventilul Dunlop fâsâie uneori. Are o lovitură în lateral, și o sonerie improvizată dintr-un telefon vechi cu cadran.
Cu toate astea, eu o prefer așa. O consider așadar superioară unei biciclete ideale. Dacă perfecțiunea egal cel mai bun, bicicleta mea e mai bună decât cea mai bună.
Bicicleta mea îmi place mai mult pentru că micile ei defecte, aduse de vârstă, aduc mereu aminte că a trecut prin multe și totuși e încă în perfectă stare de funcționare. În ea se află un contrast permanent care îi actualizează calitățile. Aș deveni rapid imun la perfecțiune unei biciclete noi, aș uita-o și în scurt timp mi-aș dori altceva. Aceasta este o explicație care mă satisface doar parțial, fiind psihologică și nu matematică. Aș putea să o consider o cutie neagră, și paradoxul rămâne întreg.
Pe urmele lui Rafael Alberti ? Balada bicicletei cu aripi !
Biciclete cu aripi? “Pegas”!
Eu nu mă pricep la poezie, sunt mai degrabă un vizual!
Vlad, dar Tico nu se încadrează la categoria “biciclete”? Eventual dacă-l tunezi?
Tico are totuși 4 roți, deci măcar formal nu e bicicletă.
Mai mult, Tico este un automobil versatil, fiabil și nervos.
Cred că este nervos mai ales atunci când vede că-l depăşesc toate Marghioalele. De asemenea, nu contest că este friabil.
Faptul că Tico are patru roţi reale nu înseamnă neapărat că e un cvadriciclu. Observă te rog că cuplul format din cele două roţi de pe aceeaşi osie poate fi asimilat unei singure roţi complexe (deci, cu parte imaginară – exact cum ştiu că-ţi place ţie). Privind problema aşa, Tico devine o bicicletă cu două roţi, e drept complexe. În particular, o bicicletă “obişnuită” (i.e. reală) este o bicicletă complexă a cărei lungime a osiei tinde spre zero.
Oare dacă pe capota lui Tico lipim un alt Tico, dar acesta cu roţile în sus, ca în oglindă, obţinem o bicicletă cuaternionică? Hm, nu ştiu, nu mă prind, e aici ceva putred care nu comută…
@A #5 Ai uitat de dimensiunea “sete de benzina” a unei “biciclete complexe” (bine, ar mai fi si alte dimensiuni, dar sa le neglijam pentru moment). Asadar, “bicicleta obisnuita”, in viziunea ta, este o “bicicleta complexa” cu “lungimea osiei” si “setea de benzina” tinzind spre 0. La care ai putea adauga si faptul ca “nevoia de pedale” tinde spre 1 (dupa normare).
Mi’e, totusi, teama ca vei descoperi ca “bicicleta complexa” este o functie discontinua si nederivabila, un fel de functie Dirac, destul de putin utila in modelarea fenomenului de fata.
…si ajungem ca in bancul cu Andrei Saharov care a primit cadou o Volga….
\”cea care ține de ideal, și nu există în lumea materială, și cu care se ocupă matematica.\” Matematica se ocupa cu idealul?? Esti sigur?
\”Și cea practică, ce se referă la cazul în care nu-i poți găsi niciun defect unui lucru, în cadrul restrâns al scopului său. De exemplu: o dimineață de primăvară poate fi perfectă, deși în continuare există războaie și foamete. Sau: o fugă de Bach este perfectă, deși nu te vindecă de cancer și nici măcar de depresie.\” Rezulta de aici ca scopul diminetii e pacea si indestularea omenirii, iar Bach e numele unei fabrici de medicamente.
@ tapirul:
Intrebare:
Este adevarat ca in comunismul sovietic vom putea avea toti cite o Volga?
Raspuns:
Da, desi nu stim ce o sa facem cu atita apa!
Hihi, bicicleta Sputnik, auzi!
Lasa bah ca e consolator ca se fura beciuclete si in Elvetia, si in Franta, pana si in Germania. De America aia ideala a lu’ blegoo nu mai vorbesc. Oare in Japonia s-o fi furat vodata vun cos de beciucleta?
@Madelin Nu, pentru ca in Japonia au cosuri la bicicleta numai cei din Yakuza. Este semnul lor de recunoastere 😀
@diligentreader: hint: gândește-te la etimologia lui “ideal”. Sigur că idealul e domeniul matematicii.
Ieri a încercat unul să-mi fure bicicleta. N-a reușit (am un lanț indestructibil, în plus l-am văzut și a fugit), dar mi-a stricat încuietoarea, de ciudă sau ca să mă oblige să o las acolo peste noapte ca să termine treaba. A trebuit să mă duc acasă, să iau un bomfaier, și să-mi tai propriul lanț, lucru care nu a fost deloc ușor având în vedere că era un lanț din ăla, cu care se leagă ancorele transatlanticelor (exagerez nițel de dragul discuției).
ah, concluziile astea “rezulta de aici”….
o dimineață de primăvară poate fi perfectă, deși în continuare există războaie și foamete—>Rezulta de aici ca scopul diminetii e pacea si indestularea omenirii
nu, nu rezulta de aici asta.
sa ne uitam un pic la constructia logica. de acolo rezulta asa (si anume rezulta ca exista o premisa):
-premisa este ca o dimineata de primavara ar fi perfecta daca (si numai daca?… – aici e de sapat mai adanc) nu ar mai exista razboaie si foamete. adicatelea la modul absolut
– insa, cum paradoxurile exista (ne demonstreaza vlad), dimineata poate fi perfecta in ciuda premisei asteia absolutiste.
in alte cuvinte “rezulta de aici” e de fapt in oglinda: scopul (unul din ele, cel putin) absentei razboaielor si foametei este dimineata perfecta. nu invers. nu?
Ok, dimineata e perfecta, desi nu am apa calda. Lipseste o precizare din premisa:” pentru mine/pentru Vlad/pentru omenire/pentru un om bolnav de cancer sau depresie”. Altfel, nu exista “desi”; iar daca exista, pot sa ma joc cu el cum vreau. Mie si doar discutia despre scopul diminetii sau al muzicii lui Bach mi se pare stranie, pentru ca mi-e greu sa intru in dialog cu Dumnezeu sa ma lamuresc care a fost scopul diminetii sau daca Bach si-a atins scopul.Si nu inteleg cum poti discuta scopul restrans al diminetii. Da, Tapirule, e lipsa mea.
Cum să nu se preocupe matematica de ideale? Ce tot vorbiţi dumneavoastră acolo, Dilly? Blasfemiiieeee!
Domnule A., de la o vreme semeni din ce in ce mai mult cu blegul.
@ diligentreader:
L-ai demascat, anA.grama este mai mult decât transparenta 🙂
Beolog?
O dimineata ar fi perfecta daca n-ar fi foamete si razboaie.
Asta arata ca Vlad nu este singur. De discutat este modul in care Vlad nu este singur.
1. la modul compatimitor..ii pare rau ca cei aflati in razboi si foamete nu se pot bucura de o dimineata perfecta..de aici rezulta ca dimineata nu este numai perfecta ci si rabdatoare, in sensul ca isi permite sa fie simultana cu razboiul si foametea…altfel, in perfectiunea ei, daca ar vrea, ar putea fi orice, insa, pare ca prefera sa astepte sfirsitul razboiului si foametei.
2. la modul egoist..Vlad este primul om dintr-un sir de oameni care pot oricind fi primii, si care nu este ingradit sa constate o dimineata perfecta, determinindu-i parca pe acestia sa nu poata face nimic altceva cu ea…cu alte cuvinte, Vlad confisca dimineata perfecta si nu se consulta cu nimeni in vedera stabilirii scopului ei.
Nu ma mai gindesc la alte moduri in care Vlad nu este singur ci trag concluzia ca..
Vlad face arta
Arta este procesul de confiscare oportuna a materiei prime si comune
Artistul trebuia admirat numai pentru ingineriile sale spirituale si pentru nimic altceva.
Sau demonstreaza ca e foarte singur. Numai cine e foarte singur are timp sa se ocupe de omenire. Vezi Maica Tereza si Dalai Lama. De aici deducem ca Vlad are potential, nu pentru arta, care e egoista, ci pentru caritate.:)
asta nu inseamna ca sunt de acord, ca de la un anumit punct, notiunea de ipocrizie ar mai putea sa aiba vreun efect asupra chimiei desavirsite a artistului si operei sale.
He, he, asa ajungem la o tema preferata a Mahalalei: intrebarea daca scriitorul- caci un astfel de artist ar fi Vlad- se scrie sau isi asculta cititorii potentiali, anticipandu-le asteptarile, fiind astfel ipocrit in afirmatii, dar altruist in scopuri.( Aici as analiza opozitia semnalata de ” dar”…)
Hm…
As spune ca perfectiunea ta practica este un caz particular, in timp, al perfectiunii “matematice”.
Orice lucru unic este perfect prin unicitatea sa, tot astfel si orice traire este perfecta si ar fi perceputa ca atare daca nu am avea nostalgia perfectiunii atemporale, ideale, platonice. Blaga scria pe undeva despre evolutie, pe orizontala si verticala. Perfectiunea practica ar fi asemeni evolutiei orizontale; de exemplu un tigru perfect adaptat mediului in care traieste dar prizonier al acestuia, tinut captiv de o perfectiune careia ii este indispensabila o dinamica stricta a acelui mediu.
Chiar ma gandeam acum cateva zile la perfectiunea asta practica si la faptul ca in acest caz cuvantul cheie este sincronizare. Tu poti fi imperfect traind intr-un mediu imperfect dar cumva cele doua dinamici, luate impreuna, creeaza o rezultanta perceputa ca perfectiune.
De acord cu Vlad ca dimineata nu e perfecta. Ignoram aspecte ale diminetii – ea contine toate lucrurile celea: soare, cer, oameni, foamete, atmosfera. Ea va intruni perfect calitatile pe care decidem sa le consideram relevante in momentu’ ala in care se intampla dumneaei.
Vlad, da’ daca ne place sa stam cu imperfectiunea pentru ca perfectiunea ne-ar face sa ne simtim prea continuu prea imperfecti?
@Pen: da, sau chiar potrivire (alt cuvant mai belea n-am gasit; in timp ar fi simultaneitate / sincronizare, in spatiu ar fi un “cheie-incuietoare”, “anticorp-antigen”; sunt imperfectiuni care merg impreuna si imperfectiuni care si-ar da in cap una alteia).
@ diligentreader:
dilijentreader, era doar numai un exercitiu de logica.
@ tapirul:
Stim ce este dubla negatie. Dar dubla excluziune ? 🙂
Explicațiile psihologice le putem băga în cutia neagră.
Chiar și când e sincer, scriitorul e ipocrit. Cum ar putea altfel să reușească să fie sincer?
@ B.deComp:
un “comic relief“
@ tapirul:
Ce-i aia?
pai scrie in linc acolo.
adicatelea, am vrut sa tai oleaca din seriozitatea afirmatiei, sa nu sune pontificator, ca sa zic asa.
Seriozitatea carei afirmatii? Vorbesti de parodia noastra? A luat-o cineva in serios? Aoleu!
Idealurile noastre tind sa se schimbe pe parcursul vietii. Fiecare ideal atins il putem considera perfect la vremea lui insa suferim cand constatam ca perfectiunea e intangibila. Fixarea de idealuri e perfecta pentru a face sa ne depasim conditia imperfecta numai ca acestea ar trebui sa fie realiste si realizabile .