E foarte ușor să „carpe diem” explodând în fiecare moment. E ușor să trăiești clipa făcând sporturi extreme, aruncându-te din avion sau într-o prăpastie, vizitând tărâmuri pitorești de la capătul lumii, etc. Nu, nu e ușor să te arunci din avion, nu asta am vrut să spun, ușor e să trăiești clipa în acest fel. Nu e nicio provocare.
Aaa, să vă văd cum trăiți clipa la un concert de Mahler, să vă văd cum digerați muzica măsură cu măsură, fără să vă fugă gândul la treburile zilnice, fără să vă gândiți că nu puteți să vă concentrați, doar ascultând. E extraordinar de greu să asculți o muzică mai mult de câteva minute, dacă e mai complexă decât 3 acorduri bubuite pe un stadion.
Să vă văd trăind cum se cuvine culorile. Fiica mea de 2 luni zâmbește fericită când vede o culoare. Presupun că, la origine, culoarea producea bucurie în oricare dintre noi: mai suntem în stare să ne bucurăm de o culoare? Dacă da, trăim clipa, dacă nu, nu.
About The Author
Asociatii de culori, cifre, mirosuri, litere, sunete… Când toate simturile sunt solicitate, ce explozii pot sa aibe loc – un adevarat foc de artificii.
“Je n’entendais plus les sons, je les voyais. […] L’orchestre était comme un peintre. Il me submergeait de toutes les couleurs de l’arc-en-ciel. Quand le violon jouait, j’étais soudain empli d’or et de feu, et de rouge si vif que je ne pouvais me souvenir l’avoir vu auparavant sur aucun objet. Quand c’était le tour du hautbois, un vert clair me traversait, si frais qu’il me semblait percevoir le souffle de la nuit.
Oliver Sacks (citant Jacques Lusseyran). “Des yeux pour entendre”. Seuil, 1996.
You’ve Got Mail 🙂
Cred că modul în care trăim clipa depinde de personalitatea fiecărui individ. O fire contemplativă se bucură de culori, miresme ori adieri, pe când una energică îşi găseşte eliberarea în cu totul alte lucruri (săritul din avion de pildă). Ideea e să evadăm măcar o clipă din trecutul sau viitorul în care trăim de fapt.
Copiii mici se bucură de toate fiindcă descoperă lumea cu toate simţurile treze. Adulţii nu mai ştiu cum se face asta, trebuie să-şi aducă aminte cum se simte, gustă, priveşte sau ascultă cu adevărat.
Ei, asta-i o noutate, mă bucur pentru voi, felicitări, să vă trăiască!
Si cand privesti o pictura, trebuie sa auzi muzici in creer.
Mi-a placut imaginea: “un vert clair me traversait”.
By the way (si apropo de o discutie veche de tot, din mahalaua mahalalei): de curand, la un magazin, un bunic isi indemna nepotelul de vreo 3 ani sa-si cumpere ceva colorat: uite ce frumos e, rosu! La care baietelul, serios: bunicule, ce este rosul?
Oare ce o fi raspuns bunicu?
Eu cred ca digerarea fiecarui sunet sau al fiecarui ton vine singura la iubitorii de muzica/culoare. Ceea ce mi se pare mie mai grea, e reintoarcerea la uratenie, la realitatea “reala”, de dupa… Cu cat stai mai indelung intre culori/muzici si cu cat acestea sunt mai de buna calitate, cu atat intoarcerea e mai dureroasa. De-aia artistii prefera lumea lor, realitatii. 🙂
muu
sa iti traiasca fetita si sa va bicurati de culoarea adusa in viata voastra de catre ea
Domo arigato gozaimașta!
http://webcultura.ro/bach-in-culori/