Astăzi m-am întâlnit cu un prieten în „centrul vechi”. Pe strada Carada, mai precis. Mi-am lăsat bicicleta lângă gardul BNR. Să fiu precis: nu în curtea BNR, ci pe stradă, domeniu public, la al cărui întreținere contribui și eu, și dvs, prin impozite. De fapt, nici nu am realizat, distrat cum sunt, că ăla e gardul BNR, că era pe o laterală. Am și pozat-o, că de abia luasem prima levănțică a anului.
La foarte scurt timp, un jandarm apare și mă somează, polticos, să-mi iau bicicleta de acolo. Că e BNR și e obiectiv monitorizat, și n-am voie.
Pentru că nu locuiesc într-o țară liberă, m-am conformat. La urma urmelor, mi se întâmplă frecvent să fiu ușuit de badigarzi, atunci când îndrăznesc să-mi reazăm bicicleta de una dintre clădirile „de birouri” răsărite peste noapte în cartierul meu.
Sigur, aici situația e foarte diferită. Pentru că jandarmul nu e un badigard, el este Statul. Și BNR tot Statul e. Trăim în iluzia democrației și a spațiului public, acela unde toți cei din cetate pot să stea, liberi. În realitate, Statul te poate ușui de oriunde, oricând, și n-are nevoie de niciun regulament pentru asta. Pentru că pe gardul BNR nu scria nicăieri „Interzis rezematul bicicletelor, conform legii etc.”, cum scrie în lumea civilizată. Pur și simplu apare un jandarm și te ușuiește – e mai simplu.
Mai mult, Statul a rămas paranoiac ca pe vremea lui Ceaușescu. Cam ce își imaginează BNR că poate face o bicicletă rezemată de gardul ei? Explodează? Ajută la fuga unor tâlhari care au jefuit-o? Strică imaginea impecabilă a gardului BNR? Strică priveliștea lipsită de biciclete a biroului guvernatorului BNR? Nu, pe bune, cu ce naiba deranja bicicleta mea acolo? Pe stradă, pe o latură a BNR?
Spre lauda jandarmeriei române și chiar a BNR, trebuie să spun că jandarmul, spre deosebire de badigarzii orașului, a fost ferm, dar foarte politicos, și că m-a invitat să-mi deplasez bicicleta în parcarea de bicicliști a BNR, situată pe strada învecinată. Foarte, foarte frumos, cinste BNR că are parcare de biciclete, DAR NENE, eu NU AVEAM TREABĂ NICI LA BNR, NICI PE STRADA ÎNVECINATĂ! Eram doar un om, pe o stradă, cu o bicicletă mică, mică. Nu deranjam pe nimenea, serios!
Concluzii:
1. Pe domeniul public, suntem permanent niște musafiri, nu avem voie așaaa, când vrem!
2. Statul VEGHEAZĂ. Banca Națională a României nu va putea fi atacată de biciclete!
In cadrul amplelor campanii cu dezvaluri, tot asculatand telefoane si privind inregistrari de supraveghere am aflat de ce te-au alungat de acolo, de la BNR:
http://www.adelin-petrisor.ro/?p=9350
Rusine, Vlad Stroescu!
Guilty as charged …
“La Palatul Victoria se oprește badea Gheorghe cu bicicleta, o reazemă de gard și începe să caște ochii in jur.
Gardianul:
– Bade, ia bicicleta de-aici că vin miniștrii, primul-ministru…
– No, că nu-i bai, i-am pus lacăt!!”
@ Lebăda:
Un banc adevărat, ca-n veață.
UPDATE:
Azi am trecut iar pe acolo. Am avut grijă să-mi las bicicleta în cu totul altă parte, ca să evit discuțiile. Dar, ce să vezi, lângă gardul BNR erau parcate 2 mașini. În același loc unde îmi lăsasem eu bicla de am fost apostrofat de jandarm. Tentația era prea mare, m-am dus la jandarmul care dormita într-o dubiță, și i-am zis:
– Vedeți că e o mașină parcată lângă gardul BNR.
– Și ce?
– Păi și, nu e voie! Eu când mi-am lăsat bicicleta am fost gonit! Sau bicicletle nu au voie, dar mașinile da?
– Da. (Întoarcere definitivă la dormitare.)