Minciuna, Copiatul si Plagiatura – gp Blegoo

Dragii miei, astăzi a venit momentul pe care îl așteptați de atâta vreme. Momentul unui nou guest post marca Blegoo!

 

 

Chestii diferite, fiindcă se scriu diferit.
În esență însă, se reduc la aceeași idee – veche de dinainte de biblie – “să nu furi!”
(hai, ziceți că nu-i așa!)

Mai deunăzi, citeam articolașu’ lu’ Iubitu’ Nostru Primar de Mahala – nenea Vlad, adică – apropo de mințitu’ în Madagascar, ceva gen.
Și m-am amuzat de naivitatea lui poetică.

Mai trece ceva timp, amușin la gloaba lekktoriană (‘trăiți, don’ Profesor!) unde dau peste alt articolaș – apropo de politica mioritică – cu trimitere la plagiatura unui politician oareșcare.
Și m-am amuzat de indignarea lui naivă.

Să nu-l uit pe Tapirul – cu atitudinea lui oficial naivă.
Și ca ei, mulți alții, vajnici apărători ai Dreptății, Onestității și Corectitudinii.
Care și ele se scriu diferit, deci sunt chestii diferite și ele.

În universul lui Vlad, al Selekktorului, al Tapirului și a multor altora, nu există nuanțe. Monitoarele lor n-au 256 de nuanțe de gri. Pentru ei, e ori alba, ori neagra.
Ori totul, ori cotul.
Doi cu unu fac trei, fără discuție.

Ori chiar fac trei?
“…păiii, depinde” – zise Blegoo, clefăind cu satisfacție la acest oscior filozofic, de sorginte chimică.

Ca să n-o mai dau pe după piersic – eu susțin că Minciuna, Copiatul și Plagiatura nu-s Păcate Mortale ci mai degrabă disimulări intelectuale care conduc la exerciții filozofice pe tema “ce-i cinstit și ce nu”.

Nu degeaba plagiatura nu e considerată o crimă.
Minciuna nu-i o crimă, per se.
Nici copiatu’ la teza de chimie nu-i o crimă – “…dacă nu mă duce capu’… ce să fac, copiez formule dintr-o fițuică, na!”

Plagiarismul e o invenție a intelectualilor frustrați, care nu-s capabili să schimbe un robinet la chiuveta din bucătărie – chit că actul de a înlocui ceva cu altceva – în materie de chiuvete – implică plagiat la gros. Ia să încerce Dorel instalatoru’ să pună ceva original… un robinet care picură, de exemplu. Toată intelectualitatea o să sară de fund și o să ceară să se imite fidel montaju’ precedent…

Minciuna – considerată ca proastă educație la copii, acuma.
(‘trăiți Don Primar!”)
Cerem copiilor să nu mintă, și ne revoltăm când ei ne mint.
Da’ n-avem o problemă să-i mințim NOI pe EI. Actul e considerat moral “fin’că!” noi avem intenții bune.
Scopu’ scuză mijloacele, cum ar veni.

“Băi copilule, nu te mai juca lângă aragaz, că te IA MAMA DRACULUI, MĂ’NȚELEGI!!!” e o minciună grosolană pe care nici un intelectual respectabil n-ar condamna-o.

Fără minciună și copiat, relațiile între națiuni ar fi lipsite de diplomație – care e un termen intelectual pentru mințit la gros. Orice război se bazează pe minciuni – spionajul și contraspionajul sunt minciuni artistice lăudabile și nicidecum de condamnat.

Plagiatul, acuma.
E o invenție intelectuală, precum bine știm cu toții. Ca orice invenție intelectuală, e definită ca o mare gogoașă cu limite nebuloase depinzănd de cine judecă.
Plagiatul e cam ca ăia 7 orbi care pipăiau elefantul. Fiecare simțea altceva.

În ciuda atitudine de alba-neagra a unor intelectuali, plagiatul e relativ elastic – ca noțiune. Dacă la școală ni se cere să scriem teorema lui Pitagora – PUNCT CU PUNCT – și suntem pedepsiți dacă schimbăm o virgulă… oare asta e plagiat, ori metodologie de învățământ?
Dacă tragem un fofoșop crăcuit din torenți, e copiat, plagiat ori furt?

Dacă semnezi o lucrare de diplomă, în care citezi ce-au zis alții – CUVÂNT CU CUVÂNT – nu-i plagiat dacă pui ghilimele – dar dacă nu pui… ți-ai futut norocu’.
Forma devine mai importantă decât fondul – ori eu am o problemă cu asta.

Eu susțin că plagiatul lui Ponta (ca să revenim pă plaiurile carpato-danubiano-pontico-dâmbovițene) trebe judecat în funcție de INTENȚIE, nu de FORMA în care a fost comis (ori necomis – depinde de persoana pe care o întrebi).
Mai departe, cred că există o diferență majoră între un “plagiat” comis de cineva care își câștigă existența în mediul academic, profesoral, științific ori strict literar și politicieni.

Politicienii MINT, COPIAZĂ și FURĂ fiindcă e în descrierea slujbei. Poți fi ăl mai cinstit om dîn mahala… odată intrat în politică, vei minți, fura, copia.
Că aia e slujba, nu se poate altfel.

A copiat Ponta bucăți din scrierile altora?
Desigur – e vizibil, ce adibasu’ meu!
În ce context, întreb eu. Aaaa, în context de legi, alea.
Ei, aici e o problemă.
N-ai cum să-ți dai cu presupusul, și să aduci o contribuție mică-mică-mititică! în domeniu, dacă nu citezi/copiezi care e starea de lucruri.

Nu scriem un roman acilea, nu inventăm roata pătrată.
Facem un fel de rezumat.
Se merită să califici “scrierea” ca fiind o măreață contribuție la înaintarea științei juridice pă plaiurile mioritice?
Eu cred că nu.

Merită să ceri “Capu’ lu’ Moțoc” pe tema asta?
Eu cred că nu.

Merită să discutăm pe tema asta?
Eu cred că nu.
Abia aștept să văd cum vă abțineți. Eu sper la ZERO comentarii, pietre, borcane și scandal.

Da’ nu-mi țin respirația. Suntem în mahala, la porțile orientului, unde fiecare are o părere.

About The Author

683 thoughts on “Minciuna, Copiatul si Plagiatura – gp Blegoo

  1. Lektor… sper că ești fericit: ți-ai tras șase sutici, fix cum vroiai. La un loc cu sutica de la tine, ai sărit de 7 sute.
    Personal, mă declar dezamăgit. Juma’ din discuție e despre Băsescu, chestie care n-am idee de unde a apărut. mai e ceva procentaj de caterincă (a mea, a Tapirului, a lu’ nea Fane).

    (Da, m-a spart nea Fane.
    Încă îmi caut cioburile.)

    Miez?
    Cam 10%… zic cu îngăduință.
    Teza asta comună, a noastră… cam lasă de dorit, cred.
    Mă rog, există “rezumatu’ ” – adică postul de pornire.
    Contribuții?
    Avansări în știință și cunoaștere?
    Zero barat, taică… falacisme la gros, distorsiuni și răsuciri acrobatice verbale.
    Ca exemplu dă falacism “dîn poziție dă superioritate”:

    tapirul a zis:

    here we go again
    am avut juma’ de zi pace și discutat normal. dusu-sa.
    ne vedem în toamnă la re-uri.

    Da Tapirule, să sperăm că o să ne vedem la toamnă.
    Întrebarea mea (înafara topicului) este ce-o să te faci la toamnă, când n-o să mai fie (ipotetic) Ponta?
    Declari victorie și renunți la onoare, etică și control gestapovist (a comis deja Lektor godvinismu’, al meu nu se mai pune) la diplomele anterioare?
    Că e cam multe… diplome… dă luat la puricat.
    Da, am înțeles – avem “cestiuni mai importante…”.

    Bine băh.

    Insulta finală: mi-a dat miau la cuvânt.
    🙁

  2. Da, mi-am pierdut putin uzul ratiunii cind am sarit la tine cu coltul ridicat, poate o fi på cauzå de crozes hermitage, nu stiu.

    Fåråoane, imi place sa polemizez cu tine, esti un adversar demn de pierdut timpul pe internetz (trade mark blegoo).

    Ar fi timpul sa tragem niste concluzii:

    1. VV a plagiat colosal si monstruos. Scuza ar fi c-a facut-o in absentia, adica negrul lui diaconu l-a esuat prin folosirea necugetata a functiilor copy si paste a word-ului. El (VV) decit a semnat.

    2. Plagiatul lui VV a dus la anihilarea cnadtcu, organ care pornise la asanarea cloacåi academice roumine. Acum o avem pe corina dumitrescu standford la comisia juridica, o mare victorie a bunului simt.

    3. Plagiatul lui VV e o pata de rusine pe obrazul rouminiei; nu ajunge ca bandele de compatrioti fura si omoara prin ioropa, iata ca si prim-ministrul confirma regula.

    4. Oameni demni de respect in munca lor de-o viata au sarit in barca impostorului VV doar pentru a se razbuna pe leviatanul inghititor de porci. Tradarea principiilor e mai trista chiar decit sarutul lui iuda aplicat lui JC.

    Iuda macar s-a urcat pe-o craca si-a incheiat socotelile relativ urgent.

    5. Am uitat ceva?

  3. Dragos B a zis:

    Tot cu plagiatul, tot cu plagiatul? Hai cu 666!

    S-a trezit Dragoș dîn somniciuri.
    Să-i urăm cu toții:
    “BUNĂ-DIMINEAȚA, DRAGOȘ!”

  4. tapirul a zis:

    deci nu, discuția are ÎNTR-ADEVĂR nevoie de încă 500 comentarii ca să demonstrăm că ce face un politician în viața lui de dinafara politicii are importanță și legătură directă cu viața lui de politician.

    Are importanta in functie de:
    – gravitatea faptelor

    vezi fumatul de marijuana a lui obama, sexul (oral) in afara casatoriei al lui bill clinton sau afacerea Watergate a lui nixon (ma rog, asta nefiind personala dar nu am la indemana alt exemplu de demisie)

    – mediul inconjurator
    adica cu ce e obisnuita masa de votanti: cu onoarea sau cu smechereala, cu corectitudinea sau cu abureala, cu bunul simt sau cu mahalageala.
    (precedentele sunt apa-la-moara)

    lektor a zis:

    Daca s-ar revolta arhitectii ca arhitectul sef e plecat cu capra, daca mecanicii de locomotiva s-ar lega cu lanturi de trenuri, daca politia ar da amenzi la aia de parcheaza aiurea, si daca academicii l-ar stuchi intre ochi pe ponta in loc sa-i ia apararea, situatia ar fi ceva mai buna.

    Si daca oamenilor obisnuiti le-ar fi la fel de familiare etica si echitatea ca si respiratul.

  5. lektor a zis:

    Da, mi-am pierdut putin uzul ratiunii cind am sarit la tine cu coltul ridicat, poate o fi på cauzå de crozes hermitage, nu stiu.

    Fåråoane, imi place sa polemizez cu tine, esti un adversar demn de pierdut timpul pe internetz (trade mark blegoo).

    Nu-s sigur de asta; nea Fănel n-ar fi dă hacord.
    Hai, dincolo de înțepături:
    Eu supun discuției topice/topicuri(?) care mi se par importante pentru mahalaua noastră, care este.
    Da, mă consider membru, chit că sunt maidanez, stau sub Dacia aia ruginită, ori sub balconu’ dă la parter.

    (membrache, deci, nu membru întreg)

    Și latru fioros la musafiri.

    Intenția mea de pornire nu e niciodată să “arunc fitile”, să aburesc”, ori să stîrnesc” zîzanie – ori alte acuzații tapiriene translucide – astea-s chestii care se întâmplă pe parcurs – ca răspuns la fitile, abureli și stîrniri ale altora.

    Dacă n-aș răspunde, aș considera dovadă de nesimțire.
    E topicul meu, trebuie să am grijă de el, nu?
    Trebuie să răspund la absurdități, răsuciri dureroase de cuvinte, sensuri ori concepte.
    Dacă n-o fac… e dezertare de la datorie – așa mi se pare mie.

    Ar fi timpul sa tragem niste concluzii:

    Păi… cam da. Cel puțin referitor la ce-a zis fieștecare acilea – postul de pornire nu contează – că-i un “moft” cum zice cineva. Concluzia mea este că lumea nu-i dispusă, ori nu-i CAPABILĂ să judece la rece, obiectiv, o situație prezentată ALTFEL decât vrea lumea s-o considere.
    Posibil să fie o dovadă de pasiune, de implicație sinceră, de seriozitate.
    Nu știu.
    Vorba lu’ Manafu… “voi ce credeți?©™®”

    1. VV a plagiat colosal si monstruos. Scuza ar fi c-a facut-o in absentia, adica negrul lui diaconu l-a esuat prin folosirea necugetata a functiilor copy si paste a word-ului. El (VV) decit a semnat.

    Să lăsăm tehnicalitățile pe moment. Chiar și cu toate ghilimelele puse corect, cu toate subsolurile și trimiterile harvardist-tapiriene, lucrare e ceva mai jos de mediocritate. Ce spune asta însă, despre “comitetu’/comiția/hadunătura de “personalități rășpectate” care a examinat “teza”?
    Mergând mai departe, ce spune asta despre comunitatea academic-universitară mioritică?
    Mai departe, ce spune asta despre România?
    Voi credeți că dacă-l dați jos pe Ponta, pe bază de plagiat, ați obținut o victorie pentru etică, cinste și moralitate.
    Eu spun că n-ați obținut NIMIC.
    Vestul o să tragă cu coada ochiului și o să concluzioneze că e o chestie politică.
    Desigur că nu e.
    Nu pentru tine, nu pentru Tapirul, nu pentru Vlad.
    Nici măcar pentru mine.
    Pentru noi… e o reacție viscerală, imposibil de controlat.
    C.P.M.F!… ar fi o lozincă potrivită.
    Cepemefeul însă… nu conduce la nimic. e doar un strigăt deznădăjduit, curând îngropat în cloaca generală.
    Viața e scurtă și oameni cu stofă de martiri ori apostoli sunt în cantitate minusculă, oriunde în lume. Îi admirăm, îi dăm de exemplu, îi tuiterim.
    Dincolo de astea, ne vedem de ale noastre.
    Deja “plagiatul” a devenit o chestie difuză… mersi comisii cu concluzii contradictorii, mersi blegi cu tehnicalități, mersi articole în presă – care se bat cap în cap. A devenit obositor.
    Lumea n-are răbdare, atenția e limitată – “…lasă bă, aia, e veche, ai auzit ce-a făcut bahmuțeanca ieri, la catidrală?”
    Caterinca devine parohială – și prin urmare – ineficientă.
    “Lesse, lesse, nu som presse, nu som fatighe” – ca să vorbesc pă limba lu’ Ghete ăla.
    Da, trist, ‘telectual vorbind.
    Dar REAL.

    2. Plagiatul lui VV a dus la anihilarea cnadtcu, organ care pornise la asanarea cloacåi academice roumine. Acum o avem pe corina dumitrescu standford la comisia juridica, o mare victorie a bunului simt.

    Încearcă să revezi istoria mioritică – de la ’89 încoace.
    Eu văd o continuă scădere – morală, economică, juridică, culturală, socială, politică.
    Tu ce vezi?
    O creștere dă nivel academic-universitar?
    O intrarea pă 3/4 în UiE?

    3. Plagiatul lui VV e o pata de rusine pe obrazul rouminiei; nu ajunge ca bandele de compatrioti fura si omoara prin ioropa, iata ca si prim-ministrul confirma regula.

    O fi o pată – academic-universitar vorbind.
    Dar lumea nu privește situația prin ochelari limitați, academici.
    Lumea vede chestii imediate, fix cum zice Madelin:
    “CINE MĂ FURĂ PE MINE?”
    Nu cine fură diplome, ori bani de la stat.

    4. Oameni demni de respect in munca lor de-o viata au sarit in barca impostorului VV doar pentru a se razbuna pe leviatanul inghititor de porci. Tradarea principiilor e mai trista chiar decit sarutul lui iuda aplicat lui JC.

    Hauzi… barosane?
    Chiar vroiam să pun problema… da’ m-a deturnat nea Fane, m-a făcut cioburi și alea, cu viola lui dagamba și pulitica etică (etilică?) vestică… chiar vroiam să te întreb, zic.
    DE CE “AIA” MĂ-SII (nemenționabil – parte muierească) nu ai întrebat pe cei pe care îi respecți și alea?

    Nu pe mine – io-s bleg, nu contez.

    Nu trebe să răspunzi, că știu răspunsul.

    Am menționat ideea însă, doar ca să ți-o zici cu voce tare, dimineața, când te speli pă dinți și te uiți în oglindă.
    Când ești singur, tu cu capu’ tău.

    5. Am uitat ceva?

    Multe, da’ nemenționabile.
    Cum ziceai tu… neimportante.

  6. Madelin a zis:

    “…Si daca oamenilor obisnuiti le-ar fi la fel de familiare etica si echitatea ca si respiratul.”

    Mai am nițel și-o cer dă nevastă pă Madelin astă.

  7. Blegoo, tre sa te duci in Chile. Si sa-i multumesti slugii Mircea Marian, ca misto corespondenta a bagat de acolo… … …
    Pe banii boborului, desigur. Da’ Ponta a plagiat, desigur. Bine, e nasol, ca pisicile fug foarte repede… N-o sa ai si tu pic de distractie…


    Băsescu a ajuns în Santiago de Chile, orașul în care pisicile fug foarte repede | CORESPONDENȚĂ DE LA TRIMISUL SPECIAL AL EVZ
    Autor: Mircea Marian

    Dacă există o asemănare între capitală Republicii Chile şi București, această constă în numărul mare de câini vagabonzi, care domină ferm centrul oraşului. În Santiago de Chile însă, spre deosebire de capitala noastră, maidanezii sunt bine hrăniți, nu cer mâncare și sunt prietenoși cu străinii – n-am auzit să fi mâncat vreun turist, nici măcar japonez.

  8. Alarmă în mahala! Dragos B e un subversiv, bagă strâmbe contra țărișoarei și a corespondenților ei ecsterni, care este.
    Și e contra maidanezilor!
    Ergo… e contra invaironmentului, care este al nostru!
    Vrem dreptu’ să facem kaka pă trotuar!

  9. tapirul a zis:

    pentru tine (personal) care sunt calitătile minime a) profesionale și b)morale pe care consideri că un politician ar trebui să le aibe? în general în în românia (în românia gen “măcar să.., măcar să nu…”)

    Asta e ceea ce dorex eu (personal):

    “Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
    […]
    Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.
    […]
    Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești.
    […]
    Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți”

    Da, cred cu tarie ca cei sapte ani de acasa, educatia continua si puterea exemplului (pe langa autoritatea functiei) a celor care se afla in capul trebilor formeaza, incet, incet, si un popor.

    Respect regulile si cer reciprocitate.

    Vreau sa ma simt nu aparata in cetate (ca asta ar insemna ca ma aflu pe prima treapta a “piramidei lu Maslow” morale), ci imbogatita de un trai intre oameni pentru care bunul-simt, adevarul, respectarea cuvantului si simtul datoriei sunt Lege (scrisa or nescrisa). Vreau sa ma simt acolo, in si din cetate; nu ca un paria care-si taraie umbra printre fantome si Fete Morgana cautand sensuri care nici nu exista.

  10. Retrag cerea dă căsătorie (ultraj dă bi-multi-gamie?), pă motiv dă diferențe dă găndire.
    Ea propune/vrea Gigi Becali ca președinte.
    Dovada:
    Madelin a zis:

    Asta e ceea ce dorex eu (personal):

    “Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor!
    […]
    Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.
    […]
    Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești.
    […]
    Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți”

    Da, cred cu tarie ca cei sapte ani de acasa, educatia continua si puterea exemplului (pe langa autoritatea functiei) a celor care se afla in capul trebilor formeaza, incet, incet, si un popor.

    Respect regulile si cer reciprocitate.

    Vreau sa ma simt nu aparata in cetate (ca asta ar insemna ca ma aflu pe prima treapta a “piramidei lu Maslow” morale), ci imbogatita de un trai intre oameni pentru care bunul-simt, adevarul, respectarea cuvantului si simtul datoriei sunt Lege (scrisa or nescrisa). Vreau sa ma simt acolo, in si din cetate; nu ca un paria care-si taraie umbra printre fantome si Fete Morgana cautand sensuri care nici nu exista.

  11. Hehe, Stefane, oare cum era? tabloid pe doo picioare :))) Realitatea e ca Maicăl nu mi-a placut nici macar cand era la moda (am o prietena care si-a spart pusculita cu somajul ca sa mearga la concert). Io il consider un autist (angel radios!) care a fost dospit pentru maria sa publicul si a fost devorat tot de el. Tu-l vezi cu masca de pedofil. Fiecare cu capa sa rosie.

    Tapire, la un politician roman de azi as alege la capitolul “macar sa” cam asa:
    – sa se conformeze articolului 8 Timisoara
    – sa fie competent

    Daca ar fi de musai sa alegeti si numai astea ar fi optiunile, ce ati alege, tu si Lektor:
    – un pedofil
    – un hot de portofele
    – un individ cu IQ de 60
    – un ucigas de cai
    – un plagiator
    – un mincinos cronic
    ?
    Intorcandu-ne la topic (Blegoo, aplauze!), toate fiind infractiuni, trebuie sa se cantareasca consecintele. Economic, de ex. Plagiatul are ca consecinta marirea salarului sau ocuparea unui post, deci insusirea de foloase necuvenite, deci atatia coco pe luna/an. Atatia coco ai cui? Copiatul are ca consecinta promovarea unei loaze, deci, economic si social vorbind… Minciunile le-am relativizat deja.

  12. Madelin a zis:

    – un pedofil
    – un hot de portofele
    – un individ cu IQ de 60
    – un ucigas de cai
    – un plagiator
    – un mincinos cronic
    ?

    Pai eu am votat cu william b, deci prefer categoria cu IQ redus:)

  13. Faini oamini di frunti or avutără ARD! Cinste lor, cinste lor, cinste lor speranțelor!

    “In interval de 30 de minute, Neamtu si-a anuntat candidatura, si-a retras-o si a reconfirmat ca e idiot.Iata o mostra de management eficient al timpului.”

    “Mihail Neamțu este realmente tembel. A anunțat că vrea să candideze ca independent susținut de Noua Republică în colegiul lăsat liber de către Dan Voiculescu. Ori, așa ceva nu se poate. Conform legii electorale, dacă un post de parlamentar rămâne vacant și se orgaizează alegeri aprțiale, la acestea nu pot participa candidați independenți, ci doar membri ai partidelor care au participat la alegerile generale care preced parțialele în chestiune. Așadar, asta cu independentul e un boulenism. În plus, cum este independent președintele unei formațiuni politice care, e drept, încă nu a fost înscrisă la tribunal? Și care a mai și candidat deja ca mambru a PNȚCD.” – Patrick André de Hillerin

  14. “Daca ramanea senator, Voiculescu urma sa fie judecat la ICCJ de “completul negru” format din Ionut Matei, Ioana Bogdan si Cristina Rotaru, care l-a condamnat pe Adrian Nastase la 2 ani inchisoare in “Trofeul Calitatii”. Matei si Rotaru au fost numiti in functie in timpul lui Basescu. Ioana Bogdan nu are nici macar decret de numire.”

    L-au condamnat pe Adrian Nastase la 2 ani inchisoare aiurea, “ca sa fie de exemplu”. Prosti cel putin de doua ori, ca mai toti basistii:
    1. N-au fost in stare sa-l lege pentru ceva pe bune desi au avut de unde alege.
    2. L-au victimizat.

  15. Blegoo, faraoane, da si tu un citat din antena3 cind ai timp, ca sa incheiem feeric si ontopic comentariile:)

  16. ” […] Văd tot felul de dobitoci care cred că demisia lui Voiculescu, faptul că ANI inventează incompatibilități, că DNA cere 11 ani pentru Becali, că băsescu vrea să negocieze posturile de la Parchetul General sau DNA, chiar contează pentru români. Nu contează, pentru că nu ține de agenda lor, pe care există o singură poziție: supraviețuirea. […] “

  17. lektor a zis:

    Blegoo, faraoane, da si tu un citat din antena3 cind ai timp, ca sa incheiem feeric si ontopic comentariile:)

    Păi, să încerc, nu?

    “Copy from one, it’s plagiarism; copy from two, it’s research.”

    (sursa: antena 3)

    :-)))))))) …

  18. ”Cutare să meargă în fața justiției și să-și demonstreze nevinovăția” – Traian Basescu

  19. “Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Lima, că România şi Peru vor încheia un parteneriat strategic,…”

    =)) =)) =))

    “România este o ţară care dispune de tehnologii avansate în multe domenii …”, a afirmat Băsescu.

    =)) =)) =))

  20. Curatii oameni ai lui Basescu…

    ‘s-a descoperit un sistem de spagi catre PPE, spagi dirijate catre Elvetia, dupa care ajungeau plicuri direct la politicieni de varf ai PPE . Faza asta functiona de peste zece ani din timpul lui Aznar. Prim ministrul Rojuy si PPE se afla intr-un maldar de cacat. Astea or fi acuzatii de coruptie Barroso taica ?’

    http://politicata.wordpress.com/2013/02/05/cu-barroso-despre-coruptie-si-un-cuvant-tabu-spania/

    http://www.nytimes.com/2013/02/01/world/europe/prime-minister-of-spain-accused-of-receiving-payouts.html

  21. ‘…Acuza de plagiat e o tentativă de crimă: crima simbolică prin excelenţă. Nu mai contează dacă ea reuşeşte: acuza e de-ajuns pentru a ucide public. (Două tipuri de blamuri mai au în societăţile noastre o putere de foc similară: cel de pedofilie şi cel de antisemitism; un al treilea, homosexualitatea, diminuat în ultimele decenii, avusese şi el o forţă redutabilă.) Plagiomania ar trebui studiată de psihologie şi sociologie deopotrivă, e o patologie completă în care intră totul. Plagiomanul – scormonitorul vigilent după plagiate imaginare -, fiinţă omeneşte relativ tristă, e reprezentativ pentru un întreg complex de frustrări personale şi societale despre care se vorbeşte puţin. În răstimp, plagiatorii reali vor scăpa….’

    http://soirsblog.wordpress.com/2013/02/05/898/

  22. @ Dragos B: Lincul tău oferă o perspectivă neașteptată, chit că e un pic dincolo de topicul pe care l-am propus.
    Ca să vorbim de plagiatori “reali” ori “imaginari”, ar trebui să definim “definitoriu” … PLAGIATUL!
    Ah, unde-i Tapirul când avem nevoie de el…
    🙂

  23. iii. De ce acuzaţia de plagiat e atât de insidioasă pentru victimele ei. Pentru că avem cu toţii un sindrom al uzurpării. Ne-am pomenit cu toţii, măcar o dată în viaţă, sau de-a lungul vârstelor conştiinţei, minţind, preluând inconştient informaţii, schimbând date. Însăşi viaţa e ..
    E o patologie care poate fi văzută adesea în sălile de judecată reale, în care nimeni nu arată mai sigur pe el decât acuzatorul impostor, şi nimeni mai vinovat decât inocentul stupefiat din boxă. Între cei doi s-a stabilit, insidios, o complicitate. În asemenea măsură, încât, dacă acuzatorul ar renunţa brusc şi ar părăsi sala, victima ar susţine acuzarea singură.’
    http://soirsblog.wordpress.com/2013/02/05/911/

  24. Io azi m-am autocitat. O fi autoplagiat?

    offtopic
    Stefane, vezi ca idolul matale si al tuturor expatilor, ala fara de pacate, a dorit sa corecteze o inadvertenta: la revolutie avea un milion de lei SI 60.000 de dolari. Probabel din salarul de 12 ani capitan de nava si 2 ani de Anvers, cu 11 dolari pe zi diurna. Sau din blugii de 3 dolari perechea la talcioc la Cta. Da, stiu, el nu fura, vindea.

  25. @ Madelin:
    În ’89 un meleon de lei nu era mare scofală. Aveam io un meleon în ’84. Șaij’ dă mii dă parai însă… depinde de când a început bijnița cu glugii. Tot nu pare mult. Știu io unii care avea dolari dă ordinu’ dă sute de mii – și nu erau secu ori ceceu. Revine la cinci mii pe an, ce dreaq’… țiganii dîn Colentina făceau mai mult. Șopiștii la mare făceau mai mult.
    Autocitat nu-i autoplagiat. Dacă zici clar că e citat din tine… e acceptabil – doar să nu tragi – vorba lu’ nea Fane – “foloase necuvenite”.
    @ Dragos B:
    Așa Dragoș… și? Cu ce concluzie personală ne mai înveselești?

  26. Mahalaua recunoaste asadar orientarea pro ponta, pro restauratie, pro anti intelectuala, pro contra bun simt si pro auto plagiat prin auto plagiere.

    Respect va spun, pa si n-am cuvinte.

  27. lektor a zis:

    Mahalaua recunoaste asadar orientarea pro ponta, pro restauratie, pro anti intelectuala, pro contra bun simt si pro auto plagiat prin auto plagiere.

    Respect va spun, pa si n-am cuvinte.

    “Mahalaua nu-i a mea, nici a voastră, ci a urmașilor…” alea.
    Șefule, te oftici degeaba. Discutăm, nu ne dăm la tărtăcuțe. Io te înțeleg pe tine, tu ne înțelegi pe noi. Mai încercăm.
    Ia d-aici:
    http://www.blegoo.com/2013/02/05/comparatie-intre-ue-si-urss/

  28. Blegoo a zis:

    În ’89 un meleon de lei nu era mare scofală.

    Din salar, bre. Nu din furat.

    Da’ asa se amageste si Lektor cand nu voteaza cu plagiatorul si voteaza cu portocaliul, ca a fost etic si echitabil. Si de bun simt si intelectual si ce mai spune el acolo.

    Rade ciob de oala sparta, asta e concluzia mea finala.

  29. Ce misto se trezesc caracterele cand da stapanul comanda… Au descoperit-o si pe aia dupa j’de mii de ani. Si ce nasol de romani. Au plagiat mitologia de la greci…

    Dom’ ministru/consilier Funeriu ce mai face, a aratat diploma aia de bacalaureat? O scrisoare deschisa, nimic, nimic? Hai ca e cinstit de-al Basescu & ARD, manjit bine in scandalul Olimpia…

  30. Madelin, din salar nu putea nimeni să adune atâtea economii – poate Ceașcă putea – că avea casă, masă și mașină de la protocol.
    Da’ bani puteai să faci – și nu neapărat din furat.

    Lektore – cum era caterinca mea cu politicienii și plagiatu’? Că la lincuri văz că ejti bun.

  31. Recitește comentariile dînainte, observă protocolu’, ce dreaq’ – vrei mură-n gură? Ori vrei să-ți pun io ghilimelele și nota dă subsol?
    🙂

  32. Vad ca la mine iti arati constant coltii, pe cind la contrabasi dai satisfacut din coada.

    Deci da boierule: ziceam ca la djermania au pleznit-o pe ministereasa, n-au stat la discutii. Politicienii or fi furaciosi si la ei si la noi, dar macar acolo daca sint prinsi o iau in bot.

    Na-ti dovada, schæfer mic ce esti tu.

  33. Latru la argumentele tale, nu la tine.
    Nici măcar la TOATE argumentele – ar trebui să recunoști.
    Nu mai da lince la politica ireproșabilă a vestului, că se supără nea Fane.

    Cît despre nemțoaica aia…

    “…questionable passages of her work are not mere slips of the pen, but they are open to interpretation. What is expressed scientifically was clear even in Einstein’s time. But Schavan’s case is not a prime example of deliberate deception. The passages usually contain the name of the authors who are quoted — it’s just that not all the adopted ideas are properly attributed to them. This can be interpreted as the insertion of unedited notes in an effort to represent the state of research with the highest possible accuracy — or, of course, as plagiarism. Multiple possibilities of interpretation are a cause for caution…”

    Bine zicea Dragoș – simpla acuzație e mai puternică decât argumentele, ori dovezile – în cestiunea dă plagiat.
    În general, orice acuzație se bazează pe lipsă de ghilimele, pe nerespectare de reguli de citare și alte kkățișuri d-astea. Nimeni nu consideră INTENȚIA – aia nu contează, ce contează e FORMA.

    Din nou, cine avea datoria să VERIFICE ghilimelele – acum 30 de ani nemțești?

    Au plesnit-o pe dreaq’.
    Au votat – ea nu-i de acord, se judecă. Chestia este… i se termină cariera politică? Io zic că nu – și mă bazez pe precedente.

    Ceea ce e și subiectul topicului – pe care tu, onor Tapirul și nea Fane ați încercat fără succes să-l deturnați.
    Rușine să vă fie, academicienilor care sunteți!

    Huoo, huideooo, ham-ham-chelalauuu!
    🙂

  34. Coane, viata e o catea 🙂

    Topicul tau o fi fost ce-o fi fost, dar al meu e asta: politicianului nu-i e indiferent daca e prins plagiind, mai ales daca e prins intr-o tara civilizata si nu fructifera.

    Ca nu-i distrus de tot, ca se poate fofila, ca draci ca laci, putin imi pasa. Bine nu-i cade, in orice caz.

    Si ca sa mai bag un fitil asa de control: de obicei astia care neaga plagiatele si care-s impaciuitori cu copistii, au antecedente (cei de fata se exclud, fireste). Ei sint si cei care continua sa-i voteze pe politicienii copisti, ca deh, saracii, n-au omorit pe nimeni.

  35. Nu amușin nici un fitil – miros o teorie fără expunere, fără probe, fără demonstrație.
    Nu-i fitil, e un argument academic-universitar – expus în mod sclipitor-orbitor dă nea Fane.

    Vrei topicul tău?
    Fă-l taică… nu-l strica p-al meu – cu Băsescu și alte varietăți de telemea, alde Brînză W – că pe moment, Băsescu n-are treabă cu plagiatu’. Nici Brînzovenescu ăla.

    Desigur că nu-i e indiferent.
    Despre “fofilare” însă… s-avem pardon.
    Știu că pentru tine (ca și pentru Cora Plictisita), Hamerica e o țară fructiferă… da’ nu știu unde cumpărați voi banane și usturoi meid in iuesei.

  36. Blegoo, esti exact ca ala de zicea ca titanicu nu se poate scufunda. Am vazut eu intr-un film, nu tin minte titlul.

    Si sa stii ca imi place de contrabasi, sint pitoresti. Numai unu si unu: oengisti, remuscernisti, scriitori, fotochipari, hipståroi, tot ce vrei. Sint invidios.

  37. Băi… da’ tu n-ai ceva teze dă corectat?
    Ecstemporale de dat note?
    Stai acilea, în mahala, porți conversații cu un maidanez.
    Continuă cu tema “Băsescu” – dacă asta e esențial pentru tine – io personal, nu cred că merită discutat – în contecstu’ topicului, care este!
    Fă alt topic… gen… “De Ce Aleg Băsescu” – ori ceva gen.
    Dă-te-n stambă fără jenă – susține ce votezi!

    Am înțeles toți – ai votat contraponta pe bază de plagiat.

    Acuma… ce vrei? Să ne convingi că Băsescu n-a plagiat?
    Nu-i cazu’…
    Ca atare, e politician mai bun?
    Dacă așa măsori tu pulitika mioritikă… să fie toată forța cu tine, iang gedai!

    Nu mai fi invidios, invidia e una dîn păcatele alea de vorbea Madelin dă ele.

    Zic să faci o petiție uonlain, pentru biciuirea severă a lu’ pontiac ăla… în haula universității dîn bucale.
    Minim douăj’ dă bice… la poponețu’ gol.
    După care… să fie hobligat să-și mănânce diploma… fără unt!
    Crudă!

    Imaginează-ți impactu’ internațional…

    O să ne cam scadă turismu’… adevărat.
    Da’ io zic că se merită… o să fim cunoscuți ca “cei mai cinstiți dîntre tracii dîn parcare”.

  38. “Știu că pentru tine (ca și pentru Cora Plictisita), Hamerica e o țară fructiferă…”

    Ete fleoshc, unde dai si un’ plesneste… vezi-ti fratioare de topicul tau si lasa-ma pe mine-n pace, daca ai ceva sa-mi spui, stii unde ma gasesti!

    Sau te-ai saturat sa-l tot ataci pe Stefan(aici, pe propriu-ti blog, pe unde apuci…) si zici sa schimbi un pic tinta, pentru variatie? Parca ai fi “platit” la cuvant… :))))

  39. Bleah, a aruncat Tanti Cora cu borcanu’… dă la etaju’ trei.
    Revenind la topicu’ lektorian:

    Problema voastră – a lektorienilor… e că politizați orice kestie… așa cum vă vine vouă la îndemână.
    În același timp, pîrțîiți dîn buze la alte chestii la fel dă politice:

    “…had no choice. We had to make them stop, and there was no other way … we are not very proud about it. But it was a question of sheer necessity. We went back to the old biblical rule of an eye for an eye … I approach these problems not from a moral point of view, but, hard as it may sound, from a cost-benefit point of view. If I’m very hard-headed, I can say, what is the political benefit…”

    Sună fix cam ca ce susții tu, nene Lektor, nu?
    Ceva gen – dacă nu luăm poziție, am fekalizat drapelu’!
    Se duce dracului giudețul!
    O să se uite cîș Ioropa la diplomele noastre!

    Am zis și repet: în politică… plagiatul nu contează.

    Aici greșiți voi.

    Hai, zi unde greșesc io. 🙂
    Ca să fiu mai clar:

    “By way of deception thou shalt make war”

    (nu se zice nicăieri despre ghilimele)

  40. Blegoo, gresesti titanic, colosal si enorm. dar tocmai aici e tot farmecul.

    Postul tau e o ingramadeala de cuvinte a la oblio, cu replici bune de pus in gura aluia din filmul artistic life of brian, am uitat cum il cheama pe personaj.

    Dar postul tau imi place exact pentru ca e nul barat, tendentios si cu zero informatie utila in el. Daca era serios si la obiect nu stringea cite comentarii a strins, nu sareau contrabasii la baioneta, nu latram, nu stucheam. Pai la ce e buna viata daca n-o traim?

    Zici ca lektorenii politizeaza orice chestie le vine la indemina. Bun asa, si ce? Daca simt ca va doare la contrabas, de ce n-as apasa pedala? Doar tu ai voie sa fii schæfer mic?

    Interesant cum ma scoti pe mine drept cutitar purist si fan al mivtza zam ha eli. Oi fi, dreaq:)

  41. Cu mine vorbeai jupâne?

    Daaa… la obiect.

    Un fel de “da’ de ce să n-avem și noi faliții noștri?” – ai noștri e mai ca brazii, așea… fură mai cu calupu’:

    “…credibilitatea omului politic cu funcţii de răspundere [….] dimensiunea politică a chestiunii [….] tirului retoric de baraj al opoziţiei [….] erori nesemnificative [….] tentatie de enclavizare [….] într-o democraţie şi un stat de drept [….] multiple comise de Universitatea [….] …”

    N-am să punctez kestia cu “statu’ dă drept” – ar fi ieftin.
    Las restu’ mahalalei să evalueze dimensiunea POLITICĂ a manelismului nemțesc.
    Nea Fane o să facă clăbuci la curățenia politică doicilandeză.
    C-așa-i în vestu’ etic: săpunu’ cinstei vine încorporat în pulitikă.
    Mesteci nițică politică… faci clăbuci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.