Bicicleta fixie, primele impresii

Am deja o lună de când mă deplasez cu bicicleta cu pinion fix prin București, mă gândeam să trec aici câteva impresii, că nu e totul chiar cum auzisem eu de la început.

Dacă nu știți încă ce e o bicicletă cu pinion fix, puteți citi literatura clasică în domeniu. Pe foarte scurt, fixie e o bicicletă cu o singură viteză, la care roata se învârte doar atâta timp cât pedalezi. (La bicicletele obișnuite, mai poți să te și odihnești, că bicicleta nu se oprește. La fixie, nu.)Fixie-urile sunt foarte la modă peste tot, dacă te dai cu fixie ești hipster din vârful lanțului trofic, dar la noi pe drumuri sunt încă rare.

De ce am vrut io fixie?

Fixie e cea mai simplă bicicletă din lume. O fixie ca la carte total lipsită de accesorii, plus că nu are deraioare, manete, etc. Unele nu au nici măcar frâne de mână. E ceva seducător la simplitatea ei: e cea mai apropiată bicicletă de Bececleta Ideală, cea din lumea platonică a ideilor. Bicicletele actuale, full carbon cu jdemii de viteze și beculețe, sunt o pervertire a ceea ce înseamnă, filosofic vorbind, Bececleta. Așa că principala mea motivație a fost una filosofic-idealistă.

În plus, știam deja că fixie-urile sunt foarte rezistente, se strică extrem de greu, se și fură foarte greu. (Sunt furabile doar de către hoții care s-au mai dat pe fixie, eventual).

Pe o fixie faci mai multă mișcare, arzi mai multe calorii (după calculele mele, de vreo 3 ori mai multe decât la bicicleta cu roată liberă, la aceeași distanță).

Dar cel mai frumos lucru la ea este sentimentul de comuniune dintre om, mașină și univers. Care este plenar, incomparabil cu cel de la bicicleta normală la cap. Nu prea știu cum să vă explic, mai bine încercați și vă urcați pe una, că acum se găsesc prin multe magazine de bicle. E netul plin de eseuri aproape mistice despre fixie, încât eram chiar suspicios, dar experiența a fost peste așteptări.

 

De unde am făcut rost de fixie?

Tradițional, bececleta fixie ți-o faci singur.

De când au revenit la modă, au apărut și gata făcute, dar fie sunt foarte, foarte scumpe (nejustificat de scumpe), fie sunt un ansamblu de piese proaste. Se găsesc gata făcute și relativ ieftine și în România, de ex. Create, Schwinn Cutter, Leader Fixed Speed, unele modele de Adriatica.  Și se mai găsesc unele supersnoabe, făcute de mână de niște bicicliști hipsteri, de exemplu aici. Sunt foarte frumoase, dar fițele din ele contrazic cumva principiul auster, dezgolit, al ciclismului cu pinion fix.

Eu nu am avut bani nici măcar de-o fixie ieftină, așa că m-am apucat să o convertesc pe Marghioala. Un meșter de biciclete mi-a zis că fixie se face doar din cadru de cursieră din ăla mai vechi, de oțel. Fals. Orice bicicletă poate fi convertită în fixie. Inclusiv mountain bike, sau din alea pliante. Singura condiție e ca “urechile” din spate,  prin care trece axul roții, să nu fie perfect verticale, să fie măcar oblice, ca să poți regla tensiunea lanțului prin deplasarea roții. Dar și dacă are urechi verticale, ca multe mountain bike-uri, există butucuri speciale, excentrice, care rezolvă problema).

Am început singur, apoi am colaborat cu un atelier de bicle, că, sincer, habar nu am să spițez singur roți. Inițial, am vrut să refac roata din spate, ceea ce ar fi fost cel mai ieftin lucru, cum zice și Sheldon Brown pe undeva. După care mi-am extins bugetul și am înlocuit ambele roți.

Așa dar mi-au trebuit următoarele:

– 2 jenți. Am luat niște RMX Taurus, cehești, foarte ieftine, foarte rezistente.

– butuc de velodrom, sau “track”, pentru spate. Ăsta e butucul standard de fixie, e cel mai sigur. Mai aveam alternativa unui butuc “flip flop”, adică poți să-i pui câte un pinion pe fiecare parte, și îl schimbi întorcând roata. De ex, un pinon fix și unul mobil, sau un pinion cu mai mulți dinți și altul cu mai puțini, în funcție de înclinarea terenului. Pentru mine, era o complicație inutilă, și am găsit un butuc track ieftin, la jumătate de preț față de ăsta, care pare să fie cel mai popular în România. Butucul e piesa cea mai scumpă, și trebuie luat unul bun, cu inele de încuiere care să prevină deșurubarea roții la frânare. Uneori, butucul vechi poate fi refolosit, dar nu și cel cu torpedo, cum avea Marghioala. Am auzit de improvizații mai ieftine, gen blocarea casetei cu superglu, dar nu mi-aș risca pielea pe așa ceva.

– anvelope (am păstrat camerele vechi)

– spițe

– o frână de mână, că Marghioala nu avea, și toată lumea m-a avertizat că e o inconștiență să merg ca puriștii, contând doar pe contrapedalare ca frână.

Astea au fost esențiale. Lanțul vechi s-a dovedit viabil. Pe lângă ele mi-am luat un ghidon drept, pe care l-am tăiat ca să fie cât mai îngust, să mă pot strecura în trafic, și o șa tot îngustă, că cea veche era una lată și confortabilă, de bicicletă de oraș, dar pe fixie te cam, pardon, crăcănează.

Întrucât nu mă pricep la asamblat, am apelat la băieții de la Provelo, foarte prietenoși și amabili și dispuși la experimente. Mă rog, de fapt era un singur băiat. El m-a sfătuit și la alegerea pieselor, și manopera a fost foarte ieftină. Acestea fiind zise, retrospectiv, nu e mare filosofie, se poate face și de către amatori, singurele operațiuni delicate fiind spițarea roților și mai ales alinierea lanțului, care trebuie să fie perfectă, la milimetru, că e foarte nasol să-ți sară lanțul pe o fixie. Toată treaba se poate face de pe o zi pe alta.

Iar dacă te ocupi doar de roata din spate, lucrurile sunt mult mai simple.

Tot pe site-ul lui Sheldon Brown e descrisă o conversie la fixie, pas cu pas:

http://sheldonbrown.com/deakins/how-to-fixed-conversion.html

 

Cum mă așteptam să fie pe fixie?

Mă așteptam să fie dificil, obositor, periculos și foarte frumos. Până și băiatul de la atelier m-a întrebat de câteva ori dacă sunt sigur că nu vreau roată liberă, restul lumii m-a întrebat dacă mă simt bine și dacă mi-am luat medicamentele. Mă așteptam să nu pot urca dealurile și să mor la prima coborâre. Pe scurt, mă așteptam să fie un soi de rodeo sinucigaș.

Cum e  de fapt pe fixie?

Foarte frumos, este. E bucuria aia copilărească a datului pe bececletă, ridicată la pătrat.

Dificil, nu e. Am mers până acasă pe ea de la atelier, și într-o jumătate de oră prinsesem șpilul și nu mai uitam să pedalez.

Obositor, nu e. Efortul e mai mare, nu e o bicicletă pentru leneși, deși, dacă chiar ești un leneș, poți să-i pui un pinion cu mulți dinți. Nu a fost cazul meu. Însă, probabil din cauza bucuriei, nu m-am simțit obosit până a doua zi, când m-am trezit cu o febră musculară de zile mari. Ceea ce e bine, zic eu.

Periculos? O fixie e sensibil mai sigură decât o țoaclă obișnuită. E mult mai controlabilă, răspunde la orișice comandă, virajele pot fi luate mult mai strâns. Pe vreme nasoală, aderența e mult mai bună. E ca atunci când folosești frâna de motor în loc de cea de picior, la mașină, cică.

Dacă e periculoasă, e poate tocmai din cauza posibilităților: ești tentat să te avânți în trafic cu mare viteză, ceea ce e periculos indiferent de bicicletă. Și probabil , or fi periculoase toate șmecheriile pe care poți să le faci pe ea și pe care eu nu le-am învățat. Ce pot să fac deocamdată, față de bicicleta obișnuită, e relativ modest: pot să merg extrem de încet, aproape stau pe loc, pot să pedalez cu un singur picior, sau cu o singură pedală stând lateral pe șa, pot să mă învârt aproape în loc, pivotând pe roata din spate. Ce nu pot încă să fac, e mersul cu spatele și derapajul controlat la frână. Nu că aș avea nevoie de așa ceva.

Și pot să merg foarte, foarte repede. În prima zi cu ea la serviciu, am înjumătățit practic durata drumului.

De urcat dealurile, nu e absolut nicio diferență față de single-speed, adică ce aveam înainte. Dacă ești un leneș care urcă cu mountain-bike-ul în viteza cea mai mică, e probabil nevoie de puțin antrenament suplimentar.

La coborâre, ce să vezi, nu am prins viteze inumane, nici nu mi-am dizlocat șoldurile dând din picioare cu 200 rotații/minut, nici nu am fost azvârlit din șa la stop. Și ca să previn toate acestea (posibile, dacă te lași în voia coborârii ca la bececletele obișnuite), tot ce a trebuit să fac a fost să împing nițel cu piciorul  în pedala din spate (să retropedalez).

A propos, n-am folosit niciodată frâna de mână. Totuși, ea e singura care te oprește brusc la nevoie, fără ea e riscant. Doar că n-a fost nevoie până acum să frânez brusc.

Dezavantaje

Când plouă, mă stropesc. Asta pentru că am fost purist și am scos aripile. Aș putea să le pun la loc, dar nu vreau. Port o pelerină mare.

Râde lumea de mine că sunt hipster, cei care știu cum e cu fixie. Restul zice că am luat-o razna, că mă prostesc, că sunt imatur.

Câinii nu sunt mai afectuoși cu mine, ba din contră. Presupun că picioarele care se învârt non-stop sunt și mai enervante decât cele care nu o fac, așa că zilnic sunt însoțit de lătrături furioase, și haitele își transmit unele altora ștafeta când mă urmăresc. Marghioala este însă acum mult mai rapidă, țâșnește ca din pușcă și maidanezii rămân departe în urmă în câteva secunde.

Șoferii mă urăsc și mai tare, pentru că acum, grație subțirimii de domnișoară, alunec pe lângă coloana de mașini chiar atunci când spațiul dintre ea și trotuar pare imposibil de îngust. Și asta îi scoate din minți. O explicație mi-a furnizat-o tapirul, care mi-a arătat articolul ăsta. Nu-mi pasă, simțul moral atavic al șoferilor nu schimbă faptul că ei otrăvesc orașul cu SUV-urile lor puturoase, în timp ce eu nu.

[Băi, acum văd, de ce a dispărut vizuinile, tapire????????]

Am devenit dependent. Într-o zi cu ploaie, m-am urcat iar pe Batavus-ul meu bine protejat. Mi s-a părut că are pedale blegi, mă scuzați. Ciclismul “normal” mi se pare brusc searbăd, și mă gândesc serios să-mi convertesc toate bicicletele la pinionul fix.

În încheiere, vă dau de veste de recensământul biciclist făcut de portocala mecanică.

Asta ca să nu mai zică primarii că nu existăm. Sigur, recensământul lor va subestima foarte mult situația. Vecinul meu, electrician și biciclist de decenii, sigur nu va avea habar de sondaj, și la fel toată clasa muncitoare care merge pe bicicletă, adevărații eroi care pedalau pe vremea când noi ăștia, snobii cu fixie, eram niște mucoși pe triciclete. Chiar și așa, eu am completat chestionarul și vă îndemn și pe domniile voastre să faceți la fel.