Așa se numea un film la care mătușa mea m-a dus, când eram copil, la cinematograful Volga din București. Aveam 7 ani. Nu știu cine l-a botezat așa la noi, titlul original era “Come rubare la corona d’Inghilterra” (am aflat deunăzi). Nu pot să descriu cât de mult mi-a plăcut, și ce impact a avut asupra mea, dar, sigur, nu vi-l recomand. Ca să vă fi placut cum mi-a plăcut mie trebuia să fiți copii fără televizor într-o vreme în care toate orizonturile erau gri. Nu mergeam des la cinema, dar când mergeam era sărbătoare. Îmi aduc aminte doar cinci filme, de altfel: ăsta, Parisul vesel, Simon Templar intervine (cu Roger Moore), Colindând Parisul (cu Gabin, Bourvil și un de Funès tânăr, cu păr în cap) și Pădureanca. Nu mi-a plăcut deloc Pădureanca, am visat urât trei luni după el. În rest, toate au fost minunate.
Așa e oamenii, nu contează cât de întunecată e vremea, copilăria e aurită. Nu au fost Crăciunuri mai frumoase ca primele mele 10 Crăciunuri, deși afară era întuneric și în casă frig, iar bananele erau un lux extravagant și aproape imposibil de procurat. Nimic din asta nu conta. Erau mai multe cărți atunci, e drept, acum sunt mult mai puține. Sigur, sunt mai multe tomuri, dar mult mai puține cărți. Iar filme – nu mai e niciunul. Mai multe povești, ar trebui să spun, poate. Deși azi aud zilnic câte zece povești, pe atunci erau mai multe, într-un anume fel, of, mi-e greu să explic, și mi-e greu să le scot din ghemul polimorf și încâlcit al memoriei, pe care îl care în spinare ceea ce mă face să semăn cu un melc.
Azi am coloana nesfârșită de mașini cu oameni care se duc să vadă luminițele. E și asta bine, nu sunt un nostalgic, nu mai mult ca alți oameni. Aș vrea tare mult ca fetele mele să aibă Crăciunuri de o mie de ori mai frumoase decât au fost ale mele – și ale mele au fost tare frumoase, și nu știu dacă pot face ceva în privința asta.
M-a impresionat, căci mi-a amintit de copilărie.
Am republicat la mine pe blog. Sper să nu te superi pe mine.
Cu drag, Mugur
Cum să mă supăr, Mugur? Sunt onorat. Textele mele de aici sunt libere să se ducă unde vor ele. Majoritatea se avântă și cad în nas, însă.
Îmi pare rău că nu pot să dau pur și simplu “reblog”, ca pe platforma pe care public eu, căci ar fi fost mai bine. Am primit mai multe “like”, dar nu le-am putut retransmite către tine! Au fost și persoane care ți-au vizitat blogul, pornind din postarea de la mine. Deci a plăcut și altora ceea ce ai scris.
Mulțumesc!
Să ai parte numai de lucruri frumoase!
Multă sănătate tuturor!
Efectueaza, te rog, caracterizarea personajului Argoman, din care sa reiasa de ce era el superdiabolic.
Chupadogra, era de fapt un anti-erou. Făcea fapte bune, dar era destul de psihopat. Printre altele, furase Mona Lisa ca să o țină la el în apartament, și o înlocuise cu un fals, la Luvru. Era așadar un personaj complex, romantic, multidimensional.
Asa deci. Pai pare o copie palida a pungasului psihopat Fantômas.